'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

Se afișează postările cu eticheta democratie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta democratie. Afișați toate postările

miercuri, 3 septembrie 2014

Drumul către democraţie nu se termină niciodată......



Drumul către democraţie nu se termină niciodată, se parcurge în fiecare zi.

Două sute de persoane au fost în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului României de a suspenda legea care interzice migraţia politică. Trei mii de pensionari au ieşit în stradă, la un protest ilegal provocat de o sentinţă care a trimis la puşcărie un infractor. În ce ţară trăim?

Este adevărat că cei 200 de protestatari din Piaţa Universităţii au fost oameni educaţi, mulţi tineri, care au ajuns acolo după ce s-au informat corect pe o temă de actualitate. Tema a ajuns însă, prin toate buletinele de ştiri ale tuturor televiziunilor, la milioane de oameni care nu au reacţionat la fel. Mulţi dintre ei au comentat agresiv pe reţele sociale şi pe site-urile de ştiri, dar prea puţini au mers mai departe şi au protestat în stradă.

Este adevărat că mulţi dintre cei 3.000 de participanţi la protestul ilegal împotriva condamnării unui infractor au fost convocaţi de un partid îmbâcsit cu infractori condamnaţi sau în drum spre puşcărie. Este la fel de adevărat că mulţi alţii au fost manipulaţi să creadă minciuna evacuării unui post TV şi au fost folosiţi cu cinism pentru a umfla rândurile protestatarilor din armata partidului penal.

Toţi puteau să se informeze corect şi să depisteze lejer scopul real al protestului ilegal. Nu ştim câţi dintre ei au făcut-o. Cert este că 3.000 români au ieşit în stradă la chemarea unui infractor condamnat care a provocat României o pagubă de 60 de milioane de euro. Pentru un infractor care şi-a turnat rudele la Securitate şi a fost parte din regimul opresiv comunist s-au găsit să protesteze 3.000 de persoane. Repet întrebarea, în ce ţară trăim?

Unii au răspuns deja la această întrebare cu o doză exagerată de ură îndreptată împotriva României cu totul şi a unor categorii întregi care au fost mai uşor manipulate de şmecherii din actuala putere politică. Au greşit, nu acuzi victima unui viol pentru actul agresorului. Cred că trăim într- o ţară în care cei mai mulţi nu au înţeles că democraţia nu e o destinaţie, este un drum pe care o naţiune merge mereu, apărând mereu principiile pe care e fundamentată civilizaţia ţării.

Foarte mulţi dintre cei care nu acceptă hoţia ca mod acceptabil de existenţă, îşi câştigă onest pâinea de pe masă şi speră la un viitor mai bun pentru familiile lor, într-o ţară cu mai puţini hoţi, nu au înţeles că trebuie să apere în fiecare zi această mentalitate. Asta se face şi sancţionând ferm politicienii care promovează hoţia ca politică de partid.

Problema României nu este că un infractor a reuşit să păcălească 3.000 de victime să-i facă jocul. Problema este că milioane de oameni cinstiţi nu au înţeles încă de ce e important să apere valorile după care îşi duc în fiecare zi existenţa şi sunt o masă tăcută, lipsită de reacţie, care trece cu vederea momentele când democraţia este ciopârţită. O fac pentru că nu conştientizează exact unde se poate ajunge cu fiecare moment în care lasă lucrurile nesancţionate. Animalul feroce care muşcă astăzi o bucăţică îşi va înfige mâine colţii în hălci tot mai mari, dacă nu primeşte de fiecare dată un răspuns ferm.

Unele dintre cele mai puternice democraţii moderne au produs momente din cele mai îngrozitoare în istorie tocmai pentru că majoritatea a lăsat o minoritate uşor manipulabilă să-i decidă soarta şi nu a sancţionat ferm, în fază incipientă, derapajele de la valorile care le-a ghidat istoria. (Mălin Bot)




miercuri, 23 octombrie 2013

joaca de-a democrația , un nou rău mai mic ...dar pierdut


Acum că am ajuns la momentul în care dRagnea ajunge sfânt şi învie morţii, nu mă mai miră că dreapta face ce spune capitalistul stânga. De ce să mă mire că văd pe reţelele sociale prieteni de dreapta care susţin Roşia Montana fără echivoc, ei văd că acest sistem politic pe care îl laudă şi îi spun democraţie (la noi până şi democraţia exact ca şi comunismul încet devine o utopie), ei văd acest sistem corupt până în măduva oaselor ca recuperabil şi aşa cum am mai spus în cea cea am scris în: Compromisuri... democrația mascată... stânga și dreapta de fațadă, accepta un nou rău mai mic care desigur va fi un rău pierdut.
joaca de-a democrația

Joacă de-a politica în interesul poporului, devine şi ea doar un mit pentru popor. Iată că ni se arată pe faţă, ca ei joacă interese, ni se arată, că nu americanii, nici ruşii duc de râpă o ţară. E simplu şi se vede cu ochiul liber cei ce distrug sunt politicienii aleşi de însuşi ei... ei vând interesele poporului pe bani mărunţi şi câţiva arginţi. Desigur se va spune... Mă tu eşti din ăia care spun..." NU NE VINDEM ŢARĂ "... hai că mă faceţi că râd... Păi ce nu e cert? Ei o vând oricum... şi vor trăi liniştiţi fără probleme chiar dacă mai intră un an doi... la bulău.. în vacanţă.

Deci sfântul dRagnea în timp ce se rugă ca piosul pOnta să reuşească la oraş (în America), sufleca din mâini şi aşteaptă investitorii... de în curând din baroni vor ajunge regi... hai mă păi şi ţiganii au o mulţime de regi... Ei politicienii de ce să nu aibă? Piosul pOnta s-a dus să facă afaceri desigur semnalul este luat şi "capitaliştii şpăgar " vor venii... da cei şpăgar ca cei care concep afacerile bazate pe predictibilitate şi legi nu pot veni... pentru că aceia se interesează de dinainte îşi trimit propriile "servicii "şi se interesează. Ei nu vin doar să vină. Acum piosul este nerăbdător să vină acasă şi v-a veni iar... duminica v-a da ordin lui stroe să scoată tunurile de apă şi fumigenele... gata circulaţia trebuie să fie liberă... eventual mai aduce vreo 10 000 de "mineri activişti " şi da drumul la o nouă mineriada... nu pe media şi internet cum o face de câteva săptămâni... acum o vor face în stradă.

Capitalism, comunism socialism, democraţie... utopii la noi în România. Romanul accepta biciul sta şi rabda... şi primeşte pe spinare din ce în ce... mai mult. La noi e feudalism... nici vorbă de democraţie. Iobagii trebuie să tacă dacă nu stăpânul îşi pune arendaşii să scoată biciul. Iar iobagul sta şi se uită şi spune..."păi eu ce să fac? " .

Hai că mâine vor ieşi după ora 18 în Piaţa Victoriei iar vreo 20...30 de "viteji "... care în afară de o poză în grup nu vor reuşi nimic. Ei da desigur au ieşit şi săptămâna trecută şi de la 300 au ajuns la 20... şi ei tot mai spera la victorie. I-am sprijinit şi în acelaşi timp le-am dat nişte sfaturi la un articol scris odată cu promovarea: Salvarea statului de drept și recuperarea demnității naționale. Miting de protest (câteva sfaturi)
Desigur ei au dat like la articol... dar parcă văd că nici nu l-au citit... Nu voi mai face reclamă la aceste proteste... consider că sunt pierdere de timp . Mai mult decât pierdere de timp... prin faptul că ignora organizarea, fac mai mult rău decât bine. De ce?, veți spune ... simplu... demoralizează prin însăşi prezenţa mică, fac în aşa fel ca oamenii să ia în derâdere aceste proteste, unii; ... iar alţii să nu participe pentru motivul că cei care au acelaşi dorinţe văd nereuşita. Ei da şi mai arata că dreaptă nu se ştie organiza...
Probabil veţi fi supăraţi pe mine dar asta este realitatea , sau organizați-va ... sau stați acasă asa nu realizați nimic 

vineri, 13 septembrie 2013

Gânduri de seară...........


 „Dacă omul nu e favorizat de divinitate, nu ştie nimic“

Petre Ţuţea  : În tinereţea mea am fost de stânga. Nu ştiu cine, mi se pare o americancă care, reţin, reprezenta guvernul american la O.N.U., a făcut o comparaţie între extrema dreaptă şi extrema stângă. Extremă dreaptă, a spus ea, e o gripă, iar extrema stângă e un cancer. Acum ambele extreme sunt vinovate de declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, adică extrema dreaptă a lui Hitler şi extrema stângă a lui Stalin... Aşa scria pe tratat. Stalin cică a scris pe dosul tratatului secret: împărţirea definitivă a Poloniei. Bineînţeles, eu le-am adus elogii polonezilor c-au suportat crâncena experienţă, pentru ca, la ora actuală, să se poată vorbi de o Europă unică.
(...)
Domnule Ţuţea, dumneavoastră care aţi fost un om de stânga, cred că eraţi şi ateu atunci. Cum aţi ajuns creştin? Prin experienţele directe?
Eram, eram! Ba încă şi făceam o teoretizare a moralei laice. Science des moeurs-Ştiinţa moravurilor – pe care o socoteam autonomă şi care mi se părea că nu are nevoie de motivaţie religioasă. Mai târziu mi-am dat seama că omul la scara lui, ca şi natura, nu sunt surse ale adevărului, ci îl reflectă în măsura în care vrea Dumnezeu şi atunci mi-am dat seama că nu trebuie să te ancorezi în morala laică, ci în morala religioasă ca morală. Această ştiinţă a moravurilor seamănă cu Mersul trenurilor după părerea mea. Poţi să-l schimbi la ce staţie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeşte de sus, sau nu. Asta-i poziţia mea în raporturile dintre om şi divinitate. Că dacă raportul dintre om şi divinitate dispare, nu e posibilă nicio morală. Ba, mai mult, nu e posibil niciun adevăr.
(...)
Şi totuşi a fost un moment în viaţa dumneavoastră în care aţi avut revelaţia divină, nu?
Da...
Eraţi ateu în tinereţe, nu?
Da. Şi când am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr, că El este adevărul unic... Sau cum spune un gânditor francez: „Dieu, ou rien“, Dumnezeu sau nimica. Această formulă mi-a arătat că în afară de Dumnezeu nu există niciun adevăr, ci frânturi care se coboară din măreţia şi eternitatea Lui, pe care fiinţa imperfectă, omul, le înregistrează când face istorie în etape. Nu-i aşa?
„Fără credinţă, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri“
Se vorbeşte de totalitarismul comunist. L-am şi trăit.
Cum?
L-am şi trăit, zic.
Aţi trăit greşit?
Înseamnă că nu ştiu ce-am trăit.
N-aveţi nicio vină. Cunoaşteţi evanghelia roşie?
Manifestul comunist! Asta-i evanghelia roşie. În Manifestul comunist – n-am exemplarul în germană, nu ştiu dacă spune..., nu citez în nemţeşte: „Societatea viitoare este o societate fără stat, fără clase, concepută ca o asociaţie liberă de indivizi“.
O utopie, bineînţeles.
Această utopie, această finalitate din evanghelia roşie care e Manifestul comunist, o numeşte Karl Kautsky „incendiul anarhiei finale“; fiindcă sistemele politice se definesc prin finalitatea lor. Când vorbesc de totalitarismul comunist e o contradicţie în termeni. Totalitari nu pot fi decât oamenii care pleacă de la întreg la parte. După formula aristotelică. Este adevărat că a intervenit o polemică, nu mai ştiu dacă e justă sau nu, într-un studiu care nu ştiu dacă se numeşte „Reflecţii asupra ideii de totalitate“, şi zice: a pleca de la totalitate este a comite eroarea lui Heraclit obscurul care a confundat totalitatea cu generalitatea. Totalitatea e de cunoscut iar omul e damnat să se mişte asimptotic la ea, generalizând, iar generalizarea e un concept logic şi nu un concept ontic. (...)
Să ne întoarcem la relaţia pe care am încercat s-o stabilim în emisiunea noastră, dintre morala creştină şi moralitatea publică.
Eu mă mişc, cum v-am spus în tratatul meu de antropologie, între Cartea facerii a lui Moise şi Apocalipsă. Nu? Aici e Dumnezeul cel adevărat al evreilor. Nu? Cartea asta îi îndreptăţeşte pe evrei să se considere un popor ales. Şi sunt, nu?
Bineînţeles!
Că mă întreabă cineva, zice: „Dumneavoastră aţi fost antisemit?“ Nu! Din cauză că sunt băiat de popă şi, în al doilea rând, că sunt creştin. Dacă citeşti Evanghelia după Matei, în genealogia terestră a lui Iisus, prin generaţii, succesiunea merge până la David, regele. Nu? Ba încă un evreu mi-a spus mie un lucru – aş vrea să nu fie considerat, aşa, o blasfemie: „Moise nu e sigur dacă e evreu. Dar Iisus e sigur“.
Dar mai există popoare alese, domnule Ţuţea? Că dumneavoastră susţineţi că şi poporul român este un popor ales.
Păi... este. Nu în sensul mistic. Acum să fim cinstiţi, Biblia nu s-a conceput la Fălticeni. Nu? Şi dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic şi europenii, chiar laureaţii Premiului Nobel, sunt fericiţi că nu dorm în crăci! (...) depind de cartea asta! Atât e de decisivă în duhul european. (...) Am făcut şi eu nişte exerciţii pe marginea Decalogului lui Moise. N-am fost în stare să mai adaug nimic. Eu mă mişc în acest Decalog al lui Moise şi Predica de pe munte. Se spune, de obicei, că omul e un animal raţional perfectibil. Nu? Păi, Mântuitorul e mult mai generos, zice: „Fiţi voi dară desăvârşiţi, cum desăvârşit e Tatăl vostru din ceruri“. Mântuitorul nu exclude aspiraţia spre perfecţiune a credinciosului. Morala laică arată că omul se mişcă asimptotic la perfecţiune pe care n-o poate atinge niciodată. Numai Dumnezeu e perfect. Păi, vezi, Mântuitorul e generos, ne raportează la Stăpân. Omul e guvernat pe pământ, că vorbeaţi de morală publică, de două morale: de morală dogmelor, care e creştină, eternă, adică absolută, şi morală normelor, care e construită pe puţinătatea şi imperfecţiunea omului. Omul autonom poate fi util când explorează universul şi viaţa, poate fi comod mintal şi material. Este adevărat că autonomia, din punctul meu de vedere – al adevărului unic, care e revelat, că Dumnezeu trebuie să arate cum s-a arătat – oricât ar explora omul autonom viaţa şi universul, n-are acces la adevăr fără revelaţie, fiindcă se împiedică de adevărul tuturor adevărurilor, adică Adevărul unic, principiul tuturor lucrurilor care e Dumnezeu. (...) Fără Dumnezeu, fără credinţă omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.
V-aţi aşteptat la un asemenea succes?
Nu, nu m-am aşteptat. (...) Mă gândeam: domnul Arachelian n-o fi greşit pedalând pe forţa abstractă a gândirii mele? N-aţi greşit. Dovadă că a produs efect. Mă duc în Cişmigiu. Veneam din Piaţa Kogălniceanu. Mă aşez pe o bancă, obosit. O cucoană zice: „Dumneavoastră sunteţi domnul Ţuţea?“ Zic: „Da“, „V-am văzut la televizor!“. Am întrebat-o: „Dar dumneavoastră ce sunteţi, doamnă?“, „Inginer“. (...) Dacă mi-ar fi spus cineva că mă voi întâlni cu un om amabil că dumneavoastră şi setos de „Cuvântul care zideşte“ (n.a. – acesta era titlul programului pe care-l inaugurasem la TVR, în 15 ianuarie 1990, şi în cadrul căruia a fost difuzat interviul cu Petre Ţuţea.), adică ordinea religioasă pe care eu o supraordonez statului – eu pun Biserica deasupra statului – şi, deci, dacă mi-ar fi spus cineva în cei 13 ani de puşcărie că voi fi televizat, aş fi râs. Acolo mă aşteptam să mor după obiceiul din vremea aceea: să fiu dus cu căruţa de gunoi a puşcăriei, fie aruncat într-o groapă comună. Când am scăpat din ce am scăpat nu poate fi vorba de destin. Eu n-am destin. M-a protejat Dumnezeu. Destinul nu operează la mine. Întâmplările au alergat peste mine, dar n-au reuşit să mă nimicească. Asta m-a dus cu gândul la Dumnezeu care e situat deasupra întâmplărilor vieţii mele. Şi El m-a condus.
(...) Cel mai potrivit sistem social-politic cu ordine universală creştină este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare, triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. Ea poate merge înlăuntrul acestui sistem fără să fie deranjat „marşul“ acesta dogmatic. Democraţia înseamnă mai puţin decât liberalismul care are, într-un anumit fel, un aspect aristocratic. Elita, stăpâna tuturor mijloacelor de producţie, minoritatea pe care o defineşte aristocratic Sombart ca fiind sistemul capitalist aristocratic. Mă miră faptul – şi sunt şocat – că nu înţelege funcţia aristocratică a clasei conducătoare a şefilor Statelor Unite, a sistemului capitalist, şi negociază cu negatorii lui radicali pe care i-a ridicat la nivel de „supra-putere mondială“. E adevărat sau nu?
 E adevărat, dar poate că asta e politică: ştiinţa posibilului, nu?
Nu! Tratatul de politică al lui Heinrich von Treitschke începe cu propoziţia asta: „Jede Politik ist eine Kunst“: orice politică este o artă. Dovadă că poţi fi un foarte bun om politic fără să fii foarte învăţat. (...) Că sunt două forme ale căii Domnului: inspiraţia – favoarea divină acordată omului cu har; revelaţia – acţiunea directă a divinităţii.
Foarte multă lume se întreabă cum a fost posibil ca în anii ’30 să apară o generaţie, o adevărată explozie de intelectuali deosebit de bine dotaţi. În generaţia dumneavoastră au fost valori deosebite. Unele s-au realizat în străinătate, altele au fost marginalizate în România, dar s-au realizat între timp, alte valori au fost spulberate de viforul acesta al istoriei, în puşcăriile comuniste. Cum a fost posibil să apară această generaţie? A fost o generaţie spontanee, care a apărut din nimic? (...)
Nu ştiu de ce a apărut. (...) Aşa a vrut Dumnezeu să proiecteze o generaţie de intelectuali în România.
Mulţi dintre ei au fost martirizaţi...
Mulţi... Constantin Noica e un filosof care are nelinişti religioase. Dar a afirmat că religia creştină a suferit lovituri mari din cauza ştiinţei veacului al XIX-lea. Acel veac pe care Leon Daudet îl numeşte „le stupid XIX-èmè siecle“. (...) A fost un secol al marii burghezii. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Am asistat odată la un parastas într-o biserică de periferie din Bucureşti, la un preot bătrân despre care se spunea că a avut nu ştiu câţi copii intelectuali care au murit în război. Când vorbea bătrânul preot, parcă era un sfânt, palid, stăpân pe sine. Zice: „Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep că ochiul dracului. Eu îl concep că o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus, binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpân“. Popă! În orice caz, părerea mea este că în secolul XIX n-a fost slăbită ordinea creştină şi că, în momentul acesta, când vorbim noi, creştinismul este foarte actual. Şi este actual dacă noi constatăm că la scara omului nu există niciun adevăr. Şi că, dacă omul nu e favorizat de divinitate, nu ştie nimic. Dacă e un simplu căutător al adevărului, caută neaflând şi ştie neştiind – dacă e să vorbim într-un limbaj socratico-creştin. Or, ce se întâmplă? A gândi creştin înseamnă a gândi cauzal, adică a gândi explicativ. (...) Dacă nu cunoşti revelat, prin graţie divină sau inspirat, nu cunoşti nimic. De pildă, chiar un laic, Newton (...). Povestea cu mărul lui Newton care a căzut. Nu ştiu unde am citit eu stupiditatea asta: „Îl tombă dans une meditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle“. Şi eu spun: dacă Newton gândea până la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic. Dar el e mult mai înţelept. Când a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia, a zis: „Am fost inspirat“. Newton, dacă-mi amintesc bine – vă rog să-mi admiteţi amneziile lacunare, că, la vârsta mea, e greu să arăţi mai bine decât trebuie – spunea ce e gravitaţia: corpurile se atrag direct proporţional cu masa şi invers proporţional cu pătratul distanţei. Păi, scrie pe măr asta, sau scrie undeva în natură? Fenomenele lumii interioare şi ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom şi orgolios crede că explorează lumea interioară şi exterioară cu jocul lui de ipoteze şi că descoperă ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută şi nu află. Ca să afle trebuie să fie că Newton, inspirat. Iar Newton, întrebându-se ce este gravitaţia, ştiţi ce a spus – mi se pare – în Principia Matematică Naturalis Philosophae? „Gravitaţia este Dumnezeu“. Newton! Nu popă. Nu un sacerdot. A fost foarte înţelept.
Domnule Ţuţea, când aţi devenit un gânditor creştin? A fost vreo experienţă limită pe care aţi trăit-o? Puteţi s-o evocaţi?
Nu pot să fixez momentul. În primul rând mi-am dat seama în închisoare. Nu ştiu dacă ştiţi ce erau închisorile sub Gheorghiu-Dej?! Fioroase!
Din fericire n-am avut ocazia. Ştiu de la prietenii mai în vârstă, de la Leon Kalustian, de exemplu... L-aţi cunoscut...
Am fost şi prieteni. Când am văzut că tot regimul care mi se aplică e inoperant, puteam eu, ca om, să-mi explic? Vă întreb eu pe dumneavoastră. Nu! Şi atunci m-am gândit că există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El poate face isprava asta ca eu să scap din înlănţuire. Pentru că, personal, nu mă pot dezlănţui şi elibera, iar a vieţui acolo fără asistenţa Lui nu se poate. Au fost oameni care au murit. Atunci s-a născut în mine credinţa nelimitată în atotputernicia şi atotbunătatea divină. (...)
Conservatorii mari nu sunt reacţionari pentru că au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu. Iar reacţionar este cel vetust şi învechit. De la Cristene, strămoşul lui Pericle, şi până azi, cred că democraţia şi-a arătat şi viciile, şi virtuţile şi ar putea, în limbajul acesta conservator, să fie considerată reacţionară.
Democraţia?
Da, sigur. Păi Bergson spune despre democraţie..., nu v-am spus nimic despre democraţie?
Mi-aţi spus, dar după aceea aţi renunţat să spuneţi pentru televiziune. Eram în perioada electorală (n.a. – înainte de alegerile din 20 mai 1990) şi n-aţi vrut să creaţi confuzii...
Aşa, să creez confuzii. Eu, în materie de democraţie n-am nicio părere personală. Mă bizui pe doi gânditori clasici. Pe Platon şi pe Aristotel. Platon susţine că trei sunt formele de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este sistemul în care fiecare face ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede. Iar Bergson, filozof modern, declară acest lucru: „Democraţia e singurul sistem compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, dar are un viciu: nu are niciun criteriu de selecţiune a valorilor de conducere“.
Şi totuşi nu e adevărat! Practica socială arată, cel puţin în democraţiile occidentale, că valorile sunt selectate până la urmă.
Nu ştiu, eu nu vreau să ofensez Occidentul, dar nu geme de mari oameni de stat, azi.
Asta e adevărat.
Şi nici Statele Unite nu plesnesc de prea mulţi mari oameni de stat.
Să nu provocăm un scandal diplomatic, nu?
Nu. Dar e real! Ceea ce înseamnă că în democraţie numai întâmplarea naşte un mare şef. De pildă, un mare conducător în democraţie a fost Clemenceau, care a condus primul război mondial politic.
Şi a scos Franţa la liman...

Nu, Europa la liman. Nu ştiu dacă el a declarat că cine, până la vârsta de 30 de ani, nu e „progresist“, nu e de stânga şi democrat, n-are inimă, dar dacă peste 30 de ani nu e conservator, e cretin.
Ăsta a fost Clemenceau...
Nu eu! E cineva, nu?
Domnule Ţuţea, înseamnă că nu puneţi un semn de egalitate între democraţie şi liberalism, nu?
Nu. Liberalismul e aproape de gândirea aristocratică a corpului social; democraţia, nu.
Puteţi să daţi un exemplu, din istoria noastră politică, de om care a fost liberal?
Păi dacă îl dau pe Ionel Brătianu trebuie să mă ridic în picioare, dar nu pot. E aşa de mare om de stat... Nu ştiu dacă nu cumva la Versailles s-a declarat despre el că ăia care dictau Tratatul de la Versailles – nu ştiu cine a spus, poate Beneş – sunt nişte balcanici, „dumneavoastră sunteţi stăpân“. Brătianu! Cred că a fost cea mai mare conştiinţă politică europeană la Versailles. (...)
Altfel, a fost un mediocru debatteur parlamentar, nu era un mare orator la tribună Parlamentului...
Dar a decis când şi cum trebuie. Când Iorga, cu orgoliul lui, îi spune lui Ionel Brătianu: „Ce să învăţ eu de la un inginer!?“, Brătianu, care era prim-ministru, îi răspunde: „Măsura, domnule profesor, măsura!“. Ha, ha, ha! „Măsura, domnule profesor!“ (...) Eu am emoţii când trec prin două gări. Prin Blaj, prin Mica Romă a lui Eminescu, care ne-a relatinizat, nu? Şi prin Florica, unde-i mormântul acestui mare om. Ţin să afirm, însă, că indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern şi a societăţii române moderne. Mă interesează liberalismul biruitor în Statele Unite, în Japonia, în vestul Europei. El, prin această biruinţă, devine ispititor pentru vânzoleala din spaţiul răsăritean.
Şi totuşi spuneaţi că Occidentul n-a dat mari valori politice.
Actualmente.
Atunci cum poate acest sistem să prospere fără mari personalităţi politice?
Liberalismul te duce cum te duce trenul la destinaţie. Liberalismul favorizează corpul social: te instalezi în sistem şi n-ai încotro... În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcându-se nederanjate de nimeni (...) adică nu deranjează mecanismul gândirii dogmatice universale creştine...
(...)
„L-am şi rugat pe Cioran să nu mă mai supradimensioneze, că îmi creează un complex de inferioritate supradimensionarea lui“
De pildă – pot să spun asta? – Brucan a spus că social-democraţia suedeză e un lux pentru poporul român.
Asta e ca o ofensă adusă poporului român.
De ce, domnule Ţuţea?
Păi, ce, suntem debili mintal?
Nu, poate pentru starea economică...
Păi nu e pentru starea economică. Din punct de vedere politic, fără supărare, la suedezi nu ştiu dacă sunt mai străluciţi în istorie. Poporul român, din punct de vedere politic, e greu de glorie. Şi vă dau un exemplu de strălucire a liberalilor români, peste care se calcă încă o dată acum: Constituţia liberală din 1923, care nu e o operă, e o capodoperă: un rege stăpân, de tip prusac, înfăşurat într-un stat al normelor liberale. E o sinteză glorioasă asta, făcută de Partidul Liberal. Şi acum se năzuieşte să se facă o constituţie nouă. O găsesc absolut nocivă şi inutilă! Vă rog să mă iertaţi.
De ce, domnule Ţuţea? Nu se mai schimbă vremurile?
Pentru că o înlătură pe aia care este glorioasă... Eu am spus odată... Vă întreb un lucru: liberalismul a apărut istoric, nu? Nu se poate vorbi de liberalism feudal sau antic.
Dar poate e un proces care se termină istoric.
Nu! E un fenomen istoric, dar punctează timpul şi spaţiul istoric cu constantele lui extraordinar de utile. Liberalismul oferă constantele în timp şi spaţiu, ale ordinii umane, cu toate că a apărut istoric. Aşa cum creştinismul a apărut istoric, dar a punctat cu eternitatea timpul şi spaţiul. Aşa face şi liberalismul. Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea de a asigura selecţiunea naturală a valorilor în democraţie. Asta e părerea mea despre democraţie.
Nu vă supăraţi pe mine. Eu încerc, prin întrebările mele, să mă fac ecoul întrebărilor pe care şi le pun oamenii astăzi.
Păi nu pot să răspund la toţi, că nici n-am atâta energie.
Ba aveţi, domnule Ţuţea. Şi aveţi şi înţelepciune. Ne întoarcem la colegii dumneavoastră de generaţie?
Mircea Eliade, pot spune despre el că e omul religios realizat. Atât.
Eraţi prieteni în tinereţe?

Sigur!
Eraţi pe aceeaşi poziţie ideologică?
Nu, eu eram de stânga şi el era asistentul lui Nae Ionescu.
Deci aţi fost om de inimă, după Clemenceau!
Am avut inimă şi am călcat cardiotica asta de trei parale stângistă şi m-am situat în carul în care a călătorit Mircea Eliade.
Excepţional! Despre Cioran...
L-am şi rugat pe Cioran... să nu mă mai supradimensioneze, că îmi creează un complex de inferioritate supradimensionarea lui. L-am rugat să i se invoce portretul pe care îl face Joseph de Maistre, fragmentul în care de Maistre îl laudă pe Papă atât de exagerat, încât Sanctitatea Sa s-a cutremurat; pentru că – spune Cioran – „există şi asasinat din entuziasm“.(...) Eu îl văd pe Cioran împăcat cu sine, de acord cu Sfântul Apostol Pavel şi de acord cu absolutul divin, pentru a nu muri în lumea aceasta. El îl caută pe Dumnezeu, dar căutătorii nu-l găsesc; v-am mai spus. Eu am fost asemănat cu Socrate. Socrate n-a scris cât mine, eu am scris enorm, trebuie să apară o serie de volume. În Carmide, care e dialogul lui Platon despre înţelepciune – nu ştiu dacă mi-aduc bine aminte, dar vă rog să mă iertaţi: „Socrate, îmi vine să te bat. Când am venit la tine ştiam ceva despre înţelepciune, acum nu mai ştiu nimic“, „Tu crezi că eu ştiu?“, „Dar cum putem afla?“, „Hai să căutăm un zeu“. Atât el, cât şi eu, în actele căutării, căutăm la scara noastră de oameni, neaflând, şi ştim, neştiind. Atât!
Domnule Ţuţea, aţi fost legionar, aţi îmbrăcat vreodată cămaşa verde aşa cum au făcut atâţia intelectuali români, unii dintre ei chiar recent prezentaţi la Televiziune?
N-am fost niciodată. În tinereţea mea, aşa cum v-am spus, am fost de stânga şi chiar am scos prin anii ’30, împreună cu Petre Pandrea, o revistă care se chema chiar „Stânga“
Deci, nu numai că n-aţi fost legionar, dar nici măcar de dreapta n-aţi fost.
Ştiţi de unde vine acuzaţia asta? La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar. Eu n-am fost legionar, nici comunist, am fost antihitlerist pentru că ne-au luat Ardealul; nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena. Nu antigerman, pentru că sunt alături de germani care au aceleaşi interese vitale ca şi noi, românii: oprirea expansiunii slave.
Mai există un pericol slav?
Nu, nu mai există: astăzi slavii tind să intre în Europa şi să se subordoneze Europei de Apus...
Să revenim la acuzaţia ce vi s-a adus.
Să-ţi povestesc un fapt interesant. În timpul guvernului Antonescu-Horia Sima, ministrul meu, fostul liberal Cancicov, titularul de la Industrie, m-a propus să fac parte ca expert din delegaţia care pleca la Moscova pentru încheierea tratativelor economice. La Moscova ne-am întâlnit cu Mikoian, care era dictatorul sovietic pentru comerţ exterior. Ce om rafinat putea fi acest Mikoian...Nu ştiu dacă trebuie să spun eu asta, dar Mikoian avea o simpatie deosebită pentru mine, fapt pe care l-a făcut cunoscut şi celorlalţi membri ai delegaţiei. După un timp, când noi am declarat război Rusiei, Grigore Gafencu, care fusese ultimul ministru român la Moscova, a venit şi l-a întrebat pe Pandrea dacă nu cumva eu sunt bolşevic. „De ce, dragă domnule Gafencu?“, s-a mirat Pandrea. „Pentru că la banchet, când am încheiat negocierile cu Rusia, Mikoian închina numai cu Ţuţea şi-i tot dădea înainte cu noroc“. „Nu e, domnule Gafencu“, l-a asigurat Pandrea. „Ţuţea nu e bolşevic, el a fost diplomat“.
Deci, n-aţi fost până la urmă nici legionar, nici bolşevic. De ce acest sindrom legionar la bolşevicii noştri, domnule Ţuţea?
Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut la litera „g“cuvântul glumă şi când îi prindeau pe comunişti era vai de cozonacul lor.
Şi reciprocă a fost valabilă.
E adevărat, numai că ei nu făceau confuzii...

(Interviu cu Petre Ţuţea, realizat de Vartan Arachelian)
 (www.historia.ro)

joi, 1 august 2013

In cinstea democratiei


In cinstea democrației 

Împreuna mereu  ...


Acum un an : 29 iulie 2012




Anul acesta : 29 iulie 2013

 


   În primul rând felicitări cetăţenilor care au participat anul acesta la acest eveniment ... chiar dacă au fost puţini şi mulțumiri celor 2 televiziuni care participat şi au transmis această acţiune care deşi mică poate trezeşte din amorţeala pe cei comozi.

   V-am pus cele 2 clipuri în contrast. În primul vedem un preşedinte suspendat (un cetăţean liber care îşi exprimă liber părerea fără presiunea funcţiei), o manifestaţie în care au participat mii de oameni , este adevărat era şi pre campanie electorală a partidelor (ei da atunci aveau interes şi au ignorat că era vara şi sunt în vacanţă, anul acesta unde au fost partidele de opoziţie?). Domnilor politicieni din opoziţie ştiu nu aveţi miza încă nu aţi strâns nici un partid procentul pentru a fi primul partid în listă ca să poată conduce, dar vă reamintesc că  fiecare zi care trece ... democraţia în România se afundă iar  USL îşi măreşte pânză de păianjen, astfel devenind mai puternică. A lua vacanţă acum reprezinta ignoranta  demonstrează că vouă nu vă pasă de democraţie şi de cetăţeni, va pasa  doar de procentele . Ei dă voi aşteptaţi ca USL să îşi rupă singur gâtul. Aşteptaţi ca cei care au votat USL să dea jos USL ( pai si ce câștigați atunci  ... de la acei cetățeni nici măcar procente )  Sau mai simplu doar aşteptaţi cu comoditate , spuneţi că trebuie 6 luni pentru pre campanie electorală. Ei alo mai existam si noi ... va reamintesc trebuie sa va votam  . Nu contează doar cele 6 luni în care promiteți , ati ales sa fiti politicieni si sa traiti din aceasta mesrie , spuneti cu voce tare competenta trebuie demonstrata pai demonstrați , munciți nu doar 6 luni .

   Iar voi cetăţeni comozi care daţi likuri intro veselie pe facebook, vă reamintesc cea ce spunea Esop (valabil şi politicienilor):

"Cuvintele care nu sunt urmate de fapte nu valorează nimic.”

În încheiere vă spun:

Politicieni din opoziţie, cetăţeni de acolo din fotolii dacă nu ieşiţi în stradă uitaţi democraţia!

PS.: Un mic sfat pentru televiziuni (să nu se supere)... :

   Nu transmiteţi numai după ce evenimentul a trecut, transmiteţi şi chemarea (majoritatea evenimentelor se transmit cu 2, 3 săptămâni înainte), asta pentru că cetăţenii să afle nu numai de pe facebook !


duminică, 23 iunie 2013

Gânduri de seară.............


Democraţia, încotro?

Democraţia este înţeleasă ca putere a poporului ce poate fi executată direct sau indirect.
Valorile unei societăţi democratice reprezintă idei şi credinţe, considerate importante pentru membrii unei comunităţi, care devin practici concrete prin comportamentul cetăţenilor şi al autorităţilor publice. Astfel de valori democratice sunt : libertatea, egalitatea în faţa legii, transparenţa, toleranţa, competiţia  dreaptă, egalitatea şanselor şi egalitatea în drepturi, etc.
Principiile democratice orientează acţiunea politică în funcţie de anumite valori. Pe baza lor sunt concepute şi puse în practică mecanismele democratice, precum votul sau organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice.

   Unul dintre principiile cele mai importante, prin consecinţele sale, este cel al majorităţii, căruia, într-o democraţia liberală, i se coerează principiul protecţiei minorităţilor şi respectarea drepturilor acestora. În orice colectivitate umană, luarea deciziilor în chestiuni de importanţă publică pune probleme deosebite. Conform regulii majorităţii, decizia se ia în funcţie de opţiunea numeric exprimata a majorităţii, ca expresie a "voinţei generale". În România, ca şi în alte ţări, Parlamentul foloseşte diferite proceduri de vot pentru a obţine majoritatea : majoritatea simplă (jumătate plus unu) sau majoritatea calificată (cel puţin trei sferturi dintre cei prezenţi, două treimi etc.).

         Punerea în practică a principiului majorităţii, ca expresiei a voinţei generale, prezintă însă riscul abuzului de putere în numele majorităţii, situaţie numită tirania majorităţii. Diferiţi gânditori au încercat să găsească soluţii practice pentru ca, păstrându-se regula majorităţii, minoritatiile să nu sufere. Consiliul Europei a elaborat o serie de recomandări privind protecţia minorităţilor etnice în ţările membre. În prezent, protecţia minorităţilor este o prioritate a  Organizaţiei Naţiunilor Unite, a Uniunii Europene, a Consiliului Europei şi a altor organisme internaţionale.





  Câteva păreri ale aleşilor neamului despre democraţia din România.

Aurel Vainer, deputat în grupul parlamentar al minorităţilor :
„Dintr-un punct de vedere e pe un trend pozitiv. Nu uitaţi că ducem o viaţă parlamentară care este într-o normalitate. Pe plan guvernamental se publică deciziile importante. Sigur, nu funcţionează, după câte ştiu eu, cum trebuie dialogul social, adică să ai convingerea că o lege când ajunge să fie adoptată a trecut prin toate posibilităţile de dezbatere. E un lucru care ar trebui mult mai dezvoltat la noi. De pildă, chiar în problema Constituţiei, termenul în care se discută acum uneori este prea alert şi atunci dezbaterile sunt cum sunt. Dar nu numai atât, ar trebui să se creeze un climat de dezbatere. De pildă Comisia constituţională ar trebui să anunţe: «Oameni buni puteţi transmite mesaje opinii», nu să dea o dată că s-a constituit un site, găsiţi pe site şi la revedere”
"Aderarea noastră la UE în mod firesc trebuia să ne ducă la mai multă democraţie, dar asta nu înseamnă că perfecţiunea există. După mine cea mai importantă formă de a conduce o ţară este aceea democratică, iar stilul democratic trebuie introdus de jos în sus şi de sus în jos”.
„Sigur că în condiţiile în care există o majoritate parlamentară atât de puternică, şansele de a dezbate cu succes şi eventual de a corecta unele opţiuni ale Puterii sunt mai mici. Sunt ţări unde viaţa parlamentară este alcătuită dintr-un număr de partide mai mari şi mai mici. Nu totdeauna modelul american este cel mai bun. Dar şi acolo dacă există bipartititsmul acesta evident sau în Anglia, eventual, sunt reguli foarte clare în care se desfăşoară aceast bipartitism. Cred că suntem totuşi pe un drum bun, democraţia există, România este totuşi un stat pluralist, însă accesul la dialogul democratic ar trebui stimulat în mod real.

Valer Marian, senator PSD :

„Consider că  starea democraţiei din România s-a înrăutăţit în timpul mandatelor președintelui Traian Băsescu, care, după tiparele de dincolo de Ocean, a încercat să-și asume rolul de președinte - jucător și să impună un regim mai autoritar, bazat pe instituţii ale statului cu rol represiv: serviciile secrete, parchetul, cu vârf de lance DNA, și instanţele judecătorești. Ca atare, nu putem vorbi de o democraţie în adevăratul înţeles al cuvântului, care să fi fost în consonanţă cu principiile consacrate ale democraţiei de tip occidental”.
„Cred că a venit vremea să proiectăm și apoi să implementăm și în România un nou model societal, care să îmbine ceea ce a fost pozitiv și în regimurile capitaliste și în regimurile socialiste, în concordie cu morala și credinţa creștină”.

Tudor Ciuhodaru, deputatul PPDD :
"Am fost  la Bârlad și am văzut cum un protest pașnic împotriva gazelor de șist a fost blocat de administraţia locală, am văzut cum se folosesc metodele economice atunci când este nevoie să faci un adversar politic să tacă. Am văzut și cum sunt daţi afară directori de spitale, profesioniști din sistem, doar pentru că au curajul să spună că ceva nu funcţionează acolo. Eu am mari rezerve că acesta este un exerciţiu democratic”.

Dinu C. Giurescu, deputat PC :

 "cea mai mare „carenţă a sistemului democratic actual este puterea de influenţare a mass-media și faptul că cetăţeanul nu se gândește critic. Noi suntem o naţiune emoţională, reacţionăm pe moment, imediat vrem să spunem”.  „Democraţia este pe măsura oamenilor care o practică. Poate fi de toate felurile, de la una care să exprime cât mai adecvat părerile cetăţenilor până la una care să fie bine dirijată sau manipulată. E adevărat că în momentul de faţă democraţia este foarte puternic influenţată de media, de televiziuni mai ales, pentru că televiziunea are darul să se bage în sufletul tău, să-ţi transmită niște mesaje de care tu nu îţi dai seama și pe urmă tu reacţionezi pe măsură”.

Ludovic Orban, deputat PNL :
"avem mai degrabă un Executiv foarte puternic care de cele mai multe ori preia din puterea legislativă și influenţează și puterea judecătorească. Drepturile și libertăţile individuale sunt în general respectate, dar în cazul în care nu sunt respectate îi este foarte greu unui cetăţean să forţeze, să determine o autoritate pentru a i se respectă un drept consfinţit de Constituţie sau de lege. Trebuie să își caute dreptatea în Justiţie și de cele mai multe ori în Justiţie încă există un dezechilibru între puterea autorităţii și cetăţean. De altfel cred că suntem singura ţară în care procurorul care este reprezentantul statului stă pe un piedestal mai înalt decât stă avocatul și cetăţeanul care se duce în faţa instanţei”.


Pe 22 decembrie 1989, Mircea Dinescu rostea din studioul 4 al Televiziunii Române celebrul „Am învins!”.!!
....................... Democraţie, unde eşti??


sâmbătă, 1 iunie 2013

Gânduri de seară............



"De ce nu merge România bine? Răspunderea cea mare este a unei întregi istorii".

"Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel : de aceea este aşa cum este. Parcurgându-i rapid istoria, am putut identifica o lungă serie de trăsături specifice, mai mult sau mai puţin îndepărtate de condiţia europeană "medie", şi prinse ele însele în combinaţii contradictorii. Înlănţuindu-se, toate aceste particularităţi, prea multe particularităţi, conduc la România de astăzi. O ţară care se încăpătânează să fie altfel. Ceea ce înseamnă uneori şi reuşite, nu doar neîmpliniri şi dereglări".




„Dezamăgiţii democraţiei ar proceda cu totul greşit dacă ar porni în căutarea altor utopii, presupunându-le mai performante, şi cu speranţa că acelea vor institui, în sfârşit, dreptatea perfectă şi fericirea generală. Consumată cu moderaţie, utopia e un stimulent absolut necesar; fără o doză de gândire utopică, lumea n-ar rămâne decât materie, teren de joc pentru instinctele primare. Dar abuzul de utopie e periculos: experimentul comunist trebuie privit sub acest aspect ca un avertisment. Capcana cea mai perfidă a istoriei este linia, din nefericire invizibilă, care separă realizabilul de irealizabil (sau, şi mai rău, de materializările monstruoase). Este legitim să cerem mult democraţiei. Dar să nu-i cerem prea mult. “ (Lucian Boia)

duminică, 26 mai 2013

Ion Ratiu definitia democratiei


”Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății. Toate instituțiile se învârt în jurul lui. Democrația însemnează că-l asculți pe om și apoi îi respingi punctul de vedere. Chintesența democrației se poate exrpima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.”, spunea Ion Rațiu, candidat la președinția României, în anul 1990. Ion Augustin Nicolae Rațiu s-a născut pe 6 iunie 1917, la Turda. A fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD). Ion Rațiu, membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1933). Mama sa, Eugenia Rațiu, a fost fiica lui Ion Codru-Drăgușanu. A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Delegația română din Londra, sub ministrul Viorel Tilea. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi. După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu. Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii “Adormirea Maicii Domnului” (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedînd permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.

marți, 2 aprilie 2013

by Viorica Crainic


 Gânduri de seară.........


"Democraţiile de stânga ignoră faptul că noi nu ne naştem egali de la natură. Considerând inegalitatea noastră iniţială drept o eroare a naturii, democraţia de stânga încearcă să o corecteze impunând principiul egalităţii cu ajutorul instituţiilor statului, apelând în planul adevărului la concepte demne de tot respectul precum conştiinţa socială, sentimentul colectiv, marea familie socială. Dar această procedură s-a dovedit a fi o formă de anus contra naturii. Constrângerea fiinţei umane, în special constrângerea de natură psihică, are ca efect suprimarea libertăţii, libertatea este subordonată egalităţii forţate. Pentru că egalitatea în felul gândit de democraţia de stânga se opune, în fapt, libertăţii, egalitate şi libertate sunt două concepte care se opun până la anularea reciprocă. De aceea, în condiţiile democraţiei de stânga, libertatea devine doar un instrument de propagandă demagogică, folosit pentru manipularea maselor. În absenţa libertăţii, egalitatea este şi ea un concept artificial, iar împreuna nasc o democraţie iluzorie. Ajunsă în acest punct, democraţia de stânga eşuează în mod tragic, salvându-se doar prin dictatură. (Corneliu Sofroni)

marți, 19 martie 2013

JUSTITIE RANITA by Cristina Dana Preda

Desi aparenta ne indica drept un fapt bine asteptat de catre toata lumea, un lucru inevitabil si normal de altfel, eliberarea lui Bombo din inchisoare este un nou esec al justitiei romane care, pas cu pas, da inapoi toti asii pe care si-i castigase atat de greu in anii democratiei, adica pana in ceasul negru in care USL s-a transformat si cu ajutorul benevol al populatiei, in stapanul absolut si plenipotentiar al Romaniei. Se simte puternic cum justitia tremura din toate fibrele ei, cum gafaie si se codeste sa isi mai arate fata, se simte cum domnii sunt relaxati, fara stres sau alte griji in ceea ce priveste procesele multiple in care sunt inculpati, cum nimeni nu reactioneaza la faulturile repetate impotriva magistratilor, acceptand tacit si in mod inconstient dezastrul. Parese din nefericire, ca s-a cam pierdut definitiv si directia si drumul catre sansa de a se mai face dreptate in Romania, avand pe de-o parte coruptia din justitie, jiganie scabroasa intinsa si incolacita peste foarte multi magistrati, care bine organizati, functionali si interdependenti, se descurca fara nicio piedica din partea nimanui in a-si tria si selcta dosarele, in a-si pune semnaturile lor complice dand decizii eronate dar favorabile infractorilor si avem pe de cealalta parte, teama de represalii instalata puternic in viata celor care si-ar fi dorit cu adevarat sa-si practice meseria corect, in spiritul si in litera legii dar care si ei, incet-incet, s-au retras, s-au blazat sau pana la urma, au cedat presiunilor, transferandu-se in Marea Organizatie, recompensati fiind in urma acestui demers cu toata admiratia mafiotilor, cu linistea situatiei materiale ajunsa pana la imbogatire si cu un sistem de relatii-obligatii bine uns, care le rezova orice problema ar aparea in viata lor. Asadar justitia din Romania e ranita grav si a fost impinsa, reorientata inspre a-si restrange independenta, silita sa revina la naravurile ei vechi si confortabile, sa se transforme in salvatoarea infractorilor mari, adevarati rechini neprinsi care, nepedepsiti fiind, pot de acum linistiti sa-si savureze mesele copioase pe care si le procura cu atata abilitate din banii statului si binenteles, din banii nostri, ai tuturor.

marți, 12 martie 2013

SA NE FACEM CA NU VEDEM by Cristina Dana Preda

 Sa ne facem ca nu vedem cum Iliscut isi baga nasul batran peste tot, impanzind in jur ura si dispret, sa ne facem ca nu vedem cum Pontut joaca la doua capete cu minciunile rasunand peste toata Europa, cum Nenea Ghisel, impreuna cu Emeritul Actoras Crizat, cu Nea Calimendre si cu Nenicusoru Margut, ca mai toti din PNL de altfel, s-au smintit de-a binelea uitand sa-si ia la timp medicamentele prescrise, nu, nu vedem cum Crinut se vrea un presedinte peste o Romanie prostita si inerta, cu nea Varanut la butoane si in care ei sa dicteze dupa bunul lor plac, sa ne facem ca nu vedem cum fatalai imbatraniti ajung ministrii in guverne incapabile, cum USL e plin de infractori si de amantele lor, cum Parlamentul colcaie de puturosi si nesimtiti, sa ne facem ca nu vedem cum ziaristii se prostitueaza pana ce ajung sa-si piarda identitatea, nu vedem cum Neica Petricut, mandru taticut al micutului Petrut, proaspat vopsit, coafat, manichiurat si pedichiurat, ne tot explica noua, cum e sa fii in democratie, sa ne facem ca nu vedem cum bugetarii se imbogatesc inexplicabil, cum medicii cer spaga la intrarea in cabinete,  nu vedem deloc cum alde Bourean si Bleaga, precum si alte somitati din PDL, se gudura pe langa liberali, doar doar le-o iesi si lor de vreo ciulama ceva, sa ne facem ca nu vedem cum justitia si-a pierdut de tot parul ei lung si matasos, numarand acum, o chelie mare si inca vreo cateva fire dar si alea, crescute anapoda. Nu nenicusori draguti, stati linistiti, nu vedem nimic sa stiti, nimeni nu va deranjeaza si nimeni nu va inoportuneaza...     

marți, 26 februarie 2013

ROMANIA CELOR PATRU GRUPE. by Cristina Dana Preda

 Constatam astazi, dupa douazeci si atatia de ani de la revolutia lor, ca tara noastra s-a divizat in patru mari grupe distincte, care au inglobat in cuprisul lor, toate parerile, simtirile si patimile politice. Prima grupa, cea a NEMANCATILOR, grupa grea, apasatoare, foarte numeroasa si care, fara sa-si dea macar seama, dicteaza de fapt orientarea noastra ca tara, facand in mod inconstient si inlesnind astfel, jocurile alambicate ale politicii interlope. A doua grupa, mai restransa dar foarte puternica, cea a SMECHERILOR ELEVATI, oameni ai afacerilor impletite politic, care si-au construit existenta financiara doar prin functionarea fara pauze, a contactelor si a contractelor cu statul si a bugetarilor descurcareti, deveniti avuti peste noapte. A treia grupa este cea a GURA-CASCATILOR care, indolent traind, stau de ani de zile in nepasare, sabotand perpetuu bunul simt si care, prin lipsa lor in momentele cheie ale democratiei, ne lasa pe noi, cea de-a patra grupa, putinii care mai simtim romaneste, grupa PATRIOTILOR, in imposibilitatea fizica de a ne opune cumva, orientarii demoralizante, pe care ne-o dicteaza cu amar, celelate doua grupe. Ramane sa vedem in cat timp isi vor inchide gurile-cascate cei din numeroasa grupa trei si impreuna, sa putem in sfarsit pune stavila, politicii interlope.  

duminică, 24 februarie 2013

BELPHEGOR CRIN ANTONESCU. by Cristina Dana Preda

In anii de dupa revolutie, ne-am captusit in politica romaneasca cu un personaj, un tanar inalt ca bradul, cu nasul si pletele fluturand in vantul penibilului, lasand discret in urma lui dare parfumate si multe glume pe seama bretonului "Mireille Mathieu" dar si foarte atent cu nuantele mereu schimbatoare ale culorii parului lui. Acestea erau caracteristicele de baza ale acestui domn si cu ele defileaza si astazi cand, dupa ani in sir petrecuti in Parlament, dupa un mandat de ministru adormit al tinerilor sportivi, dupa ce s-a cocotat cu breton cu tot in carca liberala, pe care o calareste nestingherit de nimeni de ani de zile, dupa o candidatura smechera la Presedintia Romaniei dar mai ales, dupa afilierea lui si a partidului lui, proprietate personala, la organizatia celor care n-au nici mama, nici tata, ci doar interese personale sau de grup, grupul lor evident, s-a trezit intr-insul BELPHEGOR, printul Iadului, supranumit "Lenea" si cu un somn patologic, demn de vizite scurte dar dese, pe la controalele medicale de specialitate, toaca sistematic nervii Romaniei, ghidonat mental pas cu pas de catre superiorul lui, Motanul, jucand in picioare orice urma a democratiei si trasand cu nepasarea lui BELPHEGOR, viitorul Romaniei lor. Update: Ieri BELPHEGOR si-a mai pus inca o perna moale si pufoasa sub sezut. Felicitari PNL!

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More