Se afișează postările cu eticheta folk. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta folk. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Vali Sterian


Valeriu Octavian Sterian (n. 21 septembrie 1952, Știubei, jud. Buzău – d. 16 septembrie 2000, București), cunoscut ca Vali Sterian, a fost un muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk și rock.
A fost unul dintre liderii generației care a pus bazele folkului românesc, cea din anii ’70. Remarcându-se deopotrivă ca muzician și poet, Vali Sterian a adus contribuții majore în dezvoltarea genurilor folk și folk-rock în România, dar și în realizarea fuziunii între starea și mesajul exprimate de versuri și linia melodică folk-rock. Iubitor de protest și cu un spirit acid, Sterian a reprezentat un segment artistic practic neîntâlnit în întreg peisajul muzicii românești. Pendulând între ironie și cinism, a criticat constant în cântecele sale lipsa de orientare a omului societății contemporane, nedreptatea, subproducțiile muzicale și de critică ale vremii sau ororile determinate de Războiul Rece.
De-a lungul activității sale a colaborat cu importanți muzicieni români precum Dan Andrei Aldea, Alexandru Andrieș, Nicu Alifantis, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan sau Maria Gheorghiu. A cântat pe aceeași scenă cu nume sonore ca Joan Baez și Cliff Richard și a sprijinit mulți tineri muzicieni de folk, rock sau pop.
Valeriu Sterian s-a născut pe 21 septembrie 1952 în Știubei, comună Râmnicelu, lângă Râmnicu Sărat, județul Buzău. Tatăl său, profesor de matematică și de muzică vă fi cel care îi va cultiva de timpuriu pasiunea pentru muzică. Prima întâlnire cu scena o are la patru ani, la o serbare școlară în Râmnicu Sărat.

În timpul liceului începe să studieze pianul și vioară, dar ulterior se reprofilează, simțindu-se mai atras de baterie. Cântă la tobe în formația liceului, Copiii Florilor, fondată chiar de el și cu care debutează în februarie 1971. Din acea perioadă Vali își dezvoltă un profund simț al ritmurilor muzicale, care își va pune amprenta mai târziu în creația sa. De asemenea, în timpul activității cu Copiii Florilor, descoperă chitara și începe să își dezvolte metode pentru acest instrument, nelipsit în toate aparițiile sale scenice.

Atras de limbile străine, începe să corespondeze cu tineri din Anglia și Franța. Aceștia îi trimit albume cu Beatles, ceva greu de digerat în acele vremuri, motiv pentru care tatăl său este chemat să dea declarații la Securitate. În primăvara lui 1971, cu puțin timp înaintea încheierii clasei a XII-a, este exmatriculat pentru două săptămâni din liceu pentru că, în cadrul unui festival-concurs, a cântat piese din repertoriul Beatles. Atunci tatăl său este rechemat la Securitate. Vali s-a închis în camera lui și a strigat: „Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”. Acest strigăt de furie și de durere al unui tânăr căruia i se cerea să nu mai fie el însuși va deveni refrenul uneia dintre cele mai cunoscute și importante creații ale sale, „Nopți”. Ulterior, și-a mustrat profesorii că au fost nedrepți cu el.

În anul 1972 se mută la București ca student la Universitate în cadrul Facultății de Psihologie, pe care o va absolvi, devenind licențiat în psihologie. Din cei patru ce formau Copiii Florilor, rămân doar doi, Vali și Carmen Marin („ambii de sex masculin”, după cum sublinia revista Flacăra), formând grupul folk Vali și Carmen. La cererea lui Vali, cei doi dau o audiție la Clubul Universitas în fața lui Dan Andrei Aldea, muzician deja consacrat cu grupul Sfinx. Aldea a declarat atunci: „A fost cel mai frumos recital pe care cineva l-a dat pentru mine.” Mai mult decât atât, Aldea va fi pe parcursul următorilor ani un mentor pentru Sterian în ceea ce privește studiul chitării.

Adrian Păunescu începe organizarea Cenaclului Flacăra, mișcare de muzică și poezie, inițial cu caracter underground. Vali Sterian, împreună cu cei mai importanți artiști folk și rock ai momentului (Mircea Florian, Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Dan Chebac, Virgil Ioniță, Sfinx, Pro Musica, Phoenix) se alătură Cenaclului, contribuind practic la apariția și popularizarea acestuia. Nemulțumit de intențiile și regulile impuse de Adrian Păunescu, dar și de faptul că tindea să devină o mișcare populistă, Sterian va părăsi Cenaclul la începutul anilor ’80.
În 1975 este editat la Electrecord primul său material discografic intitulat „Muzică folk”. Acesta este un disc single ce conține două piese, difuzate la Radio în acea perioadă: „Cu iubirea de moșie” și „Cântec de oameni”. Colaborează cu muzicianul Dan Andrei Aldea la ambele piese, care aduc un sound nou în folkul anilor ’70.

Apare melodia „Amintire cu haiduci”, cea mai cunoscută creație a sa alături de „Nopți”. Această melodie este editată pe o culegere folk apărută în anul 1978 la Electrecord, unde Vali Sterian mai apare cu încă o piesă, „Eroilor noștri”, compusă cu câțiva ani înainte.
Reprezentând una dintre cele mai populare piese ale folkului autohton și abordând o temă specifică poporului român, „Amintire cu haiduci” a fost preluată de-a lungul timpului de numeroși artiști din sfera folkului și nu numai, și poate fi auzită frecvent în concertele de club. În 2006, formația românească de gothic rock Raza (cu vocalista Elena Vasile) realizează un cover inedit și un videoclip după acest cântec, tânăra trupă reușind astfel să devină cunoscută publicului.

În 1979 apare albumul „Antirăzboinică”, cu piesa omonimă (pe versuri de Adrian Păunescu) datând din anul 1974, când a fost ilustrată de o filmare în TVR. Pe acest prim disc full-length al lui Vali Sterian o mare parte dintre texte, compozițiile muzicale, vocea, percuțiile și chitara acustică sunt semnate de cantautor. Colaborează în continuare cu Dan Andrei Aldea (chitară), dar și cu un alt membru Sfinx, Nicolae Enache (sintetizator, claviaturi). De altfel, pe acest album se simt influențe de rock progresiv venite de la Sfinx. Discul a apărut cu o variantă cenzurată a copertei, varianta originală nefiind acceptată de cenzură comunistă.

Fondează în 1979, alături de Iulian Constantinescu (percuție), Bebe Teodorescu (tobe) și Gabi Vulpe (bas), Compania de Sunet, formație din care vor face parte de-a lungul timpului muzicieni valoroși din diverse sfere muzicale: rock, folk, pop, blues sau jazz. Din acest moment înainte, înregistrează și concertează sub titulatura Valeriu Sterian și Compania de Sunet, titulatură ingenioasă ce protejează numele protagonistului în fața eventualelor schimbări de componență. Alături de Compania de Sunet, concertează în sălile de teatru (în special „Ion Creangă” și „Teatrul Mic”), cântă în deschiderea spectacolelor Sfinx din epocă, are turnee prin toată țara, dar și în Bulgaria, Ungaria, Uniunea Sovietică, Polonia, Norvegia, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.
În 1982 lansează albumul „Veac XX”, în formula: Vali Sterian (compozitor, voce și chitară acustică), Dan Bădulescu (chitară electrică), Ioan Rangă (bas), Iulian Constantinescu (tobe). Textele abordează teme sociale și filozofice, fiind semnate de Vali Sterian, George Țărnea, William Shakespeare și Adrian Păunescu. Materialul a fost înregistrat în studiourile „Tomis” ale Electrecord-ului, cu aportul regretatului Theodor Negrescu, maestru de sunet.

„Antirăzboinică” și „Veac XX” sunt două albume de folk-rock pur, printre foarte puținele din România, în condițiile în care creațiile celorlalți muzicieni de folk se îndreaptă fie spre jazz (Alexandru Andrieș), fie spre simfonic-progresiv (Nicu Alifantis) sau spre șlagăr (Vasile Șeicaru). De altfel, aceste două materiale discografice, devenite repere ale genului, reprezintă consacrarea definitivă a lui Vali Sterian pe scena folk și rock autohtonă. Pe parcursul anilor ’80 Sterian se îndreaptă tot mai mult către rock (hard, baladă și progresiv), ieșind treptat din sfera folkului. În acest context formula Companiei de Sunet se schimbă de mai multe ori în următorii ani.
În 1984 Vali Sterian compune „Axioma copiilor” (pe versurile poetului George Țărnea), piesă ce devine cunoscută în epocă și care, prin balansul reggae abordat, se diferențiază de creațiile anterioare. În același an Vali înregistrează această piesă alături de Florin Porumb (chitară), Mihai Teleagă (bas) și Iulian Constantinescu (percuție).

De asemenea, 1985 este anul în care sunt compuse piesele „Zori de zi”, „Fericire” și „Speranțe vii”, ultima aparținând lui Adrian Ilie. Aceste trei creații rock sunt înregistrate în studioul muzical TVR în martie-aprilie 1986, în componența: Vali Sterian (voce, chitară), Adrian Ilie (chitară solo), Jerry Schwartz (bas) și Doru Istudor (baterie).
Sterian se orientează mai mult către activitatea concertistică. Astfel, urmează o perioadă plină de spectacole alături de Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă sau Doru Stănculescu, ultimul cântând de multe ori în deschiderea lui Sterian și a Companiei de Sunet. În același timp, participă la marile festivaluri și gale rock, alături de cele mai importante nume ale genului: Roșu și Negru, Iris, Holograf, Voltaj, Compact. Pe perioada sezoanelor estivale concertează pe litoral, în special la restaurantul „București” din Mamaia. În septembrie 1986, Adi Ilie și Istudor părăsesc Compania de Sunet și refondează Voltaj-ul.

Permanent talonat de cenzori, Valeriu Sterian a scris cântece și texte uluitoare pentru acele vremuri, pline de metafore și de înțelesuri, cu trimitere directă către regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, dar totodată scrise atât de inteligent încât apărătorii sistemului și cenzorii să nu se prindă.
În 1989 apare cel mai de succes album realizat de Vali Sterian înainte de Revoluție și ultimul editat la Electrecord, „Nimic fără oameni”. Albumul conține cântece noi precum „Te aștept”, „Zbor în amintiri” sau marele hit „Sunt vinovat”, dar și piese mai vechi, apreciate în concertele din anii ’80 și reînregistrate în noua componență: „Axioma copiilor”, „Fericire”, „Zori de zi”. Discul acoperă o plajă destul de largă de rock, de la baladă până la hard rock și devine foarte repede cunoscut rândul intelectualilor.

Revoluția din decembrie 1989 a fost și pentru el o sursă inepuizabilă de speranțe, de reînvieri spirituale. Pe 25 decembrie 1989, piesa „Nopți”, cenzurată încă de la apariția ei, răsună la Televiziunea Română Liberă. Întreprinde un turneu în Norvegia și înregistrează la Oslo, alături de un grup de muzicieni și prieteni norvegieni, „Nopți”, piesa căpătând o formă nouă, de baladă rock, adaptată evenimentelor de atunci. Realizează și o filmare la Televiziune pentru această melodie, cu secvențe din timpul Revoluției. „Nopți” devine primul hit liber al României și intră în conștiința publicului că „Vino, Doamne!”, rămânând o piesă lipită de amintirea celor care au murit atunci.

A participat activ la fenomenul Piața Universității din 1990, implicându-se în evenimentele sociale de atunci și devenind pentru foarte mulți un lider de opinie. Pe perioada celor 53 de zile cât a durat „Golaniada”, Vali Sterian, alături de Alexandru Andrieș și Cristian Pațurcă, au oferit suportul muzical principal al manifestațiilor. „Nopți” era unul dintre cântecele de rezistență din Piața Universității, cântat de multe ori de întreaga mulțime în genunchi și cu lumânări aprinse.

 Este lansat în 1991 albumul „Vino, Doamne!”, primul dintr-o serie de trei materiale discografice canalizate pe lupta împotriva regimului neocomunist al lui Ion Iliescu. Mesajele de protest la adresa noului sistem politic scot în evidență curajul fantastic al artistului și ajung foarte repede în inimile fanilor și ale familiilor neîndreptățite de regim. Piesa „Exercițiu”, devine în scurt timp un hit și rămâne un cântec simbol al anilor ’90, datorită modului în care reflectă realitățile politice și sociale ale perioadei de tranziție.

Colaborează cu Alexandru Andrieș, fiind maestrul de sunet al materialelor discografice semnate de acesta și apărând în postura de baterist și percuționist pe mai multe discuri: „Albumul alb” (1996), „Alb-negru” (1999), „Texterioare” (1999), „Vreme rea” (2000), „Bingo România” (2001), „Ninge iar” (2007), „Best of - Jurnalul Național” (2010), „Vec-hit-uri” (2010). La rândul său, Andrieș a realizat părțile de pian, muzicuță și grafica albumului „S-a votat Codul penal”, lansat de Vali Sterian în 21 decembrie 1992, la împlinirea a exact doi ani de la declanșarea Revoluției.

În vara anului 1997 cântă pe scena Sălii Palatului din București împreună cu celebra interpretă de folk Joan Baez. Începând cu același an, prezintă și realizează pentru o perioadă la Televiziunea Română, împreună cu Victor Socaciu, emisiunea săptămânală de folk „Vânare de vânt”, prin care urmărește promovarea tinerilor muzicieni folkiști.

După ce a apărut cu melodii pe două dintre compilațiile „Din darul magilor” (în 1995, respectiv 1997), în iulie 1998 Sterian lansează albumul „Rugă”, într-o formulă nouă a Companiei de Sunet: Vali Sterian (voce, chitară, percuție, muzicuță, pian); Mihai Neniță (vioară, pian); Dan Pirici (chitară bas); Oliver Sterian (percuție); Fredy Onofrei (chitară); Gaby Joitoiu (violoncel); Sorin Minghiat (flaut); Mircea Bodolan și Doru Stănculescu (voci adiționale). Pe acest disc, care este ultimul din cariera lui Sterian, artistul revine la sunetele acustice și la muzica folk din primii ani de activitate. Albumul conține piese de mare sensibilitate artistică, unele devenind hituri: „Anotimpuri”, „Pariu pe o lacrimă”, „Rugă”, „Viață duplicitară”. Piesa care dă numele albumului devine una dintre cele mai cunoscute creații semnate Vali Sterian și a fost preluată de-a lungul timpului de alți artiști români precum Paula Seling, Victor Socaciu, grupul Cantos sau Cristian Pațurcă. Versurile acestei piese aparțin seniorului Corneliu Coposu și au fost scrise în închisoare, în perioada când acesta era deținut politic.

Valeriu Sterian se stinge din viață pe data de 16 septembrie 2000, cu câteva zile înaintea aniversării a 48 de ani, bolnav de cancer.

Fundația Culturală Phoenix lansează pe piață în 2000 două albume postume: „The Very Best of Valeriu Sterian” și „Din darul magilor 5 - În memoriam Valeriu Sterian”. Primul este o compilație ce conține 18 dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul cantautorului, prezentate în ordine cronologică. Al doilea material, apărut în luna decembrie, este un album tributar cu piese cunoscute ale lui Vali, reorchestrate și interpretate de alți artiști români: Mircea Baniciu, Dinu Olărașu, Alexandru Andrieș, Cristian Pațurcă, Doru Stănculescu, Victor Socaciu, Narcisa Suciu, Marcela Buruian, Mircea Bodolan, Ilie Vorvoreanu.

În 2005 se organizează concertul „În memoriam Valeriu Sterian” la Râmnicu Sărat, orașul natal al artistului. La eveniment au participat George Stanca, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Andrei Partoș, Florin Chilian, Zoia Alecu, Emil Constantinescu și mulți alți prieteni ai folkistului. De asemenea, evenimentul a găzduit și o lansare de carte-document, „Pariu pe o lacrimă”, scrisă de Vasile Ghinea, un volum despre viața lui Sterian.

Școala nr. 8 din Râmnicu Sărat, unde a învăţat Vali Sterian, îi poartă numele. În data de 3 noiembrie 2008, cotidianul Jurnalul Național lansează un supliment însoțit de CD, dedicat lui Vali Sterian. De asemenea, sunt organizate periodic manifestări folk în memoria lui. În fiecare an, de ziua lui are loc un concert organizat de Eugen Avram (folkist lansat și impus de Vali) în care sunt cântate piese compuse de Vali Sterian. Concertul comemorativ din 2010 a fost găzduit de Casa de Cultură a Studenților din București.

luni, 5 august 2013

"Nu contează cât de lung am părul".


"Nu vă mai lăsați constrânși de nimeni și de nimic, nici de vremuri nici de oameni.
Fără ură, fără regrete, fără resentimente, mergeți înainte ca și cum timpul nu ar exista.
Eliberați-vă de tot și de toate, cu gândul că trebuie să trăiți pentru, și în adevăr.!
Căci doar ADEVĂRUL vă va face liberi, și liberi fiind, veți putea atinge în viață FERICIREA.

În rest prieteni, nu uitați că-n curtea școlii sub nuc, seara, se strâng tinerii pletoși și cântă la chitară!"


"Am trăit viaţa intens, ca pe o minune şi nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut".

"De întors în timp aş vrea, dar nu e nici o grabă, pentru că ne vom întălni Dincolo, după ce terminăm cu viaţa asta..."

"Nu îmi fac planuri niciodată, pentru că relaţia între gând şi timp e gravă. Până să ajung să materializez nişte lucruri pe care le-am gândit, mi-au venit altele în minte, la fel de frumoase. Aici e mai grav. Nu sunt obişnuit cu lucrul ăsta, să stau cu picioarele în apă rece şi să fac planuri."
A fost actor, regizor, traducător, interpret de muzică folk şi realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc şi alţii.
A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Şerban şi Alexandru Tocilescu.

A tradus şi a regizat piese de teatru. În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio cu Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru, iar mai târziu, în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vladi Cnejevici, formaţia "Pasărea Colibri", la care activează până în 2001 şi împreună cu care înregistrează patru albume.

Semnează cronică muzicală în diverse publicaţii, iar în 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-şef al postului de radio Radio3net.ro, ce emite exclusiv pe Internet. A adus o contribuţie notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiş Show.


Florian Pittiş a tradus in limba română cântecele lui Bob Dylan: A Hard Rain's A-Gonna Fall (Va veni o ploaie grea), Death is Not the End (Sfârşitul nu-i aici), Don't Think Twice, It's All Right (Nu-i nimic, asta e! ), Mr. Tambourine Man, Rainy Day Women # 12 & 35 (Toţi suntem puţin luaţi...)], She Belongs to Me (Alo! Ea-i a mea), Silvio (Oameni buni).

Se naşte un mâine dintr-un ieri blestemat
Vine el, vine, ca un accelerat.
Nu, nu mă plâng prin câte-am trecut,
Se putea şi mai rău, dar cine-a ştiut ?

Oameni buni,
Oricât daţi in dar,
O inimă de piatră nu mai bate iar.
Oameni buni,
De n-oi mai fi viu,
Aflu eu taina ce doar morţii-o stiu.

Sincer, cinstit, dar şi treaz şi destept,
Când la uşa iţi bat, nu pomană aştept.
Sunt un suflet hai-hui, căutând adăpost,
Şi de nu-ţi e pe plac, îmi găsesc eu vreun rost.

Ploaie v-aduc oricând veţi dori
Şi soarele-l scot din norii cei gri.
În trupuri torn vlagă şi adio dureri,
Iar visele tale nu mai sunt doar păreri.

Oameni buni,
Oricât daţi în dar,
O inimă de piatră nu mai bate iar.
Oameni buni,
De n-oi mai fi viu,
Aflu eu taina ce doar morţii-o ştiu.


Am dat ce-am primit, pân' n-am mai avut ce,
Am luat ce mi-aţi dat şi n-am spus de ce,
Ştii, te iubesc şi etcetera,
Dar deschisă ţi-e uşa de spui: "Voi pleca"!.

O spun cu frumosul, pot să şi strig,
Îti vine şi plata, după orice câştig,
Cum orice plăcere se termină prost,
Plăteşte cât face, să plângi n-are rost.

Oameni buni,
Oricât daţi în dar,
O inima de piatră nu mai bate iar.
Oameni buni,
De n-oi mai fi viu,
Aflu eu taina ce doar morţii-o ştiu.

Azi sau mâine, foarte curând,
Mă duc într-o vale, un cântec să-ţi cânt.
O să-l cânt, o să-l strig, ascultă-l şi tu,
Ecou-mi răspunde de-am dreptate sau nu.

Oameni buni,
Oricât daţi în dar,
O inimă de piatră nu mai bate iar.
Oameni buni,
De n-oi mai fi viu,
Aflu eu taina ce doar morţii-o ştiu. 


În afara activităţii artistice, Pittiş a fost membru şi preşedinte la Senatul Clubului Aristocratic al Rapidului, fiind susţinător al acestei echipe de fotbal.


Florian Pittiş se stinge din viaţă la 5 august 2007 (ora 15,15).


..."A psevdofiarelor cânt viaţa-neviaţa
care nu se trece ca topită gheaţa,
nu se risipeşte în văzduh ca ceaţa,
nice nu se rumpe ca subţire aţa,
au se ovileşte ca bătrână faţa;
căci de zboară-mi zboară altfel decât raţa,
se ivesc pe lume nu din ou ca raţa,
nici nu-mi pasc fâneaţa-n toată dimineaţa,
ci-şi păstrează pururi harul şi verdeaţa,
taina şi dulceaţa,-
fiindcă nici viaţă nu le e viaţa!"










Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More