Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin, în apropiere de Șimleu Silvaniei — d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost om politic, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național-Țărănesc, deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.
Iuliu Maniu s-a născut în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, pe atunci în comitatul Sălaj, fiu al lui Ioan și Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuțiu, urmând studiile juridice la Pesta și Viena. În 1865 s-a căsătorit cu Clara, fiica preotului vicar greco-catolic Demetriu Coroian, cu care a avut 5 copii: Cassiu Maniu, Iuliu, Sabina, Cornelia și Elena. Clara Maniu a decedat în data de 29 iulie 1929. Înmormântarea ei a fost oficiată la Bădăcin de episcopul Iuliu Hossu.
Iuliu Maniu și-a petrecut copilăria la Șimleu Silvaniei și Bădăcin, a urmat școala primară la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalău. A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept - 1891-1896), Budapesta și Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915).
Și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania. Debutează totodată că membru, iar apoi președinte al Societății Academice „Petru Maior”, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al PNR. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta, ca și deputat de Vințu de Jos, comitatul Arad, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul și intransigența. Pe 22 mai 1906 ține primul său discurs în Dieta de la Budapesta.
În iunie 1915 este încorporat în armata austro-ungară și trimis pe frontul italian, de unde a dezertat în 1918, întorcându-se la Arad.
Partidul Național Român din Transilvania s-a unit în 1926 cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Național Țărănesc. Iuliu Maniu a fost președinte al partidului (1926-1933 și 1937-1947) și de trei ori prim-ministru al României între 1928 și 1933.
Pentru a aduce PNȚ la putere, Maniu s-a implicat în organizarea unor proteste publice împotriva guvernelor PNL (manifestațiile din mai 1928) și a plănuit efectuarea „Marșului asupra Bucureștiului”, un marș al țăranilor ardeleni la București, după modelul Marșului asupra Romei al lui Mussolini. Va reuși obținerea unei majorități favorabile PNȚ, în urma alegerilor din decembrie 1928, din nefericire prima guvernare țărănistă a avut loc în perioada marii depresiuni economice, iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat.
S-a opus înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, care dădea startul unipartidismului român. După eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, Maniu a refuzat colaborarea cu regimul instalat la 6 septembrie 1940 și a celui postlegionar, deși ranchiuna acestuia împotriva liberalilor (partidul său fusese victima șicanelor electorale și terorii polițienești sub guvernarea liberală în anii '30) l-a făcut să ia în curte apărarea legionarilor acuzați atunci de asasinarea prim-ministrului liberal I.Gh.Duca.
În ultimul deceniu al vieții sale, Maniu a fost implicat în politică ca un opozant al regimului lui Ion Antonescu, fără să se implice în actul de la 23 august 1944; după această dată, Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care refuzase să-l accepte, încrezător peste măsură în sprijinul marilor puteri occidentale. Iuliu Maniu a fost ministru secretar de stat în guvernul Sănătescu (23 august 1944 - 4 noiembrie 1944). S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști, care acționanu astfel într-o mai veche tradiție a fraudei electorale în România, căci guvernele liberale din perioada precomunistă au apelat și ele adesea la astfel de practici incorecte.
.jpg)
În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Este trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viaţa la 5 februarie 1953 la Sighet,.... directorul închisorii din Sighet telegrafia cifrat la Bucuresti: "s-a stins becul în camera nr...". Cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.
Iuliu Maniu a fost una din cele mai puternice personalităţi ale vieţii politice româneşti, care a luptat în întreaga sa viaţă împotriva oricărei forme de dictatură, de asuprire şi de încălcare a valorilor democratice. Victimă a regimului comunist din România, Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulți români, în timpul anilor grei ai dictaturii comuniste, simbolul speranței și a dorinței de libertate.
Corneliu Coposu : „Nu m-am despărţit niciodată de el, n-am lipsit de la nici o activitate desfăşurată de el; am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de 10 ani. În mod inevitabil am luat cunoştinţă de toate culisele politice şi diplomatice ale vieţii politice româneşti”.
Gabriel Ţepelea : "Când eram copil la mine-n sat, la Borod, am auzit pentru prima oară de "iuliuman", aşa pricepuseră copiii că-l chema pe Maniu. Eu m-am înscris în PNŢ la 17 ani, când am terminat liceul la Oradea.
I se spunea "Sfinxul" datorită impenetrabilităţii sale şi fiindcă avea nişte ochi mari şi albaştri, care impuneau respect. După ce am intrat în anturajul său mi-am dat seama că era un om foarte informat, calculat şi răbdător. Chiar şi cu cei foarte tineri vorbea cu dumneavoastră".
