Se afișează postările cu eticheta profesordeștiințepolitice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta profesordeștiințepolitice. Afișați toate postările

vineri, 4 iulie 2014

La mulți ani Vladimir Tismăneanu!



"Postcomunismul s-a născut din comunism şi, ca să parafrazez o faimoasă imagine a lui Marx, poartă însemnele acestei naşteri. În România, amnezia a fost promovată, cultivată, încurajată pe toate căile în anii ‘90, în prima fază a fesenismului. Pentru Ion Iliescu, asumarea trecutului este un capriciu al unor intelectuali, al fostelor victime, în niciun caz un imperativ etic şi politic. Din păcate, discipolii săi de azi gândesc la fel. Ei nu înţeleg că o democraţie fără memorie este una fără sistem nervos, fără vlagă, inerţială, deci extrem de vulnerabilă."

Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Brașov), este un politolog român de origine evreiască, stabilit în Statele Unite. Este profesor de științe politice la Universitatea Maryland. În 2006 a fost președinte al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, iar din data de 11 aprilie 2007, preşedintele Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor și mișcărilor revoluţionare din secolul al XX-lea.
Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasă cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru).
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Sociologie în anul 1974 ca șef de promoție. Lucrarea sa de licență este "Noua stângă și Școala de la Frankfurt" (Editura Politică, 1976). Teza de doctorat (Universitatea București, 1980) are titlul "Revoluţie și rațiune critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan".
Între 1974-1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate din București. A fost o scurtă perioadă lector al Comitetului Central al UTC. A publicat în: Viața Studenţească, Amfiteatru, Contemporanul, Revista de Filosofie.

În 1981 a participat la redactarea "Micului dicționar social-politic pentru tineret", unde contribuie cu o serie de articole. Volumul a fost coordonat de Virgil Măgureanu, pe atunci lector de științe politice la Academia Ștefan Gheorghiu. Datorită plecării lui Tismăneanu din țară, volumul a fost retras imediat din circulație.
În 1981, Vladimir Tismăneanu rămâne în Spania în timpul unei călătorii turistice. Tismăneanu a avut o scurtă ședere în Venezuela, unde a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Caracas (condus de vara primară a tatălui său, Sofia Imber) și unde a colaborat cu Carlos Rangel (soțul Sofiei) - gânditor politic anti-comunist. În 1982 se va stabili în SUA, mai întâi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983 și 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985 și 1990 a predat la University of Pennsylvania. În octombrie 1983 aduce și prima sa contribuție academică în Occident, în "Praxis Internaţional" (octombrie). În februarie începe şi lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Liberă.

Predă din 1990 la University of Maryland, unde este un apreciat profesor de ştiinţe politice și director al "Centrului de Studii ale Societăților post-comuniste". Cercetător în științe politice la Woodrow Wilson Center (Washington, DC), Remarque Institute (New York University), Naţional Endowment for Democracy, Institutul pentru Ştiinţele Omului (IWM-Viena). Redactor al revistei alternative de cultura AGORA, (1986-1990), al revistei Meridian (1991-1992), conduse de Dorin Tudoran, și editor-colaborator al Orbis, revista Foreign Research Institute (Philadelphia). Burse: Naţional Endowment for the Humanities, UŞ INstitute of Peace. Membru al Consiliului Ştiinţific, Internaţional Forum for Democratic Studies. Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara (2002) și al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Admnistrative (SNSPA, 2003); membru al Societății Academice din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi. În Ianuarie 2008 a primit premiul GDS pentru activitatea sa de coordonare a Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste și pentru rolul său în redactarea Raportului Final.

Editor-șef (1998- prezent) al trimestrialului East European Politics and Societies. Membru a numeroase consilii editoriale, inclusiv "Revista 22", Studia Politica, Human Rights Review, Sfera Politicii, Democracy at Large și Journal of Democracy. Colaborator permanent al posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle și BBC.

A scris scenariul și a prezentat filmul realizat de Dinu Tănase, "Condamnați la fericire: Experimentul comunist din România" (1992). A realizat un serial pentru televiziunea română privind istoria dictaturii comuniste (realizator Octavian Şerban). A fost consilier științific, împreună cu Radu Ioanid, pentru documentarul Irenei Lusztig "The Reconstruction" (2001) - film care tratează misterul "Marelui Jaf" al grupului Ioanid din 1959.

Distincţii:
 
„Revoluţiile din 1989. Între trecut şi viitor” (Polirom, 1999) a primit premiul revistei Sfera Politicii pentru cea mai bună traducere românească din domeniu.
Premiul Fundaţiei Culturale Romane (2001) şi premiul „Ion I.C. Brătianu” (2001) pentru contribuţii la promovarea ideilor liberale.
Premiul „Barbara Jelavich” al Convenţiei Naţionale de la Boston pentru cartea Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism.


"Nu am nici cel mai mic motiv de identificare cu opţiunile comuniste ale rudelor mele ori ale atâtor altor militanţi (pe care i-am cunoscut ori despre care am aflat destule, din cărţi, din arhive, din amintirile publicate sau rămase nepublicate). Am citit prea mult despre Războiul Civil din Spania, despre Marea Teroare, despre pactul Molotov-Ribbentrop, despre Katyn, pentru a nu accepta falsele alibiuri care se străduiesc să legitimeze pervers adeziunea la stalinism prin antifascism. Nu toţi antifasciştii i-au cântat osanale lui Djugasvili. Nu toţi au aprobat (cu voce tare ori prin tăcere) procesele de la Moscova din 1936-1938 ori pe cele din “democraţiile populare” (Kostov, Rajk, Slansky, Pătrăşcanu). Nu toţi au păcătuit prin ceea ce numesc frenezia supunerii. Nu am ales cartierul în care să locuiesc în juneţea mea bucureşteană, am ales însă să plec din el (evident, recurg aici la o metaforă), mi-am urmat drumul în viaţă în funcţie de valorile în care cred: adevărul, libertatea, demnitatea. Comunismul, ca şi fascismul, au încercat să distrugă subiectivitatea, dreptul de a fi tu însuţi, onoarea. Au comis crime pe care mintea umană nu şi le poate reprezenta. Aceste crime au fost înfăptuite de indivizi reali, cu nume precise, cu responsabilităţi ce nu pot fi contestate. Îmi repugnă negaţionismul legat de Holocaust. Nu mai puţin îmi repugnă cel legat de Gulag."




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More