joi, 4 iulie 2013

4 iulie 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!

"Fiţi atenţi la gândurile voastre – ele sunt începutul faptelor” (Lao Zi)

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat post-mortem pe Radu Vasile.


"Pentru contribuţia remarcabilă la edificarea şi consolidarea statului de drept, pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării intereselor României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Naţional «Steaua României» - în grad de Cavaler fostului prim-ministru al României Radu Vasile (1998 - 1999)", se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.
Decorarea a fost făcută la propunerea preşedintelui Traian Băsescu.

Curtea Constituţională : Respinge  sesizarea PDL privind componenţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Curtea Constituţională a respins astăzi, ca inadmisibilă, sesizarea PDL privind componenţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată de Parlament în 18 iunie.
Reprezentanţii PDL au reclamat că, deşi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este subordonată Parlamentului, pentru conducerea acestei instituţii au fost propuse 10 persoane de către USL şi una de către UDMR, în timp ce PDL nu are niciun reprezentant. Parlamentul a aprobat, în 18 iunie, numirea celor 11 membri ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PPDD s-au retras din sală. Astfel, Dan-Radu Ruşanu a fost votat în calitate de preşedinte al ASF, Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte, iar Tudor Daniel George, Mircea Ursache şi Ion Giurescu au primit votul pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

Vasile Blaga: Aş reintroduce examenele de admitere în liceu şi facultate.


Prezent la Sibiu, cu ocazia lansării strategiei PDL pe educaţie, liderul Vasile Blaga a declarat : "Personal, aş reintroduce examenul de admitere în liceu, obligatoriu, de anul viitor. De altfel, aş reintroduce şi examenul de admitere în facultăţile de stat. Aş reintroduce examenele de admitere. Acest sistem românesc demonstrează că nu toţi copiii, din păcate, au aceleaşi şanse când abordează un nivel de educaţie superior".
"La universitate se ţine cont, în proporţie de 50 la sută, de media notelor din liceu. Un elev care a urmat un liceu serios, cu profesori serioşi care te recompensează după merit, chiar dacă cunoştinţele tale sunt net superioare elevului de la primul liceu, ai a doua şi a treia şansă pentru a promova la universitate", susţine liderul PDL.
De asemenea, răspunzând unei întrebări legate de cum crede că ar primi elevii ideea reintroducerii examenelor de admitere, Blaga a răspuns: "Cei care doresc cu adevărat să devină oameni liberi, să trăiască pe proprile picioare, cred că vor aprecia. Depinde foarte mult de părinţi".
"Parcă-i blestemat ministerul ăsta (al Educaţiei). Niciun ministru, în 20 de ani, nu a venit să zică ceva bun de predecesorul său. În acest minister fiecare când vine, prima dată, dă bomba şi suferă toţi, că nu suferă ei, suferă copiii. Guvernul Boc, în cea mai cruntă criză conomică de după război, a alocat 4,98 la sută. Noi cerem minimum cinci la sută prin Constituţie pentru educaţie. PDL vrea un sistem de educaţie în care să promovezi oameni liberi, care să aibă o meserie pe care să o stăpânească bine, să judece bine cu capul lor".

Partidului Popular Maghiar din Transilvania :  Proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare.

Preşedintele PPMT, Toro T.Tibor, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că în 20 iulie, la ora 20:00, va organiza o serie de manifestări care se doresc a fi "o presiune" asupra Guvernului şi coaliţiei majoritare care "au planuri măreţe" de reorganizare administrativ-teritorială a României.
"În mod concret, există două regiuni care, după părerea noastră, ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de-sine-stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, Ţinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium, unde credem că ar fi corespunzător şi benefic, pentru pacea interetnică şi pentru normalizarea relaţiilor româno-maghiare, o regiune bilingvă cu statut special", a precizat Toro T.Tibor.
"Cred că a sosit momentul să ieşim iarăşi pe străzi şi în această acţiune vrem să-i implicăm şi pe cei care ne-au fost parteneri în ultimii ani, Consiliul Tineretului Maghiar din România, Tinerii Maghiari din Ardeal şi Asociaţia de Tineret a PPMT, "Minta", îi avem parteneri şi pe CNS şi cred că în afară de ei vor fi şi alţi parteneri sau instituţii. Milităm, de fapt, pentru autonomie, pentru regiuni autonome, în Secuime, Partium sau alte regiuni coerente din România de astăzi. Cred că această acţiune va fi, de fapt, o continuare a protestului care a avut loc la Târgu Mureş pe 10 martie", a declarat Sandor Krisztina.

Kelemen Hunor :  Regiunile administrative  vor declanşa "o asimilare" în secuime.

UDMR nu acceptă regiunile administrative deoarece înfiinţarea lor ar fi o "greşeală capitală", spune preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, potrivit căruia se vrea "recentralizare şi golire de atribuţii", în condiţiile în care "până şi Ceauşescu a înţeles că nimeni nu fuge" cu judeţele maghiare. Kelemen Hunor  a afirmat, că nu este de acord cu regiunile administrative care vor declanşa "o asimilare" în secuime.
"Dacă se înfiinţează regiunile administrative, peste tot vom fi în minoritate. Nu putem numi asta decât «asimilare» şi asta înseamnă începutul sfârşitului, în sens politic", a spus Kelemen.
"Intenţia este clară, o recentralizare, o golire de atribuţii, de la judeţ, de la administraţia locală. Asta înseamnă că în Harghita, în Covasna, în Mureş noi nu vom mai conta, ceea ce nu putem accepta. Nu putem accepta o asimilare de acest gen, când, până şi Ceauşescu şi-a dat seama că vrei, nu vrei, îţi plac, nu-ţi plac, maghiarii trăiesc în această zonă şi nimeni nu a fugit cu Harghita şi cu Covasna pe spate, sub braţe sau în rucsac şi nu va fugi nici în continuare. Deci, din acest punct de vedere eu cred că trebuie o abordare mult mai responsabilă şi nu se poate discuta doar aritmetic: «domnule, dacă avem 70 la sută, facem ce vrem cu ţara asta şi nu contează alte păreri şi alte perspective». Noi nu vrem să acceptăm, considerăm că este o greşeală şi o catastrofă, este o greşeală capitală”, a spus Klemen Hunor.
În opinia liderului UDMR, România nu are nevoie de regiuni administrative, de vreme ce nici UE nu le-a cerut, iar afirmaţia potrivit căreia în absenţa acestora nu vor putea fi absorbite fonduri europene reprezintă "o minciună absolut clară”.

Angajaţii CNADNR, ameninţaţi cu comisiile disciplinare.

Angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au fost chemaţi, marţi, să semneze actele adiţionale pentru reducerea salariilor, cei care au refuzat fiind ameninţaţi cu comisiile disciplinare, susţin reprezentanţii Confederaţiei "Cartel Alfa".
"Marţi, salariaţii care nu au semnat actele adiţionale de reducere a salariilor din cadrul CNADNR SA au fost chemaţi şi, sub ameninţarea comisiilor disciplinare, somaţi să fie de acord cu reducerea salarială şi să semneze actul adiţional. Către Direcţiile de munca din teritoriu sunt trimise adrese în care se precizează că se diminuează salariile, inclusiv la cei care nu au semnat. Mai mult decât atât, directorul unităţii se plasează în mod aiuritor deasupra legii şi da dispoziţie să se aplice aceste măsuri «prin excepţie» de la prevederile Codului muncii", potrivit reprezentanţilor "Cartel Alfa".
Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor va deschide acţiuni în instanţă pentru cei care «au semnat» şi va demonstra viciul de consimţământ, iar dacă se vor diminua salariile la cei care nu au semnat, va depune plângeri penale pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 codul penal). Reducerea salariilor angajaţilor CNADNR este un abuz imens prin care se doreşte «acoperirea» altor abuzuri extrem de grave ale managementului care, în anul 2012, a depăşit fondul de salarii alocat (fapta care este sancţionata penal) prin premieri lunare către directori, indemnizaţii şi ore suplimentare plătite excesiv şi de multe ori nejustificat", se mai arăta în comunicat.
Confederaţia Naţională Sindicala "Cartel Alfa" arata, într-un comunicat , că protestează fata de "abuzurile incredibile" care au loc în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

OLTCHIM : PROTESTE - Peste o sută de angajaţi, nemulţumiţi de neplata salariilor pentru luna mai.


Peste o sută de angajaţi de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează,  în faţa pavilionului administrativ al societăţii, nemulţumiţi de neplata salariilor pentru luna mai, iar prefectul Mircea Nadolu, venit în mijlocul protestatarilor, a fost huiduit şi obligat să discute cu sindicatele.
"Sunt peste o sută de salariaţi care protestează, după ce au aflat că mâine vor primi doar 50 la sută din suma aferentă lunii mai, aceasta este motivarea pentru faptul că aceşti oameni au ales să protesteze în faţa pavilionului administrativ al societăţii", a declarat liderul Sindicatului Victoria din cadrul Oltchim, Corneliu Cernev.
"Oamenii, atât cei care lucrează, dar şi cei care au fost disponibilizaţi, sunt supăraţi că au fost concediaţi. S-au concediat aproape o mie de salariaţi şi s-a promis că ulterior combinatul va funcţiona la 65 la sută, dar noi funcţionăm tot la 7-8 la sută. De asmenea, cei plecaţi în şomaj nu au primit plăţile compensatorii şi salariile, iar cei care lucrează sunt supăraţi că vor primi mâine (n.r. - vineri) doar 50 la sută din lichidarea lunii mai, iar diferenţa la sfârşitul lunii iulie. Oamenii dau vina pe administratorul judiciar şi pe premierul Victor Ponta şi spun că situaţia este explozivă", a declarat liderul Sindicatului Oltchim Mihai Diculoiu.
În mijlocul protestatarilor a venit şi prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, pentru a sta de vorbă cu aceştia, fiind însă huiduit.
Angajaţii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea l-au forţat pe prefectul judeţului, Mircea Nadolu, să intre în sala de şedinţe a combinatului pentru a discuta cu conducerea şi sindicatele despre neplata salariilor pe lună mai. Celor peste o sută de angajaţi de la Oltchim care s-au adunat, joi, în faţa pavilionului adminsitrativ al combinatului pentru a protesta faţă de neplata salariilor li s-au alăturat şi persoane disponibilizate.

BCR a vândut peste două tone de aur.

BCR a vândut din anul 2009 până în prezent clienţilor băncii peste două tone de aur, în valoare de circa 300 milioane de lei, cele mai importante tranzacţii depăşind 40 kilograme fiecare, realizate de divizia de provate banking, a anunţat  instituţia de credit.
 "Aurul este un activ care poate fi inclus în portofoliul fiecărui investitor, fie ca aur de investiţii, fie pentru valoarea lui numismatică prin achiziţionarea de monezi de aur. Clienţii noştri consideră preţul actual al aurului ca find un nivel bun de cumpărare. Astfel, volumul tranzacţionat de BCR în ultimele luni s-a dublat comparativ cu începutul acestui an", a declarat, într-un comunicat, Laura Hexan, şefa departamentului de Produse de Trezorerie Retail din cadrul BCR.
BCR vinde aur în orice unitate, pe baza unei comenzi prealabile. Acesta poate fi depozitat la bancă, pentru cantităţi de minim 100 de grame. Clienţii băncii pot trazacţiona aur financiar, cu 99,99% puritate, sub formă de lingouri şi monede de aur pur de diverse mărimi şi gramaje.

INS : Creştere economică de 0,7% în primul trimestru.

"Comparativ cu varianta provizorie, atât dinamica PIB, cât şi a valorii adăugate brute pe ramuri de activitate, nu a înregistrat modificări; volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale ca urmare a creşterii volumului de impozite colectate la bugetul de stat, de la +1,3% la +1,5%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat formarea brută de capital fix (de la -0,1% la -1%, ca urmare a modificării volumului cu -4,7 puncte procentuale, de la 99,3% la 94,6%, ca urmare a rectificării valorii investiţiilor realizate în sectorul Administraţii publice), respectiv exportul net de bunuri şi servicii, care a înregistrat o contribuţie pozitivă la creşterea PIB, de 4,4 procente. La creşterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului, care a avut o contribuţie negativă (-0,3%).

Ministerul Transporturilor : Plata pentru 51% din CFR Marfă, în maxim zece zile de la aprobarea autorităţii de concurenţă.

Ministerul Transporturilor modifică termenul pentru încasarea banilor din privatizarea CFR Marfă la cel mult zece zile de la acordul autorităţilor de concurenţă, pentru a evita situaţia în care procesul să fie anulat în urma unei decizii a respectivei instituţii.
"Este o propunere de modificare pe care am trecut-o în hotărârea de guvern pentru că nu ne permitem să ne jucăm, să facem privatizarea şi după aia cineva să mi-o anuleze. Aşa ceva nu cred că ar fi benefic pentru nimeni. În momentul în care am lansat procedura de privatizare, nu ne permitea legea să anticipăm că cineva ar putea să facă o concentrare economică. Concentrarea economică se stabileşte doar în urma existenţei ei de fapt, şi fiecare tip de concentrare economică este tratat altfel de către Consiliul Concurenţei şi implicit de DG Competition, aşa încât pentru a nu ne juca, că azi e privatizată, mâine nu-i privatizată, vom propune Guvernului ca privatizarea efectivă, adică încasarea banilor - pentru că din acel moment privatizarea este finalizată - să fie la maxim zece zile după ce avem acordul (final, n.r.) din partea Consiliului Concurenţei. (...) Eu l-am rugat pe preşedintele Consiliului Concurenţei să încerce să grăbească cât mai mult luarea unei decizii, mai mult de atât nu am ce face", a declarat ieri,  ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
"Dacă Consiliul Concurenţei sau alte instutuţii ale statului ne vor spune că nu se poate adjudeca licitaţia, bineînţeles că ea va trebui anulată şi bineînţeles că banii vor fi returnaţi celui care i-a dat, pentru că nu e vina lui. Eu sper din toată inima să nu se întâmple acest lucru", a adăugat ministrul.

Proiect regional denumit "Dracula".

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Primăriei Târgu Mureş, primarul oraşului, Dorin Florea, le-a propus edililor din localităţile şi judeţele învecinate să colaboreze pentru accesarea de fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020 pentru mai multe proiecte, printre care se numără şi unul în domeniul turismului, care să exploateze mitul lui Dracula.
Proiectul regional "Dracula" ar urma să fie dezvoltat împreună cu judeţele Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Alba, care ar putea fi "antrenate în valorificarea şi prezentarea miturilor şi legendelor locale", fiecare judeţ putând să îşi aleagă şi dezvolte o temă.
"Exploatarea mitului Dracula oferă posibilitatea dezvoltării unor proiecte importante având ca scop valorificarea zestrei culturale a Transilvaniei, context în care municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara pot ocupa un loc esenţial", afirmă reprezentanţii Primăriei, care susţin că dezvoltarea acestui proiect este "de interes regional, naţional şi internaţional".

RECENSĂMÂNT 2011.

Din populaţia stabilă a României, de 20.121.641 de persoane, 10.333.064 sunt femei, reprezentând 51,4%.
"Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), în principal din cauza migraţiei externe", potrivit datelor comunicate de reprezentanţii INS.
Bucureştiul avea, la 20 octombrie 2011, conform rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor, o populaţie de 1.883.400 de persoane.
Copiii între 0 şi 14 ani deţin o pondere de 15,9% în totalul populaţiei stabile, populaţia tânără (15 - 24 ani) reprezintă 12,3%, persoanele mature (25 - 64 ani) formează majoritatea (55,7%), iar persoanele în vârstă de 65 ani şi peste reprezintă 16,1% din total. Persoanele în vârstă de 85 ani şi peste deţin o pondere de 1,3% în totalul populaţiei stabile, potrivit rezultatele definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011.
La Recensământul din 2011 s-au declarat români 16.792.900 de persoane, reprezentând 88,9%.
Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.227.600 de persoane (6,5%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 621.600 de persoane (3,3%)

CE : Mai mulţi bani pentru proiecte de infrastructură pentru România.


Comisia Europeană (CE) ar putea permite unor state membre, în urma unor analize individuale, o flexibilitate mai mare în privinţa ţintelor bugetare, astfel încât să poată majora cheltuielile pentru proiecte de infrastructură cu cofinanţare UE şi impact economic puternic, declarat, miercuri, preşedintele CE, Jose Barroso.
"Trebuie să promovăm posibilităţi de investiţie şi creştere, în conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere. Comisia a analizat posibilitatea de a facilita programe de investiţii publice nerecurente cu impact dovedit asupra sustenabilităţii finanţelor publice, derulate de statele membre în contextul evaluării Programelor de Stabilitate şi Convergenţă. La evaluarea bugetelor naţionale pentru 2013 şi 2014, vom lua pe baze individuale în calcul - din nou, în deplină conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere - permiterea unor deviaţii temporare de la ţinta de deficit structural către obiectivele pe termen mediu stabilite în recomandările transmise fiecărei ţări", a spus Barroso, într-un discurs în Parlamentul European.
 "Pentru ţările cu un nivel ridicat de îndatorare, programul nu va avea o utilitate prea mare pe termen scurt", a declarat un oficial UE pentru cotidianul Financial Times, adăugând că se aşteaptă ca principalii beneficiari să fie cele trei state baltice, România şi Bulgaria.
Planul a fost susţinut puternic de Italia şi Franţa, pentru a contracara politica de austeritate fiscală promovată în UE de Germania.

Duane Butcher :  România ar trebui să încheie un nou acord cu FMI.

Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA la Bucureşti, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că acordurile cu FMI sunt importante pentru stabilitatea şi predictibilitatea căutate de investitori, iar România ar trebui să încheie un nou acord.
"Pentru toţi investitorii, incluzându-i şi pe cei americani, stabilitatea şi predictibilitatea sunt vitale. Acordurile cu FMI sunt importante pentru realizarea nivelului de stabilitate şi predictibilitate pe care le caută investitorii. Şi de aceea credem că un nou acord ar trebui probabil încheiat", a afirmat Butcher, întrebat dacă România ar trebui să încheie un nou acord şi ce obiective ar trebui acesta să conţină.
El a adăugat că firmele americane, deşi sunt interesate de avantajele oferite de mediul economic din România, vorbesc constant despre îngrijorările lor referitoare la predictibilitatea, transparenţa şi stabilitatea economiei româneşti.
"Cele mai multe companii americane au o experienţă pozitivă în România. Vin aici şi reuşesc să scoată profit. Găsesc aici o forţă de muncă foarte bună, avantaje geografice, dar în acelaşi timp auzim în mod constant de la firmele americane despre îngrijorările lor privind predictibilitatea, transparenţa, stabilitatea. Au nevoie să ştie cât mai bine la ce să se aştepte. Şi cred că încrederea investitorilor deja prezenţi şi a celor care ar putea veni ar putea fi sporită de un angajament foarte clar pentru continuarea reformelor, pentru lupta anticorupţie, pentru a face economia cât mai predictibilă posibil. Trebuie să vedem că atunci când o promisiune este făcută unui investitor, aceasta este şi respectată şi încercăm să ne asigurăm că România este cât mai predictibilă şi transparentă posibil", a spus oficialul american.

Egipt : Preşedintelui  Mohamed Morsi a fost  demis.

Armata egipteană i-a comunicat preşedintelui Mohamed Morsi la ora 19.00 (20.00, ora României) că nu se mai află în funcţie, afirmă surse citate de ziarul Al-Ahram. Mohamed Morsi a declarat că planul prezentat de armată este o "lovitură de stat care conţine toate elementele". Adresându-se televiziunii pe un ton combativ, preşedintele islamist a declarat că "va continua să îşi asume responsabilitatea ţării", prezentând "legitimitatea" sa drept "singura garanţie împotriva vărsării de sânge" şi răspunzând astfel implicit celor care apreciază că plecarea sa ar permite rezolvarea tensiunilor care afectează ţara.
Judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată ţara arabă, succedându-i preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi.
Adly Mansour va fi la conducerea unei ţări divizate după mai multe zile de manifestaţii de amploare şi sângeroase, în care s-au confruntat opozanţi şi susţinători ai primului preşedinte ales democratic al Egiptului.
Ca o ironie a sorţii, acest judecător a fost numit preşedintele Curţii Constituţionale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcţie pe care a preluat-o de două zile.
Armata egipteană împreună cu opoziţia a anunţat suspendarea Constituţiei şi convocarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.

Turcia: Proiectul urban din Istanbul  a fost anulat.

Un tribunal din Istanbul a anulat proiectul urban din Parcul Gezi Taksim aflat la originea protestelor antiguvernamentale care au durat trei săptămâni în Turcia, relatează presa turcă.
Curtea administrativă a justificat decizia prin faptul că cetăţenii nu au fost consultaţi în legătură cu acest proiect.
Bilanţul violenţelor din Turcia a fost de patru morţi şi aproximativ 7.800 de răniţi. Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi - unde exista planul de reconstruire a cazarmei otomane Topçu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall - au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist. Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste.

ŞTIRI METEO


 VINERI 5 IULIE 2013

Vremea va fi în general instabilă. Mai ales în cursul zilei, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele de deal şi de munte, în regiunile sud-vestice, nord-estice şi local în rest. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 35 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 21 de grade.  Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

PERSONALITĂŢI

Giuseppe Garibaldi

Giuseppe Garibaldi s-a născut pe data de 4 iulie 1807 la Nisa. Deși părinții săi doreau ca fiul lor să devină medic sau preot, Garibaldi a ales drept drum în viață marea și călătoriile.
În tinereţe a fost angajat ca marinar pe vase comerciale care străbăteau Mediterana. În 1833 a devenit membru al organizaţiei secrete „Tânăra Italie“, condusă de Giuseppe Mazzini. Această organizaţie milita pentru eliberarea Italiei de sub dominaţia străină şi unificarea acesteia. După un an, a fost implicat în acţiunea de capturare a unui vas de război, fiind prins de poliţie şi condamnat la moarte. A reuşit să evadeze şi să fugă în America de Sud unde şi-a petrecut următorii 12 ani. Aici a participat la revoltele organizate în Brazilia şi apoi în Uruguay, remarcându-se printr-un neobişnuit talent militar. A revenit în 1848 în Italia, pentru a participa la mişcarea revoluţionara care se desfăşura în ţara sa ca şi în multe alte state europene. În fruntea unei armate de 30 000 de voluntari s-a pus în slujba regelui Sardiniei pentru a lupta împotriva stăpânirii austriece în Lombardia. În 1849 a participat, alături de Giuseppe Mazzini, la apărarea Romei, proclamata Republica de către revoluţionari. A putut să respingă timp de o lună asaltul armatei franceze asupra Romei. Superioritatea numerică a francezilor a determinat în cele din urmă retragerea lui G., împreună cu 5 000 de susţinători fideli. Cei mai mulţi dintre aceştia vor pieri în lunile următoare în urma acţiunilor de „curăţare“ întreprinse de armata austriacă în teritoriul italian pe care îl controla. Garibaldi a izbutit să fugă din nou din Italia, de această dată refugiindu-se în Statele Unite, tara în care a rămas până în 1854.
Întors în Italia, s-a stabilit în insula Caprera (aflată în nord-estul Sardiniei). Principalul său obiectiv a devenit lupta pentru unificarea Italiei în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, conducătorul Sardiniei şi Piemontului, şi al primului său ministru, Camillo Cavour. A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediţie în Sicilia (devenita celebra sub denumirea „Expediţia celor 1 000 de cămăşi roşii“) reuşind să înlăture monarhia locală şi să instituie un guvern provizoriu.
A cucerit Sicilia şi Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei şi Piemontului (1861) după care s-a retras în insula Caprera. În 1861, întreaga Italie, cu excepţia Romei (aflată sub autoritatea Papei) şi a Veneţiei (rămasă sub control austriac), a fost unificata. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu Victor-Emmanuel al II-lea. În ciuda opoziţiei regelui, care încerca să evite un conflict cu Franta ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenţiona să ocupe Roma pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puţin timp mai târziu.
În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reuşit să înfrunte cu succes în Tirol armata austriacă. La sfârşitul războiului, Veneţia a devenit parte integrantă a Italiei unificate. După o nouă încercare nereuşită de a cuceri Roma (1867), Garibaldi s-a retras în insula să. El a murit la 2 iunie 1882 și este înmormântat la fermă să de pe insula Caprera, alături de soția sa și o parte a copiilor săi.

Vladimir Tismăneanu 

LA MULŢI ANI!

Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Brașov), este un politolog român de origine evreiască, stabilit în SUA.
Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru).
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Sociologie în anul 1974 ca șef de promoție. Lucrarea sa de licență este "Noua Stângă și Școala de la Frankfurt" (Editura Politică, 1976). Teza de doctorat (Universitatea București, 1980) are titlul "Revoluţie și Rațiune Critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan".
Între 1974-1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate din București. A fost o scurtă perioadă lector al Comiteitului Central al UTC. A publicat în: Viața Studenţească, Amfiteatru, Contemporanul, Revista de Filosofie.
În 1981 a participat la redactarea "Micului dicționar social-politic pentru tineret", unde contribuie cu o serie de articole. Volumul a fost coordonat de Virgil Măgureanu, pe atunci lector de științe politice la Academia Ștefan Gheorghiu. Datorită plecării lui Tismăneanu din țară, volumul a fost retras imediat din circulație.
În 1981, Vladimir Tismăneanu rămâne în Spania în timpul unei călătorii turistice. Tismăneanu a avut o scurtă ședere în Venezuela, unde a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Caracas (condus de vara primară a tatălui său, Sofia Imber) și unde a colaborat cu Carlos Rangel (soțul Sofiei) - gânditor politic anti-comunist.. În 1982 se va stabili în SUA, mai întâi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983 și 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985 și 1990 a predat la University of Pennsylvania. În octombrie 1983 aduce și prima sa contribuție academică în Occident, în "Praxis Internaţional" (octombrie). În februarie începe şi lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Liberă.
Predă din 1990 la University of Maryland, unde este un apreciat profesor de ştiinţe politice și director al "Centrului de Studii ale Societăților post-comuniste". Cercetător în științe politice la Woodrow Wilson Center (Washington, DC), Remarque Institute (New York University), Naţional Endowment for Democracy, Institutul pentru Ştiinţele Omului (IWM-Viena). Redactor al revistei alternative de cultura AGORA, (1986-1990), al revistei Meridian (1991-1992), conduse de Dorin Tudoran, și editor-colaborator al Orbis, revista Foreign Research Institute (Philadelphia). Burse: Naţional Endowment for the Humanities, UŞ INstitute of Peace. Membru al Consiliului Ştiinţific, Internaţional Forum for Democratic Studies. Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara (2002) și al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Admnistrative (SNSPA, 2003); membru al Societății Academice din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi. În Ianuarie 2008 a primit premiul GDS pentru activitatea sa de coordonare a Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste și pentru rolul său în redactarea Raportului Final.
Editor-sef (1998- prezent) al trimestrialului East European Politics and Societies. Membru a numeroase consilii editoriale, inclusiv "Revista 22", Studia Politica, Human Rights Review, Sfera Politicii, Democracy at Large și Journal of Democracy. Colaborator permanent al posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle și BBC.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  4 IULIE ...........

 Evenimente  

    1776: A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat.
    1827: Sclavia este abolită în statul New York.
    1864: Decret domnesc privind înființarea Universității din București, care reunea într-un singur corp facultățile de Drept, Științe și Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu.
    1876: S-a creat, la București, "Societatea națională de Cruce Roșie a României". La 23 august același an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii de la Geneva.   
    1928: Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.
    1950: Prima emisie a postului de radio Europa Liberă.
    1957: S-a înființat, la București, Arhiva Națională de Filme.
    1997: Nava spațială americană Pathfinder a aterizat pe Marte.
    1998: Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.

1999: Doi hoți au găsit în Germania, Discul ceresc de la Nebra.

În  Germania, lângă Leipzig, în mica localitate Nebra, a fost descoperit, în 1999,de către doi jefuitori dotaţi cu un detector de metale, care cercetau zone din muntele Mittelberg în căutarea de antichităţi, un ciudat disc din metal de dimensiunile unei clătite, de culoare verde şi având, pe una dintre fete, nişte incrustaţii din aur. Se ştia că în zonele respective existau morminte princiare. Discul a fost descoperit împreună cu două spade, câteva braţări şi ustensile din metal.
Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Lună plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele. Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu, care sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții. Ultima adăugare este un alt segment de cerc, mai îngust, a cărui interpretare nu este sigură (Calea Lactee? un curcubeu? o arcă solară?).
Poliţia ştiinţifică din Brandebourg a analizat resturile sedimentare aflate pe disc şi le-au comparat cu sedimentele din locul în care hoţii au declarat că le-au descoperit, confirmându-se faptul că acesta se afla într-adevăr pe muntele Mittelberg într-un depozit votiv. Ulterior, s-a procedat la datarea cu radiocarbon. Vechimea comorii era de cel puţin 3600 de ani.
În epoca de bronz, aceste depozite non-funerare au existat cu miile. Câteva dintre ele au fost descoperite în secolul XIX în arcul carpatic, conţinând peste 10.000 de obiecte fiecare! Discul din Nebra a fost supus celui mai mare număr de analize legate de o descoperire arheologică europeană. Unul dintre lucrurile care i-au nedumerit pe cercetători a fost modul în care au fost realizate incrustaţiile din aur.
Tehnica utilizată pare a fi apropiată de cea a artizanilor micenieni din perioada1600-1100 i.Ch. în bazinul mediteranean. Civilizaţia miceniană avea preocupări cosmologice şi mitologice. Se poate vorbi aşadar deeventuale influente în acest sens, despre care se ştia că ar fi apărut cu patru secole mai târziu. Discul din Nebra este purtătorul unui mesaj legat de ciclul anotimpurilor, subliniază arheoastronomul Wolfjhard Schlosser, mesajcare indica sosirea primăverii (perioada semănatului) şi a toamnei (perioada recoltatului).
Să fie vorba doar de un calendar agricol? Se pare că discul este şi purtătorul unui alt mesaj, prin intermediul ciudatelor elemente care decorează marginile. Discul ar putea constitui reprezentarea în două dimensiuni a unui model tridimensional alUniversului. Bolta cerească ar putea fi interpretată ca o cupolă care acoperă Pământul plat. Un model de concepţie a lumii pe care Thales din Milet (sec. VI i.Ch.) l-a expus o mie de ani mai târziu. Reprezentarea stilizată a unei ambarcaţiuni pare a fi o "barcă solară".
O temă mitologică cunoscută în Egiptul antic: o ambarcaţiune ce transporta Soarele spre bolta cerească dar care există şi în epoca de bronz în Europa. În urmă cu 3000 de ani, pe teritoriul Germaniei, exista o societate bogată şi complexă, fapt demonstrat de numeroasele morminte princiare descoperite.

S -a născut în..........

    1715: Christian Fürchtegott Gellert, poet și romancier german (d. 1769)
    1790: George Everest, geograf englez (d. 1866)
    1807: Giuseppe Garibaldi, general și om politic italian (d. 1882)
    1854: Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926)
    1911: Victor Nadolschi, astronom român (d. 1996)
    1923: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (d. 2008)
    1952: Vladimir Tismăneanu, politolog român

Decese  

      1848: François-René de Chateaubriand, diplomat și scriitor francez (n. 1768)
      1921: Antoni Grabowski, inginer chimist polonez (n. 1857)
      1934: Marie Curie, om de știință de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867)
      1991: Sigismund Toduță, compozitor și muzicolog român (n. 1908)
      1997: Miguel Najdorf, șahist, argentinian de origine poloneză (n. 1910)
      2011: Otto von Habsburg, prinț austro-unagr (n. 1912)

Cine rescrie istoria României?

Ce a reprezentat perioada 2005 - 2012, aşa-zisul "Regim Băsescu", în viziunea USL:
Un om a decis totul în stat, libertatea şi democraţia s-au evaporat, ţara a intrat în criză şi noroc că am venit noi la putere în 2012, că altfel intram în faliment. Crin Antonescu, anul trecut, în timpul loviturii de stat: "Preşedintele Traian Băsescu a suspendat de fapt Constituţia şi statul de drept".

Ce a fost în realitate?
Am scris hectare pe acest subiect. România iese schimbată în bine din Epoca Băsescu. Acum, aceşti oameni încearcă să rescrie istoria, să îi facă pe români să uite ce s-a întâmplat cu adevărat, printr-o propagandă agresivă, care se manifestă prin fiecare reprezentant USL invitat într-un studio de televiziune, ce afirmă o puzderie de minciuni din familia celor pe care le-am prezentat mai sus, terminând cu sloganele oficiale ale acestei grupări politice ultraconservatoare, USL, care pune frână acum în calea dezvoltării României.

miercuri, 3 iulie 2013

SEX ...în pădure ... cu politicieni !

Vreţi să vedeţi SEX... în pădure ?... cu politicieni ?... un deputat... îl ştiţi ?... îl cunoaşteţi ?














URMĂRIŢI MICUL CLIP...  să aflaţi cine este deputatul !

 

Gânduri de seară...............




Pe un munte într-o ţară foarte îndepărtată
Stă un om cu ochii-nchişi şi spune ce ne aşteaptă.
Lumea nu-l ascultă, îl crede un nebun
Căci vorbele lui sunt ca nişte lovituri de tun.


El stă singur şi liniştit
Dar în ochii lui închişi
Vede a lumii asfinţit
                                                       Nebunul cu ochii lui închişi.




Zilele trec una după alta sus pe munte
Şi vocea lui se aude clar spunând foarte multe.
Lumea cea ïntreaga se opreşte să-l asculte
Îl crede un nebun ce-ndrugă multe vorbe absurde.(" Nebunul cu ochii închişi" - Pasărea Colibri)

AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR (4)



Pâinea pe cartelă şi frigul din apartamente.

"Anii petrecuţi în comunism, în mod deosebit cei după 1980 au fost cumpliţi. În magazinele alimentare bătea vântul. Nu vedeai pe rafturi decât cutii cu creveţi, conserve de legume, halva învelită în hârtie pătată de ulei şi peşte. Cei care reuşeau să prindă într-o zi pâine albă erau fericiţi pentru că în general se vindea doar pâine neagră şi ... pe cartelă. După calculele comuniştilor, pentru o persoană era de ajuns o jumătate de pâine, nici mai mult nici mai puţin, aşa că dacă, de exemplu, o familie număra 4 persoane, putea să cumpere într-o zi 2 pâini. Unul din membrii familiei se prezentă la magazinul alimentar, musai cu cartela la el, şi abia după ce arăta acest document i se vindea pâinea. Vânzătorul bifa cu pixul pe ziua respectivă, că nu cumva cumpărătorul să mai vină o dată să ia pâine. Şi zahărul, făina şi uleiul se vindeau tot pe cartelă, câte un kilogram/litru de persoană într-o lună. Era o luptă continuă, un stres pentru procurarea unui carton de ouă, a unei bucăţi de carne, chiar şi pentru hârtia igienică sau punga de vată. Nu este severinean care să nu-şi amintească de celebrii „adidaşi”, adică picioarele porc ori de „fraţii petreuş” nişte pui ariciţi, din care nu alegeai mare lucru. Era o luptă chiar şi pentru o butelie cu gaz. „Înainte de Crăciun sau de Moş Gerilă cum se spunea atunci, îmi amintesc că luăm pe cartelă un kilogram de portocale, o jumătate de kilogram de bomboane de pom şi vreo 3-4 ciocolate chinezeşti, de acelea cu peştişori pe ambalaj”, spune Ionela Duţoniu din Turnu Severin.
 „Puneam de cu seara câte un bolovan şi plasa, ca să nu ne încurcăm. Aveam dreptul numai la o butelie pe lună şi totul era conform unei planificări stricte pe care o ţinea administratorul blocului”.
Cel mai greu era iarna. Venirea acestui anotimp însemna pentru severineni frig, mult frig. Severinenii făceau haz de necaz, ca tot românul, şi spuneau: „În casă frig, afară frig/Îţi mulţumesc drag partid că m-ai călit”. În mod firesc, în apartamente nu ar fi trebuit să fie frig pentru că Termocentrala creată pentru a furniza abur tehnologic Combinatului de Apă Grea, putea fără probleme să asigure energia termică necesară pentru a încălzi caloriferele. Dar, nu... Căldura şi apa caldă erau un lux. Mai tot timpul caloriferele erau reci, aşa că oamenii s-au descurcat cum au ştiut mai bine. Aproape că nu era apartament în Turnu Severin, care să nu aibă sobă pentru încălzit. Coşurile sobelor erau scoase pe ferestre, astfel că blocurile erau brăzdate de aceste instalaţii improvizate, evident inestetice. Dar cine mai avea timp atunci să se mai gândească la estetic. Nici varianta încălzirii cu aparate electrice nu era o soluţie pentru că energia electrică se dădea cu porţia. Şi unde? Tocmai în Turnu Severin, oraşul unde barajul Porţile de Fier I produce energie electrică pentru tot sistemul naţional. Se lua „lumina” tot timpul, aşa că toţi cei trecuţi de 35 de ani îşi amintesc cum învăţau la lumânare sau lampa cu gaz. „Nu era o scuză pentru a doua zi la şcoală că nu ai putut să înveţi fiindcă nu ai avut lumină. Învăţam la lumina lămpii de gaz, acum pentru copiii mei aceste lucruri sunt poveşti”, spune Matei Petruţ, inginer.

Într-un fel, Severinul, ca oraş de graniţă cu Serbia era oarecum privilegiat, dacă putem spune aşa. Severinenii puteau obţine permisul de mic trafic şi în baza acestui document puteau trecere graniţa în ţara vecină. „Era raiul pe pământ acolo. Şi sârbii erau conduşi de comunişti, dar trăiau mult mai bine. În magazinele lor găseai de toate”, povesteşte Ionel Micu, un severinean, care de când se ştie şi-a făcut cumpărăturile la vecinii din Kladovo. Aşa se face că severinenii puteau să-şi cumpere la acea vreme haine de firmă din magazinele sârbeşti, stofe de calitate, blugi de la cele mai renumite firme, alimente şi multe alte lucruri pe care în Turnu Severin nu le-ai fi găsit nici dacă trăgeai cu puşca. Dar nu era neapărat nevoie să treci graniţa pentru că autorităţile de la acea vreme amenajaseră pentru vecinii sârbi o piaţă specială care se chema „Piaţa Sârbilor”, unde la sfârşit de săptămână puteai cumpăra tot ce-ţi poftea inima: dulciuri de tot felul, ţigări, cafea, blugi. Dar vecinătatea cu Serbia nu a însemnat numai oportunitatea de a cumpăra lucruri de calitate ci şi posibilitatea de a urmări un film bun, un clip muzical la posturile naţionale sârbeşti. Era ca o gură de oxigen, o variantă fericită la programul de propagandă comunistă oferit de Televiziunea Naţională. Nu exista un severinean care să nu aibă montată pe acoperişul blocului o antenă cu care să prindă sârbii. Chiar dacă majoritatea nu înţelegeau o boabă sârbeşte programul TV al vecinilor era altceva, era lumea pe care severinenii şi-o doreau, era acel trai bun, fără griji, la care visau cu toţii. Antena era fără doar şi poate un obiect absolut indispensabil, ca şi patul, frigiderul ori chiuveta. După 1990, toate aceste antene au dispărut cu desăvârşire, fiind luate de hoţi şi duse la centrele de colectare a fierului vechi.
Cei conservatori şi care nu ar fi îmbrăcat în ruptul capului o pereche de blugi pentru că nu se încadra cu politica de partid alegeau magazinele de profil din Turnu Severin. Fără niciun dubiu, magazinul universal „Decebal” din buricul oraşului era locul unde puteai să găseşti de la papiote, forfecuţe, îmbrăcăminte, încălţăminte până la articole sportive . Erau lucruri de calitate, dar o pereche de pantofi „Guban” nu puteai să-i cumperi decât cu pile, „pe sub mână” cum se spunea atunci. Vânzătoarele erau la acea vreme nişte persoane cu o poziţie socială de invidiat pentru că produsele pe care le vindeau pe sub tejghea erau atât de preţioase. Nici aprovizionarea cu legume din Piaţa „Mircea” din Turnu Severin nu era o „operaţiune” uşoară. "(sursa : adevărul.ro)

3 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Curajul este scara pe care urcă toate celelalte virtuţi."

(Clare Booth Luce)

 

FELICITĂRI!

Record de medalii de aur pentru Romania, la Balcaniada de Matematică.


Elevii romani au câştigat 4 medalii de aur şi două de argint la Balcaniada de Matematică care s-a defăşurat anul acesta în Cipru în perioada 25 iunie-2 iulie.
Elevii care au obţinut următoarele medalii sunt: Aur: Marius Bocanu( din Piteşti), Andrei Bud(din Negreşti Oas), Simona Diaconu (Bucuresti- Liceul Intrenational de Informatică ), Omer Cerrahoglu (Colegiul Naţional Vasile Lucaciu, Baia Mare); Argint: Ştefan Spataru(Alexandria), Paul Musca ( originar din Iaşi, elev la Liceul internaţional de informatică din Bucureşti).
Potrivit unui comunicat al Societăţii Române de Matematică, în clasamentul neoficial pe medalii România este pe primul loc, la mare distanţă, de celelalte ţări participante.
Delegaţia României a fost însoţită de conf. univ. Cătălin Gheorghe de la Universitatea Bucureşti şi profesorul Marius Mainea de la Colegiul "Vladimir Streinu" din Găieşti. Delegaţia se intoarece miercuri 3 iulie în ţară.
La Balcaniada de Matematică au participat 11 ţări din Balcani şi 8 ţări invitate, printre care Italia şi Marea Britanie.

Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk.

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie, informează un comunicat al editurii Humanitas.
Ceremonia de decernare a premiului va fi organizată pe 1 septembrie, iar laudatio pentru Mircea Cărtărescu va fi rostit de Ernest Wichner, scriitor şi traducător german originar din România, directorul Literaturhaus Berlin.
"«Orbitor», trilogia fantastică a lui Mircea Cărtărescu, având o nemărginita fluiditate narativă, conciliază cu lumea amintirea autorului despre Bucureştiul socialist al copilăriei sale. Cărtărescu stăpâneşte toate registrele şi tonalităţile şi foloseşte cu măiestrie toate mijloacele preluate de la clasici precum Swift sau Proust până la elemente fantasy şi horror pentru a crea un univers artistic de o mare expresivitate a limbii, în centrul căruia se află tânărul de odinioară", se arată în motivaţia juriului.

Preşedintele Traian Băsescu :  Vizită de lucru la Berlin.

Preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu,  participa astăzi, la Berlin, la o masă rotundă organizată de Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania pe tema "Promovarea ocupării tinerilor în Europa",  în vederea adoptării unui document comun în cadrul căruia să fie identificate măsurile care se impun pentru implementarea, la nivelul UE, a "Garanţiei pentru tineri".informează, Ministerul Muncii.
Gazda conferinţei este cancelarul german Angela Merkel, la reuniunea la nivel înalt participând şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele PE, Martin Schulz, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, precum şi şefii de stat şi de guverne ai ţărilor membre, cum ar fi preşedintele Franţei, Francois Hollande.
"Tot miercuri, în prezenţa cancelarului federal Angela Merkel, a preşedintelui României, Traian Băsescu, precum şi a ambasadorului României la Berlin, Lazăr Comănescu, ministrul Câmpeanu va participa la o conferinţa de presă ţinută la Cancelaria federală", se mai arată în comunicat.
Administraţia Prezidenţială a transmis, ieri, că preşedintele Traian Băsescu va face o declaraţie de presă înainte de plecarea la Berlin, aceasta fiind programată la ora 11.45 în salonul oficial al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă", iar la ora 15.15 (ora României), va participa la Conferinţa privind ocuparea tinerilor care va avea loc la Berlin, la Cancelaria Federală.

Monica Macovei : Statul de drept rămâne în pericol.

Astăzi se împlineşte un an de la şedinţa Parlamentului care a spulberat pentru o perioadă de timp statul de drept în România. O avalanşă de ilegalităţi, gândită şi pusă în practica de USL, ne-a dus la un pas de dictatura.
Vara lui 2012 a produs răni adânci în democraţia românească şi a lovit instituţiile statului, dar multe dintre cele puse la încercare au rezistat. A trecut un an, însă pericolul pentru statul de drept nu a trecut definitiv, tot din cauza USL. USL face acum o nouă mişcare: schimba Constituţia, schimba din nou regulile în timpul jocului, reducând cvorumul pentru referendum la 30% după ce a început procesul de revizuire, ca să o poată trece mai uşor; modifica legea de funcţionare a DNA, reducând atribuţiile procurorilor anticorupţie şi dând ocazia multor parlamentari să îşi îndeplinească visul ciopârţirii DNA; a vrut un procuror general fără rezultate profesionale notabile, dar care are certificat de revoluţionar, pentru că în decembrie 89 a fost pe turnul Televiziunii şi a tras în „terorişti” (care terorişti?), aşa cum a spus chiar el în cererea pentru certificat (aici şi aici), şi care, din întâmplare, se cunoaşte cu Victor Ponta din studenţie.
La fel de grav, USL elimină principiul suveranităţii poporului definit în prezent la articolul 2 alin 1 din Constituţie (“Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”). Căci asta înseamnă decizia USL de a ignora referendumului în care romanii au spus că vor maximum 300 de parlamentari şi o singură cameră.
În schimb, USL vrea ca Parlamentul, în care deţine peste 70% din locuri, să devină o super-putere, care să nu mai poată fi controlată de Curtea Constituţională şi în faţa căreia să se plece toţi cetăţenii, care pot fi chemaţi la audieri oricând; vrea ca preşedintele ţării să facă doar figuraţie, iar miniştrii să nu mai poată fi urmăriţi penal decât dacă vor parlamentarii.
Dacă am trecut cu greu, dar cu respectarea legii, de vara lui 2012, îmi doresc ca noi, românii, să răspundem la fel şi acum, când USL vrea să ia puterea de la oameni, contrar Constituţiei. Nu trebuie să uităm trecutul, pentru a avea un viitor prosper şi european.

Victor Ponta : Ne -am dori un parteneriat strategic cu China.


 "Ne-am dori - anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice - să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică care este cea de substanţă, dar şi culturală, educaţie şi alte domenii", a spus Ponta, aflat la Beijing.
El a adăugat că ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine va semna un memorandum de parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Chinei.

Regiile autonome şi companiile naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate care să atribuie contracte prin licitaţii.

Victor Ponta : Nu am văzut acesta modificări.
"Nu am văzut aceste modificări, nu ştiu care este forma adoptată de Parlament, o să mă informez imediat ce ajung la Bucureşti. Dacă este însă vorba de forma plecată de la Guvern, vă asigur că acea formă a fost negociată şi acceptată de Comisia Europeană şi nu voi ezita nici în viitor să iau toate acele măsuri legislative care să facă procedurile de achiziţie şi de accesare a fondurilor europene mai puţin birocratice şi să dureze mai puţin", a spus Ponta.
PSD : Noi judecăm oportunitatea.
Vicepreşedintele Comisiei de Industrii a Camerei, deputatul PSD Eduard Martin, a declarat, marţi, că s-a considerat oportun ca anumite regii autonome şi companii naţionale să nu mai fie obligate să atribuie contracte prin licitaţii, întrucât activitatea lor poate fi blocată.
El a explicat astfel votul dat în Comisia de Industrii asupra unui amendament la Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern la sfârşitul anului trecut privind modificarea sistemului de achiziţii publice reglementat de Ordonanţa de Urgenţă 34/2006.
Martin a spus că amendamentul a întrunit o largă majoritate în rândul deputaţilor din Comisia de Industrii.
"Vă dau un exemplu: fabricile de armament. Au fost mai multe motivaţii date, dar am dat acest exemplu al fabricilor de armanent care trebuie să se aprovizioneze cu componente. Au contracte să producă armament şi trebuie să se aprovizioneze cu componente pentru a produce acest armament, de anumită calitate, cu anumite cantităţi - o fişă tehnică foarte elaborată. Aceste fabrici se pot bloca. Sunt companii naţionale strategice care se pot bloca, şi nu numai de armament. Am dat doar acest exemplu care a fost invocat atunci, la momentul dezbaterii", a spus Martin.
"Una este când o primărie, un minister, o regie de drumuri trebuie să facă investiţii şi scoate la licitaţie investiţia respectivă, construirea investiţiei respective, şi una este când o fabrică de armanent trebuie să producă rapid armanent pentru nu-ştiu-ce contract. Vă daţi seama că sunt foarte puţini ofertanţi care ar putea să dea o asemenea fişă tehnică pentru componentele necesare pentru armament. Noi judecăm oportunitatea şi eu persoanl am considerat că este oportun să fie aşa", a spus Martin.
PNL  : A fost o greşeală care a fost remediată.
Liderul deputaţilor PNL, Andrei Gerea, a declarat, marţi, referitor la modificările introduse în Parlament la sistemul achiziţiilor publice  : "Ideea este clară. Practic s-a revenit la situaţia anterioară, când noi, undeva la începutul anului, s-a băgat obligativitatea ca toată lumea să intre pe SEAP şi companii gen TAROM, de exemplu, brusc s-au blocat din cauză că ele nu activau până atunci pe SEAP şi sunt într-un mediu concurenţial în care totul trebuie mişcat rapid şi nu au cum să facă faţă la procedura asta de achiziţie publică", a precizat Gerea. "A fost o greşeală care a fost remediată. Deci, practic s-a revenit la situaţia anterioară în cazul acestor companii, pentru genul acesta de companii", a spus Gerea, referindu-se la amendamentul susţinut de deputaţi liberali.
PDL : Nu este o mare eroare, este un mare aranjament.
Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, marţi, că prin eliminarea obligativităţii ca anumite companii naţionale şi regii autonome să organizeze licitaţii se deschide poarta "aranjamentelor pe sub masă".
"Am votat împotriva legii, ca decizie politică. Este clar că un asemenea amendament nu putem să-l agreăm şi vă dau şi motivaţia. A fost o discuţie şi este o problemă referitor la managementul privat pentru companii, dar o companie care are structură de monopol, cum sunt marea majoritate a companiilor, Transgaz, Romgaz, Tarom, CFR, care vreţi, nu lucrează în regim concurenţial, lucrează în regim de monopol. Şi atunci toată susţinerea asta e o aberaţie", a spus Toader.
"Din contră, deschizi o poartă a aranjamentelor pe sub masă, categoric. Deci, este nu o mare eroare, este un mare aranjament", a spus Toader.
"Ştiţi foarte bine, conducerile acestor companii de stat şi regii întotdeauna, de când vin la putere, PSD îşi pune oamenii lui cu o singură condiţie - să-şi rezolve clientela politică. Dar pe fond, ca economie de piaţă, este o aberaţie, fiindcă aceste companii lucrează în regim de monopol. Lucrând în regim de monopol, nu sunt subordonate unui principiu de piaţă, adică eu sunt singur şi fac ce vreau şi atunci nu mai există niciun fel de control", a spus Toader.

Vasile Blaga: Consiliul Legislativ ne dă dreptate.

Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil proiectului de revizuire a Constituţiei, însă cu o serie de observaţii.

"Cum ne aşteptam, o mare parte dintre observaţiile pe care noi le-am făcut, PDL, se regăsesc în poziţiile Consiliului Legislativ. Noi discutam de o Constituţie revanşardă, de faptul că preşedintele este scos din puterea executivă, că practic discutăm de o republică parlamentară - eu îi spun semi-parlamentară doar pentru faptul că le-a fost frică să treacă la alegerea preşedintelui prin vot direct - pentru că atribuţiile i le-au scos. De la desemnarea premierului, de la responsabilităţile pe care le are un preşedinte în situaţiile de conflict cu justiţia, miniştri ai Guvernului şi aşa mai departe. Cel mai important, faptul că l-au scos din puterea executivă", a declarat Blaga.
"Referirile la referendum, nu poate Parlamentul să treacă peste voinţa populară până la urmă, că şi Parlamentul este ales tot de popor, deci nu poţi să nu ţii cont de voinţa poporului atunci când sute de mii de oameni se pronunţă în dorinţa de a organiza un referendum, să vii tu pur şi simplu să spui că nu pot să desfăşoare acest referendum", a mai spus liderul PDL.

Robert Cazanciuc : Să clarifice tot ce înseamnă dosare ale Revoluţiei.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că speră ca procurorul Ion Vasilache, avizat pozitiv de CSM pentru şefia Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul instanţei supreme, să clarifice cât mai repede posibil dosarele Revoluţiei.
"Ion Vasilache este un procuror cu foarte multă experienţă ca procuror militar, şi cred că astăzi a arătat că are şi o viziune de dezvolatre a sistemului Parchetelor Militare care probabil în ultimul timp se află într-un oarecare con de umbră. Procurarul Vasilache ne-a arătat astăzi, în audieri, că sunt lucruri noi de făcut, sunt lucruri care pot să dinamizeze această activitate a parchetului.  Din punctul meu de vedere, dincolo de prezentarea generală şi răspunsuri foarte corecte la întrebări, are şi un obiectiv ambiţios care evident nu este doar al procurorului Vasilache, ci el trebuie să fie al întregului sistem, şi anume ca în acest mandat să calrifice tot ce înseamnă dosare ale Revoluţiei. Sper să facă acest lucru, nu într-un interval de trei ani de zile, ci cât mai repede posibil ", a precizat Ministrul Justiţiei.
Ion Vasilache a fost avizat pozitiv cu unanimitate de voturi de CSM pentru şefia Secţiei Parchetelor Militare din PICCJ, după susţinerea proiectului de management şi a unui interviu în faţa membrilor Secţiei pentru procurori.

CNA: Spoturile publicitare pentru margarina Rama, interzise de la difuzare pe posturile TV.


Membrii CNA au considerat că spoturile pentru margarina Rama au încălcat articolul 120, alineatele 2 şi 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Nu se vor atribui alimentelor proprietăţi pe care acestea nu le posedă. În publicitatea pentru alimente adresată minorilor este interzisă folosirea celebrităţilor, personalităţilor sau medicilor. Publicitatea la alimente adresată minorilor este definită în conformitate cu codul de autoreglementare al Consiliului Român pentru Publicitate, depozitar al Codului etic pentru publicitatea adresată copiilor referitoare la produse alimentare".

Christine Lagarde, în vizită la Bucureşti.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, se va afla în vizită în România în perioada 15-16 iulie, urmând să susţină la Bucureşti un discurs despre identificarea unei "noi paradigme de creştere" economică în regiune.
 "La Bucureşti, Lagarde va susţine un discurs despre România şi Europa de Est, concetrându-se asupra identificării unei noi paradigme de creştere pentru regiune", se arată într-un comunicat transmis de FMI.
 "În timpul vizitelor - primele în aceste două ţări de la preluarea funcţiei de şef al FMI în iulie 2011 - Lagarde se va întâlni cu autorităţi, precum şi reprezentanţi ai sectorului privat, societăţii civile şi mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice şi provocările care urmează pentru fiecare din cele două ţări" , se arată în comunicat.

Ambasadorii statelor UE se reunesc pentru a discuta despre programele americane de spionaj.

Ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene se vor reuni joi pentru a discuta despre acuzaţiile referitoare la programele americane de interceptare a comunicaţiilor unor instituţii europene, afirmă surse diplomatice.
Reuninea de joi va permite Serviciului European pentru Acţiuni Externe să prezinte detalii despre această situaţie. "Dar nu credem că este posibil să se ajungă la o poziţie oficială comună", a declarat o sursă europeană.
Preşedintele Franţei, François Hollande, a insistat pentru adoptarea unei "poziţii coordonate a Europei" faţă de acuzaţiile la adresa Statelor Unite. Însă preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a lansat un apel la reţinere: "Trebuie să avem toate informaţiile înainte de a lansa acuzaţii".

Egipt : Proteste de proporţii.

Sute de mii de oameni au participat ieri,  la manifestaţii organizate în centrul oraşului Cairo şi cer demisia preşedintelui islamist Mohamed Morsi.
Forţele opoziţiei denunţă atitudinea autoritaristă a preşedintelui Mohamed Morsi şi starea economiei. Morsi este acuzat că s-a îndepărtat de la obiectivele revoltei soldată cu înlăturarea lui Hosni Mubarak, concentrându-se doar pe atingerea intereselor formaţiunii islamiste Fraţii Musulmani, potrivit Al-Arabiya.
În pofida avertismentelor opoziţiei şi discuţiilor cu preşedintele SUA Barack Obama, Mohamed Morsi a respins ultimatumul de 48 de ore dat de armată pentru onorarea "revendicărilor poporului". Ultimatumul expiră miercuri.
 În cursul nopţii, 16 persoane au murit într-un atac  comis împotriva unei reuniuni a islamiştilor pro-Morsi în apropierea universităţii din Cairo, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Alte şapte persoane au fost ucise în alte confruntări din capitală.
Adresându-se televiziunii pe un ton combativ, preşedintele islamist a declarat că "va continua să îşi asume responsabilitatea ţării", prezentând "legitimitatea" sa, drept "singura garanţie împotriva vărsării de sânge" şi răspunzând astfel implicit celor care apreciază că plecarea sa ar permite rezolvarea tensiunilor care afectează ţara.
El a avertizat, de asemenea, împotriva "capcanei" unor violenţe "fără sfârşit", în timp ce acestea au provocat deja moartea a 47 de persoane într-o săptămână de manifestaţii.

ŞTIRI METEO

JOI   4  IULIE  2013.


Vremea se va menţine apropiată de regimul termic normal, dar va fi uşor instabilă. În jumătatea de est a ţării vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse, mai ales după-amiaza şi noaptea, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantităţile de apă pot fi însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, uşor mai scăzute în Moldova, iar cele minime între 11 şi 21 de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

PERSONALITĂŢI

Franz Kafka

Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga - d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor evreu de limbă germană, originar din Praga.
Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Romanele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, stranie asupra realității, marcată de expresionism și suprarealism, în care condiția tragică a omului este reprezentată parabolic.
Franz Kafka s-a născut la Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka și al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a și scris mai târziu, a fost germana, vorbită în acea vreme ca limbă maternă de aprox. un sfert din populația orașului Praga. În anul 1880 ponderea populației evreiești la Praga era de 10,3%, iar cea a populației germane de 22%. După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, și-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga și ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922). A părăsit rareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria și a vizitat orașul Arad, trăind într-un "cerc strâmt" până către sfârșitul vieții.
În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schițe de proză publicate în revista literară Hyperion, care apărea la München. A întreținut o corespondență asiduă, pe durata a circa patru ani, cu Felice Bauer și apoi și cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat și un jurnal intim, atipic și greu de clasificat.Concepția sa de viață, influențată de filozofia lui Kierkegaard, își găsește expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului. Prezentând strivirea personalității în societate, Kafka înfățișează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate. Romanele și nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenței sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relațiilor interumane (Metamorfoză, 1915). Impresia de coșmar și tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influență asupra literaturii contemporane.
Inițial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinților, surorii sale Ottla și prietenului său Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la soluția medicinii naturiste. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea și lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătății i s-a agravat și, începând din 1922, nu a mai putut lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.
Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul și legatarul său testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să ardă manuscrisele.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  3 IULIE ...........

Evenimente

1608: Exploratorul francez Samuel de Champlain a înființat orașul Quebec (Canada). A fost numit "părintele Noii Frânte" și a ocupat funcția de guvernator până la moarte.
1886: Karl Benz dezvăluie oficial "Benz Patent Motorwagen", privit ca primul automobil, un vehicul conceput pentru a fi propulsat de un motor.
1898: Joschua Slocum devine primul navigator solitar care realizează înconjurul complet al Pământului.
1900: A avut loc prima ascensiune a unui dirijabil (zepelin). Ferdinand, conte von Zeppelin (1838–1917), constructor german de dirijabile, a fost primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor.
1928: John Logie Baird englez a enunțat, pentru prima dată, principiul televiziunii în culori.
1988: Podul Fatih Sultan Mehmet din Istanbul, Turcia este finalizat, oferind a doua conexiune între continentele Europa și Asia peste Bosfor.
1990: Adunarea generală a Academiei Române reprimește 72 de membri corespondenți (literați, istorici, oameni de știință) cărora li s–a retras această calitate sau care au fost privați de ea pe nedrept între 1948–1989.

S -a născut în..........

    1759: Petrus Sigerus, botanist din Transilvania (d. 1831)
    1883: Franz Kafka, scriitor evreu de limbă germană (d. 1924)
    1854: Leoš Janácec, compozitor, muzicolog, pedagog și cel mai important dirijor ceh
    1914: Florin Ciorăscu, fizician român (d. 1977)

Decese

       1933: Mihail Șuțu, istoric român, membru al Academiei Române (n. 1841)
       1935: André Citroën, inginer și om de afaceri francez, fondatorul Companiei Citroën (n. 1878)
       1969: Brian Jones, muzician englez, compozitor și producător (The Rolling Stones) (n. 1942)
       1971: Jim Morrison, solistul trupei The Doors (n. 1943)
       1977: Alexandru Melentievici Volkov, scriitor și matematician rus (n. 1891)
        2002: Irina Nicolau, scriitoare și folcloristă română (n. 1946)
        2004: Tomas "Quorthon" Forsberg, membru al trupei suedeze Bathory (n. 1966)







marți, 2 iulie 2013

Gânduri de seară............




"Să fie sară-n asfinţit
Şi noaptea să înceapă;
Răsaie luna liniştit
Şi tremurând din apă;
Şi să împrăştie scântei
Cărărilor din crânguri,
În ploaia florilor de tei
Să stăm în umbră singuri.
Şi capul meu de grije plin
De braţul tău se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce,
Că iar cuminte să mă fac,
Căci tu îmi prinzi tot gândul,
Ca cerul ce priveşte-n lac
Adâncu-i cuprinzându-l.
Cu farmecul luminei reci
Simţirile străbate-mi:
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patemi.
Şi de asupra mea rămâi
Durerile de-mi curmă
Şi fii iubirea mea dentâi
Şi visul meu din urmă."( Mihai Eminescu)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More