luni, 3 februarie 2014

„Meningită morală”


 
„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală." (Octavian Goga)


"E oare, într-adevăr, ceva bolnav, deşucheat, tulbure în alcătuirea noastră? Suntem contaminaţi de un virus nevindecabil? Fapt e că fiecare din noi are momente de exasperare, de pierdere a răbdării, de surpare a încrederii într-o soluţie salvatoare. Dezavantajul unei asemenea stări este că poate avea efect paralizant: fie că ne pune în postura, demnă de milă, a victimei nevinovate, fie că ne condamnă la o simptomatologie ireversibilă, vecină cu „somnul cel de moarte“. Nedreptăţiţi de soartă, sau loviţi de o insidioasă molimă, dacă nu de un obscur blestem istoric, n-avem decît să ne resemnăm, să aşteptăm, înlăcrimaţi, colapsul. Nu e nimic de făcut. Pendulăm, zilnic, între ieremiadă şi sudalmă, dăm cu obidă vina unii pe alţii.
Desigur, e mereu la îndemînă să înjurăm guvernul. Slavă Domnului, avem şi de ce. E limpede (în sfîrşit) pentru mai toată lumea că, probabil, avem, la vîrf, cea mai nefericită, mai ineficientă, mai ruşinoasă combinaţie politică din cîte am avut după decembrie 1989. Meritam asta? Poate că da. În fond, ne izbim, clipă de clipă, nu numai de netrebnicia conducătorilor, ci şi de propria noastră netrebnicie, de îngălarea tehnică şi morală a instituţiilor, dar şi a oamenilor de pe coridoarele şi de la ghişeele lor. Cînd, în plin ger, se opresc, în unele cartiere, gazele, nu avem de a face, strict, cu o disfuncţionalitate ministerială, ci cu incompetenţa, nesimţirea şi birocraţia tălîmbă a cîte unei firme locale (eventual private), a cîte unui angajat robotizat, netot, nepăsător, a unor „echipe” (bine plătite) inapte să-şi facă treaba, (deszăpezire, asigurarea unei presiuni constante a gazelor şi a unei intervenţii rapide în caz de avarie etc.).
Cînd, într-o seară, stai două ceasuri la telefon căutînd un taxi, cînd bancomatele, brusc, nu funcţionează, cînd telefonul sau lumina ţi se taie chiar dacă ai plătit, cînd omul de lîngă tine (pe stradă, în magazine, sau pe ecranele televizoarelor) vorbeşte birjăreşte, cînd miniştrii fură ca nişte găinari (şi găinarii ca nişte miniştri), cînd o învăţătoare îi beşteleşte, ca o precupeaţă, pe părinţii elevilor ei, care nu dau destulă şpagă, cînd „colegii de trafic” se comportă, la volan, ca fiarele în codru, cînd subînţelesul normalităţii devine o utopie, pe scurt, cînd nimic nu pare să funcţioneze ca lumea, vinovaţii nu trebuie căutaţi numai în sus, printre ierarhiile puterii, ci şi lîngă noi, lîngă umărul nostru, de-a dreapta şi de-a stînga noastră. Ba chiar, să nu ne fie cu supărare, în noi înşine, în lehamitea, în solipsismul nostru obosit, sau în recursul prea prompt la băşcălie şi descurcăreală. Suntem sub atacul unei epidemii de nevrednicie. Goga vorbea de „meningită”, o boală a capului. Dar nu stăm bine nici cu inima, nici cu oasele, nici cu muşchii. Şi problema este că nici un doctor nu ne poate ajuta, dacă nu ne punem pe picioare singuri, redescoperind, în genele proprii, uitate resurse de onestitate, demnitate, rigoare şi hărnicie." ( Andrei Pleşu)


sursa : adevarul.ro






Este timpul pentru o noua revolutie , este timpul ca opozitia sa iasa din adormire ...

Este timpul pentru o noua revolutie , este timpul ca opozitia sa iasa din adormire si sa isi scoata membrii in strada . Daca acum nu actioneaza este partasa la actiunile penale ale acestei organizatii mafiote care conduce aceasta tara .  Presa trebuie sa lase comentariile cancanul si analizele trebuie sa mobilizeze oamenii pentru iesirea in strada . Nepasarea  ei la strigatul cetateanului inseamna tradare .  Cei care nu apara statul de drept si  nu iasa in strada sunt partasi la actiunile penale ale alesilor . A sta in casa inseamna nepasare . Pana cand credeti ca EU si NATO ne vor fi alaturi ?




duminică, 2 februarie 2014

ACADEMIA „DE CIUMĂRNA” & Tiberiu Vanca

ACADEMIA „DE CIUMĂRNA”

                În lumea aceasta surie, care din păcate ne înconjoară, uneori, până la a ne sufoca, rareori putem inventaria apariţia faptelor notabile, în condiţiile în care într-un anonimat demn de a fi pus la colţ ele se produc în locuri din cele mai surprinzătoare. Aşa aveam să aflu că localitatea Ciumărna, o locaţie rurală din judeţul Sălaj,o adăposteşte, reţineţi, pe „academiciana Ileana Graţiana Pop”, membră al Academiei  Artelor Tradiţionale, şi împrejurarea că i-a fost concedată această înaltă distincţie în specialitatea „ţesut şi brodat”. Îl rog pe distinsul meu cititor să nu zâmbească, întrucât dacă luăm în calcul doar una din specializările de referinţă ţesutul va trebui să ne îndreptăm privirile spre profunzimile istoriei acestui neam, în care îndeletnicirea ţesutului a fost cea care a aruncat pe piaţă  materialul textil care l-a îmbrăcat pe ţăranul român, şi nu numai că „l-a îmbrăcat” cât i-a concedat specificitatea sa istorică. Iar dacă ne gândim şi la brodat şi broderie ca sferă ocupaţională, va trebui să recunoaştem că a fost ocupaţia care a dat strălucire pe de o parte portului popular iar pe de altă parte a fost cea care a adus strălucirea întru frumos a locuinţei ţărăneşti. Cu alte cuvinte au constituit două din preocupările lucrative care au dat specificitate etnosului local, şi de ce nu şi celui românesc văzut în universalitatea sa. Dar Ciumărna nu străluceşte doar prin rezidenţa în această aşezare a distinsei membru al Academiei de Arte Tradiţionale, Ileana Graţiana Pop, cât acelaşi, înalt spirit de trăire românească a gândit şi a amenajat cu propriile puteri un imobil pe care l-a destinat unei utilităţi de ordine publică. A zidit şi a amenajat un „Muzeu de Artă Populară” pe care l-a deschis nevoilor marelui public. Noi îi spunem  „Muzeu”, pentru că aşa ceva este, în timp ce „Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj”, dintr-o  anume lipsă de curaj îi spune doar „Expoziţia de Artă Populară a …”, dar chiar şi aşa este bine. Înalta Doamnă a „Etnosului Românesc” în marea sa disponibilitate „de a face” după puterile sale, o lucrare de nobilă cultură şi-a dedicat în întregul lor mijloacele materiale de trai în ridicarea unei instituţii prin care să se imortalizeze civilizaţia care a adus din străfundurile istoriei în contemporaneitate ţăranul român. A aşezat fie pe simeze fie în cuvenite rafturi obiectele de uz casnic, gospodăresc şi îmbrăcăminte ce au dat culoare stadiilor succesive de dezvoltare a civilizaţiei ţărăneşti.
                        Atunci când entuziasmul determinat de ceea ce s-a edificat la Ciumărna mi-a inoculat îndatorirea de a prezenta evenimentul şi pe protagonista acestuia publicului larg, am luat legătura cu autorul-custode al aşezării şi i-am promis că voi scrie. M-a întrebat simplu „Şi unde vei publica articolul ?” I-am răspuns tranşant” În Caiete silvane!”. Cum însă raporturile dintre mine şi publicaţia de referinţă s-au adumbrit, până la a se răci, atunci când am pus în pagină un şir de „năzdrăvănii” ce se încerca a fi prezentate ca fapte istorice, în privinţa locului meu de baştină n-a fost posibil să-mi onorez promisiunea asumată  în raport cu Ileana Graţiana. Acum însă când cuvintele-mi pot fi aşezate în circulaţie fără cenzura cuiva, îmi onorez îndatorirea ce mi-am asumat, asigurându-mi cititorul că port în continuare admiraţie şi stimă  faţă de publicaţia sălăjană amintită şi nu precupeţesc ocazia de a o felicita pentru că există, pentru că prin filele sale se dă la public cultura sălăjană, un fel de fiică orfană a culturii româneşti înainte ca grupul de intelectuali ce trudesc acolo să o pună în slujba cititorului român.
                        2 februarie 2014                                                        Tiberiu Vanca


                        P.S. Articolul s-a publicat: În paginile de Facebook  „Tiberiu Vanca”; „Magazin Sălăjan” şi în cotidianul online „Buletin de Carei”

Gânduri de seară.............


Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îţi caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii înalţi şi copleşiţi de nea
Par crini enormi acoperiţi de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.

În şarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subţire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme şi te-nvie.



Ceţuri târzii - flori de ninsoare, flori
Tresar şi se-nfioara omeneşte,
Şi parcă însăşi noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă priveşte.

O, ceas de taină - clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Şi neaua cu sclipiri de nufăr
Trecând prin mine, bântuie pădurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte...
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeşte-n jur imensele zăpezi. (A.E. Baconsky)

La mulţi ani!

Vladimir Găitan (n. la 2 februarie1947, Suceava) este actor român, absolvent al Institutului de Teatru şi Arta Cinematografică, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu. Vladimir Găitan a debutat în cinematografie pe vremea când era încă student, în "Reconstituirea", în regia lui Lucian Pintilie.

Odată făcut acest pas, a devenit unul dintre cei mai solicitaţi actori, jucând în producţii precum "Ultima noapte de dragoste" (1979), "Duelul" (1981), "Năpasta" (1982), "Întunecare" (1985), "Oglinda" (1993), "Omul zilei" (1997), "15" (2005), "Femeia visurilor" (2005). După Revoluţie, Găitan a fost interesat de managementul instituţiilor culturale, iar în 2001 a devenit director al Teatrului Nottara.
A rămas toată viaţa fidel scenei Teatrului de Comedie, unde joacă şi în prezent. Iubeşte animalele, şi are ca hobby vânătoarea şi echitaţia.





În ultimii ani a activat în teatru, televiziune şi a ales şi varianta serialelor Tv. ( "Daria, iubirea mea", regia Alex Fotea & Sebastian Voinea, 2006, "Cu un pas înainte", regia Alex Berceanu sau "Inimă de ţigan", regia Alex Fotea & Iură Luncasu, 2007, "Pocker" în regia lui Tocilescu, ...).


Este căsătorit cu Tunde Găitan, au o fiică, Gloria, absolventă şi ea de UNATC şi un fiu, Alexandru care este manager la Londra.



"Visul meu era să urmez Geologia şi-mi plăcea ideea de a fi geolog, dar nu de laborator, ci cercetător, fiind pasionat de munte şi de drumeţii. Am dat examenul de admitere şi am picat „cu succes”. Târziu am aflat că aveam un dosar foarte prost. Tata fusese deţinut politic, iar copiii de deţinuţi nu aveau voie să urmeze facultăţi care „învârteau” secrete de stat, aşa cum era Geologia. Tata fusese închis din cauza unei decoraţii pe care a primit-o în urma luptelor care s-au dus pentru cucerirea oraşului Odessa din 1941. El a fost rănit în primele zile şi internat într-un spital românesc. După ocuparea Odessei, toţi militarii au fost decoraţi. Ulterior ocupării oraşului, acolo a fost aruncat în aer un comandament al armatei române. Represaliile au fost cumplite, dar tata nu avea cum să participe la ele din moment ce era internat. Cert este că acea decoraţie a fost văzută de cineva în pieptul tatălui meu, într-o fotografie, şi a fost reclamat. Aşa a ajuns deţinut politic, iar din momentul acela viaţa mamei mele s-a putut compara cu cea a Vitoriei Lipan din „Baltagul”. S-a chinuit să ne crească singură cinci ani, ascunzându-ne adevărul, ca să nu suferim. Noi ştiam că tata e plecat la facultate şi o întrebam mereu când se întoarce. Lacrimile îi şiroiau pe obraji şi nu mai ştia ce să ne spună. A făcut tot ce i-a stat în putinţă să-l scoată din închisoare. Vânduse toată mobila ca să meargă la procese. După aproximativ patru ani şi jumătate a reuşit să găsească în nişte arhive actele de spitalizare, care au dovedit că tata nu a avut cum să ia parte de pe patul de spital la execuţia evreilor din Odessa. După cinci ani de detenţie a venit de acolo speriat, un om terminat, o epavă."




sâmbătă, 1 februarie 2014

Dem Radulescu - Maestrul si fuseristul

-Ai fost membru de partid ? 
-EU ? ... membru , de ce ? 
.......................
- Atunci de ce te porți ca un activist ?///Ba partidele au avut dintotdeauna hoții lor  , și au și acuma  , altfel se duc ...de râpă 





Gânduri de seară.........


În valuri albe mii de focuri
Plutesc – e drumul nesfârşit
Al robilor; din el se spune
Că după veacuri e ursit
Câte o stea să se desfacă
Şi, ridicându-se mai sus,
Alături de-altele să treacă
În lumea fără de apus.
O cale-a robilor se-ntinde
-Şi pe pământ, dar nu de foc,
Ci de-ntuneric – e convoiul
Atâtor vieţi făr' de noroc.
Şi printre ele câteodată
Se-opreşte soarta ca s-aleagă
Un suflet – stea chemată poate
S-aprindă raze-n lumea-ntreagă.


Purtând povara de durere,
Măcar atât s-aveţi şi voi,
Iloţi : un gând de mângâiere,
Că şi din robi se nasc eroi.  (Ovid Densusianu)

"Un zugrav" .... pictorul florilor!


Ștefan Luchian
 
Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Vocația viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară. În 1873 familia se mută la București.

Ștefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian găsi încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității.

Ștefan Luchian va fi în 1896 principalul inițiator al "Expoziției artiștilor independenți", care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care se retrage însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise.

În 1900 participă cu două pasteluri la "Expoziția Universală" de la Paris. În același an apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieții. Soarta îi este potrivnică, boala și sărăcia materială mergând mână în mână.

Continuă totuși să lucreze cu frenezie și până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziții. Prezență eminentă în viața artistică a timpului, Luchian nu cunoaște pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziția sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu.

 Un grup restrâns de admiratori și prieteni îl aclamă, condiția sa materială continuă însă să fie dintre cele mai precare. Din 1909 până la sfârșitul vieții va fi țintuit în fotoliu.


Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată.

Tehnicii uleiului, Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el își concentrează în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă.


Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârșitul vieții nu mai putea ține penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel se sfârșea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru artă sa, viața unui pictor.

vineri, 31 ianuarie 2014

Gânduri de seară............


Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi;
Să vezi o lume plină de eroi,
Dar şi eroi ai zilelor matale.

Avem acuma caţavenci de soi,
Care se pierd în cuvântări banale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi.

Iar, de-o să vii, poate găseşti o cale
Să îi aduni pe toţi c-un măturoi,
Şi să-i arunci la groapa de gunoi,
Ce încă mai există-n Haimanale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale! (Virgil Petcu)



Pe 4 februarie Radu Moraru va invita sa ocupați ...

Dragi prieteni liberi, dragi ziariști liberi,

Va invit marți 4 februarie ora 4 p.m. pe Calea Victoriei, lingă studiourile NASUL TV, sa ne integram în SCHENGEN bistro bar, sa bem un ceai fierbinte și sa așteptăm decizia CNA privind excluderea/ne-excluderea televiziunii NASUL TV din lista “must carry”!
Atentatul asupra NASUL TV s-a produs deja in JOIA NEAGRA, pe 30 ianuarie 2014, când un membru CNA, susținut și de alți membri, a cerut in mod ilegal scurtarea listei “must carry” exact cit trebuie ca NASUL TV sa nu mai existe! Astfel au fost încălcate Legea Audiovizualului, deciziile CNA, decizia Curții Constituționale și o sentința definitiva a Justiției Românești!

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More