marți, 5 februarie 2013

24 ore - 05. februarie 2013 by Viorica Crainic

Preşedintele României Traian Băsescu 

 Reexaminarea Statutului parlamentarilor


Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului parlamentarilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV şi propunând dezbatere publică asupra proiectului.
Şeful statului a semnat luni, 4 februarie, cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României.
Într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale se enumeră şi motivele pentru care legea a fost trimisă înapoi la Parlament.
"Printre cazurile de încetare a mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii, prevăzute la Articolul I, pct. 3 din noua lege, nu este inclusă situaţia prin care se constată incompatibilitatea printr-un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate, necontestat la instanţele judecătoreşti. Practic, datorită textului de lege ambiguu, se poate ajunge la situaţia în care un parlamentar aflat în stare de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate, refuză să notifice Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate şi îşi continuă exercitarea mandatului. De aceea, considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului lipseşte de conţinut activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei. 
"Pe de altă parte, în ceea ce priveşte procedura declarării incompatibilităţii se prevede derularea unor verificări în paralel celor ale ANI, întrucât starea de incompatibilitate se constată printr-o hotărâre a plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul în cauză, în urma întocmirii unui raport de către comisia ce are în competenţă analizarea situaţiilor de incompatibilitate. Considerăm că toate aceste aspecte vin în contradicţie cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, din 30 ianuarie 2013. În virtutea importanţei statutului de parlamentar, apreciem că deputaţii şi senatorii au obligaţia să demonstreze că îndeplinesc standarde ridicate de integritate, iar recomandările Comisiei potrivit cărora „credibilitatea Parlamentului ar avea de câştigat de pe urma unor proceduri mai clare de gestionare a dosarelor în care parlamentarii fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate sau al unor acuzaţii de corupţie” şi că este „important să se clarifice faptul că Agenţia Naţională de Integritate rămâne singura autoritate însărcinată cu verificarea potenţialelor incompatibilităţi ale funcţionarilor aleşi şi numiţi”, trebuie implementate", se mai arată în documentul remis presei.
Preşedintele menţionează că, în ceea ce priveşte conflictul de interese, legea aflată la promulgare prevede că se sancţionează disciplinar deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. "Practic, se va ajunge din nou la situaţia mai sus arătată, în care va fi lipsit de efecte raportul Agenţiei Naţionale de Integritate care nu este confirmat de o hotărâre judecătorească întrucât nu a fost contestat. Considerăm că se impune clarificarea acestei situaţii astfel încât să fie eliminate articolele echivoce şi să se creeze un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative în materie şi adecvat asigurării integrităţii în sectorul public", se mai scrie în comunicat.
În comunicatul Palatului Cotroceni se mai arată că este oportună consultarea societăţii civile, precum şi a instituţiilor competente în domeniu, în privinţa soluţiilor legislative înaintate prin această propunere legislativă, în vederea asigurării transparenţei şi a unui cadru legal stabil.
.

Parlament

 Bugetul pe 2013 în dezbaterea plenului

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului s-a întrunit  astăzi,  pentru dezbaterea proiectului legii bugetului de stat şi cel al bugetului de asigurări sociale pe anul 2013.


Astăzi , la ora 9,00, a avut loc  şedinţa  Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, iar de la 10,00 a  început dezbaterea bugetului. A fost stabilit programul pentru marţi şi miercuri. Programul va fi până la ora 20,00, urmând ca, în funcţie de modul în care se desfăşoară lucrările, joi şi vineri  să se lucreze până la epuizarea ordinii de zi.

Vasile Blaga 

România este condamnată la stagnare şi în 2013 cu bugetul propus de USL

Liderul PDL Vasile Blaga a criticat, astăzi, în Plenul Parlamentului, proiectul bugetului pe 2013, afirmând că Guvernul USL condamnă România la stagnare, iar bugetul pe care vor să-l aprobe este unul destinat şomajului şi nu pentru creearea locurilor de muncă 


„Acest buget este unul bazat pe creşterea taxelor şi impozitelor, exact cum aţi spus că nu veţi face, în campania electorală. Felul cum arată construcţia bugetului arată că Guvernul nu are o direcţie clară, că nu ştie să ia decizii, ci alege varianta cea mai simplă şi costisitoare. Pentru USL locurile de muncă nu sunt o prioritate. Aici avem de a face cu un buget al şomajului", a declarat Vasile Blaga.
Liderul PDL spune că dacă s-ar adopta această variantă a bugetului pe 2013, 150.000 de microîntreprinderi vor da faliment.
„Românii trebuie să ştie că vor plăti impozite mai mari ca urmare a inconsecvenţei acestui Guvern. În cele 10 luni de înşelare a opiniei publice, avem zero rezultate în combaterea evaziunii fiscale, zero progrese în absorbţia fondurilor europene. Avem un Guvern incompetent condus de Victor Ponta. România e condamnată la stagnare şi în 2013 cu acest buget", completează Vasile Blaga.

Victor Ponta

Proiectul de buget conţine îndeplinirea promisiunilor Guvernului şi este agreat de partenerii internaţionali

Proiectul de buget conţine îndeplinirea promisiunilor Guvernului şi este agreat de partenerii internaţionali, a declarat astăzi premierul Victor Ponta, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.
''Proiectul de buget pe care îl prezentăm astăzi este un proiect discutat, negociat şi agreat de partenerii noştri internaţionali - FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială. Este pentru prima oară, după 2007, când România s-a încadrat în norma europeană de deficit sub 3%. Anul 2013 va reprezenta o consolidare în acest sens", a precizat premierul, adăugând că România se va împrumuta cu costuri cât mai mici. 
Potrivit şefului Executivului, 2013 este anul în care nu doar prin măsuri bugetare şi fiscale, ci printr-un efort comun, se poate consolida statutul de ţară stabilă în care investiţiile private şi pieţele financiare private au încredere, anul în care o majoritate care sprijină Guvernul, dar şi o opoziţie care, chiar dacă critică, înţelege necesităţile şi constrângerile naţionale, pot îndrepta România într-o direcţie bună. 
În acest sens, a arătat Victor Ponta, se poate continua o schimbare fundamentală şi de speranţă pentru viitorul societăţii noastre.
Primul-ministru a menţionat că bugetul întocmit de Guvern este perfectibil, dar şi-a exprimat convingerea că mesajul de stabilitate pe care cei mai mulţi dintre membrii Parlamentului l-au dat în comisiile de specialitate va continua şi la dezbaterile din plen.
"Îmi doresc să avem cât mai repede un buget aprobat de Parlament, promulgat de preşedintele ţării, pe baza căruia să putem lucra în 2013", a subliniat şeful Executivului.


Victor Ponta

Opoziţia reprezentată de UDMR şi PPDD poate fi un partener pentru majoritatea parlamentară

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, în debutul dezbaterilor din plen asupra proiectului Legii bugetului pe anul 2013, că opoziţia reprezentată în Parlament şi în România de UDMR şi PPDD este şi poate fi un partener pentru majoritatea parlamentară.
"Le mulţumesc grupurilor parlamentare UDMR şi PPDD pentru discuţiile extrem de utile şi serioase pe care le-am avut la întâlnirile cu ele. Vreau să transmit un mesaj că opoziţia reprezentată în Parlament şi în România de către UDMR şi PPDD este şi poate fi partener pentru majoritatea parlamentară în discuţiile care privesc prezentul şi viitorul acestei ţări", a spus Ponta.
A arătat că este un lucru important ca orice majoritate, oricât de consistentă este acum sau oricât de fragilă era în urmă cu un an, are obligaţia de a trata cu respect opoziţia şi de a învăţa din lecţiile "dureroase" ale anilor trecuţi, când simpla majoritate era considerată suficientă pentru a impune un punct de vedere.
"Este un mod de lucru pe care intenţionez să-l continui atât timp cât voi fi prim-ministru. Îmi doresc să rămână ca o regulă de respect şi de colaborare între putere şi opoziţie", a spus Ponta.
El a arătat că aceeaşi solicitare la dialog a adresat-o şi grupului PDL, care însă a refuzat o întâlnire.

Victor Ponta 

Marii apărători ai dreptei au lucrat întotdeauna la stat.

Premierul Victor Ponta i-a atacat, astăzi, pe liderii PDL, Vasile Blaga, şi FC, Mihai Răzvan Ungureanu, spunând despre aceştia, fără a le pronunţa însă numele, că se erijează în apărători ai dreptei, dar au lucrat doar la stat şi acum vor să-i apere pe privaţi, cum îi apărau la Vamă sau la servicii.
"Să nu o luaţi în nume de rău: constat că marii apărători ai dreptei sunt oameni care au lucrat întotdeauna la stat şi acum sigur că doresc să-i apere pe privaţi, probabil cum îi apărau când erau la Vamă sau la vreun serviciu de informaţii", a spus Ponta, replicându-le astfel, de la tribuna Parlamentului, lui Blaga şi Ungureanu.
El l-a atacat, tot în replică, şi pe fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu, pe care l-a ironizat pentru premiul acordat de revista "Banker".
"De fiecare dată propunerea de a avea mai mult într-un loc trebuie corelată cu zona de unde se dă mai puţin, pentru că altfel nici măcar un laureat al unor mari premii, cum e domnul Ialomiţianu, e foarte greu doar să adauge fără să scadă într-un buget. De altfel, domnule ministru, vă felicit pentru acel premiu şi înţeleg şi de ce l-aţi primit: atunci ne împrumutam cu 6%, acum ne împrumutăm cu 3%, cei care vi l-au dat câştigau foarte bine din faptul că în România se împrumuta mult mai scump", a spus Ponta.
Premierul le-a cerut parlamentarilor să dea dovadă de responsabilitate în dezbaterea proiectului de buget pe anul 2013.
"Important este că, dincolo de aceste lucruri care ţin de farmecul dezbaterilor parlamentare, vreau să fac un apel la responsabilitatea membrilor Parlamentului, cei care au responsabilitate, evident, şi să vă rog să dezbateţi toate capitolele, toate amendamentele şi să reuşim împreună să le spunem românilor că în cel mai scurt timp avem un buget funcţional, care să ne permită să răspundem aşteptărilor lor şi să ne dea o speranţă să primim un premiu pentru toată România, nu doar pentru miniştrii care au îngropat România", a conchis Ponta.

Victor Ponta

Problema imunităţii parlamentarilor

Premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte ca problema imunităţii parlamentarilor să fie clarificată, arătând că aceasta este reglementată şi în Constituţie şi că atunci când Dan Voiculescu a renunţat la imunitate s-a explicat, "de data asta corect", că nu există nicio imunitate.
"Mi-aş dori să lămurim problema cu imunitatea, nu e imunitatea...când a renunţat domnul Voiculescu la imunitate, toţi cei care strigau că e prea mare imunitatea explicau, de data asta corect, că nu există nicio imunitate, de fapt, decât pentru arestare şi percheziţie, aceea e prevăzută în Constituţie şi nu poţi să scrii nimic în regulamentul Camerelor care să încalce Constituţia. Nici să dai mai puţin, nici să dai mai mult. Acum eu nu ştiu dacă a descoperit ceva preşedintele sau dacă e doar un gest politic", a spus Ponta, aflat la Bruxelles, în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a cerut Legislativului reexaminarea statutului parlamentarilor.

Valeriu Zgonea

Ţinta USL e să scăpăm cât mai repede de MCV

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, referitor la demersul europarlamentarilor PSD de a cere în PE încetarea MCV, că orice român trebuie să susţină ridicarea MCV pentru România şi ţinta USL este ca anul acesta ţara noastră "să scape" de acest MCV.


USL vrea referendumul pentru revizuirea Constituţiei în septembrie

USL susţine varianta organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei în luna septembrie, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, să devină preşedintele Comisiei parlamentare care va întocmi proiectul noii legi fundamentale, au declarat astăzi  surse din cadrul USL.
Liderii USL au convenit să susţină varianta în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc în luna septembrie, iar până la sfârşitul anului ar urma să fie validaţi în funcţii noii preşedinţi de consilii regionale, au declarat sursele citate.
De asemenea, liderul PNL Crin Antonescu ar urma să ocupe poziţia de preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire, iar în paralel să fie iniţiat un for constituţional din care să facă parte organizaţii nonguvernamentale, asociaţii şi reprezentanţi ai mediului academic.

Gheorghe Flutur

 Susţinem revizuirea Constituţiei cu 300 de parlamentari

Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur a declarat, marţi, că PDL susţine "revizuirea Constituţiei cu 300 de parlamentari" şi a întrebat dacă USL îşi pregăteşte un alt candidat la Preşedinţie după desemnarea lui Crin Antonescu drept preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei.
"În primul rând, dorim de mult şi susţinem revizuirea Constituţiei cu 300 de parlamentari. În al doilea rând, legat de cine va fi şeful comisiei, înţeleg că nu mai candidează, pentru că un şef al comisiei nu ştiu dacă poate candida. Şi în al treilea rând, PDL doreşte o Constituţie care să răspundă la ceea ce nu a funcţionat până acum în România, referitor la legătura dintre Guvern, Preşedinţie şi Parlament", a precizat Gheorghe Flutur.
El a fost întrebat de ce Crin Antonescu nu ar putea candida la Preşedinţie dacă este preşedinte al Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei.
"Nu ştiu. Dacă domnul Antonescu este preşedintele acestei comisii pun o întrebare: îşi pregăteşte USL-ul un alt candidat la Preşedinţie? Pentru că nu ştiu dacă este corect să fii şi preşedintele comisiei şi să fii şi candidat. De regulă ştiu că cel care conduce o comisie nu candidează. Dar este doar o întrebare", a declarat Flutur.

Protest în faţa Combinatului Oltchim

Astăzi, aproximativ trei sute de salariaţi ai SC Oltchim SA  au solicitat  restanţele salariale pe decembrie şi ianuarie.
"Oamenii s-au săturat de calculele, analizele şi strategiile discutate de atâta vreme pe tema viitorului Oltchim. Oamenii vor,  fie restanţele salariale pe decembrie şi ianuarie, fie dată o ordonanţă prin care să plecăm toţi acasă", a declarat liderul sindical Victoria, Corneliu Cernev. 
Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă în urmă cu o săptămână, metodă prin care se încearcă restructurarea şi reorganizarea fabricii.
În prezent, la combinatul vâlcean lucrează sub o mie de angajaţi, producţia având dificultăţi. La sfârşitul săptămânii trecute, din cauza lipsei de materie primă combinatul a fost oprit temporar.

Ştiri Meteo

 
Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi temporar noros. Local vor cădea precipitaţii slabe, mai ales în cursul nopţii, predominant sub formă de ploaie în sudul Crişanei, Banat şi în Oltenia şi mixte în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
În celelalte regiuni, doar izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai scăzute în depresiuni. În sudul şi sud-estul teritoriului, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI
Miercuri vremea se va menţine caldă. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0 - 2 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.




















FERMA DINOZAURILOR .... Adormitul (Crinel Robotescu) şi... frumoasă crăiasa !


Ei cine o fii personajul ghiciţi ?... Vă dau câteva indicii: a fost odată ca niciodată preşedinte INTERIMAR ; este preşedintele unui partid care şi-a pierdut doctrina de dreapta şi şi-a facut de ruşine originile (dar nu numai el şi ceilelate personaje eminente din acel partid, toată conducerea acelui partid este compromisă a dat la o parte tot ce este doctrina de dreapta şi a trecut în tabăra hienelor şi bandiţilor care consideră România un stârv pe care îl ciugulesc de 23 de ani şi nu nu se gândesc decât la propriul culcuş călduţ, despre ei voi vorbi în curând aproximativ 1 oră în fiecare zi în direct, viitoare emisiune pamflet la Radio Vocea României Libere TNG, emisiune care se va numi sugestiv FERMA DINOZAURILOR), este preşedinte de senat într-un parlament care miroase urât, miroase a fărădelege, prostituţie politică şi hoţie L-aţi recunoscut sunt sigur că da păi da este:



CRIN ANTONESCU (l-am scris cu roşu pentru că este bolnav de o boală numită CIUMA ROŞIE acea a comunismului)

 Dar hai să vedem cine este acest personaj hilar în realitate şi să căutăm un pic originile lui, nu îmi va fi greu deoarece am scris un articol cândva despre el şi este destul de bine documentat aşa că îl voi face copy paşte aici... adică mă voi auto plagia (dar pOnta, aNdroneasco priveşte aici o fac cala carte ia exemplu apropo să nu credeţi că am uitat de plagiatele voastre)


,,  Cartoforul, mincinosul, hienele şi... noi... Episodul I: Cartoforul
  Posted on 7 iulie 2012 by kolesattila,


 Dă unele voci spun despre el:,



 A absolvit, cu chiu, cu vai, Facultatea de Istorie Bucureşti, rămânând de două ori repetent. În facultate a fost cunoscut mai curând prin partidele de poker la care participa, decât prin înclinaţia spre studiul istoriei.

A fost repartizat într-o comună din judeţul Vaslui, unde a atras atenţia prin beţiile la care participa şi prin faptul că era un mare cartofor.

S-a transferat la Tulcea, de unde este originar, pe post de muzeograf la Muzeul judeţean. Acest post era în nomenclatorul Comitetului judeţean PCR şi, în principiu, necesita acordul Securităţii.

Va colabora cu organele de securitate din Tulcea – Serviciul I, în calitate de colaborator său persoană de sprijin, şi nu de informator, fapt pentru care nu i se întocmeşte „Mapă personală”.

Are o aventură cu o lipoveancă minoră, de 17 ani, pe care o lasă gravidă. Ulterior, tânăra se va căsători cu un lipovean din Slava Cercheză, care îi va recunoaşte copilul.

Posibilul viitor preşedinte al României este, din acest punct de vedere, o persoană şantajabilă, care poate pune în pericol siguranţa naţională.

După Revoluţia din decembrie 1989, apare sau este infiltrat în Alianţa Civică. Ulterior, cu ajutorul lui Dinu Patriciu, la indicaţiile generalului Caraman, şeful SIE, trece la o dizidentă a PNL – PL93.

A fost căsătorit, dar a dus o viaţă dublă, trăind şi cu Adina Vălean, cu care se va căsători după ce prima sa soţie s-a sinucis.

Continuă să fie un pătimaş jucător de cărţi, inclusiv după ce a ajuns preşedinte al PNL, fapt ce îl va face pe primarul liberal al sectorului 1, Andrei Chiliman, să-l admonesteze în public, atrăgându-i atenţia că politica seamănă cu jocul de şah, nu cu cel de poker.

Presa l-a luat deseori peste picior, pentru că se scoală târziu şi pentru că este chiulangiul numărul unu din Parlamentul României.

Mai are un viciu de care încearcă, fără prea mare succes, să scape. În vara anului trecut a dispărut, pur şi simplu, pentru două săptămâni şi nimeni nu a putut să ofere o explicaţie asupra locului unde s-ar putea afla.

În realitate, a fost la Viena, la o clinică privată, extrem de discretă, specializată în cure de dezintoxicare a dependenţilor de droguri.

Această informaţie a fost confirmată de colonelul SRI Petrică Sighiraş, care îl cunoştea pe Crin Antonescu din 1988, pe când ofiţerul lucra la Securitatea din Tulcea.

Ofiţerul a remarcat că Antonescu era apatic în jurul orelor 11 dimineaţa, după ce lua nişte pastile care îl făceau să fie în formă. Întrebat ce tratament urmează, a răspuns că ia energizante, pentru că este foarte obosit.

În acelaşi context, un prieten al generalului Cornel Dobriţoiu, ministrul liberal al Apărării, a spus că Antonescu „este un beţiv” şi, după părerea lui, „mai foloseşte şi alte chestii”, argumentând că are momente când „lasă impresia că cade în transă, iar dacă este întrebat ceva nu se poate concentra pentru a răspunde la subiect”.

                                                          Sursă:, Rechizitoriu Crin Antonescu | Ion Coja,

Alţii aşa tot din lumea virtuală mai spun:,

 Posibilul viitor preşedinte al României este, din acest punct de vedere, o persoană şantajabilă, care poate pune în pericol siguranţa naţională.
După Revoluţia din decembrie 1989, apare sau este infiltrat în Alianţa Civică. Ulterior, cu ajutorul lui Dinu Patriciu, la indicaţiile generalului Caraman, şeful SIE, trece la o dizidență a PNL – PL93.
A fost căsătorit, dar a dus o viaţă dublă, trăind şi cu Adina Vălean, cu care se va căsători după ce prima sa soţie s-a sinucis.
Continuă să fie un pătimaş jucător de cărţi, inclusiv după ce a ajuns preşedinte al PNL, fapt ce îl va face pe primarul liberal al sectorului 1, Andrei Chiliman, să-l admonesteze în public, atrăgându-i atenţia că politica seamănă cu jocul de şah, nu cu cel de poker.
Presa l-a luat deseori peste picior, pentru că se scoală târziu şi pentru că este chiulangiul numărul unu din Parlamentul României.
Mai are un viciu de care încearcă, fără prea mare succes, să scape. În vara anului trecut a dispărut, pur şi simplu, pentru două săptămâni şi nimeni nu a putut să ofere o explicaţie asupra locului unde s-ar putea afla.
În realitate, a fost la Viena, la o clinică privată, extrem de discretă, specializată în cure de dezintoxicare a dependenţilor de droguri.
Această informaţie a fost confirmată de colonelul SRI Petrică Sighiraş, care îl cunoştea pe Crin Antonescu din 1988, pe când ofiţerul lucra la Securitatea din Tulcea.
Ofiţerul a remarcat că Antonescu era apatic în jurul orelor 11 dimineaţa, după ce lua nişte pastile care îl făceau să fie în formă. Întrebat ce tratament urmează, a răspuns că ia energizante, pentru că este foarte obosit.
În acelaşi context, un prieten al generalului Cornel Dobriţoiu, ministrul liberal al Apărării, a spus că Antonescu „este un beţiv” şi, după părerea lui, „mai foloseşte şi alte chestii”, argumentând că are momente când „lasă impresia că cade în transă, iar dacă este întrebat ceva nu se poate concentra pentru a răspunde la subiect”.

                                                              Sursa, Rada Rogojan,

 Averea şi interesele preşedintelui Senatului

În declaraţia de avere a lui Crin Antonescu figurează, pe numele soţiei sale, europarlamentarul Adina Ioana Vălean, un teren intravilan în suprafaţă de 3.942 de metri pătraţi, dobândit în 2003, prin cumpărare.

În ceea ce priveşte clădirile, în declaraţia preşedintelui Senatului figurează un apartament de 96 de metri pătraţi, dobândit prin cumpărare în 2001, în Sectorul 3, Bucureşti, o casă de locuit în comună Drajna, de 84 mp, dobândită în 2007 prin cumpărare (acesta este pe numele soţiei), un apartament în Sectorul 1, Bucureşti, de 205 mp, dobândit prin cumpărare în 2011 alături de soţia sa, precum şi un loc de parcare în acelaşi Sector 1 al capitalei, de 31 mp, dobândit în acelaşi an împreună cu Adina Vălean.

La capitolul bunuri mobile sunt incluse trei autoturisme, toate trei dobândite prin cumpărare: Dacia şi două BMW-uri.

Antonescu are bijuterii dobândite în 2009 în valoare de 10.000 de euro şi altele dobândite în 2010, în valoare de 8.000 de euro.

La rubrica active financiare, liberalul a trecut în declaraţie următoarele conturi curente sau echivalente (inclusiv card): 16.258 euro (deschis la BRD Bucureşti în 2005), 7.750 de lei (deschis la BRD Bucureşti în 2005), 23.176 euro (deschis în 2009 la BRD Bucureşti), 4.453 de euro (deschis în 2004 la BRD Bucureşti), 231 DKK (deschis în 2011 la BRD Bucureşti), 9.484 euro (deschis în 2007 la KBC, Belgia), 8.827 euro (deschis în 2009 la KBC, Belgia), 21.061 euro (deschis la BRD Bucureşti în 2004) şi 3.989 USD (deschis în 2004 la BRD Bucureşti).

Crin Antonescu are şi datorii: un credit de 10.000 de euro, contractat în 2006 de la BRD Bucureşti (card credit) şi unul de 120.000 de euro, contractat de la Unicredit Ţiriac Bank în 2011, scadent în 2021.

De asemenea, în declaraţia de avere a liberalului figurează, la capitolul „cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii, societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro", suma de 71.189 de euro, venit anual încasat de soţia sa pentru transport de la Parlamentul European, Belgia. Tot aici este trecută şi suma de 36.286 de euro, diurnă de la Parlamentul European.

Crin Antonescu a încasat, de la Parlamentul României, o indemnizaţie de 50.784 de lei în ultimul an fiscal încheiat, în vreme ce soţia sa, Adina Vălean, o indemnizaţie de 74.445 de euro de la Parlamentul European. Nu în ultimul rând, în declaraţia lui Crin Antonescu apare şi o pensie de urmaş de 4.200 de lei, încasată de la Casa de Pensii de fiica sa, Irina Antonescu, precum şi o alocaţie de 504 lei de la Primărie, încasată tot de faţă sa. Declaraţia a fost completată pe 12 iunie 2012.

Potrivit declaraţiei de interese, Crin Antonescu este membru al Fundaţiei „Institutul pentru Libera Iniţiativă".,

                                           Sursa, CV, avere, interese: Cine e Crin Antonescu .  ,,

                                                             Sursa  :  Cartoforul, mincinosul, hienele şi... noi... Episodul I: Cartoforul




Ei ati citit ce ziceti acest papagal adormit al Motanului poate reprezenta oare dreapta , aoare asa in periaoadele cind mai e treaz dupa partidele de poker impreuna cu restul animalelor din parlament pardon din FERMA are dreptul sa spuna vre-un cuvint despre DREAPTA ROMANEASCA si cea ce reprezinta ea ca doctrina VA las sa imi dati singuri raspunsul acum ma retrag ... a trecut o ora si trebuie sa pregatesc celalalt episod din FERMA DINOZURILOR deci nu uitati :

IN CURIND AICI RADIO VOCEA ROMANIEI LIBERE CU O EMISIUNE NOUA PAMFLET 

                                             FERMA DINOZAURILOR  !


luni, 4 februarie 2013

24 ore - 04. februarie 2013 by Viorica Crainic

Bună seara şi bine v -am regăsit dragi prieteni!
Împreună să trecem în revistă principalele ştiri ale zilei:

Jose Manuel Barroso
Este nevoie de un Guvern care să stimuleze reformele.
 Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a declarat, astăzi, în urma întâlnirii cu prim-ministrul Victor Ponta de la Bruxelles, că România are nevoie de un Guvern care să stimuleze reformele.
Jose Manuel Barroso a subliniat că una dintre aceste reforme trebuie să vizeze şi absorbţia fondurilor europene.
"România reprezintă un exemplu important cu privire la importanţa fondurilor euopene pentru a investi în energie, în transporturi", a precizat Barroso.
"L-am rugat pe prim-ministru să accelereze reformele şi să aplice programul de ajustare fiscală", a mai spus preşedintele Comisiei Europene.
"Nu putem să nu ţinem seama de faptul că am primit plângeri de la Curtea Constituţională, de la CSM în legătură cu campanii organizate de presă împotriva unor magistrati. (...) Nu am recomandat nimic concret pentru că respectăm libertatea presei, dar atunci când am elaborat raportul am simţit că trebuie să precizăm că această problemă există (...), avem angajamentul autorităţilor romane pentru a corecta acestă problemă", a spus Jose Manuel Barroso.
Întâlnirea de astăzi dintre Victor Ponta şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a avut drept scop discutarea atât a raportului MCV, cât şi problema activării programelor europene.
*****************************************************************



 Crin Antonescu
 Europarlamentarii pot cere explicaţii pe MCV, ei sunt aleşi de cetăţeni, nu membrii CE.
 Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că europarlamentarii români pot cere explicaţii în ceea ce priveşte raportul MCV al Comisiei Europene, având în vedere faptul că aceştia sunt aleşi de cetăţeni, şi nu membrii CE, menţionând că este "sceptic" asupra unei schimbări a raportului, potrivit Mediafax.
 "Sunt sceptic în legătură cu posibilitatea schimbării sau modificării raportului Comisiei. Cred că europarlamentarii au dreptul de a discuta despre toate aceste lucruri, de a cere explicaţii chiar preşedintelui Comisiei, comisarului pentru Justiţie, acolo unde au nişte nelămuriri privitor la surse, privitor la anumite interpretări, privitor la anumite omisiuni. Fără îndoială parlamentarii europeni sunt primii care pot face acest lucru pentru că - deşi nu există un raport de subordonare - să nu uităm că parlamentarii europeni sunt cei aleşi la Bruxelles, şi nu cei din Comisie", a spus Antonescu.
**************************************************************


 Mihai Răzvan Ungureanu
Europarlamentarii Puterii se pun într -o postură penibilă.
 "Europarlamentarii Puterii se pun într-o postură penibilă. Trebuie să se ridice în picioare şi să tragă de urechi Comisia Europeană pentru raportul MCV. Este hilar. Mult mai de folos ar fi ca europarlamentarii să se strângă împreună şi să analizeze sau poate să spună exact ceea ce pot face pentru cei din ţară", a declarat fostul prim-ministru, astăzi , la Realitatea TV.
**********************************************************************




 Vlad Moisescu a demisionat din conducerea PNL.
"Astăzi, 4 februarie 2013, am înaintat Biroului Permanent Central al Partidului Naţional Liberal demisia mea din funcţia de vicepreşedinte al partidului. Actul demisiei reprezintă manifestarea dezacordului meu faţă de modul în care dl. Crin Antonescu înţelege să utlizeze prerogativele de preşedinte al PNL în scopul reglării de conturi personale în interiorul partidului.
Acesta a mai punctat că va reveni la statutul de simplu membru al PNL, calitate pe care o deţine din februarie 1990. 
În încheiere, Vlad Moisescu a declarat că proiectul de construire a unei societăţi pe valorile liberalismului nu trebuie înlocuit cu "obiectivul pe termen scurt al unei singure persoane". 
****************************************************************



 Primăria Slatinei, câştigată de USL.
Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean Olt, Minel Prina (USL) a obţinut 70,36% din voturi (21.446). Acesta a fost urmat de Radu Paul Orzaţă, candidatul PPDD, care a obţinut 16,81% din voturi (5.125) şi de candidatul PDL Ana Anghel cu 4,89% din voturi.
 Funcţia de primar al Slatinei a rămas vacantă după ce primarul ales în iunie 2012, Darius Vâlcov, a devenit senator din partea PSD.
****************************************************************




 Blaga: PDL nu a atacat la CC Statutul parlamentarilor din cauza unei "necorelări" a grupurilor
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că PDL nu a atacat la Curtea Constituţională Statutul parlamentarilor, pentru că a fost "o necorelare "între gupurile parlamentare care nu au sesizat că a fost vorba despre o procedură de urgenţă.
Blaga a spus că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu făcute duminică potrivit cărora opoziţia pierde orice oportunitate reprezintă părerea acestuia şi nu le comentează: "Este părerea domniei sale, nu o comentez".
Blaga a explicat că PDL nu a atacat la CC Statutul deputaţilor şi senatorilor din cauza unei "necorelări" între grupurile parlamentare.
"A fost o necorelare între grupurile parlamentare pentru că, din păcate, nu au sesizat că a fost vorba de o procedură de urgenţă, deci două zile. Practic, a doua zi trebuia depus şi a treia zi, când s-au prezentat, termenul era depăşit", a susţinut Blaga.
El a adăugat că a avut o discuţie "destul de aspră" pe această temă în BPN.
*****************************************************************


Cezar Preda
PDL votează împotriva bugetului prezentat de USL

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat astăzi: "PDL votează împotriva bugetului prezentat de USL, pentru că este un buget mincinos faţă de aşteptările românilor. Românii au fost minţiţi în campanie, s-a amânat prezentarea bugetului din octombrie până la începutul lui februarie pentru a ascunde noile poveri puse pe cetăţenii României. Credem că acest buget este un buget în care şomajul va fi principala caracteristică".
El a adăugat că prin acest buget se sufocă investiţiile şi se ia fermierilor tot ce au obţinut prin taxele şi impozitele din Codul Fiscal.
Preda a mai spus că PDL trebuie să se bată în Parlament pentru ca acest buget să nu treacă, arătând că va fi greu, dar speră că democraţia "va răzbate în Parlament".
**********************************************************


 Euro scade faţă de Leu în prima oră a  şedinţei de astăzi.
Cursul de schimb a scăzut aproape de nivelul de 4,36 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare deastăzi, într-o piaţă unde volumele de tranzacţionare au fost reduse, potrivit dealerilor.

La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,3650 lei, respectiv cu 1,1 bani sub nivelul de vineri din jurul orei 16:30, de 4,3760 lei/euro.
Ulterior, unele ordine de vânzare de euro au dus cursul în apropierea nivelului de 4,3600 lei/euro.
Astfel, cu puţin înaintea orei 10:00, băncile cotau euro la 4,3620 - 4,3630 lei.
Dobânzile afişate luni dimineaţă de bănci pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au crescut uşor, la 6% - 6,5% pe an, după ce vineri au fost la 5,91% - 6,41% pe an.
****************************************************************


 Prognoza meteo pentru marţi  în ţară şi în Bucureşti

Marţi, valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul precedent, astfel că vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii februarie în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul şi în nordul teritoriului.
În Munţii Apuseni şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte, iar în Maramureş şi Crişana şi pe arii restrânse în Banat şi nordul Transilvaniei va ploua slab. Noaptea ploi izolate vor fi şi în nordul Moldovei unde se va depune polei. Vantul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. În cursul nopţii în regiunile sudice vor fi condiţii de ceaţă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni, până la -8 grade.
La Bucuresti, temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de intervalul precedent, vremea redevenind caldă pentru această perioadă, cu o maximă în jurul valorii de 11 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -1...1 grad. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.


Vă aşteptăm şi mâine cu ştiri noi ......





















Adevăr... invitaţie la dialog by Koles Attila

ADEVAR 

După RESPECT primul cuvânt care v-am invitat să îl despicăm şi să îl dezbatem acum aş vrea să despicăm cuvântul ADEVĂR atingându-i toate laturile. Ce este e adevărul, spunem tot timpul adevărul, avem curajul să spunem adevărul ? Multe întrebări nu în jurul acestui cuvânt, şi mai sunt vă invit să vă spuneţi propria definiţie dar să şi răspundeţi întrebărilor !


A de ce engleza, păi doar aşa dar ia să vedem ce spun oamenii mari despre adevăr:

,,Adevărul nu are bun-simţ. El se are pe sine şi este indiferent."
                                                       Nichita Stanescu

,,Omul se împiedică de adevăr, dar cel mai adesea se ridică şi continuă drumul. "
                                                                                                                          Winston Churchill

 ,, Adevarul asteapta .Numai minciuna e grabita . "
                                                                                                                      Alexandru Vlahuta 

Ei da asta spun oameni celebrii dar De x-ul ce spune oare ia să vedem:

,, ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvârșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentând a reflectare justă a acesteia. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, și este independent de conștiința omului. Adevăr relativ = adevăr obiectiv condiționat istoricește, susceptibil în permenență de transformări și perfecționări.Adevăr absolut = suma adevărurilor relative privite în devenirea lor infinită. 2. (În opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 3. (În opoziție cuinexactitate) Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum "

Oamenii mari au spus, DE x-ul a explicat iar eu spun despre adevăr:

Ce este adevărul în viziunea mea simplu, aş pune tot cea ce simţi fără ascunzişuri şi de teamă repercusiunilor, ei da spunând dade varul devii marginalizat şi devii un ciudat, cei care vor să ascundă adevărul vor începe să spună: Ei ce spui tu, de ce spui că adevărul tău este cel absolut? Încerci să le explici dar te contrazic şi spun că nu are noimă cea ce spui, Dar eu îi întreb De ce cred că adevărul lor este cel suprem, deoarece eu le spun o părere nu doresc să le impun adevărul. (ei da ca şi aici eu nu spun că deţin adevărul absolut despre adevăr eu doar imi spun propria parere ) . In primul rind nu te minti pe tine , gindeste si vorbeste adevara , intradevar trebuie sa cintaresti modalitatea de expunere a lui , fa in asa fel cel putin incearca sa nu superi  daca vezi ca nu se poate  nu te da batut revino mai tirziu asupra lui  . Da ar mai fi multe de spus dar va invit si pe voi sa expuneti parerea .



PS. :OHH da POLITICIENI  sinteti si voi invitati in campanie promiteti marea cu sarea , ascundeti in dulap schelete si spuneti MINCIUNI fara numar , deci veniti si raspundeti  la intrebarea : 

DE CE VA ESTE FRICA SA SPUNETI ADEVARUL , DE CE MAI CANDIDATI DACA NU AVETI CURAJ SA SPUNETI ADEVARUL SI MAI ALES DE CE ATI ONIS ADEVARUL DESPRE VOI ATUNCI CIND ATI CANDIDAT .



Urmeaza DEMNITATE ...






duminică, 3 februarie 2013

24 ore - 03. 02 by Viorica Crainic



Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă, astăzi  la ora 13:00 la Palatul Cotroceni.

.Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă, astăzi  la ora 13:00 la Palatul Cotroceni.   Comisia Europeană a publicat miercuri raportul MCV, afirmând că deşi unele progrese s-au făcut, România ar trebui să facă mai mult pentru funcţionarea statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câţiva paşi, dar nu toţi cei recomandaţi de CE. Preşedintele Traian Băsescu a spus, miercuri, în conferinţa de presă de la aeroportul Otopeni la sosirea din deplasarea în America Latină, că nu vrea să comenteze raportul MCV înainte de a studia "atent" documentul şi declaraţiile oficiale pe această temă.  Monica Macovei: USL si Guvernul Ponta au toată responsabilitatea pentru raportul negativ prezentat de C.E. publicat 2013-02-01 11:30:29 (ProTV)    Fostul ministru de Justitie, Monica Macovei, susţine că premierul Victor Ponta ar trebui să-şi asume răspunderea pentru raportul prezentat de Comisia Europeană în cadrul MCV, fiind al doilea document negativ de când Ponta este şef al Executivului.    Crin Antonescu : Raportul Comisiei Europene aduce prejudicii Romîniei publicat 2013-02-01 14:00:33 (Ziarul Atac)   Preşedintele Senatului critică dur raportul MCV, Antonescu vrea ca România să fie scoasă din procesul de monitorizare."Eu cred că preocuparea Guvernului, a Parlamentului, preşedintele unde este cazul, este să convenim cât mai rapid şi cât mai clar cu Comisia pe acest subiect, ce anume se doreşte, care sunt soluţiile pe care să convenim pentru a închide MCV. Sunt de salutat încă o dată nişte poziţii de principiu pe care MCV le consemnează şi pe care le împărtăşim, toate lucrurile care ţin de separaţia puterilor în stat, de domnia legii, de independenţa puterii judiciare”.    Camera Deputaţilor va plăti TAROM 3,2 mil. lei pentru transportul deputaţilor pe rutele interne. publicat 30 Ian 2013 de realitatea.net Camera Deputaților a atribuit TAROM contractul în valoare de 3.201.612 lei, fără TVA, care include servicii de transport aerian pentru deputați pe toate rutele interne pe anul 2013, potrivit unui anunț de atribuire publicat, miercuri, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice.            Vicepreşedinte PSD: Autonomia teritorială nu poate fi pusă în discuţie.   Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a spus, sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, Dumitru Marinescu, că este nevoie de o colaborare între instituţiile din judeţ, mai ales că judeţul Covasna este "o zonă sensibilă, urmărită cu atenţie de toţi românii".   Vlad Moisescu demisionează din funcţia de vicepreşedinte PNL: Mai mulţi colegi sunt nemulţumiţi de felul în care Antonescu acţionează ca lider al formaţiunii Liberalul Vlad Moisescu a anunţat că îşi va demisia luni din funcţia de vicepreşedinte al PNL, fiind nemulţumit de modul de conducere al lui Crin Antonescu. "Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Rămân simplu membru, ca în ’90", a spus Moisescu, într-o emisiune la B1 TV. El a susţinut că mai mulţi colegi din PNL sunt nemulţumiţi de felul în care Antonescu acţionează ca lider al formaţiunii, însă nu au curajul să vorbească."Din luna mai 2012, s-a intrat într-un conflict, iniţiat de Chiliman, pe care îl susţineam, cu domnul Antonescu. Destituirile au fost făcute mereu înaintea alegerilor. Înainte de parlamentare, a apărut un alt conflict. Tăriceanu a decis să candideze în Sectorul 1, chiar în Colegiul lăsat liber de Antonescu, ceea ce pe noi ne-a onorat şi l-am susţinut, lucru care l-a înfuriat şi mai tare. Nu noi am generat conflictul, vina aparţine domnului Antonescu. Săptămâna asta, după două evenimente foarte grave. Toate astea mă fac să-mi dau demisia. Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Rămân simplu membru, ca în ’90. Sunt mulţi, dar nu au curajul să vorbească. Baza tradiţiei liberale este vorbitul liber, dar în niciun caz teamă", a spus Moisescu.  Lista taxelor din noul Cod Fiscal. Noul Cod Fiscal care a intrat în vigoare vineri prevede, printre altele, introducerea de taxe noi, precum şi majorarea unora deja existente. Modificările au vizat toate taxele importante, între care TVA, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe profit, precum şi modificarea sistemului de impozitare din agricultură.Guvernul a calculat că măsurile din noul Cod Fiscal ar urma să aducă la buget venituri suplimentare de aproximativ două miliarde de lei.Categoriile care vor fi cel mai afectate sunt, printre altele, firmele cu o cifră de afaceri mai mică de 65.000 de euro, precum şi un milion de mici fermieri. De asemenea, majorarea accizelor la bere, băuturi fermentate, ţigarete, este de aşteptat să conducă la scumpiri ale acestor produse.Una dintre cele mai importante schimbări fiscale: descurajarea tranzacţiilor cu firme din paradisurile fiscale. O noutate adusă de Codul Fiscal pe 2013 se referă la ţările cu care România nu are încheiate acorduri de schimburi de informaţii, adică cu paradisurile fiscale. Citeşte mai multe despre noul Cod Fiscal pe www.gandul.info. Pană: Va trebui să modificăm toată Legea dialogului social. Dacă o păstrăm, patronatele "dispar". Ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană, va depune un proiect de modificare a Legii dialogului social întrucât aceasta trebuie schimbată în totalitatea ei, altfel "patronatele dispar".   Pană: Va trebui să modificăm toată Legea dialogului social. Dacă o păstrăm, patronatele "dispar" (Imagine: Csritina Sabau/Mediafax Foto) "Prima mea iniţiativă legislativă va veni foarte curând, deoarece Consiliul Economic şi Social (CES) este o instituţie cu trei picioare: patronate, sindicate şi societate civilă. Ea a existat prinsă în Legea 62, Legea dialogului social, dar, nefiind de dialog social, ci de dialog civic, pentru că între timp reprezentanţii Guvernului s-au retras, societatea civilă nici nu-şi mai are locul acolo. (...) Poate de miercuri într-o săptămână o s-o introduc în Guvern, n-o s-o asumăm, absolut nimic nu ne vom asuma, totul va trece firesc, prin dezbatere publică, prin Parlament, toate etapele normale", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, Adriana-Doina Pană..   Trupul neînsufleţit al fostei realizatoare TV Anca Fusariu, care a murit joi seară, va fi depus duminică, la sediul Televiziunii Române, unde colegii, admiratorii şi prietenii vor putea să-i aducă acesteia un ultim omagiu, informează TVR.   “Munceam  cu toţii mult şi râdeam mult. Ritmul era imprimat de Tudor Vornicu - boss-ul! Contaminarea se petrecea cu iuţeala fulgerului, căci starea era comună şi pentru blonda şi mereu în viteză Carmen Dumitrescu, şi pentru mucalitul timid şi neobositul Al. Stark, şi pentru mine, intrată ultima în grupul lor. Starea era comună: starea de reporter", povestea Anca Fusariu în cartea "40 de ani de televiziune". Instalaţiile de transport pe cablu din staţiunile de pe Valea Prahovei, oprite din cauza vântului.   Instalaţiile de transport pe cablu din staţiunile de pe Valea Prahovei, oprite din cauza vântului. Instalaţiile de transport pe cablu care urcă la altitudini mari în Masivul Bucegi au fost oprite sâmbătă, din cauza vântului care bate cu putere.Astfel, telecabina din staţiunea Buşteni, care urcă pe platoul Bucegi, în zona Babele, a fost oprită, în condiţiile în care vântul bate cu o viteză de peste 90km /ora şi ajunge, în raf

Comisia Europeană a publicat miercuri raportul MCV, afirmând că deşi unele progrese s-au făcut, România ar trebui să facă mai mult pentru  funcţionarea  statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câţiva paşi, dar nu toţi cei recomandaţi de CE.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, miercuri, în conferinţa de presă de la aeroportul Otopeni la sosirea din deplasarea în America Latină, că nu vrea să comenteze raportul MCV înainte de a studia "atent" documentul şi declaraţiile oficiale pe această temă.

 Monica Macovei: USL şi Guvernul Ponta au toată responsabilitatea pentru raportul negativ prezentat de C.E.

publicat 2013-02-01 11:30:29 (ProTV)


Fostul ministru de Justitie, Monica Macovei, susţine că premierul Victor Ponta ar trebui să-şi asume răspunderea pentru raportul prezentat de Comisia Europeană în cadrul MCV, fiind al doilea document negativ de când Ponta este şef al Executivului.


Crin Antonescu : Raportul Comisiei Europene aduce prejudicii României

publicat 2013-02-01 14:00:33 (Ziarul Atac)

Presedintele Senatului critică dur raportul MCV, Antonescu vrea ca România să fie scoasă din procesul de monitorizare."Eu cred că preocuparea Guvernului, a Parlamentului, preşedintele unde este cazul, este să convenim cât mai rapid şi cât mai clar cu Comisia pe acest subiect, ce anume se doreşte, care sunt soluţiile pe care să convenim pentru a închide MCV. Sunt de salutat încă o dată nişte poziţii de principiu pe care MCV le consemnează şi pe care le împărtăşim, toate lucrurile care ţin de separaţia puterilor în stat, de domnia legii, de independenţa puterii judiciare”.



Camera Deputaţilor va plăti TAROM 3,2 mil. lei pentru transportul deputaţilor pe rutele interne.

publicat 30 Ian 2013 de realitatea.net

Camera Deputaților a atribuit TAROM contractul în valoare de 3.201.612 lei, fără TVA, care include servicii de transport aerian pentru deputați pe toate rutele interne pe anul 2013, potrivit unui anunț de atribuire publicat, miercuri, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice.


Vicepreşedinte PSD: Autonomia teritorială nu poate fi pusă în discuţie.


Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a spus, sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, Dumitru Marinescu, că este nevoie de o colaborare între instituţiile din judeţ, mai ales că judeţul Covasna este "o zonă sensibilă, urmărită cu atenţie de toţi românii".


Vlad Moisescu demisionează din funcţia de vicepreşedinte PNL: Mai mulţi colegi sunt nemulţumiţi de felul în care Antonescu acţionează ca lider al formaţiunii

Liberalul Vlad Moisescu a anunţat că îşi va demisia luni din funcţia de vicepreşedinte al PNL, fiind nemulţumit de modul de conducere al lui Crin Antonescu.
"Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Rămân simplu membru, ca în ’90", a spus Moisescu, într-o emisiune la B1 TV.
El a susţinut că mai mulţi colegi din PNL sunt nemulţumiţi de felul în care Antonescu acţionează ca lider al formaţiunii, însă nu au curajul să vorbească."Din luna mai 2012, s-a intrat într-un conflict, iniţiat de Chiliman, pe care îl susţineam, cu domnul Antonescu. Destituirile au fost făcute mereu înaintea alegerilor. Înainte de parlamentare, a apărut un alt conflict. Tăriceanu a decis să candideze în Sectorul 1, chiar în Colegiul lăsat liber de Antonescu, ceea ce pe noi ne-a onorat şi l-am susţinut, lucru care l-a înfuriat şi mai tare. Nu noi am generat conflictul, vina aparţine domnului Antonescu. Săptămâna asta, după două evenimente foarte grave. Toate astea mă fac să-mi dau demisia. Luni, pe masa Biroului Permananent va fi demisia mea. Rămân simplu membru, ca în ’90. Sunt mulţi, dar nu au curajul să vorbească. Baza tradiţiei liberale este vorbitul liber, dar în niciun caz teamă", a spus Moisescu.

Lista taxelor din noul Cod Fiscal.

Noul Cod Fiscal care a intrat în vigoare vineri prevede, printre altele, introducerea de taxe noi, precum şi majorarea unora deja existente. Modificările au vizat toate taxele importante, între care TVA, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe profit, precum şi modificarea sistemului de impozitare din agricultură.Guvernul a calculat că măsurile din noul Cod Fiscal ar urma să aducă la buget venituri suplimentare de aproximativ două miliarde de lei.Categoriile care vor fi cel mai afectate sunt, printre altele, firmele cu o cifră de afaceri mai mică de 65.000 de euro, precum şi un milion de mici fermieri. De asemenea, majorarea accizelor la bere, băuturi fermentate, ţigarete, este de aşteptat să conducă la scumpiri ale acestor produse.Una dintre cele mai importante schimbări fiscale: descurajarea tranzacţiilor cu firme din paradisurile fiscale. O noutate adusă de Codul Fiscal pe 2013 se referă la ţările cu care România nu are încheiate acorduri de schimburi de informaţii, adică cu paradisurile fiscale.
Citeşte mai multe despre noul Cod Fiscal pe www.gandul.info.

Pană: Va trebui să modificăm toată Legea dialogului social. Dacă o păstrăm, patronatele "dispar".

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană, va depune un proiect de modificare a Legii dialogului social întrucât aceasta trebuie schimbată în totalitatea ei, altfel "patronatele dispar".

Pană: Va trebui să modificăm toată Legea dialogului social. Dacă o păstrăm, patronatele "dispar" (Imagine: Csritina Sabau/Mediafax Foto)
"Prima mea iniţiativă legislativă va veni foarte curând, deoarece Consiliul Economic şi Social (CES) este o instituţie cu trei picioare: patronate, sindicate şi societate civilă. Ea a existat prinsă în Legea 62, Legea dialogului social, dar, nefiind de dialog social, ci de dialog civic, pentru că între timp reprezentanţii Guvernului s-au retras, societatea civilă nici nu-şi mai are locul acolo. (...) Poate de miercuri într-o săptămână o s-o introduc în Guvern, n-o s-o asumăm, absolut nimic nu ne vom asuma, totul va trece firesc, prin dezbatere publică, prin Parlament, toate etapele normale", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, Adriana-Doina Pană..

 


Trupul neînsufleţit al fostei realizatoare TV Anca Fusariu, care a murit joi seară, va fi depus duminică, la sediul Televiziunii Române, unde colegii, admiratorii şi prietenii vor putea să-i aducă acesteia un ultim omagiu, informează TVR.

Munceam  cu toţii mult şi râdeam mult. Ritmul era imprimat de Tudor Vornicu - boss-ul! Contaminarea se petrecea cu iuţeala fulgerului, căci starea era comună şi pentru blonda şi mereu în viteză Carmen Dumitrescu, şi pentru mucalitul timid şi neobositul Al. Stark, şi pentru mine, intrată ultima în grupul lor. Starea era comună: starea de reporter", povestea Anca Fusariu în cartea "40 de ani de televiziune".

Instalaţiile de transport pe cablu din staţiunile de pe Valea Prahovei, oprite din cauza vântului.


Instalaţiile de transport pe cablu din staţiunile de pe Valea Prahovei, oprite din cauza vântului. Instalaţiile de transport pe cablu care urcă la altitudini mari în Masivul Bucegi au fost oprite sâmbătă, din cauza vântului care bate cu putere.Astfel, telecabina din staţiunea Buşteni, care urcă pe platoul Bucegi, în zona Babele, a fost oprită, în condiţiile în care vântul bate cu o viteză de peste 90km /ora şi ajunge, în rafală, la până 120 km/ora, a declarat administratorul acestei instalaţii de transport pe cablu.

Risc de avalanşa de gradul patru în Munţii Călimani, Ţibleş şi Rodnei.

Salvamontiştii bistriţeni avertizează că riscul producerii de avalanşe în Munţii Rodnei, Călimani şi Ţibleş este de gradul patru, motiv pentru care atrag atenţia turiştilor să evite deplasările în golurile alpine.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Serviciul Public Salvamont Bistriţa-Năsăud, există risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul patru din cinci, din cauza cantităţilor mari de zăpadă proaspătă depusă în ultimul interval de timp.
"Le recomandăm turiştilor să evite deplasările către golurile alpine şi crestele montane din judeţul Bistriţa-Năsăud, iar cei care practică sporturi de iarnă să nu depăşească limitele pârtiilor amenajate în acest sens. Riscul ridicat de avalanşă (gradul 4) se va menţine pe perioada întregii săptămâni viitoare", se arată în comunicat.

Incident aviatic la Roma: 16 persoane rănite, după ce un avion Carpatair a ratat aterizarea.

16 persoane au fost rănite şi spitalizate sâmbătă seara, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Rome-Fiumicino.

 

Hillary Clinton părăseşte Departamentul de Stat

publicat 2013-02-02 08:45:23 (Realitatea TV)
Lidera diplomatiei americane a ieşit de pe scenă la apogeul popularităţii sale după ce a apărat timp de patru ani, în toată lumea şi cu o loialitate de neclintit, o diplomaţie orchestrată de preşedintele Barack Obama şi consilierii săi.

Gray : Suntem mulţumiţi de sursele folosite privind numărul miniştrilor cercetaţi pentru corupţie

publicat 2013-02-01 15:15:33 (Romania TV)



Este important de notat că în mai multe declaraţii din ultimele zile s-a sugerat că nu e niciun ministru anchetat. Am folosit o întreagă serie de surse, suntem multumiţi de acestea. Sunt atât guvernamentale, cât şi nonguvernamentale ţi suntem încrezători în conţinutul raportului", a afirmat Gray, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.El a subliniat că "datele problemei nu s-au schimbat" după clarificarea pe text făcută de Comisie. "În esenţă, avem o ambiguitate care a fost în raport. Datele  problemei nu s-au schimbat.


Ce spune SUA despre Raportul CE pentru România.

publicat 2013-01-31 13:45:27 (Romania Libera)

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a difuzat un comunicat de presă în care declară solidaritatea guvernului SUA cu concluziile şi recomandările din raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Romania. "Ambasada SUA la Bucureşti laudă raportul Comisiei Europene către Parlamentul European, parte a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Încurajăm guvernanţii români să aplice pe deplin recomandările Comisiei Europene", se preciează în comunicat. »Împărtăşim îngrijorarea că angajamentele referitoare la protecţia sistemului judiciar împotriva atacurilor, la înlocuirea miniştrilor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri în materie de integritate şi la demisia parlamentarilor care fac obiectul unor hotărâri definitive în materie de incompatibilitate şi conflicte de interese sau care au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie la nivel înalt nu au fost puse în aplicare pe deplin ».

Ştiri meteo.


Intervalul : 3 februarie, ora 12 – 4 februarie, ora 2

În intervalul 3 februarie, ora 12 – 4 februarie, ora 2, vor fi precipitaţii mixte în vestul, nordul şi centrul ţării şi ninsori în zona de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15-20 l/mp. Vântul se va intensifica în regiunile vestice, sudice şi centrale, cu viteze de 45-50 km/h şi izolat, în Dobrogea şi Lunca Dunării, peste 60 km/h. La munte, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, vitezele la rafală vor depăşi 70-80 km/h, viscolind zăpada.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More