vineri, 5 iulie 2013

Gânduri de seară.....



Când eram flăcău la mama,
Hei, ce ploaie şi ce vânt,
Dam şi eu prin fete iama
Fiindcă plouă pe pământ!

Iar când mi-a mijit mustaţa,
Hei, ce ploaie şi ce vânt,
Tot în râs am luat viaţa
Fiindcă plouă pe pământ!



Dar de când m-a ars năpasta,
Hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi mi-am luat şi eu nevastă
Plouă într-una pe pământ.

Şi de-atunci batu-o-ar gaia,
Fie ploaie, fie vânt,
Beau şi eu cât toată ploaia,
Care cade pe pământ.

Piesa-i gata, trag oblonul,
Hei, ce ploaie e afară!
Dacă v-au plăcut bufonii,
Mai poftiţi sï-n altă seară ... ("Cântecul bufonului" - Pasărea Colibri)

Constantin Tănase ... Cărăbuș ... născut 5 iulie 1880

Constantin Tănase








Constantin Tănase(n. 5 iulie 1880 - d. 29 august 1945), actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist român, a fost o figură cheie în teatrul de revistă românesc. S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pârjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.
Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singură probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit în localitate, atrage însă antipatia notarului şi câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.
Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A început să lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.
În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la teatrul de revistă "Constantin Tănase", care funcţionează încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.
În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil şi necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră şi bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenția cenzurii.
Împreună cu "Cărăbuș" a făcut numeroase turnee prin țară, și cel puțin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică. Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău era cu «der, die, das»
Dă-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moșie
Harașo, tovărășie”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scoţând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.

Mita... eu dau mită... oare nu sunt vinovat ?

Ei da încet se uita de Varanul, se uita de Dragnea, Fanachiu are realizări aşa că trebuie iertat, Iliescu şi crimele de la revoluţie şi mineriade îngropate... păi de mai ieri Victoras ştiţi premierul plagiator spune dezinvolt aşa pe faţă:

"transmiteţi-i că îi trimit eu DNA-ul pe cap dacă mai vinde lucruri din societate până... (...) Nu ştiu dacă e adevărat sau nu, vă rog să verificaţi şi să mă informaţi, că îi trimit eu DNA-ul dacă i s-a urât cu binele"

Da de acum ei aleşii nu o să mai răspundă, răspund doar în fata parlamentului... şi dacă... dacă Victoras trimite DNA -ul la ei

Se arestează profesori?... Da lumea este în verva?... OK!... cel care încalcă legea trebuie să plătească.
Dar mai exista o întrebare PĂRINŢII care dau acea mita?... oare ei dau acea mită cu pistolul la tâmplă? Da ei spun păi e, puiul meu ", e viitorul lui, fac orice pentru viitorul lui. Da săracul elev trebuie consultat psihologic... pentru ce... pentru că el nu a învăţat şi a aşteptat ca tata şi mama sa de spaga ca să treacă examenul şi... upss nu a reuşit să treacă... Păi mai copii puneţi mâna pe carte şi învăţaţi... aşa este mai simplu nu trebuie să fiţi consultaţi psihologic. Nu reuşiţi asta e... Înseamnă că nu aţi învăţat destul! Vreţi să mergeţi mai departe da toţi vreţi să fiţi ingineri şi directori... Ei na mai trebuie să mergeţi să munciţi şi dacă vă place... veţi învăţa şi veţi face şi facultăţi...

Super domnule ministru al învăţământului, super Victoras aţi aranjat bine această sesiune de examene... iată se fac audieri şi procese... subiectele sunt pe puncte aşa cu răspunsuri... a, b c, ei da şi 10 puncte din oficiu la anul o să promoveze toţi... fabricile de diplome vor putea face la foc automat... ingineri, doctori, filozofi... şamd, da de la anul promovarea v-a fii suta la suta...
Super domnule ministru de interne... iată ca încalci legea ducând elevi minori doară aşa fara a fii prezent un avocat. Victoras a fost la ordinul tau?... Iar faci circ..., ei da după acea spui..., ca pe vremea lui Morar " (Victoras pe vremea lui Morar inculpaţii... cei duşi eraţi voi!... NU DETURNA FONDUL PROBLEMEI!)

Circ pe pâine... ei da normal trebuie circ populaţiei trebuie servită porţia zilnică de circ aşa Victoras asta pe lângă declaraţiile tale zilnice... Apropo asta cât v-a tine?... Ce este ce trebuie să uităm?... Ce se mai muşamalizează între timp? ... Oare să fie vorba de o nouă ordonanţa de urgenţă în pregătire !




5 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Înţelepciunea este cunoaştere cu înţelegere şi perspectivă". (Eolake Stobblehouse)

 

Preşedintele Traian Băsescu  

      - a promulgat :  Legea pentru simplificarea exproprierii pentru proiecte de interes naţional.
                                                       
Preşedinţia informează că şeful statului a promulgat, ieri, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

      - a semnat :  Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Parlamentarii au adoptat, astfel, raportul întocmit de Comisiile juridice şi de Stătut, prin care s-au eliminat din textul noului Statut cele două articole declarate neconstituţionale : Articolul 24, indice 1, privind "Reţinerea în caz de infracţiune flagrantă" şi Articolul 24, indice 2, privind "Procedura în cazul cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator".                     

Guvernul României :  Negocieri cu FMI  pentru un nou acord.

Guvernul va începe în această lună negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv, a anunţat premierul Victor Ponta, după ce Consiliul Director al FMI a avizat, săptămâna trecută, cu trei derogări, ultimele evaluări cu România.
Surse guvernamentale afirmau miercuri că este posibil că oficialii Comisiei Europene să nu mai dorească să participe la un nou astfel de acord. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri.
Înţelegerea a fost parafată în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducã arieratele şi sã adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, se va afla în vizită în România în perioada 15-16 iulie, urmând să susţină la Bucureşti un discurs despre identificarea unei "noi paradigme de creştere" economică în regiune.

Ministerul de Interne : Proteste !

Aproximativ 50 de sindicalişti din Poliţie protestează, astăzii, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, nemulţumiţi că ministrul Radu Stroe ar fi modificat unele ordine interne privind chiria, transportul sau regimul disciplinar, fără a ţine cont de solicitările poliţiştilor.
 Unii dintre protestatari sunt îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti şi sunt legaţi cu lanţuri, în faţa Ministerului Afacerilor Interne.
Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Ioan Cănărău, a declarat că această formă de protest este una simbolică şi că mesajul pe care îl transmit este: "Suntem prizonierii incompetenţei voastre".
Ioan Cănărău a spus că cei care participă la protest sunt lideri sindicali din toate judeţele, nu agenţi de poliţie care erau de serviciu.
Liderul sindical a precizat că oamenii au ieşit în stradă pentru că sunt nemulţumiţi de faptul că Ministerul de Interne a modificat unele ordine interne, cum ar fi cele privind chiria, regimul disciplinar sau decontarea transportului, fără a cuprinde în ele şi solicitările sindicatelor, deşi reprezentanţii angajaţilor au fost chemaţi la negocierile anterioare.
 "Suntem nemulţumiţi că poliţiştii aduc bani de acasă pentru consumabile, că parcul auto este insuficient şi nu avem combustibil, că foarte mulţi şefi din Poliţia Română primesc salarii foarte mari, deşi nu mai au acest drept", a spus Cănărău.
Protestatarii au steaguri tricolore şi bannere inscripţionate cu mesajele "Siguranţă fără bani, Stroe tu ne vrei golani", "Dialogul social nu-i păs real", "Vă informăm: gradul de suportabilitate a atins apogeul".
Liderii sindicali din poliţie scandează "Stroe nu uita, noi îţi vrem demisia", "Tobă nu uita, ai distrus Poliţia", "Demisia".
O delegaţie de protestatari a fost invitată la discuţii de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.

Dosarul "Transformatorul": Instanţa a rămas în pronunţare.

"Sunt ponderat optimist în ceea ce priveşte decizia pe care o veţi lua în acest dosar şi totodată sunt contrariat de acuzaţiile şi susţinerile procurorilor DNA. Trebuie să înţelegeţi că părinţii mei sunt disperaţi că voi fi condamnat la 15 ani de închisoare. Cum puteam eu să fac acele fapte alături de oameni pe care fie nu-i cunoaştem, fie îi văzusem odată sau de cel mult două ori în viaţă? (...) Nu pot să vă cer, dar sper că veţi consulta cu atenţie documentele depuse astăzi de avocaţii mei, privind situaţia acelor transformatoare, pentru că dacă o veţi face, veţi observa că nu puteţi decât să anulaţi rechizitoriul DNA", a spus Relu Fenechiu, în ultimul cuvânt, în faţa instanţei. În final instanţa a rămas în pronunţare şi urmează să dea un verdict în acest caz în 12 iulie, la ora 15.00.

LEGEA REFERENDUMULUI - CC nu se poate substitui Parlamentului, amânând legea.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi judecătorii CC Daniel Morar şi Ştefan Minea susţin, în opinia separată la decizia de constituţionalitate a modificărilor Legii referendumului, că acestea duc la înfrângerea suveranităţii şi la alterarea legitimităţii deciziilor.
"Considerăm că se impunea admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate pe motiv că prin legea supusă controlului se modifică legislaţia în materia referendumului cu mai puţin de un an înainte de organizarea acestuia. Având în vedere caracterul definitiv şi obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României, legiuitorul, respectiv Parlamentul, ar fi fost obligat (...) să pună în acord legea cu decizia Curţii şi să prevadă în textul legii o dată ulterioară de intrare în vigoare care nu putea fi mai devreme de un an de la data adoptării legii. Reiese astfel foarte clar că, pentru a proroga sau amâna intrarea în vigoare a unei legi ori a unor dispoziţii ale legii, este nevoie de o prevedere expresă în chiar textul actului normativ. La fel de clar este că, făcându-se referire la textul legii, această prevedere trebuie să fie exclusiv opera şi rezultatul voinţei legiuitorului, în acest caz a Parlamentului", argumentează cei trei judecători ai CC.
 "Majorităţile trebuie să guverneze şi minorităţile trebuie să se exprime şi, eventual să se opună. Democraţia trebuie să se manifeste în cadrul a două coordonate: pe de o parte, toţi cetăţenii care sunt afectaţi de o decizie trebuie să aibă şansa de a participa la luarea deciziei, fie în mod direct, fie prin reprezentanţi aleşi şi, pe de altă parte, decizia finală trebuie să reflecte voinţa majorităţii cetăţenilor, manifestată direct sau mediat", argumentează judecătorii CC în opinia separată.
De asemenea, ei susţin că "principiul majorităţii este singură consecinţă posibilă a modelului democratic".
 "Suveranitatea poporului nu poate fi concretizată decât prin respectarea principiului majorităţii ca bază a tuturor acţiunilor politice. Însă, a recunoaşte principiul majorităţii nu înseamnă că politicienii responsabili trebuie să încerce să urmeze orice opinie publică susţinută de mase. Acesta este motivul pentru care democraţia modernă nu poate fi o auto-guvernare a poporului, ci poate fi realizată doar pe baza asumării conducerii de către reprezentanţii cetăţenilor, desemnaţi în urma rezultatelor obţinute la alegerile generale, libere, egale şi secrete, şi care reflectă voinţa majorităţii corpului electoral", se mai arată în textul menţionat.
Cei trei judecători invocă, în susţinerea punctului de vedere, principiul majorităţii folosit în luarea deciziilor la nivel parlamentar, unde principiul "majoritatea decide, opoziţia se exprimă" asigură, pe de o parte, legitimitatea guvernării şi, pe de altă parte, condiţiile pentru realizarea alternanţei la guvernare.

PNL: Decizia CC privind referendumul din 2012 e cel puţin bazată pe informaţii insuficiente.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu a declarat : "Cifrele arată că s-a întrunit cvorumul necesar. Precizez că recensământul se referă la datele din noiembrie 2011, deci cu atât mai mult era valabil la data referendumului".
El a adăugat că, din punct de vedere juridic, "nu se poate da înapoi decizia, însă aspectul politic rămâne", Voicu arătând că nu doar numărul foarte mare de persoane care au votat pentru demitere este unul de menţionat, dar şi informaţiile cu privire şi la întrunirea cvorumului.
"În acest moment, Autoritatea Electorală Permanentă este în plin proces de alcătuire a registrului electoral, ceea ce va da în foarte scurt timp o oglindă exactă a numărului de persoane cu drept de vot", a declarat Voicu, care a mai spus că nu în mod automat toate persoanele în vârstă de peste 18 ani sunt cu drept de vot.

Klaus Johannis : Cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a declarat, ieri, referitor la OUG privind achiziţiile publice, că aceasta reprezintă "un progres", fiind "aiurea" să existe discuţii de la început despre corupţie, mai ales că "cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut şi până acum".
"Oricum noi cerem şi în aceste cazuri, fiindcă noi vrem aşa, oferte de la mai multe firme. Nu dăm lui Popescu şi Ioneacu doar că-i ştim. Cerem oferte şi vedem care este oferta cea mai bună, doar că se simplifică acea întreagă birocraţie. Este un lucru bun şi eu consider că este un progres în legislaţia achiziţiilor publice", a spus primarul Sibiului.
Potrivit acestuia, "procedurile de achiziţie publică trebuie să fie trasparente şi rezonabile", dar birocraţia excesivă nu reduce corupţia.
"Vă asigur că nu a redus în niciun fel corupţia. Cel care a vrut să facă şmecherii le-a făcut, iar cei care au vrut să lucreze corect au fost foarte mult împiedicaţi. Noi nu am reuşit, în prima parte a acestui an, să licităm nici măcar jumătate din lucrările pe care le-am licitat în anii de dinaintea acestei hiperbirocratizări. Procedurile sunt atât de complicate şi consumatoare de resurse încât nu am reuşit", a afirmat Iohannis.

Compania sârbă NIS vrea să caute petrol în România.

Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de Gazprom, şi Acoustic Geophysical Services din Ungaria au încheiat un contract în baza căruia firma ungară va realiza prospecţiuni seismice 2D şi 3D în România.
 "În viitor, procesarea şi analizarea acestor date ar permite determinarea exactă a posibilelor structuri de foraj de sonde de explorare în perimetrul Tria şi a rezervelor de petrol şi gaze. Toate lucrările de teren au ca scop căutarea şi explorarea rezervelor de petrol şi gaze tradiţionale şi vor fi efectuate folosind tehnologii recunoscute la nivel global şi în strictă conformitate cu legea română şi regulile şi reglementările din industrie", se arată într-un comunicat al NIS.
Conform planurilor, forajul primului puţ experimental din perimetrul Tria va fi lansat la începutul anului viitor, iar până la finalul anului 2014 vor fi forate cel puţin trei astfel de puţuri. Investiţia totală va fi de aproximativ 21,2 milioane euro în această fază de implementare a proiectului, arată NIS.

Bulgaria : Agricultorii bulgari vor să blocheze podul Calafat-Vidin.

Agricultorii bulgari din zona Vidin intenţionează să blocheze podul Calafat - Vidin dacă autorităţile nu vor lua măsuri împotriva importurilor ilegale de fructe şi legume din România.
"Am pregătit un protest al producătorilor de fructe şi legume din zona Vidin pentru că vânzările noastre s-au prăbuşit după inaugurarea podului", a declarat Milena Dmitrova, agricultor din satul Gomotartsi, situat în apropierea Vidinului, potrivit agenţiei Focus, preluată de Novinite
 Potrivit agricultorilor nemulţumiţi, vânzările s-au prăbuşit din cauza importului nereglementat de fructe şi legume din România pe podul Calafat - Vidin. Produsele sunt vândute fără documente şi permise, fără plată taxelor şi a contribuţiilor sociale, potrivit fermierilor bulgari.
Agricultorii din zona Vidin au depus plângeri către 9 instituţii publice, inclusiv poliţia, inspectoratul regional pentru sănătate, agenţia pentru siguranţă în alimentaţie, Fisc, autorităţile vamale şi primăria Vidin. De asemenea, o scrisoare a fost trimisă Ministerului Agriculturii.

SUA : Membri ai Congresului SUA acuză România că refuză restituirea bunurilor bisericeşti.

Douăzeci de membri ai Congresului american acuză România că refuză să retrocedeze proprietăţile bisericeşti confiscate de comunişti comunităţilor evreieşti şi maghiare din ţară, în timp ce Bucureştiul susţine că depune toate eforturile în acest sens.
Treisprezece republicani şi şapte democraţi, membri ai Camerei Reprezentanţilor, i-au scris secretarului de Stat John Kerry la jumătatea lui iunie pentru a-i cere să exercite presiuni asupra României pentru ca aceasta să se ocupe de solicitările liderilor evrei şi creştini care revendică biserici, şcoli, spitale, orfelinate şi alte proprietăţi.
Ambasada României la Washington insistă însă că Guvernul de la Bucureşti face tot posibilul într-o astfel de "situaţie complexă" pentru a restitui sau a oferi compensaţii pentru cele peste 4.000 de clădiri bisericeşti şi alte proprietăţi religioase confiscate de comunişti după cel de-al Doilea Război Mondial, relatează The Washington Times, în ediţia online. "România este ferm angajată în găsirea unei soluţii pentru retrocedarea completă, acolo unde este posibil, a drepturilor de proprietate originale, inclusiv ale cultelor religioase", se arată în declaraţie.
"Problema restituirii proprietăţilor religioase minorităţii maghiare din România este parte a dialogului bilateral dintre România şi Ungaria", a precizat Guvernul.

ŞTIRI METEO

  SÂMBĂTĂ 6  IULIE  2013.

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, îndeosebi după-amiaza şi la începutul nopţii, când local în estul şi în centrul ţării şi în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, iar cele minime, în general, între 13 şi 21 de grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

PERSONALITĂŢI

Constantin Tănase

Constantin Tănase(n. 5 iulie 1880 - d. 29 august 1945), actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist român, a fost o figură cheie în teatrul de revistă românesc. S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pârjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.
Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singură probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit în localitate, atrage însă antipatia notarului şi câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.
Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A început să lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.
În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la teatrul de revistă "Constantin Tănase", care funcţionează încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.
În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil şi necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră şi bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenția cenzurii.
Împreună cu "Cărăbuș" a făcut numeroase turnee prin țară, și cel puțin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică. Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău era cu «der, die, das»
Dă-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moșie
Harașo, tovărășie”


După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scoţând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  5 IULIE ...........

Evenimente

1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica
1865: A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie
1946: La Paris au fost prezentați primii bikini
1958: Prima ascensiune a vârfului Gasherbrum I - al 11-lea ca înălțime din lume
1975: Arthur Ashe devine primul negru care câștigă Wimbledon-ul
1996: S-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume

S -a născut în....................  

    1880: Jan Kubelík, violonist ceh (d. 1940)
              Constantin Tănase, actor de revistă și scriitor român (d. 1945)
    1888: Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel (d. 1963)
    1889: Jean Cocteau, scriitor francez (d. 1963)
    1891: John Howard Northrop, chimist american, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)
    1908: Nicolae Victor Teodorescu, matematician român (d. 2000)
    1911: Georges Pompidou, politician francez (d. 1974)
    1924 : János Starker, violoncenist maghiar

Decese

    1833: Nicéphore Niépce, inventator francez (n. 1765)
    1862: Heinrich Georg Bronn, geolog german (n. 1800)
    1927: Albrecht Kossel, medic german, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină
    1936: Cezar Papacostea, filolog clasicist de origine aromână, membru  al Academiei Române 
    1966: George de Hevesy, chimist maghiar, laureat al Premiului Nobel (n. 1885)
    1969: Wilhelm Backhaus, pianist german (n. 1884)
    1983: Harry James, muzician american (n. 1916)
    1991: Howard Nemerov, poet american (n. 1920)
    1999: Mihai Cioroianu, alpinist român
              Liviu Petrescu, filolog, membru al Academiei Române (n. 1941)
  
 



joi, 4 iulie 2013

Președintele revine în forța ... acesta este el !

Anul trecut la demitere spunea :





Azi președintele revine :

,,
"Eu când m-am dus în China, principalul obiectiv a fost deficitul în relația comercială cu China. Ajunsesem la deficit comercial de 2,9 miliarde între noi și China. Noi exportam 300 milioane, ei 3,2 miliarde. A fost problema cea mai discutată, dar bine pregătită în avans de ambasadori, MAE. Azi am ajuns cu un deficit de 2,1 miliarde, s-a redus cu 800 milioane, Guvernul chinez a luat decizia să susțină importurile din România și pentru unele mărfuri acordă o subvenție importatorilor", a spus preşedintele.

„Ponta și-a luat Oltchimul în traistă și a zis că acoperă eșecul UE și al nostru pe Nabucco lansând tema Oltchim. Mai bine o trata altfel, pentru că lucrurile par neserioase. Te duci cu un combinat în traistă în Azerbaidjan, te duci în Kazahstan și spui V-am tăiat 360 de milioane din datorii, te duci în China spui Vrem reactoare de la voi și facem și parteneriat strategic. Consecvența e importantă în politică externă. România a putut părea puțin penibilă. Să te duci în Kazahstan după ce ai făcut escală în Azerbaidjan e ca și cum ai face escală la Beijing, apoi te duci la Tokyo”, a afirmat preşedintele.


„Turneul catastrofal din punct de vedere al imaginii și al eficienței din Asia (al lui Victor Ponta - n.r.) ar trebui să mă supere. Te-ai dus în Azerbaidjan, am în traistă un combinat, vrei să-l cumperi. Te-ai dus în Kazahstan, am rezolvat problema cu Rompetrol. Te duci în China, vrem să ne facem reactoare. Câtă minte trebuie să-ți lipsească să nu-ți dai seama că avem tehnologii diferite. China utilizează uraniu îmbogățit, iar România utilizează uraniu neîmbogățit. Prin absurd să spunem că Ponta a fost convingător, că de mâine năvălesc chinezii și fac reactoarele 3 și 4. Suntem dependenți de importuri.", a declarat Traian Băsescu.

Potrivit preşedintelui, Victor Ponta a plecat în Asia fără mandat: "Sunt lucruri care nu trebuie tolerate doar pentru că avem un acord de cooperare instituțională. O vizită de prim-ministu sau de președinte se pregătește".


Cele mai importante declarații:

„Avem în lege trecut, electoratul e stabilit de evidența populației. Recensământul face o poză a situației românilor aflați aici, acasă. Nu s-a dus nimeni în Italia, în Spania, să recenzeze. În timp ce avem 3,5 milioane în străinătate, INS a avut certitudinea a pentru 700.000. Afară nu prea sunt minori, ci oameni la muncă. Listele electorale se fac după evidența populației, ca în toate statele UE. Listele electorale sunt actualizate de primării care au evidenţa stării civile, a cetăţenilor, doar de ele, de nimeni altcineva. Părerea mea este că oricât s-ar verifica listele suntem peste 18 milioane de electori, cu tot cu cei care se află în străinătate la muncă.

Abia anul acesta a fost primul când a început să scadă numărul de electori. Au fost decreţeii care, imediat după revoluţie au tot crescut în mod natural, au ajuns la 18 ani şi în 2009 şi în 2010 şi în 2011. Lista electorală a crescut numeric până anul acesta când a început să scadă cu câteva sute de mii.

Nu este totuna recensământul cu corpul electoral"

T. Băsescu: "Responsabilitatea politică încă nu s-a măsurat, România plătește și acum costuri enorme"
„Pactul de coabitare are teme precise, ceea ce nu ne oprește să ne exprimăm punctul de vedere. Eu vă subliniez punctul meu de vedere. Anul trecut ne aflam în plin proces al unui puci parlamentar, care nu s-a finalizat, dar cea mai mare parte a instituțiilor au fost afectate. Responsabilitatea politică încă nu s-a măsurat, cineva va trebui să își asume responsabilitatea juridică, România plătește și acum costuri enorme. O guvernare trece prin momente și momente. Momentele de criză măsoară oamenii politici. Vedem țări în Europa care se chinuie de mulți ani să treacă prin criză. România a avut șansa să aibă oameni politici care și-au asumat, împotriva voinței populației, au luat țara în spate și au trecut-o pe malul celălalt al crizei. Nimeni nu va accepta atunci când un președinte e impopular că și-a făcut treaba şi să spună Aaa, a devenit impopular, hai să îl schimbăm. Nu funcționează asta în democrație. Se întrerupe mandatul dacă sunt acuzați de înaltă trădare sau încalcă Constituția. Cred că este corect pentru că altfel vom trăi cu ideea că politicenii nu plătesc - prin acțiunea lor își discreditează țara – când prin acțiunea lor fac rău țării. Corect ar fi ca cineva să plătească în fața instanței pentru deciziile politice".

Despre experiența loviturii de stat din 2012
"Azi, la un an de la lovitura de stat din 2012, s-a mai adăugat ceva la experiența mea ca om politic și la experiența de viață. Şi asta după ce populația a plătit atâtea costuri pentru trecerea prin criză, pentru că nu politicienii au trecut prin criză, nici eu, nici Boc. Populația a plătit extrem de greu costurile trecerii prin criză. O eventuală negăsire a unei formule privind stabilitatea politică ne-ar duce exact acolo unde n-am vrea să fim. Ar crește și costurile de finanțare, investițiile s-ar stinge. Urmările anului trecut: investițiile sunt mult mai mici. Efecte sunt, plus neîncrederea.”

"Adrian Năstase, ca să fie primit la Casa Albă, a semnat cu Bechtel. Și a fost laș ca să nu recunoscă"
„Coabitarea este o chestiune de responsabilitate. Sunt multe lucruri care nu-mi plac. Se continuă a se fura prin lege. Adrian Năstase, ca să fie primit la Casa Albă, a semnat cu Bechtel. Și a fost laș ca să nu recunoscă. Petrom cum s-a privatizat? Prin lege. Pentru că nimeni să nu-l poată întreba pe Adrian Năstae: cum ai dat resursele pe 30 de ani, măi omule? Dar a construit o relație foarte bună cu socialiștii austrieci. Am cumpărat fregatele și ne-am întâlnit cu Tony Blair.

Nu e în regulă. M-am întâlnit cu președintele Kazahstanului acum 2 ani și i-am spus ferm că trebuie să ne plătească 580 de milioane de dolari. Premierul s-a dus și a zis Am rezolvat-o mai ieftin. În cazul Rompetrol, a fost o negociere, Rompetrol trebuia să plătească statului 580 milioane de dolari, datoriile cu care l-a preluat Patriciu. Patriciu a vândut rafinăria celor din Kazahstan, dar datoria a rămas. S-a făcut o negociere între Guvern și Rompetrol și s-a stabilit ca în loc de 580 milioane să primim 200 de milioane. Memorandumul spune că statul român și Rompetrol vor face un fond de un miliard... fără nicio garanție, o apă de ploaie. Așa cum nu se dau banii de la 200 milioane la 580 de ce aș crede că vor veni kazahii cu 800 de milioane? Furtul cu legislație s-a moștenit, a făcut arc peste timp și a venit de la Guvernul Năstase la Guvernul Ponta. Nu sunt dispus să tolerez. Nu spun că a furat premierul Ponta, a fost păcălit”.

Traian Băsescu: Turneul catastrofal al lui Ponta în Asia, fără mandat, ar trebui să mă supere
„Sunt destule (lucruri care mă supără - n.r.), spre exemplu, turneul catastofal din punct de vedere al imaginii și al eficienței din Asia ar trebui să mă supere. Te-ai dus în Azerbaidjan, am în traistă un combinat, vrei să-l cumperi. Te-ai dus în Kazahstan, am rezolvat problema cu Rompetrol. Te duci în China, vrem să ne facem reactoare. Câtă minte trebuie să-ți lipsească să nu-ți dai seama că avem tehnologii diferite. China utilizează uraniu îmbogățit, iar România utilizează uraniu neîmbogățit.

Prin absurd să spunem că Ponta a fost convingător, că de mâine năvălesc chinezii și fac reactoarele 3 și 4. Suntem dependenți de importuri.

Ponta a plecat fără mandat. Sunt lucruri care nu trebuie tolerate doar pentru că avem un acord de cooperare instituțională. O vizită de prim-ministru sau de președinte se pregătește. Eu când m-am dus în China, principalul obiectiv a fost deficitul în relația comercială cu China. Ajunsesem la deficit comercial de 2,9 miliarde între noi și China. Noi exportam 300 milioane, ei 3,2 miliarde. A fost problema cea mai discutată, dar bine pregătită în avans de ambasadori, MAE. Azi am ajuns cu un deficit de 2,1 miliarde, s-a redus cu 800 milioane, Guvernul chinez a luat decizia să susțină importurile din România și pentru unele mărfuri acordă o subvenție importatorilor.

Ponta și-a luat Oltchimul în traistă și a zis că acoperă eșecul UE și al nostru pe Nabucco lansând tema Oltchim. Mai bine o trata altfel, pentru că lucrurile par neserioase. Te duci cu un combinat în traistă în Azerbaidjan, te duci în Kazahstan și spui V-am tăiat 360 de milioane din datorii, te duci în China spui Vrem reactoare de la voi și facem și parteneriat strategic. Consecvența e importantă în politică externă. România a putut părea puțin penibilă. Să te duci în Kazahstan după ce ai făcut escală în Azerbaidjan e ca și cum ai face escală la Beijing, apoi te duci la Tokyo”.

"Am ştiu când a picat Nabucco chiar când a picat"
"Nimeni nu a renunţat la bătălie până în ultima clipă. Cu trei zile înainte a fost la Bratislava întâlnirea şefilor de stat din Europa centrală şi de Est, unde am făcut ultima intervenţie politică cu o scrisoare semnată de patru şefi de stat de pe traseul Nabucco. Până nu s-a anunţat oficial aveam obligaţia să ne batem.

Există alternative. România a fost interesată de Nabucco în primul rând pentru că ar fi trebuit să construiască o infrastructură mult mai scurtă de la Marea Neagră către pieţele europene. România va exploata gaze din Marea Neagră înainte de momentul în care ar fi fost gata Nabucco dacă la anul începeam să construim gazoductul. Cred că în 2018 România va fi capabilă să exporte, nu doar să îşi asigure integral nevoile.

Nu știu ce elemente a avut la bază OMV în comentariile sale. Nabucco pentru teritoriul nostru, având în vedere că foarte posibil România își va acoperi nevoile de gaze și va avea surplus la export, ar fi fost important pentru că am fi avut costuri mai mici de construcție a infrastructurii cu care să exportăm gaze pe piața UE. Era o cheltuială mai mică pentru infrastructură.

Nu sunt politician cu încredere în Moscova, cum nici Moscova nu are încredere în mine. Nu ne încredem unii pe alții, dar niciodată Moscova nu ne-a creat probleme în a ne aproviziona. Că ne-a dat mai scump, mai altfel, România nu a avut probleme ca Moscova să spună nu gazului pentru România. Suspiciunea trebuie să meargă până la un punct. Niciodată Moscova nu va respinge o solicitare de gaze de la noi. Deja avem companii în economia noastră ce importă direct de la Gazprom, lucrurile sunt relativ dezghețate. Nu trebuie să ne facem probleme că într-o iarnă Moscova nu ne va da gaz”.

Vizitele lui Brennan și Patrușev
„Să nu fabulăm. Au știut unul de altul, cadența în care vin. Brennan era sosit cu o zi înainte, dar nu trebuie speculat, nu s-au întâlnit. Avem nevoie unii de alții, și noi de ruși, și ei de noi, în zone în care dacă nu cooperăm putem pierde vieți. Terorismul. ISAF se retrage din Afganistan din 2014. Criminalitatea cibernetică, transfrontalieră - sunt lucruri care ne afectează și pe noi și pe ruși, deci suntem conștienți că în regiunea asta trebuie să cooperăm. Nimic spectaculos, dar o decizie matură. Protocolul semnat între CSAT și Consiliul securității statului din Rusia se referă la aceste amenințări. Traficul de ființe umane, e o zonă în care trebuie să cooperăm”.

Vizita lui Titus Corlățean la Moscova

„Cu siguranța vom consolida cooperarea pe amenințările de acest tip, și sper să fie în continuare abordată și problematica economică, asta fiind o treabă care e normal să fie, chiar dacă avem oarecare insatisfacții.

La întrebarea "Moscovei nu-i convine opțiunea pro-americană?", Traian Băsescu a răspuns: "Neîncrederea în politica pe care am dus-o. Unul dintre obiectivele mele a fost o opțiune ireversibilă către vest. Oricât m-am uitat pe glob, chiar și înainte de a fi ales prima dată, opțiunea mea a fost Statele Unite. Acum aproape că pot să fiu liniștit. Avem baze militare aici, avem cooperare, se instalează scuturile antirachetă. România nu mai are altă direcție decât spre vest. Sigur, cu escală la Bruxelles. Din acest punct de vedere, când voi vedea și baza de la Deveseul finalizată voi vedea în sfârșit drumul României că este ireversibil. Pe de altă parte, unei țări ca Federația Rusă trebuie să-i spunem foarte clar că niciodată această echipare nu vizează ostilitate față de Moscova. Trebuie să înțelegem și unii și alții că avem interese. Rusia are interese mai mari, dar avem și noi interese.”

Discuția Ponta-Merkel?: „Au avut o discuție bună. Aici știam tot, și agenda cancelariilor o știam. Există o legătură continuă între administrația prezidențială și cancelaria federală. Subiectele de discuție sigur că le-am știut.”

Urmări?: „Vedem, nu știu încă exact. E bine că s-a produs. Pentru România e foarte important ca primul ministru să poată discuta la nivel de prim miniștri cu toate statele europene.”

Scandalul interceptărilor: Nu avem motive de suspiciune
„Pot spune că nimeni nu urmărește oamenii obișnuiți. Sunt ascultați sau supravegheați cei suspecți de terorism sau dacă s-au făcut greșeli eventual în culegerea de informații la nivel politic, ele trebuie corectate. Nu ar îndrăzni americanii pe teritoriul României să se descurce singuri, structurile noastre și-ar da seama imediat. Avem un parteneriat în care schimbăm informații, nu avem motive de suspiciune. Eu nu aș lua sută la sută de bune informațiile lui Snowden. Pare a fi un om inteligent, dar într-o dificultate extraordinară și caută să creeze o breșă prin care să se strecoare de pe aeroportul din Moscova.

Nu există stat civilizat care, dacă are nevoie, să nu poată supraveghea comunicațiile pe internet. Dacă structurile statului, cu mandat de la judecător, pun sub supraveghere comunicații, ar fi un risc dacă le-ar utiliza și le-ar face publice. Dacă singurul subiect e securitatea, nimeni nu poate trăi în naivitate în ziua de astăzi”.

Despre proiectul noii Constituții: Sunt convins că românii nu o vor vota
„Ar fi un dezastru dacă noua Constituție ar deveni realitate, sunt convins că românii nu o vor vota. Parlamentul se autodeclară putere supremă în stat, deodată s-a dus tot conceputul de echilibru între puterile statului. Noi avem acum o Constituție echilibrată din acest punct de vedere, e partea cea mai reușită alături de cea cu drepturile cetățenilor”.

„Un al doilea exemplu. Se spune că cetățenii pot iniția un referendum și ne păcălesc domnii din gașcă că s-a redus numărul la 250.000 de cetățeni, dar numai cu aprobarea parlamentului. Despre ce discutăm ca democrație?”

Cine e gașca?: „Cei care au lucrat acolo. Nici măcar nu mă refer la Crin Antonescu, el pare a fi destul de naiv.

"Curtea Constituţională nu a protejat procesul de revizuire a Constituţiei, care a început deja"
"Nu înţeleg termenul un an (dat de (Curtea Constituţională - n.r.) nu are niciun Dumnezeu. Înţeleg de ce au dat un termen dar cred că e greşit fixat. Comisia de la Veneţia spune că după ce a declanşat o procedură nu schimbi regula jocului. Legea referendumului trebuie să intre în vigoare nu la un an, ci după epuizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Aşa, nu a făcut nimic, nu a protejat procesul. Procesul de revizuire a Constituţiei era început, acum, domnii din gaşcă o să aştepte să treacă un an după care, cu 30% vor trece o constituţie care a fost votată cu 50%.

Fără introducerea rezultatelor referendumului nu ar fi existat obiectul revizuirii numai dacă oamenii aceştia îşi imaginează că mai pot da o lovitură de stat printr-un referendum constituţional. Să declari parlamentul putere supremă a statului este cea mai mare lipsă de respect pentru o constituţie într-un stat democratic, orice majoritate face ce vrea. Şi una de jumătate plus 1 devine puterea supremă în stat.

Îi voi chema pe români la vot pentru că majoritatea parlamentară actuală vorbeşte de mandatul pe care îl are şi legitimitatea pe care o are ceea ce e corect şi atunci vorbim de legitimitatea dată celor 70% din parlament şi de cea a unui referendum validat. Sunt două lucruri legitime şi atunci românii trebuie să aleagă între cele două. Eu nu privesc cu respingere ce spun cei din majoritate, avem 70% suntem legitimi şi modificăm, dar răspunul meu este, da, dar modificaţi greşit.

Proiectul de revizuire a constituţiei nu poate să rămână cel de acum. Sunt convins că ne-am mai bătut nişte cuie prin toate tălpile pentru că erorile prin procesul de revizuire nu vor scăpa neobservate de Comisia Europeană. Am convingerea că vom mai avea nişte observaţii prin raportul MCV. Proiectul deja generează alertă. Discutam azi cu unul din cei responsabili dar spunea că nu e încă oficil şi i-am spus că e oficial, că e proiect de revizuire. Bruxelles va reacţiona nu pentru că suntem sub papucul lor, dar sunt nişte reguli, şi Comisia, prin tratat, veghează la respectarea acestor reguli. Nu am semnale dar ştiu bine năravurile de la Bruxelles.

Nici Biserica Ortodoxă, nici Casa regală nu trebuie să intre în Constituție. E un exces și el a venit de dragul de a mai obține susținere pentru Constituție.

CFR Marfă: Nu am încredere în această privatizare
„Nu am încredere în privatizarea CFR Marfă. GFR a rămas, dar în ce condiții, în care transformarea datoriilor în acțiuni s-a făcut după ce licitația a început. Sunt convins că dacă problema era rezolvată înainte de lansarea licitației, alta era prezența la licitație. S-a făcut în turul II, e în neregulă”.

Bacalaureatul cum arată?: „Rău. Parcă a fost la nivel prea înalt. Îmi aduc aminte când eram elev în liceu cu secretara mai rezolvam o treabă, o adeverință de boală, dar când ajungi la directorul școli... am fost la Berlin și n-am mai urmărit evoluțiile, dar e rău. Vreau să cred că e extrem de rar să se ajungă la acest nivel. Înțeleg că astăzi a mai apărut o mamă care cerea banii înapoi. Sunt astfel de cazuri. E greu de comentat și greu de apreciat cât de răspândit este fenomenul. Asta cu banii dați la profesoară n-o mai știam și nu o credeam.

Cauza e politizarea funcției de director de școală?: „E adevărat, și asta poate fi o cauză, dar nu e numai asta. Poate și salarizarea, deși nu justifică luarea de bani. Să bei cafeaua stând până noaptea târziu din fondul clasei e un lucru, dar să iei suta de euro în mâna e altă treabă.”

„Nu am nevoie să mă pregătesc pentru funcția de premier, sunt pregătit”
„Nu mă pregătesc pentru funcția de premier. Să vă răspund cu o glumă: Nu am nevoie să mă pregătesc, sunt pregătit. Premierul a spus o răutate. El știe că sunt mult mai bun ca premier decât el, el mai are nevoie de ani să ajungă un premier măcar acceptabil. Mai are mult de lucru. Aș vrea să treacă de statutul de agent constatator. El constată că sunt salarii uriașe la unii bugetari. Nu s-a întâmplat nimic. Și sergentul din stradă constată când treci pe roșu”.

Despre tensiuni în USL: Cine crede că se sparge face o eroare de analiză
„E un monolit, cine crede că se sparge face o eroare de analiză, toate elementele, interesele îi unesc. Că se mai ceartă, se mai supără, nu cred că se va ajunge la spargerea USL. PC nu contează dacă se desprinde. Aaa, contează televiziunile, trustul media e ca jumătate din USL. Sigur va fi un candidat din opoziție în fața lui Antonescu, forțele de dreapta vor găsi după europarlamentare formula să se consolideze. Acum opoziția arată destul de rău".

Muntenegru: La 19.15 ştiam de accident
„Mobilizarea instituțiilor bună, comunicare catastrofală. Eu la 19 fără 5 minute știam. Nu cred că premierul, care juca baschet în Piața Constituției, nu știa și el. Dar n-au realizat gravitatea. Ambasadorul și-a făcut treaba.

Comunicarea a fost catastrofală și norocul premierului a fost că Arafat și-a făcut treaba".

Piscina de la Vila Dante: Când am timp mai înot
„Mai înot. Vila e acolo, piscina e la subsol. Când am timp mai înot. E un mijloc de a te menține în formă. Nu dărâm vila, pur și simplu înot într-un bazin. E și multă demagogie. Cum ar fi să vezi un președinte cu soția și copiii că merg la o piscină publică. Păi toate tabloidele ar fi pline cu poze cu mine și soția din spate, din lateral. De ce să fac din soția mea un actor de tabloid.”

Despre recensământ: Vom avea consecințe de pe urma lui
„Nu contest recensământul, e un document oficial, vom avea consecințe de pe urma recensământului. Constatăm că – așa a constatat și Consiliul Național pentru Discriminare - că avem o creștere mult mai rapidă a populației roma. Se schimbă structura populației și viteza va fi tot mai mare. Mă îngrozește și de ce deschid aceste subiect: Se va menține situația și va trebuia ca generația care vine să țină un număr mult mai mare de pensionari. Dacă scade generația tânără cum să ții un număr mult mai mare de pensionari?

Un lucru este clar, dacă nu se schimbă tendința și nu pot fi optimist, trebuie să facem să meargă la școală copiii romi și aș merge până la a asista alocația pentru copii dacă nu se duc la școală. Dacă se menține tendința, această minoritate va deveni destul de consistentă și trebuie să fie la fel de instruită ca și majoritarii. Trebuie făcut ceva și sunt convins că mâine iarăși toate ONG-urile, care mănâncă bani ca să sprijine copiii romi și famiile lor și de regulă cea mai mare parte a banilor se duc în seminariile lor și nu ajung la copilul din stradă care cerșește.

Dacă nu vom avea curaj să dezbatem cinstit structura porului român vom avea probleme. Trebuie să fim conștienți.

Nu vreau să fiu un șef de stat care a știut, a intuit și n-a spus. În această evoluție, dacă se menține trendul, se stimează că vom fi 17 milioane în 2030. Studiul nu spune în ce structură. Este clar că în 20 de ani vom avea probleme uriașe să suținem pensionarii. Trebuie să facem ceva sau măcar să fim conștienți".

sursa : http://www.digi24.ro/stire/Ponta-i-Antonescu-Nu-pre-edintele-mare-te-salariile_1688  "

Oare este gata coabitarea ... Doamne ajuta !


**************************************************

Victor Ponta ... ,, dezbracat " ... el este il recunoasteti ?

Mi-am permis sa fac un Copy paste despre premierul Copy paste , acesta este el  ... blândul și mincinosul Victoras  :
,, A doua scrisoare deschisă către Victor Ponta

Cetăţene prim-ministru,

Având în vedere că sesiunea parlamentară s-a încheiat săptămâna trecută, vă transmit o scrisoare deschisă cu statut de interpelare, urmând să o înregistrez în acest sens la Senat. Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastră, pe care le voi dezvolta ulterior într-o amplă declaraţie politică intitulată „Victoraş, ai grijă de copii!”, pe care am anunţat-o de altfel. Chiar dacă aspectele mai grave şi interesante din această declaraţie au fost verificate şi răsverificate din mai multe surse, fiind de profesie jurist, inclusiv fost procuror ca şi dumneavoastră, am decis să respect o regulă străveche de drept „Audiatur alter pares” (Ascultă şi cealaltă parte), pe care dumneavoastră nu aţi respectat-o în cazul excluderii mele abuzive din PSD. Consider că după nefastul episod Ceauşescu, românii au dreptul să cunoască părţile mai întunecate din biografia conducătorilor lor.

Așadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Dacă în fragedă tinerețe  respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menționat și de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?

2. Dacă, după acest episod, ați plecat intempestiv în Franța  cu o geantă de voiaj, şi dacă ați locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?

3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?

4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?

5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?

6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?

7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?

8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?

9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?

10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?

11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?

12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?

13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?

14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.

15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!

16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!

17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?

18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?

19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?

20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?

21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?

22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?

În rest, nu-mi mai inspiraţi niciun respect şi în niciun caz vreo frică.

Satu Mare Senator

1.07.2013 Valer Marian  "

Gânduri de seară............



Cum stai în ramă şi te uiţi
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi miraţi:
— "Mă mai cunoşti, străine?"

— "Urâtule, nu te cunosc!
Prea palid eşti la faţă
Şi prea bolnavi ard ochii tăi, —
Privirea lor mă-ngheaţă...

Că te ştiam copil nebun,
Crescut în vânt şi soare, —
Obrazul rumen, ochii vii
Şi gura zâmbitoare.

Natura toată se-nchina,
Ascultătoare ţie:
Aveai palat un crâng întreg
Şi-o luncă-mpărăţie!

De-acolo, într-o zi, te-au dus
Între străini, departe,
Să uzi cu lacrimi de copil
O urâcioasă carte.

Dar anii lungi, ducând cu ei
Pustiu-nvăţăturii,
N-au stins văpaia ochilor,
Nici zâmbetele gurii.

Ştiai să cânţi şi să iubeşti,
Pornit pe râs şi glume...
Dar tot avântul tău pieri
Când ai intrat în lume.

Aşa pesemne-ai fost ursit
Să suferi prea devreme.
Şi gura ta, nici chiar acum,
Nu ştie să blesteme!

................

Uşor păstrează urmele
De paşi adânci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i aşa
Cum mi-l arată chipul:

Veninul suferinţelor
În piept să mi se strângă, —
Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi
Au început să plângă."( George Topârceanu - Către chipul din oglindă)

LA MULŢI ANI! ... Vladimir Tismăneanu

LA MULȚI  ANI! ... Vladimir Tismăneanu

Daca tot suntem la subiect ( LOVITURA DE STAT din iulie anul trecut  }  sa  revedem : 







Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Brașov), este un politolog român de origine evreiască, stabilit în SUA. 
Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru).
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Sociologie în anul 1974 ca șef de promoție. Lucrarea sa de licență este "Noua Stângă și Școala de la Frankfurt" (Editura Politică, 1976). Teza de doctorat (Universitatea București, 1980) are titlul "Revoluţie și Rațiune Critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan".
Între 1974-1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate din București. A fost o scurtă perioadă lector al Comiteitului Central al UTC. A publicat în: Viața Studenţească, Amfiteatru, Contemporanul, Revista de Filosofie.
În 1981 a participat la redactarea "Micului dicționar social-politic pentru tineret", unde contribuie cu o serie de articole. Volumul a fost coordonat de Virgil Măgureanu, pe atunci lector de științe politice la Academia Ștefan Gheorghiu. Datorită plecării lui Tismăneanu din țară, volumul a fost retras imediat din circulație.
În 1981, Vladimir Tismăneanu rămâne în Spania în timpul unei călătorii turistice. Tismăneanu a avut o scurtă ședere în Venezuela, unde a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Caracas (condus de vara primară a tatălui său, Sofia Imber) și unde a colaborat cu Carlos Rangel (soțul Sofiei) - gânditor politic anti-comunist.. În 1982 se va stabili în SUA, mai întâi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983 și 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985 și 1990 a predat la University of Pennsylvania. În octombrie 1983 aduce și prima sa contribuție academică în Occident, în "Praxis Internaţional" (octombrie). În februarie începe şi lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Liberă.
Predă din 1990 la University of Maryland, unde este un apreciat profesor de ştiinţe politice și director al "Centrului de Studii ale Societăților post-comuniste". Cercetător în științe politice la Woodrow Wilson Center (Washington, DC), Remarque Institute (New York University), Naţional Endowment for Democracy, Institutul pentru Ştiinţele Omului (IWM-Viena). Redactor al revistei alternative de cultura AGORA, (1986-1990), al revistei Meridian (1991-1992), conduse de Dorin Tudoran, și editor-colaborator al Orbis, revista Foreign Research Institute (Philadelphia). Burse: Naţional Endowment for the Humanities, UŞ INstitute of Peace. Membru al Consiliului Ştiinţific, Internaţional Forum for Democratic Studies. Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara (2002) și al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Admnistrative (SNSPA, 2003); membru al Societății Academice din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi. În Ianuarie 2008 a primit premiul GDS pentru activitatea sa de coordonare a Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste și pentru rolul său în redactarea Raportului Final.
Editor-sef (1998- prezent) al trimestrialului East European Politics and Societies. Membru a numeroase consilii editoriale, inclusiv "Revista 22", Studia Politica, Human Rights Review, Sfera Politicii, Democracy at Large și Journal of Democracy. Colaborator permanent al posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle și BBC.


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More