sâmbătă, 23 noiembrie 2013

23 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Oricum, tortura era aşa de mare încât la un moment dat simţeai că tot ce n-ai spus, este o piatră pentru tine: nu mai puteai să o duci.......Şi câtă vreme e teroare, nu poţi fi în linişte, orice ai face, chiar dacă ai lucra în sensul terorii "…

(Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

 

Victor Ponta  : Preşedintele ne atacă toate proiectele.

Premierul Victor Ponta a declarat,  că în privinţa deciziei CCR referitoare la Rompetrol el nu vorbeşte de judecătorii Curţii, ci de faptul că şeful statului atacă toate proiectele Guvernului USL, subliniind în context faptul că în cazul companiei în speţă există pericolul insolvenţei dacă memorandumul dintre Guvern şi Rompetrol Group nu va deveni operaţional.
"Nu vorbesc de judecătorii CCR, ci vorbesc despre faptul că preşedintele României ne atacă absolut toate proiectele, cu sau fără sens, şi le atacă de mai multe ori până când, ca să spun aşa, reuşeşte să le declare neconstituţionale. Dacă nu reuşeşte din prima, încearcă a doua oară. A văzut că nici a doua, încearcă a treia, ceea ce are efecte economice asupra locurilor de muncă şi asupra încrederii investitorilor străini în seriozitatea României", a declarat premierul Ponta.
Întrebat dacă intervenţia să publică pe subiectul Rompetrol cu o zi înainte de pronunţarea CCR nu reprezintă o încercare de influenţare a Curţii, Ponta a respins ipoteză şi a spus: "nici vorbă".

"E în regulă, mă întrebaţi ceva. Eu sunt îngrijorat de faptul că bugetul care înseamnă şcoli, spitale, drumuri pierde 1,2 miliarde de dolari. Sunt foarte îngrijorat de acest lucru. Şi este datoria mea să găsesc soluţii pentru a compensa cele 1,2 miliarde de dolari. În rest, restul discuţiilor sunt tot politice", a spus Ponta.
Întrebat dacă Guvernul va merge înainte cu memorandumul încheiat cu Rompetrol, Victor Ponta a spus: "Nu ştim ce a decis Curtea, trebuie să spună Curtea. Cred că nici Curtea nu ştie ce a decis. O să aflăm."

"Noi ne asumăm, problema e următoarea. Prin lege promulgată de preşedintele Traian Băsescu s-au încheiat contracte cu compania Rompetrol, în primul rând, cu compania Ford, cu compania Enel, dacă nu mă înşel, cu marile companii, legi promulgate de preşedintele Băsescu. Curtea Constituţională aceasta pe care o invocaţi dumneavoastră în iunie a zis că e neconstituţională legea. De ce nu mai e în noiembrie? Nu vă pot răspunde şi nu pot comenta", a afirmat Ponta.

PDL  : A sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării.

PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camerei Deputaţilor acest demers, conform unui comunicat al partidului.
Sesizarea este semnată de 70 de deputaţi democrat-liberali.

"Sesizarea către Curtea Constituţională a României arată că, în opinia semnatarilor, legea privind descentralizarea unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale încalcă dispoziţiile constituţionale din articolul 1 (aliniate 1,3,4 şi 5), articolul 61 (aliniat 1), articolul 102 (aliniat 1), articolele 120-122, articolul 114 şi 136", se spune în comunicat.
PDL opinează că: "proiectul încalcă articolul care consacră unitatea statului român(...) legea permite transferul de proprietate între unităţile administrativ- teritoriale fără hotărâre de Guvern(...) legea încalcă principiile fundamentale ale descentralizării şi principiile constiuţionale în ce priveşte purtătorii autonomiei locale care sunt consiliile locale şi primarii" şi că procedura angajării răspunderii este neconstituţională.
PDL va depune o moţiune simplă pe descentralizare, în condiţiile în care nu a reuşit să adune suficiente semnături pentru o moţiune de cenzură întrucât "UDMR, care e în coşul de susţinere al actualei puteri, a refuzat să o semneze", a declarat, deputatul Ioan Oltean.

Vasile Blaga : Eu doresc mai mult ca oricine unificarea dreptei.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că îşi doreşte mai mult ca oricine altcineva unificarea dreptei, el adăugând că prezidenţialele de anul viitor vor fi câştigate de candidatul democrat-liberal, adăugând că nu îl poate reevalua pe Crin Antonescu, iar acesta nu va avea susţinerea PDL.

'"Da. Eu doresc mai mult ca oricine altcineva (n.red. - unificarea dreptei). Îmi doresc mai mult ca oricine altcineva mai ales că avem experienţă în tot felul de unificări. Acest partid ştie, ca pe fundamente foarte serioase, să facă şi alianţe şi fuziuni", a spus Vasile Blaga în faţa Consiliului de Coordonare Judeţean Alba
Preşedintele PDL le-a mai spus celor peste 700 de democrat-liberali prezenţi, sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, că el nu poate să îl reevalueze pe liderul PNL, Crin Antonescu, iar PDL îşi va susţine propriu candidat de dreapta, nu pe acesta.

"Eu nu mă pricep la reevaluări. Eu nu-l pot reevalua pe Antonescu. Cum să-l reevaluez eu pe Antonescu după ce l-am văzut în vara anului 2012 atacând România şi statul de drept? Cum să-l reevaluez pe Antonescu pe care l-am văzut, din nefericire pentru el, şase săptămâni la Cotroceni? Şi dacă dormea, filozof rămânea. Dar, din păcate, aţi văzut ce-a făcut. Nu-l putem sprijini, pentru că şi el, şi, înaintea lui, Năstase, şi-au propus să ne distrugă. Cum aş putea eu să vă cer să-l sprijiniţi pe Ponta? Ferească Dumnezeu. Şi atunci, hai să mergem înainte, noi, cu un candidat al nostru, care sunt convins că va convinge dreapta', a declarat preşedintele PDL. El a adăugat că partidul are forţa ca să-l susţină 'pe cel mai bun şi pe cel mai puternic om de pe partea dreaptă, dar care nu se va numi Antonescu, şi care va câştiga Preşedinţia.
Vasile Blaga a mai spus că PDL va merge singur în europarlamentare, "ca să-şi măsoare forţele în faţa electoratului", propunându-şi obţinerea a cel puţin 7-8 locuri de europarlamentar.
 "Noi ne propunem ca partidul mobilizat, cu o listă foarte bună, să depăşim 20%. Asta înseamnă 7 - 8 locuri minimal. Asta încercăm să obţinem, spre asta ne îndreptăm", a declarat preşedintele PDL.

Kelemen Hunor  : Trebuie să ne împrietenim din nou cu metodele democratice ale opoziţiei politice.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, în faţa delegaţilor la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR de la Târgu Mureş, că Uniunea este de un an şi jumătate în opoziţie, Guvernul având un sprijin parlamentar de 70 la sută şi că a optat pentru un rol de "opoziţie constructivă".

"Trebuie să ne împrietenim din nou cu metodele democratice ale opoziţiei politice, nu trebuie să ne prefacem că folosirea acestor instrumente ar însemna o altă direcţie în politica noastră. Politica să fie o sală de aşteptare, în care doar să stăm, fără să deranjăm pe nimeni? Ne-am confruntat cu provocări grele în ultimii ani şi nimic nu spune că situaţia se va schimba. Nu e tragedie să fii în opoziţie. Dacă drepturile nu s-ar revoca, n-ar trebui să ne temem", a spus Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR a susţinut că "permanent se inventează ceva nou, se încearcă reorganizări care nu înseamnă o schimbare de situaţie în direcţia dorită" şi din ce în ce mai des constată "că păstrarea drepturile obţinute e o provocare la fel de mare ca păşirea înainte".

"Tot prin instituţiile justiţiei se încearcă să ni se transmită mesajul că un ungur nu trebuie să trăiască cu drepturi depline, că poate face puşcărie. Tot o arătare a muşchilor e că poliţia politică urmăreşte reprezentanţii maghiarilor. Nu cred că pentru albumul de fotografii. Primarul din Târgu Mureş elimină în afara oraşului acţiunile ungureşti (se referă la Festivalul "Vâltoarea" din această vară, pentru care nu s-a aprobat organizarea în centrul oraşului - n.r.), pentru el ungurul bun e ungurul tăcut, care nu ţine la identitatea lui şi nu vrea nimic", a spus Kelemen Hunor.

Mircea Geoană : PSD trebuie să câştige tot în 2014 ca să înceteze coabitările.

Senatorul PSD Mircea Geoană a afirmat sâmbătă, la Buzău, că social-democraţii trebuie "să câştige tot în 2014" ca să înceteze coabitările în România, iar ciclurile politice între preşedinte, majoritatea parlamentară şi guvern să fie resincronizate.
"Coabitările în România începând cu decembrie 2014 trebuie să înceteze. Ciclurile politice între preşedintele României, majoritatea parlamentară şi guvernul rezultat din acea majoritate trebuie să fie resincronizate. Un preşedinte de stânga cu o majoritate de stânga cu PSD ca ax central al Guvernului în anul viitor", a afirmat Geoană, în cadrul discursului susţinut la Buzău la Forumul Naţional România Europeană 2014-2020. De asemenea, el a arătat că PSD-ul "trebuie să câştige tot în 2014" astfel încât să poată începe un ciclu politic caracterizat de stabilitate şi creştere economică.
El a adăugat că în 2014 se va pleca din start cu cele 5,2 milioane de voturi şi că partidul poate face scorul care să îl conducă la Cotroceni. "De la 5,2 milioane de voturi plecăm şi în 2014 şi, cu acest partid, cu această generaţie nouă de lideri, vă garantez că partidul face scorul care să ne conducă la victorie la Cotroceni", a mai spus parlamentarul senatorul PSD.

Remus Pricopie : Educaţia primeşte 13% din bugetul pentru 2014, cu 2 miliarde lei mai mult decât în 2013.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat sâmbătă că, pentru anul 2014 sectorul învăţământului primeşte 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu două miliarde lei mai mult decât în 2013, iar aceasta este cea mai mare creştere din ultimii ani.
"Pentru că spaţiul public este inundat în aceste zile de informaţii inexacte despre bugetul alocat Educaţiei, o corectă informare a cetăţenilor trebuie să plece de la cifre. Astfel, pentru anul 2014, Educaţia primeşte 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu două miliarde mai mult decât în 2013. Este cea mai mare creştere din ultimii ani. În valoare absolută, Educaţia va beneficia în 2014 de cel mai mare buget din 2009 încoace, la care se pot adăuga fondurile de la Sport şi Tineret, respectiv cele care îi vizează pe elevi şi studenţi, precum şi fondurile destinate integrării tinerilor pe piaţa muncii", afirmă Pricopie, într-un comunicat.

"Fiind vorba despre o creştere a bugetului, acest lucru se va reflecta şi în salarizarea cadrelor didactice. Este cazul profesorilor debutanţi din preuniversitar, care vor beneficia de o creştere salarială de 10%, dar şi al asistenţilor şi preparatorilor, care vor avea, de asemenea, 10% în plus la salariu (...) Un buget mai mare pentru Educaţie înseamnă şi un sprijin mai consistent pentru studenţi. Astfel, subvenţiile pentru cămine şi cantinele din campusurile universitare vor creşte cu 10%", a evidenţiat ministrul Educaţiei.

Mariana Câmpeanu : Bugetul pe 2014 va asigura plata fără sincope a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale.

"Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul pentru şomaj au fost construite pe indicatorii macroeconomici şi sociali pentru 2014 şi pe o prognoză, sperăm noi realistă, în privinţa numărului de persoane care vor beneficia de pensie, de ajutoare sociale, de indemnizaţii pentru şomaj, în aşa fel încât să putem asigura respectivele plăţi fără nicio sincopă', a afirmat ministrul Muncii. Mariana Câmpeanu a subliniat că, în situaţia apariţiei 'unor fenomene deosebite', există posibilitatea rectificărilor bugetare, însă actuala construcţie se bazează pe date realiste. De altfel, în 2014, pentru susţinerea sistemului public de pensii şi a sistemului asigurărilor de şomaj se va aloca 8,2% din PIB. Referindu-se la reducerea cotelor de contribuţii sociale, ministrul Muncii a precizat că aceasta se va produce 'după execuţia bugetară de la mijlocul anului viitor, când vor fi disponibile toate datele, inclusiv influenţele reducerii TVA în sistemul de panificaţie, pentru a nu fi afectată stabilitatea sistemelor de asigurări sociale'

Valeriu Zgonea : Ar fi o "mare greşeală'' şi un ''tertip'' o anchetă a Parchetului General în privinţa terenului din Călăraşi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat sâmbătă, la Buzău, că ar fi "o mare greşeală" şi "un tertip" deschiderea de către Parchetul General a unei anchete în privinţa achiziţiei de către familia Băsescu a terenului din localitatea Nană din judeţul Călăraşi, în condiţiile în care o comisie parlamentară ar fi mai potrivită să facă lumină în acest caz.

"Din punctul meu de vedere ar fi o mare greşeală. Comisiile de anchetă parlamentară au un rol bine definit în structurile democratice şi ele pot să analizeze cauzalităţi, atitudini, comportamente în cadrul instituţiilor de stat, care de fapt generează, până la urmă, dacă nu corupţie, un anumit mod lax de a permite şi a ajuta politicienii care utilizează funcţiile în scopurile personale şi ale familiei. Aceste lucruri trebuie sancţionate", a declarat Valeriu Zgonea.
El a adăugat opinia sa că o comisie parlamentară poate face lumină în acest caz şi să dea "credibilitate" preşedintelui Băsescu în cazul în care nu a acţionat ilegal. "Transparenţa este extrem de importantă. Eu cred că o comisie parlamentară ar face lumină în acest caz şi ar da şi o credibilitate preşedintelui că nu a acţionat ilegal şi nu a dat niciun telefon şi nu a forţat nicio instituţie a statului român să-i ofere un credit preferenţial familiei sale", a mai spus Zgonea.

Zgonea a mai spus că este extrem de important ca militanţii PSD să îi determine pe români să iasă la vot în 2014 şi să îi voteze pe social-democraţi pentru că altfel există riscul naşterii unui curent periculos, pe fondul crizei economice şi al pierderii locurilor de muncă.

"Trebuie să dăm sentimentul că suntem o ţară stabilă, că discursul xenofob şi rasist nu există, că suntem cea mai stabilă ţară din Europa de Est şi Balcani. Trebuie să dăm un semnal noi, partidele tradiţionale în Europa, că suntem uniţi împotriva acestui curent care prinde teren în momentul în care criza generează instabilitate în familie şi în comunitate. PSD trebuie să poarte stindardul toleranţei, al păstrării unui mesaj decent asupra valorilor europene pe care le promovăm. Am văzut tineri care sub tehnica discursului şi sub sigla vreunui partid au manifestări violente, jignitoare. Există acest pericol, noi suntem concentraţi să ne batem între noi şi ignorăm acest pericol care ne paşte", a declarat Zgonea.

Cătălin Ivan  : Descentralizarea e un prim pas spre regionalizare.

Purtătorul de cuvânt al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Baia Mare, că descentralizarea este un prim pas spre regionalizare, scopul fiind ca administraţiile locale să fie mult mai eficiente în gestionarea fondurilor proprii şi a finanţării proiectelor europene.

"Descentralizarea va fi primul pas spre regionalizare şi va permite administraţiilor locale să ia deciziile cele mai corecte în desfăşurarea actului administrativ", a afirmat Ivan.

" USL este primul Guvern care decide să dea din puterea centrală administraţiilor locale , un Guvern care hotărăşte să lase administraţia locală să decidă ce face cu banii care-i colectează sau banii să se colecteze la nivel de regiune şi judeţ, iar proiectele să fie concepute şi finanţate la nivel de judeţ sau regiune şi finanţate de aici. Dacă aşteptăm de fiecare dată ca 5-10 oameni să decidă la Bucureşti pentru toată ţara vom avea mari surprize, oamenii respectivi fiind din anumite zone vor lua anumite decizii. De exemplu, dacă vin de la Satu Mare vor lua o decizie favorabilă aeroportului din Satu Mare decât celui din Baia Mare, dacă vin de la Bacău e mai important ceea ce se întâmplă la Bacău, decât ce se întâmplă în Iaşi. Este foarte important ca finanţarea să vină de la nivel de regiune şi proiectele să fie gândite acolo", a mai spus Cătălin Ivan.

Sanitas  : Sindicaliştii vor organiza luni o grevă de avertisment de două ore.

Membrii Federaţiei Sanitas vor intra în grevă de avertisment luni, între orele 8,00 şi 10,00, pentru a atrage atenţia asupra mai multor revendicări, a declarat sâmbătă prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, după întâlnirea cu conducerea Ministerului Sănătăţii pe tema contractului colectiv de muncă.

"Vom asigura urgenţele ca de obicei şi celelalte servicii care nu pun în pericol viaţa pacienţilor. Probabil între orele menţionate policlinicile vor fi închise, o să recomandăm oamenilor să aibă răbdare cu noi. Se va asigura o treime din activitatea spitalelor, colegii mei au făcut notificare în toate spitalele. Acum se lucrează în echipe mixte între conducerea spitalelor şi colegii mei în aşa fel încât să nu periclităm sub nicio formă viaţa pacienţilor", a precizat Sepi.
De asemenea, Marius Sepi a adăugat că Federaţia Sanitas este deschisă la orice negociere. "Din punctul nostru de vedere nu există nicio piedică. Suntem raţionali, nu am cerut nimic în plus decât doar ceea ce este în programul de guvernare pentru care USL-ul a fost votat, aşa că la orice oră telefoanele noastre sunt deschise", a subliniat Marius Sepi.

Ankara l-a declarat "persona non grata" pe ambasadorul Egiptului în Turcia.

Ankara l-a declarat sâmbătă 'persona non grata' pe ambasadorul Egiptului în Turcia, ca răspuns la expulzarea ambasadorului Turciei la Cairo, a anunţat Ministerul turc al Afacerilor Externe, relatează AFP.
"Ambasadorul Egiptului Abderahman Salah Eldin (...) este declarat 'persona non grata', în conformitate cu principiul reciprocităţii pe care se bazează relaţiile internaţionale", a declarat Ministerul într-un comunicat, după ce l-a convocat pe oficialul egiptean în funcţie la Ankara. Egiptul l-a expulzat sâmbătă pe ambasadorul Turciei la Cairo ca urmare a afirmaţiilor premierului turc Recep Tayip Erdogan, care a condamnat represiunea împotriva islamiştilor declanşată de noile autorităţi egiptene, a anunţat Ministerul de Externe egiptean

Dosarul nuclear iranian: Rusia consideră că există ''o şansă reală'' de a se ajunge la un acord.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a estimat că există ''o şansă reală'' de a se ajunge la un acord cu Iranul la Geneva în legătură cu problema nucleară, potrivit unui comunicat al ministerului său, publicat sâmbătă, relatează AFP.
Lavrov, care s-a întâlnit la Geneva vineri cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, a subliniat că, în cadrul acestei întâlniri, ''pentru prima dată în ultimii mai mulţi ani, Grupul 5+1 are o şansă reală de a ajunge la un acord''. Cei doi miniştri au discutat despre ''puncte-cheie care, în poziţiile fiecăruia, împiedică ajungerea la o decizie'', se spune în comunicat.
AFP aminteşte că Lavrov a sosit vineri la Geneva, unde s-a întâlnit, de asemenea, cu şefa diplomaţiei europene, Chaterine Ashton.
Miniştrii de externe din Grupul 5+1 /SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania/ se întâlnesc sâmbătă la Geneva în cadrul unor discuţii cu Teheranul în încercarea de a găsi un acord privind programul nuclear iranian, după zece ani de tentative zadarnice.

ŞTIRI METEO

Duminică, 24 noiembrie 2013, vremea va fi în general închisă, cu ploi în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 8…9 grade în Transilvania și 17 grade în sud-estul exterm al țării, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 11 grade. În partea a doua a nopții, în zona de munte ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar spre dimineață precipitații mixte vor fi posibile și în nord-vestul teritoriului. Izolat, mai ales în zona Carpaților Meridionali, cantitățile de apă pot depăși 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat.
În Bucureşti, vremea va rămâne mai caldă decât în mod obișnuit pentru a treia decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, cu precădere în cursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13…15 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 9 grade.

PERSONALITĂŢI

Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, județul Tulcea, d. 21 noiembrie 2006, Washington) a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului. Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin furia iadului reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri. Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist. Un fost coleg de detenție de la Pitești - Dan Lucinescu - scria în volumul "Jertfa": Este bine în această situație să existe o exemplificare, aleasă nu întâmplător la cel ce mai târziu a ajuns preotul Calciu. Când respectivul, în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi iar din răni sânge".

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Părintele Gheorghe Calciu arată în sala de ședință că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne. În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Costache Oprișan, care era bolnav de TBC și care nu beneficia de nicio asistență medicală. Într-un gest de bunătate și lepădare de sine, și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge. A fost eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 dar i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.
Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate "Șapte cuvinte către tineri", predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor. Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.
Exilul
În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească "Sfânta Cruce". A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant. Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George W. Bush. Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei. Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.
Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Înalt Prea Sfinția Sa Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericitul Teoctist. A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006, de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț (unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de monahii obștei și de sute de credincioși).

S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 23 NOIEMBRIE ......................

Evenimente

     1843: Ion Ghica a inaugurat cursul de Economie politică la Academia Mihăileană de la Iași, cu lecția "Despre importanța economiei politice"
    1864: Este înfiinţat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național de Antichități din capitală, având în colecție piesele Tezaurului de la Pietroasa. Din anul 1990 muzeul se va numi Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române
    1889: A fost instalat, într-un cazinou din San Francisco, primul tonomat din lume
    1945: A luat sfârșit sistemul de raționalizare a alimentelor impus în SUA, pe durata celui de-al doilea război mondial
    1999: Premiul "Până de aur pentru libertatea presei" a fost acordat de Asociația Mondială a Ziarelor (AMJ) ziaristului sirian Nizar Nayyouf, deținut din 1991 într-o închisoare militară din Damasc
    2000: Sunt repatriate rămășițele pământești ale lui Nicolae Rădescu, ultimul prim–ministru democrat al României înainte de comuniști (6 dec. 1944-28 feb. 1945); silit să demisioneze, părăsește România la 17 iunie 1946, stabilindu-se în SUA

S -a născut în.............

   1754: Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (d. 1807)
    1837: Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, Premiul Nobel pentru fizică 1910 (d. 1923)
    1869: Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez (d. 1942)
    1876: Manuel de Falla, compozitor spaniol (d. 1946)
    1920: Paul Celan, poet de limbă germană, unul dintre reprezentanții cei mai tenaci ai modernismului ("Nisipul urnelor", "Grațiile limbii", "Trandafirul nimănui") (d. 1970)
    1925 : Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot și dizident român (d. 2006)
    1941: Franco Nero, actor italian

 Decese......

    1923: Urmuz (Dimitrie Demetrescu Buzău), unul dintre cei mai originali reprezentanți ai literaturii române de avangardă (n. 1883)
    1935: Maria Cunțan, poetă română (n. 1862)
    1949: Carol Ardeleanu , prozator (n. 1883)
    1953: Ilie E. Toroutiu, critic, istoric literar, folclorist și traducător (n. 1888)
    1976: André Malraux, scriitor francez, teoretician de artă și politician (n. 1901)
    2006: Philippe Noiret, actor francez (n. 1930)
    2012: Larry Hagman, actor american (n. 1931)

  Sărbători

    Ziua economiștilor

surse : www.mediafax.ro, agerpress.ro, ro.wikipedia.org

vineri, 22 noiembrie 2013

Gânduri de seară.........


Păcătuit-a omul în vremuri fericite,
Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă,
Când n-avea a se teme de zile amărâte,
Când roabă-i era lumea – şi el domnea în tihnă.

Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge
Când lumea era largă şi oamenii puţini,
Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge,
Când cerul n-avea trăsnet – şi nici pământul spini.

Şi vreţi ca astăzi omul să nu păcătuiască?
Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc,
Când el se vede-n lume menit să pătimească,
Când relele-l frământă, şi poftele-l robesc!

Şi vreţi să n-avem Câini, când e nepotrivire,
Şi ură şi cruzime în neamul omenesc,
Când neagră duşmănie şi lacoma râvnire
De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc!

Nu, nu; din nopţi pierdute în vremuri depărtate
Blăstemul stă pe oameni, în veci vor suferi.
Şi râvna, şi ispita, şi negrele păcate
Născutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri! (Alexandru Vlahuţă - "Păcatul")

22 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"(...) după 24 de ani m-am simţit în aceeaşi situaţie, împreună cu domnul Kincses, ca în 1989, când m-a apărat împotriva lui Ceauşescu. Acum Ceauşescu a fost înlocuit de Ponta". (László Tőkés)

 

Cezar Preda face apel la procurorul general să se autosesizeze în cazul terenului Ioanei Băsescu.

Cezar Preda i-a solicitat procurorului general al României să se autosesizeze în cazul terenului achiziţionat de Ioana Băsescu.

"Solicit procurorului general al României să se autosesizeze în cazul terenului din comună Nană. Văd că delatorii politruci ai USL nu au curaj să facă plângere penală, dar vor să facă comisii parlamentare ca să compromită definitiv Parlamentul, şi atunci îi solicit procurorului general să se autosesizeze pentru că atunci când se autosesizează Parchetul trebuie să înceteze orice comisie parlamentară. Iată ce simplu e. Nu mai e în pericol Ilie Sârbu să fie preşedintele unei comisii şi să răspundă domnia să câţi bani a luat de la bancă şi câte hectare are în judeţul Timiş. Scapă de aceste obligaţii", a spuis Cezar Preda.

Proiectul privind descentralizarea, adoptat.

Proiectul de lege privind descentralizarea, asupra căruia Guvernul Ponta şi-a angajat, marţi, răspunderea în faţa Parlamentului, este considerat adoptat în condiţiile în care Opoziţia nu a depus nicio moţiune de cenzură în termenul legal, de trei zile.
Astfel, proiectul de lege privind descentralizarea urmează să fie transmis spre promulgare Preşedintelui României, termenul pentru promulgare fiind de cel mult 20 de zile de la primirea actului normativ.Odată promulgată legea, aceasta este publicată în Monitorul Oficial şi, în termenul legal de trei zile sau la termenul prevăzut în textul ei, ea intră în vigoare.
În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. Deşi, într-o primă fază preşedintele PDL, Vasile Blaga, anunţa că partidul pe care îl reprezintă va căuta sprijinul celorlalte partide parlamentare din Opoziţie pentru a depune împreună o moţiune de cenzură îndreptată împotriva Cabinetului Ponta, ulterior liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a precizat că PDL se va limita la depunerea unei moţiuni simple la proiectul de lege privind descentralizarea.
PDL nu a reuşit să strângă numărul necesar de voturi pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, deoarece, potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

Mircea Toader  : PDL va depune o moţiune simplă la proiectul descentralizării.

Democrat-liberalii vor depune o moţiune simplă, joi, la proiectul de lege privind descentralizarea, asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea, a anunţat vineri liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, care a precizat că respectivul proiect va fi contestat şi la Curtea Constituţională. PDL a vrut să depună o moţiune de cenzură pe această temă, însă nu a reuşit să strângă semnăturile necesare.

"Numărul de semnături pe care trebuie să le avem pentru a iniţia o astfel de moţiune n-am putut să-l obţinem. Poziţia iniţială a UDMR a fost de a discuta, după care au spus că nu semnează, iar din parlamentarii de la putere, cu toate declaraţiile, de multe ori televizate (...), spuneau că nu sunt de acord cu descentralizarea. Atunci când am trecut pe concret, n-am reuşit să convingem vreun coleg, motiv pentru care moţiunea de cenzură se transformă în moţiune simplă pe care Camera Deputaţilor şi parlamentarii grupurilor PDL şi PP-DD o vor depune în prima şedinţă de plen, probabil joi", a afirmat Mircea Toader.
Democrat-liberalul a subliniat că formaţiunea sa susţine în continuare "nevoia categorică de dezbatere" pe acest proiect al descentralizării, "nevoia de intervenţie a grupurilor parlamentare şi a parlamentarilor PDL".

"Considerăm că o dezbatere în Parlament a acestei foarte importante legi este absolut obligatorie şi acesta este motivul pentru care am transformat moţiunea noastră de cenzură în moţiune simplă, elementul cel mai important fiind partea de dezbatere", a mai spus Toader.

Radu Stroe  :  Bugetul MAI pe 2014, peste 8 miliarde lei.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat vineri că bugetul instituţiei pe anul 2014 este de peste 8 miliarde de lei, iar din aceşti bani a fost rezolvată una dintre cele mai importante chestiuni, cea legată de alocarea banilor pentru uniforme.

"Am câteva mulţumiri şi anume că am reuşit să normalizăm problematica banilor de uniformă, pentru că, după cum ştiţi, în MAI, a fost o problemă întotdeauna alocarea uniformei. Vom da de Crăciun jumătate din uniforma pe 2013 şi în primul trimestru al lui 2014, cea de-a doua jumătate. Începând cu luna ianuarie 2014, vom începe lunar să alocăm (n.r. - bani)... Deci am regularizat această chestiune care trenează de zece ani. Este o satisfacţie pentru mine, dar mai ales pentru toţi lucrătorii MAI. Am şi câteva speranţe că la rectificare vom reuşi să acoperim fondurile care acum nu au putut fi alocate", a spus Radu Stroe.

"Sper să avem şi banii necesari pentru alegerile din 2014. Este o modalitate separată de alocare a acestor sume. Cu toate că avem dificultăţi la investiţii, la cheltuielile materiale, eu am convingerea că vom reuşi să rezolvăm problematica anului 2014", a afirmat Stroe.
"Am asigurat toţi banii pentru salarii şi uniformă.....circa 7 miliarde de lei din totalul de peste 8 miliarde lei".

Ramona Mănescu  : Bugetul Ministerului Transporturilor este de 6,465 miliarde lei.

Bugetul consolidat al Ministerului Transporturilor pentru 2014 este de 6,465 miliarde lei, aproximativ 1,45 miliarde euro, a anunţat, vineri, ministrul de resort, Ramona Mănescu, în şedinţa comisiilor reunite de economie, industrie, investiţii şi servicii ale celor două camere ale Parlamentului.

"O sumă de 6 miliarde de lei sunt bani alocaţi de la Bugetul Statului şi 4 milioane lei, din venituri proprii. Din bugetul total, 2,849 miliarde sunt destinaţi investiţiilor, aproximativ 640 de milioane de euro, adică un procent de 44,6 la sută din bugetul total consolidat al Ministerului Transporturilor', a spus Mănescu.

"Această sumă va fi folosită în general pentru reabilitarea pe calea ferată. 89 milioane lei au fost alocaţi pentru staţiile de cale ferată şi 8,5 milioane lei pentru informatizarea gărilor. De asemenea, au fost prevăzute sume pentru reabilitarea podurilor, inclusiv a celor peste Dunăre, cum este cel de pe ruta Bucureşti - Constanţa, Podul peste Borcea, care sunt lucrări urgente. Pentru 2014, am alocat 37 de miliarde lei, finanţare din fondul de coeziune şi de la bugetul de stat', a explicat Ramona Mănescu.
Aceasta a arătat că pentru transporturile navale au fost alocaţi 655 milioane lei (aproximativ 147 milioane euro), inclusiv modernizarea de-a lungul Dunării, în Axă prioritară TEN 3 Dunăre.
Pentru Metrou, la capitolul investiţii au fost alocaţi 729,7 milioane lei, pentru a fi continuate lucrările la magistrala 4, la tronsonul Parc Bazilescu - Străuleşti, Drumul Taberei - Universitate, a precizat ministrul Transporturilor, care a amintit, de asemenea, că pentru achiziţia de noi trenuri de metrou au fost alocaţi 67,9 milioane lei.

Comisiile parlamentare de muncă reunite au avizat bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale.

Parlamentarii comisiilor de muncă, împreună cu colegii senatori de la sănătate, au dat vineri aviz favorabil, cu 26 de voturi pentru şi 6 împotrivă, Legii bugetului de stat. Amendamentele depuse de opoziţie care urmăreau majorarea sumelor alocate au fost respinse.
De asemenea, deputaţii şi senatorii din comisiile de muncă au avizat favorabil proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, cu 18 voturi pentru şi 4 împotrivă. Toate cele 15 amendamente ale opoziţiei, care vizau suplimentări de fonduri, au fost respinse.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care a prezentat fundamentarea celor două bugete, a subliniat că la construcţia acestora s-au avut în vedere prognoze referitoare la evoluţiile macroeconomice ale anului viitor, precum şi respectarea angajamentelor Guvernului.
Bugetul consolidat al României pe 2014 va fi, în cifre rotunjite, de 230 de miliarde de lei, aproximativ 50 de miliarde de lei fiind alocaţi pentru salarii, a declarat premierul Victor Ponta pe 14 noiembrie, în cadrul unei prezentări făcute la Palatul Victoria la finalul şedinţei de guvern în care s-au adoptat proiectele bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe anul viitor.

Bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost avizat.

Bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) a fost avizat favorabil, vineri, de comisiile reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Comisiile reunite au votat bugetul cu 22 de voturi "pentru", patru "împotrivă" şi două abţineri. Au fost 67 de amendamente la bugetul învăţământului, ele fiind adoptate în totalitate de către comisie. Proiectul de buget al MEN pentru 2014 este de 22 miliarde de lei, faţă de 19,8 miliarde în anul 2013. Potrivit ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, la cele 22 de miliarde de lei se adaugă 1,9 miliarde lei pentru cercetare.
În cadrul dezbaterilor din comisie, foarte mulţi parlamentari au spus că bugetul pe 2014 este insuficient. În replică, ministrul a spus că sunt dezbateri "absolut fireşti" şi este mai complicat atunci când nu există dezbateri.

"Sunt adeptul cifrelor reale. Nu cred că este corect să ieşim cu iluzii la început de an şi apoi la sfârşit de an să constatăm că nu s-a realizat ceea ce trebuie să se realizeze. Dacă ne uităm pe sume absolute, constatăm că avem un buget cu 10% mai mare decât anul trecut. În 2013 am avut aproximativ 20 de miliarde de lei, pentru 2014 avem planificat un buget de 22 de miliarde de lei. Vorbim de o creştere care evident reprezintă 10%. Când vorbim de buget, de multe ori ne raportăm la PIB, dar nu 100% din PIB este distribuit prin bugetul statului, ci doar aproximativ 30% din PIB. Prin urmare, dacă ar fi să calculăm cât reprezintă bugetul Educaţiei din totalul fonduri disponibile la nivelul Guvernului, atunci avem 13% din total buget Guvern care merg către Educaţie", a precizat ministrul Educaţiei.

Preşedintele FSLI : Membrii de sindicat solicită chiar şi îngheţarea anului şcolar.

Liderul FSLI a cerut Guvernului să găsească soluţii pentru majorarea salariilor cadrelor didactice debutante, la fel cum a găsit soluţii pentru medicii rezidenţi.
"Profesorii tineri nu mai vin în sistem. Cu 50-60 lei cât vor primi în plus, nu o să-i determine pe tinerii performanţi să vină spre învăţământ. Se spune că nu sunt bani, dar există categorii privilegiate. O greşeală pe care a făcut-o actuala putere şi este inexplicabil şi care dă foarte rău este aceea de a răsplăti clientela politică. Din moment ce ai pus 25% din venitul directorilor pentru cei care sunt în AGA, este clar că aici, în AGA, nu intră decât cei care sunt implicaţi politic", a afirmat Hăncescu.
El a reiterat că săptămâna viitoare va începe consultarea membrilor de sindicat cu privire la declanşarea unei greve generale. Oficialii FSLI prezenţi vineri la Botoşani au afirmat că greva generală va fi declanşată doar dacă va exista o majoritate solidă în rândul membrilor de sindicat, în condiţiile în care 'greva generală înseamnă a nu-ţi primi salariile pe perioada protestului'.
Hăncescu a anunţat joi, într-un comunicat remis AGERPRES, că membrii FSLI vor fi consultaţi printr-un referendum dacă sunt de acord sau nu cu declanşarea unei greve generale în educaţie.

"Parlamentarii de la Putere, aleşi şi de salariaţi din învăţământ, nu au voinţa de a curma politica de subfinanţare a învăţământului, pe care a practicat-o şi fosta Putere", a susţinut preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, în comunicat. Liderul FSLI a adăugat că toţi salariaţii din învăţământ au venituri cu 20% mai mici faţă de cele din 2009, când s-au tăiat 25%, deşi reprezentanţii Guvernului susţin contrariul.

"Dacă nu se va găsi o soluţie ca salariile să crească, lucrurile se vor complica foarte mult. Acum mai este o şansă, la votul în Parlament privind bugetul pentru anul 2014. Şansa unei educaţii performante este în mâinile senatorilor şi deputaţilor, dacă într-adevăr vor binele acestui sector", a mai punctat liderul FSLI în comunicatul menţionat.

Şedinţa comisiilor pentru drepturile omului a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Şedinţa comisiilor pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a fost suspendată din lipsă de cvorum. Comisia urma să dea votul pe bugetul Secretariatului General al Guvernului.

"Primul moment a fost atunci când am constatat că o parte dintre colegi au venit ca să-şi susţină anumite amendamente, dar au părăsit sala, ceea ce arată că nu am mai avut cvorum la vot. Al doilea moment care a făcut că şedinţa să se încheie a fost acela în care am constatat că la Secretariatul de Stat pentru Culte (instituţie aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului n.r.) s-a luat o sumă de bani imensă pentru bugetul din 2014, sumă care era destinată pentru reparaţii, construcţii, şi întreţinere lăcaşe de cult şi monumente istorice. Este inadmisibil acest lucru. S-a luat o sumă în proporţie de peste 85% faţă de suma care a existat în bugetul din anul acesta", a declarat deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, la finalul şedinţei.
Proiectul de buget al Secretariatului de Stat pentru Culte prevede că pentru 2014 este alocată o sumă de 5 milioane de lei pentru susţinerea cultelor (construcţii şi reparaţii biserici), în condiţiile în care în 2013 la acest capitol a fost alocată o sumă de 37,2 milioane de lei.
Potrivit proiectului de buget pentru anul 2014, Secretariatul General al Guvernului are prevăzută pentru anul viitor o sumă de peste 7,323 miliarde lei, fiind cu 9,85% mai mare decât în 2013. Valoarea destinată cheltuielilor de personal se ridică la peste 307,8 milioane lei, cu 0,67% mai puţin decât în acest an.
Suma destinată cheltuielilor de capital se ridică la 14,418 milioane lei, fiind mai mare cu 15,59% decât în 2013.

Preşedintele SANITAS : Păstrăm calendarul protestelor anunţate.

Federaţia SANITAS va păstra calendarul acţiunilor de protest care prevede o grevă de avertisment pe data de 25 noiembrie şi greva generală pe 28 noiembrie, a declarat joi seară, pentru AGERPRES, Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
'Este important că am deblocat negocierile. Acest lucru reprezintă un pas bun în vederea unui dialog social eficient. Nu am stabilit nimic concret. Păstrăm în continuare calendarul acţiunilor de protest anunţat anterior', a arătat Bărăscu. Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, după întâlnirea cu sindicaliştii de la Sanitas, că greva anunţată pentru 28 noiembrie este "tot mai departe".
Ministrul a afirmat că a convenit cu reprezentanţii sindicaliştilor să mai aibă o întâlnire sâmbătă.
Preşedintele SANITAS a anunţat, în 14 noiembrie, că peste 130.000 de salariaţi din sistemul sanitar vor participa, la nivelul întregii ţări, la greva de avertisment şi la greva generală care vor fi organizate, pe 25, respectiv 28 noiembrie, de Federaţia SANITAS.

"În ceea ce priveşte municipiul Bucureşti, aici vor protesta peste 16.000 de salariaţi. Potrivit legii, în timpul celor două greve va fi asigurată o treime din serviciile medicale, în general doar urgenţele', a afirmat Leonard Bărăscu la momentul respectiv.
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a decis, la jumătatea acestei luni, organizarea unei greve de avertisment în data de 25 noiembrie, urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, reprezentanţii federaţiei solicitând, totodată, demisia ministrului Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu.

OMV : Toate majorările de accize din România se vor regăsi în preţul final al carburanţilor.

Companiile petroliere nu vor suporta o parte din creşterea de accize pe care o va introduce guvernul român de la 1 ianuarie, astfel că toate aceste majorări se vor regăsi în tarifele finale de la pompă, a declarat, vineri, şeful diviziei de Rafinare şi Marketing OMV, Manfred Leitner, la OMV Media Summit, eveniment organizat la Viena.

"De ce să împărţim noi această povară? În nicio ţară europeană nu suportăm noi aceste costuri. Este vorba de creşterea veniturilor la bugetul de stat. Va fi, evident, un impact asupra cererii, în ideea că va scădea consumul de carburanţi. Pentru noi e mai bine că preţurile să fie cât mai mici', a explicat Leitner, întrebat dacă toată creşterea accizelor se va regăsi mai departe în preţul final de la pompă sau dacă petroliştii vor suporta o parte din aceste costuri pentru a păstra nivelul cererii şi a nu pierde clienţi. La începutul acestei luni, Ionel Blănculescu, analist economic şi consilier onorific al premierului Victor Ponta, a declarat, că preţul carburanţilor se va majora cu 6% în urma noilor măsuri care vor fi introduse de la 1 ianuarie 2014, însă companiile petroliere vor fi nevoite să absoarbă jumătate din această creştere, pentru a menţine consumul, astfel că scumpirea la pompă va fi de doar 3%.

Kelemen Hunor : Dacă arătăm interesul comun româno-maghiar, poate va veni momentul unui dialog normal.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astăzi, la deschiderea conferinţei "Construim pe valorile comunităţii noastre", care se desfăşoară la Palatul Administrativ din Târgu Mureş, că în prezent se elaborează un proiect de autonomie "care să completeze proiectul actual de autonomie culturală" şi care ar urma să fie prezentat Parlamentului la începutul sesiunii de primăvară din 2014.

"În elaborarea proiectului de autonomie care să completeze proiectul actual de autonomie culturală, am vorbit de această existenţă de mozaic, a diferitelor comunităţi maghiare din Ardeal. Până la sfârşitul anului să fie gata, iar până la începutul sesiunii parlamentare de primăvară să prezentăm Parlamentului documentul", a spus el.

"Nici proiectul de autonomie culturală, nici cel de autonomie din secuime - în nicio clipă n-am gândit că se pot reprezenta cu alte documente decât cele politice. Nu credem că fără români se poate face. Trebuie să purtăm dialog, să căutăm noi forme de dialog instituţional. Dacă argumentăm corect şi putem arăta interesul comun al maghiarilor şi românilor în secuime, poate veni momentul când pe aceste proiecte se va putea purta un dialog normal, care va elimina vocile antimaghiare - că orice zic maghiarii e împotriva românilor", a spus Kelemen Hunor, subliniind că această abordare este falsă.

"Se zice că speranţa moare ultima. Noi trebuie să reprezentăm o speranţă, ceea ce spunem de 23 de ani, să rămânem aici, păstrându-ne identitatea. (...) Coaliţia română din Mureş (din Consiliul Judeţean - n.r.) a refuzat ca Târgu Mureşul să fie capitala regiunii, nu are în vedere ce am vrut noi. În pofida faptului că prefecţii atacă aceste decizii, trebuie să spunem comunităţii că voinţa să nu va dispărea fără urmă. Când va veni momentul discutării problemei regiunilor, nu în acest an, semnăturile din secuime le vom pune pe masa Guvernului, arătând că e voinţa comunităţii", a spus Kelemen Hunor.

László Tőkés : După Consiliul de Onoare, repet solicitarea că Ungaria să ne ofere să fie un stat garant pentru comunitatea maghiară.

Europarlamentarul László Tőkés afirmă că, după şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României", la care s-a propus să i se retragă distincţia, consideră necesar să repete solicitarea ca Ungaria să fie "un stat garant" pentru comunitatea maghiară, alături de Uniunea Europeană.

"După cele întâmplate la şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului ("Steaua României") din 20 noiembrie, mi se pare că este şi mai necesar să repet această solicitare ca Ungaria să ne ofere să fie un stat garant. Văzând atitudinea represivă a puterii naţionaliste şi postcomuniste, observând poziţia ei antimaghiară generală şi refuzul ideii de autonomie, pretindem protecţie nu numai din partea Ungariei, ci şi din partea Europei, ca parte a apărării democratice a drepturilor, ceva ce li se cuvine tuturor comunităţilor etnice minoritare din Uniunea Europeană şi de pe întregul continent european", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Oradea, eurodeputatul László Tőkés.
El a afirmat că "Ordinul «Steaua României», distincţie cu o vechime istorică, s-a înroşit şi s-a schimbat într-o Stea Roşie, în sensul comunismului, ca simbol al totalitarismului", deoarece politicienii care reprezintă PSD, "partid postcomunist", au devenit majoritari şi au determinat judecarea să în Consiliul de Onoare al Ordinului.

"Adunarea Generală a Ordinului are 182 de participanţi, din care circa 100 de la PSD, partidul postcomunist românesc, care - cu o prezenţă de 17,8% - a ales Consiliul de Onoare, iar acesta, la fel, 90 la sută postcomunist, cu excepţia preşedintelui Academiei Române, domnul Ionel Haiduc, a decis să mi se ia distincţia", a spus László Tőkés.
El a adăugat că "acest for s-a transformat într-o Brigadă Roşie, într-un pluton de execuţie", care "şi-a îndeplinit datoria după ce anterior preşedintele PSD, Victor Ponta, a dat comanda «Foc»".
 László Tőkés a declarat că acţiunea îndreptată împotriva sa are ca obiectiv, de fapt, "distrugerea relaţiilor dintre români şi unguri, aşa cum s-a făcut şi în martie negru din 1990, pentru că postcomuniştii vor să rămână la putere jucând cartea antimaghiară".

Angela Merkel şi-a definit priorităţile viitorului mandat: consolidarea fiscală şi creşterea competitivităţii.

Cancelarul german, Angela Merkel, a prezentat joi principalele axe ale noului său mandat în fruntea executivului de la Berlin, şi anume consolidarea fiscală, creşterea competitivităţii, reforma sistemului energetic şi realizarea uniunii bancare în zona euro, consemnează agenţia EFE.

"Primul obiectiv este să ajungem în punctul de la care să nu mai facem noi datorii', a menţionat Angela Merkel, într-o intervenţie la un forum economic, referindu-se la planul său de a aduce deficitul bugetar la zero în anul 2015, an din care ar urma să înceapă reducerea datoriei publice. În plus, cancelarul a spus că doreşte să atingă acest obiectiv fără să mărească taxele, făcând aluzie, probabil, la propunerile de creştere a impozitelor existente în programul social-democraţilor pe care conservatorii, ce au câştigat alegerile dar nu au obţinut şi majoritatea, încearcă să-i coopteze la guvernare. Angela Merkel a mai pledat pentru creşterea competitivităţii economiei germane prin adoptarea de măsuri de reducere a birocraţiei şi a unei reforme în sectorul energetic, pentru a stopa creşterea preţului energiei. Totodată, ea va susţine creşterea investiţiilor publice în infrastructură.
Însă reforma în sectorul energetic se anunţă delicată, întrucât guvernul de la Berlin trebuie să găsească în anii următori soluţii pentru a înlocui energia nucleară cu alte surse de energie, obiectiv pentru care va fi nevoie de investiţii considerabile. Referitor la acest subiect, Angela Merkel a mai spus că 'este necesară elaborarea unei politici energetice coerente la nivel european', pentru că în prezent preţul energiei este mai ridicat în UE decât în SUA, ceea ce afectează competitivitatea societăţilor europene.

Coreea de Nord ameninţă Seulul cu o "mare de foc".

Coreea de Nord a marca astăzi, trei ani de la bombardarea unei insule sud-coreene situate în apropierea frontierei maritime dintre cei doi vecini, ameninţând cu transformarea Casei Albastre, sediului preşedinţiei sud-coreene, la Seul, într-o "mare de foc".

 "În urmă cu trei ani, un botez al focului ca represalii s-a limitat la Yeonpyeong, dar data viitoare Casa Albastră (numele palatului prezidenţial sud-coreean) şi toate cartierele generale ale acestui regim de marionete vor fi vizate", a afirmat armata nord-coreeană într-un comunicat.

"Dacă Sudul continuă să ne provoace, marea de foc de la Yeonpyeong va deveni o mare de foc la Casa Albastră", a adăugat armata.
Coreea de Nord ameninţă în mod regulat Coreea de Sud cu "o ploaie de foc" sau alte calamităţi, mai ales atunci când Seulul efectuează manevre militare.
Ameninţările sunt rareori urmate de fapte, însă, în urmă cu trei ani, regimul nord-coreean a replicat unor exerciţii militare efectuate în apropierea frontierei maritime, apreciind că aceste manevre se desfăşurau în apele sale.

Kiev  : Mii de persoane au protestat  în urma deciziei autorităţilor de a renunţa la acordul cu UE.

Aproximativ 3.000 de ucraineni au protestat, joi seara, la Kiev, după ce autorităţile au decis suspendarea discuţiilor pregătitoare semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană.
 Liderii opoziţiei au ieşit să-i susţină pe manifestanţi în capitala ucraineană. "Am venit aici să ne exprimăm dezacordul în legătură cu acţiunile regimului lui Viktor Ianukovici (...) Împreună vom reuşi să demonstrăm că suntem în stare să schimbăm această ţară", a declarat liderul partidului de opoziţie UDAR, Volodimir Kliciko, relatează Interfax-Ucraina, în pagina electronică. Joi seara au avut loc proteste şi în alte oraşe ale ţării precum Liov, Ivano-Frankovsk, Harkov şi Doneţk. Chiar şi pe timpul nopţii, câteva sute de persoane au continuat să manifesteze în centrul Kievului.
Joi, Cabinetul de miniştri al Ucrainei a decis să anuleze discuţiile de pregătire a acordului de asociere cu UE şi şi-a exprimat intenţia de-a îmbunătăţi relaţiile economice cu Rusia şi CSI (Comunitatea Statelor Independente).

ŞTIRI METEO

Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, vremea va rămâne caldă pentru această dată. Temporar cerul va avea înnorări și pe arii restrânse vor cădea ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 17 grade, iar cele minime între 2 și 11 grade. Izolat dimineața și noaptea va fi ceață.

În București, vremea va rămâne caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a zilei vor fi condiții de ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab până la moderat.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

PERSONALITĂŢI

Endre Ady

Endre Ady (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, județul Satu Mare  – d. 27 ianuarie 1919, Budapesta) a fost un poet maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX, și ai literaturii maghiare în special. S-a născut în comitatul Sălaj (Szilágy) într-o familie de nobili dar săracă. Tatăl, Ady Lőrinc (1851-1929) agricultor, mama Pásztor Mária (1858-1937) provine dintr-o familie de preoți reformați.
Bunicii săi, Ady Dániel și Visky Julianna, fiind din Lompirt, Endre Ady a vizitat de multe ori satul și are un bust lângă Biserica reformată din Lompirt, iar școala îi poartă numele. Ady Endre își începe studiile în Mincențiu, unde este elevul lui Katona Károly, apoi continuă la liceul catolic sub îndrumarea lui Hark István. În 1886 continuă cu studiile liceale la Cărei la liceul piarist. Se împrietenește cu Aurel Popp, viitorul pictor, prietenie care se va aprofunda și va dura o viață. Din 1892 învață la Zalău; din 1957, în fata liceului unde a studiat este o statuie a sa. Face bacaleureatul în 1896.
Prima poezie publică în 22 martie 1896 în jurnalul "Szilágy". În 1903 o cunoaște pe Diósy Ödönné, Brüll Adél (Léda). Léda locuiește la Paris și este soția unui om bogat. Ady se îndrogostește de ea, și o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady. În 1914 se căsătorește cu Boncza Berta, cu care coresponda încă din 1911. Pe Berta o numește în poezii "Csinszka".
În literatura maghiară este primul care rupe legătura cu stilurile vechi, creând un stil modern. Poezia lui este influențată de Baudelaire, Verlaine. Este un poet simbolist. Simboluri des folosite: Dumnezeu, Bani, Léda. Întodeauna scrie simbolurile cu literă mare. Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci și ca jurnalist. Între Ady și Octavian Goga s -a legat  o prietenie sinceră.
Moare în 27 ianuarie 1919 la Budapesta.

Vreau să te păstrez

Mă-nnebunesc săruturile-ţi toate,
Sunt ca-mplinirea unui grav destin;
O dăruire-adâncă, bunătate.

În poala ta căzând, plângând în şoaptă,
Femeia mea iubită, te implor,
Alungă-mă, aruncă-mă în noapte.

Când buza mea s-o-ntinde mai fierbinte,
Atunci îngheţe aspră buza ta.
Loveşte-mă, mă calcă, râzi, mă minte!

Dorinţa e-un călău ce ne pândeşte.
Blestem e chiar cel mai frumos prezent.
Te părăsesc, căci dorul mă striveşte.

Fiindcă vreau să te păstrez, drept pază
Eu ţi-am ales mai bine depărtarea,
Ce-ncântă, care idealizează.

Şi să rămâie visul meu ceresc:
Femeie dragă cărei să fiu drag,
Şi dincolo de moarte s-o iubesc.


S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 22 NOIEMBRIE ......................

Evenimente   

    1869: S-au deschis cursurile Facultății de Medicină din București. Primul decan a fost medicul chirurg Nicolae Turnescu
    1906: La Convenția Internațională de Radio și telegrafie de la Berlin, s-a aprobat utilizarea mesajelor SOS în caz de pericol
    1913: A fost inaugurată clădirea Teatrului "Mr. Gh. Pastia" din Focșani
    1931: Se deschide pentru public Muzeul de Istorie al Bucureștiului, în Casa Moruzi din Calea Victoriei nr.117. După anul 1959, colecțiile muzeului vor fi adăpostite în incinta Palatului Șuțu (din 1999, poartă denumirea de Muzeul Municipiului București)
    1956: Jocurile Olimpice de Vară se deschid la Melbourne, Australia; România a obținut 13 medalii (5 aur, 3 argint, 5 bronz)
    1963: Asasinarea lui John F. Kennedy în Dallas, Texas. Vicepreșdintele Lyndon B. Johnson depune jurămâtul ca nou președinte.
    1968: The Beatles lansează dublul album The Beatles mai cunoscut drept, The White Album.
    2004: Revoluția Portocalie din Ucraina: Zeci de mii de manifestanți s-au adunat, în Piața Independenței din Kiev, la apelul candidatului opoziției, Victor Iușcenko, pentru a denunța fraudele comise în alegerile prezidențiale din 21 noiembrie
    2005: Angela Merkel devine prima femeie cancelar al Germaniei.
    2005: Trupa Rolling Stones lansează noul album intitulat Rarities; albumul conține 16 piese și este realizat de Hear Music în colaborare cu Virgin Records
    2009: Primul tur al alegerilor prezidențiale din România și referendumul pentru Parlamentul unicameral.
 

S -a născut în.............

    1819: George Eliot, scriitoare britanică (d. 1880)
    1840: Émile Lemoine, matematician francez (d. 1912)
    1852: Paul Henri d'Estournelles de Constant, politician francez și scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru  Pace în 1909 (d. 1924)
    1867: Ernst Sachs, industriaș german (d. 1932)
    1869: André Gâde, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel în 1947 (d. 1951)
    1877: Endre Ady, considerat cel mai mare poet maghiar al secolului al XX-lea (d. 1919)
    1884: Alexandru Rusu, episcop greco-catolic și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (d. 1963)
    1890: Charles de Gaulle, general francez și președinte al Franței (d. 1970)
    1904: Louis Néel, fizician francez, laureat al Premiului Nobel în 1970 (d. 2000)
    1909: Michail Leontjewitsch Mâl, constructor rus de elicopter (d. 1970)
    1913: Benjamin Britten, compozitor englez (d. 1976)
    1917: Andrew Huxley, medic britanic, laureat al Premiului Nobel în 1963 (d. 2012)
    1950: Tina Weymouth, muziciană americană (Talking Heads)
    1951: Kent Nagano, dirijor american
    1958: Jamie Lee Curtis, actriță americană
    1967: Boris Becker, tenisman german
 

 Decese......   

    1901: Vasile Urechia-Alexandrescu, istoric, scriitor și politician român, membru fondator al Societății Academice Române (n. 1834)
    1916: Jack London (John Griffith), scriitor american (n. 1876)
    1932: Karl Petri, entomolog din Transilvania (n. 1852)
    1939: Agatha Bârsescu, actriță româncă de teatru (n. 1861)
             John F. Kennedy, al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (n. 1917)
    1972: Horia Hulubei, fizician român, membru al Academiei Române (n. 1896)
    2006: Lucian Raicu, eseist și critic literar român, stabilit (1988) în Franța (n. 1934)
    2007: Maurice Béjart, dansator și coregraf francez (n. 1927)
    2007: Ioanichie Bălan, scriitor, duhovnic și arhimandrit român (n. 1930)

surse : www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org

joi, 21 noiembrie 2013

Gânduri de seară..............


........şi ce dacă nu îţi voi mai săruta buzele din nou
şi nu voi mai simţi atingerea îmbrăţişării tale dulci?
cum aş putea să merg înainte?
fără tine nu îmi găsesc nicăieri locul.
într-o zi dragostea te va aduce din nou la mine,
dar până atunci, voi avea o inimă goală,
aşa că va trebui doar să cred,
că undeva acolo, tu te gândeşti la mine.
până în ziua când te voi lăsa să pleci,
până când ne vom saluta din nou,
nu ne vom spune adio.......

până când te voi revedea,
voi fi aici, amintindu-mi ori de câte ori,
şi dacă timpul este de partea noastră,
nu vor mai fi lacrimi vărsate pe drum.
este un lucru pe care nu-l pot nega,
nu ne luăm adio..........
poate crezi că sunt destul de puternică să rezist
şi să mă ridic când ploaia cade,
dar e atât de greu să fii tare
când cineva ţi-a lipsit aşa de mult.
sunt sigură că e doar o chestiune de timp
dar durează şi nu pot să rezist,
aşa că nu vei încerca cât poţi tu de tare
să îmi refaci din nou inima zdrobită?
până când te voi lăsa să pleci,
până când ne vom saluta din nou,
nu ne vom lua adio..............
până când te voi revedea,
voi fi aici amintindu-mi ori de câte ori,
şi dacă timpul e de partea noastră,
nu vor mai fi lacrimi vărsate pe drum.
este un lucru pe care nu-l pot nega,
nu ne luăm adio,
nu ne luam rămas bun.........
până în ziua când te voi lăsa,
până când ne vom saluta din nou,
nu ne luăm adio........
până când te voi revedea,
voi fi aici amintindu-mi ori de câte ori,
şi dacă timpul e de partea noastră,
nu vor mai fi lacrimi vărsate pe drum,
şi nu pot să neg,
nu ne luam adïo.............

21 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

„Jertfa e neplăcută numai din pricina căderii noastre, altminteri, jertfa e dăruire, nu renunțare!  (Părintele Galeriu )

Preşdintele Traian Băsescu cere reexaminarea ordonanţei care permite majorarea indemnizaţiilor din AGA.

Preşedintele Traian Băsescu trimite Parlamentului pentru reexaminare ordonanţa care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar, precum şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Băsescu a trimis, joi, Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.
Solicitatea şefului statului vizează articolele 6 alin. 1 şi 14 alin. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului.
Preşedintele arată că, având în vedere faptul că, pentru realizarea proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli, este necesară convocarea cel puţin a unei adunări generale a asociaţilor, iar, potrivit Legii nr. 31/1990, termenul de convocare a acestor adunări este de 30 de zile, operatorii economici se vor afla în imposibilitatea de a transmite proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli în termenul stabilit de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat.
Traian Băsescu susţine că, de aceea, este necesară fie modificarea acestui termen-limită, fie eliminarea sa

Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, în legătură cu care preşedintele Traian Băsescu a formulat o sesizare la Curtea Constituţională, a fost declarată, joi, neconstituţională.
CC a admis astfel sesizarea făcută de şeful statului.
Sesizarea trebuia discutată de judecătorii Curţii Constituţionale în 13 noiembrie, însă atunci s-a decis amânarea dezbaterilor pentru 21 noiembrie.
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, la 24 octombrie, Curtea Constituţională, în legătură cu legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V.
Recent, senatorii au respins cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu solicita, în iulie 2013, respingerea legii de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.
Şeful statului a arătat în sesizare că legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român, în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul S.C. Rompetrol Rafinare S.A. şi The Rompetrol Group N.V.

"Astfel, cele două părţi semnatare îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group N.V. a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al «Rompetrol Rafinare» - S.A., deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), în schimbul a 200 de milioane de dolari americani. Ca o premisă a implementării tranzacţiei mai sus-amintite, OPSPI va face demersuri utile şi necesare pentru ca toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi măsurile administrative iniţiate împotriva S.C. «Rompetrol Rafinare» - S.A. să înceteze", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei care citează sesizarea către CC.

UNNPR: Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziţionat de Ioana Băsescu - legal.

Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziţionat în judeţul Călăraşi de fiica şefului statului Ioana Băsescu, precum şi cel de ipotecă sunt legale, relevă controlul făcut în acest caz, anunţă Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

"În baza dispoziţiilor legale şi ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spaţiul public cu privire la achiziţionarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafaţă de 290,41 ha teren agricol în judeţul Călăraşi Uniunea Naţională a Notarilor Publici a solicitat, în data de 14 noiembrie, Camerei Notarilor Publici Bucureşti efectuarea unui control profesional administrativ la notarul public care a instrumentat actul de vânzare-cumpărare a terenului sus-menţionat şi a contractului de ipotecă solicitat de CEC-Bank. În urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte menţionate mai sus au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte şi proceduri notariale", se arată joi într-un comunicat al UNNPR.

Gheorghe Ialomiţianu : PDL a depus peste 1.340 de amendamente la legea bugetului pe 2014.

"PDL a depus peste 1.340 de amendamente pe legea bugetului din 2014. Acestea amendamente au fost depuse pentru a corecta politica dezastruoasă a Guvernului Ponta privind elaborarea bugetului pe 2014. În primul rând, dorim să oprim scurgerea banilor publici în buzunarele clientelei politice a USL", a spus deputatul Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe, într-o conferinţă de presă.

"De ce am decis să depunem acest amendament? Din banii pentru investiţii, din bugetul de stat de 3,4 miliarde de lei, peste 1,6 miliarde de lei se duc în bugetul domnului Dragnea. Acei bani care se duc în bugetul domnului Dragnea provin din introducerea taxei de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi. Acea taxă a fost introdusă pentru finanţarea investiţiilor pentru autostrăzi şi considerăm că este corect pentru români ca banii respectivi să se ducă pentru investiţii majore", a afirmat Ialomiţianu.

"Victor Ponta şi-a propus în 2014 să încaseze mai puţin la bugetul statului decât în 2013 în condiţiile introducerii de impozite şi taxe cu un impact bugetar de cinci miliarde de lei, ca să scoată din buzunarele românilor cinci miliarde de lei, şi în condiţiile reorganizării ANAF. Pentru 2014, Victor Ponta şi-a propus să încaseze 32,9% din PIB. În 2013, procentul 33,6% din PIB. Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, la audierea în Comisia de buget-finanţe a spus că în 2014 îşi propune să încaseze 35% din PIB. Şi am depus un amendament în acest sens. Am majorat veniturile şi corespunzător cheltuielile pentru a avea venituri la nivelul la care ar trebui să se strângă", a spus deputatul PDL.

"Am depus amendamente legate de stimularea exportatorilor, stimularea înfiinţării de întreprinderi de către tineri, programul Kogălniceanu. Un alt amendament se referă la creşterea sumelor pentru ajutor de stat în vederea creării de locuri de muncă. Acolo am majorat cu 250 de milioane de lei", a declarat Ialomiţianu.

Mircea Toader : Până acum am strâns 70 de semnături pentru moţiune.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, joi, că democrat-liberalii au strâns până acum doar 70 de semnături pentru o moţiune de cenzură şi că demersul ar fi avut şanse "dacă liberalii se supărau".

 "Mai avem timp până mâine (vineri - n.r.) la ora 14:00. Vedem ce fac liberalii, dar se pare că s-au iubit. Semnătura moţiunii, îi avem doar pe ai noştri, avem 70", a precizat Mircea Toader. Întrebat dacă mai există şanse să se strângă semnăturile necesare pentru depunerea moţiunii, respectiv o pătrime din numărul total al parlamentarilor, Mircea Toader a răspuns: "Încercarea moarte n-are! Dacă liberalii se supărau, mergea. Dar i-am contactat şi pe cei care au zis că semnează şi au zis «Pardon. Nu!»". Mircea Toader a mai spus că democrat-liberalii vor ataca sâmbătă sau duminică la Curtea Constituţională proiectul de lege privind descentalizarea.
Guvernul şi-a angajat, marţi, răspunderea asupra proiectului legii descentralizării, în faţa Parlamentului.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, declara, luni, după şedinţa BPN, că PDL nu depune amendamente la proiectul de lege privind descentralizarea, ci va încerca să iniţieze o moţiune de cenzură şi vă solicita colaborarea UDMR, PPDD, "chiar şi a PNL", declara, luni, după şedinţa BPN al PDL.

Crin Antonescu  : Despre intenţia Preşedintelui  Băsescu de a contesta din nou la CCR legea referendumului: Nu cred că se poate.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut joi că nu crede că o nouă contestare la Curtea Constituţională a legii privind reducerea pragului de participare la referendum este un demers constituţional.

"Domnul Băsescu a recunoscut de altfel aseară că face tot ce-i stă în puţină, sper că legal, constituţional, ca să întârzie intrarea în vigoare a acestei legi şi ca atare scurgerea termenului de un an, ca să întârzie de fapt referendumul. Eu, cum şi domnia sa a recunoscut, nu am mai auzit un asemenea precedent şi nu ştiu dacă este constituţional, pentru că prin absurd gândiţi-vă că în felul acesta o lege ar putea fi blocată la infinit şi eu cred că atacul de neconstituţionalitate se poate face o singură dată. Aşa o putem ataca la nesfârşit şi un singur om că este preşedinte sau ştiu eu altcineva o poate bloca. Nu cred că se poate asta şi eu cred că exact aşa cum v-a spus la ora 23 şi 59 de minute - aici trebuie să ne punem bine ceasurile că iese scandal - va promulga legea, aşa cred şi eu că domnul Băsescu va fi foarte atent să rămână în parametri constituţionali", a răspuns Antonescu, într-o conferinţă de presă.

George Maior : Unii doresc ca SRI să fie atras în procesul electoral din 2014.

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a declarat vineri că instituţia pe care o conduce evită orice legătură cu anul electoral 2014, susţinând că "unii" sunt interesaţi de atragerea serviciului în dezbaterea despre alegeri.
"Nu vreau să comentez despre aspecte care ţin de această foarte interesantă dinamică politică internă. Aşa cum menţionez adesea şi în cadrul Comisiei, suntem o instituţie neutră şi independentă. Evident, am mai spus-o public, nu dorim să fim atraşi, deşi unii doresc să fac acest lucru, în acest proces electoral care se deschide în 2014 în legătură cu prezidenţialele, şi vom evita orice fel de comentarii, discuţii şi contacte care pot fi legate de acest subiect", a spus Maior, după audierea în Comisia parlamentară pentru controlul SRI. Precizarea directorului SRI a survenit unei întrebări referitoare la posibile presiuni din partea Serviciului Român de Informaţii pentru ca PSD să aibă un candidat propriu la prezidenţiale.

Dacian Cioloş  : Produsele agroalimentare româneşti ar putea fi promovate în curând printr-o nouă politică iniţiată de Comisia Europeană.

Produsele româneşti agricole şi alimentare ar putea fi promovate în curând printr-o nouă politică de promovare la nivel european, cu o strategie clar definită, un buget majorat şi sprijinit de o agenţie europeană, sub sloganul 'Enjoy, it's from Europe', conform unei iniţiative prezentate joi, la Bruxelles, de comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

"Ca orice produse europene, produsele româneşti pot participa sau prin programe specifice propuse de către o firmă sau un producător sau altul de produse agroalimentare, care are, sigur, şi potenţial de export - pentru că vorbim aici de export mai ales în afara UE -, sau pot să participe în parteneriat cu producători din alte state membre la pachet. Comisia va stimula aceste programe multi-ţări şi multi-produse. De asta, conexiuni cu producători din alte ţări, o atenţie mai mare vizavi de evoluţia pieţelor externe din afara UE cred eu că pot să fie benefice. Şi aici eu aş vedea, personal, o coroborare foarte bună între iniţiativa pe care guvernul a avut-o de a crea posturi de ataşaţi agricoli în câteva ţări din afara UE cu potenţial piaţă şi de creştere a importurilor pentru produse alimentare şi aceste oportunităţi financiare pe care le propunem acum prin acest nou regulament de a finanţa astfel de acţiuni", a declarat Cioloş în cadrul unui briefing cu presa din România.

"Orice produse de calitate în general pot fi promovate, dar, sigur, produsele de origine pot fi promovate mai uşor. De altfel, şi în misiunea pe care acum doi ani am avut-o în China am luat în acel grup de oameni de afaceri europeni şi un producător de vinuri din România. În această misiune încheiată recent în Japonia şi în Coreea de Sud am avut un alt producător de vinuri în România, pentru că vinurile din România sunt deja cunoscute şi au deja anumite contacte pe aceste pieţe. Dar cred eu că există potenţial şi dincolo de sectorul vinuri în România", a mai afirmat comisarul european.

Zoltan Brassai  : Ford a reluat producţia de maşini şi motoare la Craiova.

Compania Ford a reluat producţia de maşini şi motoare la uzina de la Craiova, a declarat joi directorul general al Ford România, Zoltan Brassai, la o conferinţă despre industria auto.

"Producţia la Craiova s-a reluat şi pentru motoare şi pentru maşini. Volumul de producţie este de 370 de maşini pe zi, iar la motoare 1.000 de unităţi. Maşinile pleacă majoritar în Europa, în Europa de Vest, peste 90%. Motoarele produse la Craiova se vând în America, America de Sud, Africa, sunt un produs global", a spus Brassai.
Întrebat de jurnalişti despre eventuale noi opriri temporare ale producţiei în decembrie, Brassai a afirmat că piaţa este volatilă, iar compania va acţiona în funcţie de evoluţia acesteia.
"Nu mai sunt planuri cincinale, ci există planuri lunare, săptămânale şi de o zi", a mai spus oficialul Ford România.

Dan Şova : Pentru 96% din drumurile din ţară sunt încheiate contracte pentru deszăpezire.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat, joi, că pentru 96 la sută din drumurile din ţară sunt încheiate contracte de deszăpezire, probleme fiind cu drumuri naţionale din Bacău şi Vrancea, unde "nu vrea nimeni să meargă".
Dan Şova a declarat, la deschiderea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele-Apahida, că doar câteva drumuri din Bacău şi Vrancea nu au contracte pentru deszăpezire.

"În cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) erau acoperite 96 la sută din teritoriul naţional, puţinele care nu erau acoperite erau un grup de DN-uri în Bacău şi trei drumuri în Focşani. Nu vrea nimeni să meargă acolo. S-a încercat tot ce este omeneşte posibil, vor fi acoperite cu utilajele de la Regionala Iaşi şi de la districtul Focşani, dacă nu vom găsi până la urmă. Nu vrea nimeni să deszăpezească la Focşani, mi-e imposibil să înţeleg de ce, probabil din cauza faptului că este zăpadă mare. Era 96 la sută acoperit, pe site-ul CNADNR sunt afişate 10 pagini, găsiţi toate drumurile, toate firmele, cu toţi responsabilii, este transparenţă totală", a spus Şova.

Titus Corlăţean  :  Românii nu vor invada Marea Britanie.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, l-a primit, joi, pe secretarul general al MAE britanic, Simon Fraser, căruia i-a transmis că nu există date care să justifice temerile populaţiei şi ale unor politicieni privind un număr mare de cetăţeni români ce ar putea "invada" Marea Britanie din 2014. Un subiect important al discuţiilor dintre cei doi oficiali l-a constituit cooperarea româno-britanică în dosarul liberei circulaţii a forţei de muncă la nivel UE, în perspectiva deschiderii pieţei britanice a muncii pentru cetăţenii români începând cu 1 ianuarie 2014. În acest context, ministrul Titus Corlăţean a reiterat "contribuţia pozitivă" a cetăţenilor români din Regatul Unit la dezvoltarea economiei britanice, potrivit unui comunicat MAE. De asemenea, şeful diplomaţiei a dezavuat "cu fermitate poziţiile cu tentă xenofobă, extremistă şi rasistă, exprimate de anumiţi politicieni din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Marea Britanie, referitoare la presupusele efecte negative ale ridicării restricţiilor de muncă pentru cetăţenii români asupra pieţelor muncii şi serviciilor sociale din ţările gazdă", precizează sursa citată. În acest sens, Corlăţean a precizat că nu există date care să justifice "temerile" populaţiei şi ale unor politicieni din Marea Britanie privind un număr mare de cetăţeni români ce ar putea "invada" piaţa muncii după 1 ianuarie 2014, când se vor ridica restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari.

UE nu va semna acordul de asociere cu Ucraina la summitul de la Vilnius.

Acordul de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană nu va fi semnat la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, afirmă emisarul UE Aleksander Kwasniewski, citat de agenţia poloneză.
"Acordul de la Vilnius nu va fi semnat. (...) Misiunea noastră s-a încheiat", a declarat fostul preşedinte polonez, aflat în misiune la Kiev alături de fostul preşedinte al Parlamentului European Pat Cox.

Viktor Ianukovici  : Dă asigurări că Ucraina va continua parcursul pentru integrarea europeană.

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a dat asigurări că ţara să vă continua eforturile pentru integrarea europeană, în pofida suspendării acţiunilor preparatorii în vederea unui acord  de asociere cu UE.

 "Ucraina va continua să meargă pe calea integrării UE", a dat asigurări Ianukovici.

"În mod categoric, există dificultăţi pe această cale", a recunoscut şeful statului ucrainean.
Parlamentul Ucrainei a respins joi proiectele legislative care ar fi permis transferul în străinătate al Iuliei Timoşenko. În plus, Kievul a decis suspendarea discuţiilor preparatorii privind acordul de asociere cu UE, propunând în schimb crearea unei comisii tripartite Ucraina/Rusia/UE pe tema comerţului.

Papa Francisc : "Nu putem concepe Orientul Mijlociu fără creştini".

Papa Francisc a declarat, joi, în cursul unei întrevederi cu clerici catolici din Orient, că nu poate concepe un Orient Mijlociu fără creştini, pe care i-a îndemnat să reziste în această regiune în pofida persecuţiilor, relatează ziarul Avvenire.

 "Nu putem concepe un Orient Mijlociu fără creştini, care de 2.000 de ani îl mărturisesc acolo pe Hristos; creştinii trebuie integraţi în totalitate în viaţa socială, culturală şi religioasă a ţărilor în care locuiesc", a declarat Papa Francisc în cursul întrevederii pe care a avut-o la Vatican cu participanţii la Congregaţia Bisericilor catolice Orientale.

"Astăzi, alături de liderii Bisericilor Orientale, facem apel să fie respectat dreptul tuturor la o viaţă demnă şi la răspândirea propriei credinţe", a spus Suveranul Pontif.

"Există o mare preocupare pentru situaţia creştinilor, care în multe zone din Orientul Mijlociu suferă din cauza tensiunilor şi conflictelor. Sunt multe lacrimi în Siria, Irak, Egipt şi în zone ale Ţării Sfinte", a subliniat Papa Francisc.

ŞTIRI METEO

Vineri, 22 noiembrie 2013, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât ar fi normal în ultima decadă a lunii noiembrie. În regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă, dimineaţa local va fi ceaţă şi burniţă, apoi va ploua, pe arii relativ extinse. Izolat, îndeosebi în Moldova şi în Dobrogea, cantităţile de apă pot depăşi, vineri, 10...15 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade, mai scăzute în depresiuni. Pe timpul nopţii se va forma din nou ceaţă, cu caracter local, mai ales în centrul ţării.

În Bucureşti, vremea va fi în general închisă vineri, dar regimul termic se va menţine peste cel obişnuit al datei. Dimineaţa va fi ceaţă, apoi va ploua trecător. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12...14 grade, iar cea minimă de 8...9 grade.

PERSONALITĂŢI

Constantin Galeriu

Constantin Galeriu (n. 21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău - d. 10 august 2003, București) a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie.
S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, comună Răcătău, județul Bacău, în familia unor țărani. Urmează școala primară în comună natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe” din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din București (1942), doctorand la Institutul de Teologie Universitar (1960), doctor în teologie (1973).
Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, județul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile” din Ploiești (1947-1973), transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, București (1973-1974), lector (1974-1977) și profesor titular (1977-1991) la același institut.
Din 1992 este profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea București. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Pe data de 13 august 1999, Constantin Galeriu a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Bacău”, prin hotărârea Consiliului Local nr. 134. Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanți învățați și rugători ai Bisericii Ortodoxe Române. Din 1974 este preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din București. Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953.
În vara lui 1989, este atacat pe la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost - chipurile - banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, scrieri subversive împotriva guvernului (deși spiritualitatea și teologia dansului nu au prea multe în comun cu ordinea socială și politică).

S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 21 NOIEMBRIE ......................

Evenimente


    1740: Începe construirea monumentului Sfânta Treime de la Timișoara; monumentul a fost ridicat în amintirea epidemiei care a devastat întregul Banat în jurul anului 1739.

Coloana Ciumei (în germană Pestsäule, Dreifaltigkeitssäule), cunoscută și ca Statuia Ciumei sau Monumentul Sfintei Treimi, este înălțată în mijlocul Pieței Unirii din Timișoara, în concordanță cu stilul arhitectonic al clădirilor dimprejur (baroc). Monumentul se înscrie în tipologia coloanelor ciumei, răspândite în epoca barocului în întregul spațiu sud-german, boem și maghiar. Statuia amintește de încetarea epidemiei de ciumă care devastase întreg Banatul, între 1731 și 1738. În timpul epidemiei, numai la Timișoara și-au pierdut viața peste 1.300 de bolnavi de ciumă.[1] Un monument similar se găsește în comuna Teremia Mare din județul Timiș.
Piatra de fundație a acestui monument a fost pusă la 23 noiembrie 1740 de consilierul administrației locale de pe atunci, Johann Anton Deschan von Hannsen, inițiatorul realizării monumentului, în urma unei promisiuni solemne. În anii 70 ai secolului XX monumentul a fost mutat în Piața Unirii cu ocazia construcției Magazinului Universal Bega. Pe locul în care se afla inițial se găsește actualmente Ceasul Floral.
Monumentul este compus dintr-o coloană înaltă triunghiulară împodobită simbolic, pe care tronează Sfânta Treime, Tatăl și Fiul țin coroana cerească deasupra capului Sfintei Fecioare Maria, care îngenunchează la picioarele lor. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk iar sub el, Sfânta Rozalia. La aceeași înălțime cu Sfântul Nepomuk se găsesc statuile regelui David și a Sfintei Barbara, patroana minerilor; soclul triunghiular este străjuit de statuile unor puteri legendare ocrotitoare, Sfântul Rochus, Sfântul Sebastian și Sfântul Carol Borromeus. Pe cele trei laturi se mai pot vedea sculpturi în relief, reprezentând cele trei calamități - război, foamete și ciumă - pricinuite la acea vreme de turci (1737 - 1739).
Monumentul este confecționat din gresie și are o valoare artistică deosebită, fiind creat la Viena, în stil baroc, și adus la Timișoara pe calea apei, pe Dunăre, Tisa și pe canalul Bega.
Statuia a fost restaurată recent cu sprijin german și austriac.


    1783: În Franța a avut loc primul zbor din lume al unor oameni de știință într-un balon cu aer cald; zborul a durat 25 de minute, pe o distanţă de 9 km iar altitudinea maximă atinsă a fost de 900 de metri
    1789: Carolina de Nord a devenit cel de-al 12-lea stat american

    1877: Thomas Edison anunţa invenția sa: fonograful, o mașină care poate înregistra sunete.

Fonograf este denumirea generică pentru aparatele folosite pentru imprimarea și reproducerea sunetelor cu ajutorul unui disc din material plastic cum ar fi patefon, gramofon sau picup.

    1880: Printr-un act semnat la Sigmaringen, prințul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al lui Carol I este desemnat prinț moștenitor al coroanei României
    1922: Rebecca Felton a devenit prima femeie senator din Senatul american.
    1933: Ion Mihalache devine președinte al Partidului Național Țărănesc în urma demisiei lui Al. Vaida–Voievod. Va fi arestat în 1947 și condamnat la închisoare de comuniști, unde va și muri, în 1963
    1947: Convenția cu privire la privilegiile și imunitățile instituțiilor specializate, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.
    2002: NATO invita Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia să devină membre.

S -a născut în.............

    1694: Voltaire, scriitor și filozof francez (d. 1778)
    1824: Theodor Richter, chimist german
    1870: Sigfrid Edström, investitor și funcționar (sport) suedez
    1895: Traian Grozăvescu, tenor român (d. 1927)
    1902: Isaac Bashevis Singer, scriitor polonez, Premiul Nobel (d. 1981)
    1918: Constantin Galeriu, preot, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru" din București (d. 2003)
    1923: Î.P.S. Nicolae Corneanu, mitropolit al Banatului, membru de onoare al Academiei Române (1992)
    1939: Constantin Crișan, istoric și critic literar român (d. 1996)
    1945: Goldie Hawn, actriță americană
    1954: Adriana Șchiopu, actriță româncă
    1955: Aurel Dumitrașcu, poet român (d. 1990)
    1961: Martin Andermatt, antrenor de fotbal elvețian
    1963: Nicollette Sheridan, actriță americană
    1965: Björk, cântăreață și actriță islandeză
    1976: Martin Meichelbeck, fotbalist german

 Decese......

    1844: Ivan Andreevici Krîlov, fabulist rus (n. 1769)
    1887: Petre Ispirescu, folclorist și povestitor român (n. 1830)
    1970: Chandrasekhara Venkata Rămân, fizician indian (n. 1888)
    1996: Abdus Salam, fizician pakistanez, laureat al Premiului Nobel (n. 1916)
    1999: Ioan Chirilă, jurnalist sportiv român (n. 1925)
    2001: Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor și instrumentist român (n. 1942)
    2006: Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot și dizident român (n. 1925)
    2009: Konstantin Feoktistov, cosmonaut sovietic (n. 1926)
    2012: Șerban Ionescu, actor român (n. 1950)

  Sărbători    

    Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (calendarul creștin-ortodox)
    Prezentarea la Templu a Sf. Fecioare Maria (calendarul romano-catolic)
    Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (calendarul greco-catolic)
    Ziua internațională a filosofiei
    Ziua mondială a televiziunii (instituită de ONU pe 17 decembrie 1996 prin Rezoluția nr. 51/205)
    Ziua mondială a salutului (World Hello Day)
    Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Traficului Rutier (1993)

surse : www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org

miercuri, 20 noiembrie 2013

Gânduri de seară.............


Setos îţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult,
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea -- veşnicii. (Lucian Blaga - Dorul)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More