Sfântul Alexie, serbat în ziua de 17 martie, este considerat a fi patronul tuturor vieţuitoarelor care au hibernat în subteran (reptilele, mai ales) sau au stat ascunse sub coaja copacilor (insectele, numite gujulii) şi care se trezesc, acum, la viaţă. Sărbătoarea cunoscută sub numele de
Alexii face parte din acelaşi ciclu ritualic de înnoire a timpului calendaristic, în prag de primăvară. Atmosfera satelor şi spaţiul din jurul gospodăriilor sunt purificate, acum, prin fumigaţii şi zgomote de intimidare. Dis - de - dimineaţa, în grădini se aprind focuri ritualice, în care sunt puse să ardă fructele sfinţite la Ziua Crucii (14 septembrie). Tinerii săreau, altă dată, peste focurile făcute din frunzele strânse cu o zi înainte şi cocenii adunaţi de prin grădini, în credinţa că vor fi feriţi de boli pe întreg parcursul anului şi, de asemenea, că vor fi feriţi de pureci. Focurile aprinse în zorii acestei zile prin livezi sau prin grădinile caselor aveau şi o semnificaţie fertilizatoare, ziua fiind un important moment în calendarul pomicol tradiţional.
Femeile obişnuiau să ia cărbuni din focul aprins, în castroane sau cani, şi să afume, pe rând, fiecare arbore fructifer din livadă, înconjurând şi gospodăria de trei ori. De asemenea, se considera că spiritele malefice din natură, precum şi toate jivinele (insecte, reptile, rozătoare) cuibărite în jurul casei în timpul iernii, puteau să fie îndepărtate cu ajutorul zgomotelor făcute prin baterea în diferite obiecte metalice.
Preventiv, pentru îndepărtarea vietăţilor dăunătoare, femeile obişnuiau să facă un amestec din faină de porumb şi apa pe care îl puneau la cele patru colţuri ale hotarului proprietăţii fiecărei gospodarii. În unele sate,
Alexiile erau cunoscute şi sub denumirea de Ziua Şarpelui, deoarece se considera că în această zi şerpii ies din pământul în care au hibernat timp de 6 luni (de la 14 septembrie până la 17 martie). Această credinţă impunea interdicţii specifice de muncă. În mod special, femeile nu aveau voie să toarcă, să ţese, să depene sau să folosească foarfecele, acul sau furca de tors. Era interzis, de asemenea, a se aduce în casa lut şi surcele, iar dacă lutul era adus din timp, acum se înmuia cu apa şi se astupau cu el toate găurile şi fisurile de la soba, crezându-se ca, în felul acesta, se astupau şi ochii şarpelui iar oamenii erau feriţi de muşcătura lui. Din această zi le era permis oamenilor să ucidă şarpele, atunci când acesta le ieşea în cale.
În dimineaţa zilei de 17 martie, oricine trece prin satele din Bucovina mai poate surprinde focuri aprinse prin livezi, adevăraţi martori ai unei sărbători tradiţionale puternic ancorată în viaţa localnicilor, dar care cu timpul s-a mai păstrat doar prin miezul ei religios. În unele sate de la deal sau de la munte (Buneşti, Peţia, Vultureşti, Valea Glodului, Pleşti, Hârtop, Rădăşeni, Unceşti, Vadul Moldovei), în special în zona pomicolă a ţinutului, aspectul popular al Alexiilor mai poate fi întâlnit, însă, şi astăzi.
Alexie este sfântul făcător de minuni pe ape, celebrat de pescari în ziua de 17 martie, însemnând începutul Anului Piscicol, sinonim cu Ziua Peştelui. Este o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape, care a preluat numele şi data de celebrare a Cuviosului Alexie, sau omul lui Dumnezeu din calendarul ortodox. Alexie încălzeşte şi descuie Pământul la 17 martie pentru a ieşi vietăţile care au iernat într-însul.
În satele din Câmpia Română, unde oile încetau să mai fie hrănite din această zi cu fân şi otavă, fiind scoase la iarbă verde, sărbătoarea Alexie se numea Lăsatul. Timpul era în preajma echinocţiului de primăvară, suficient de cald pentru ca insectele să „învieze”, reptilele să se „dezmorţească”, ştiuca să se „zbată în apă” anunţând perioada de reproducere, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană. De aceea sărbătoarea era denumită local şi
Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui, Retezatul Stupilor. La Alexie se greblau şi se măturau ogrăzile, târlele şi oboarele, se aprindeau focuri prin grădini şi livezi, se ocoleau casele şi acareturile cu tămâie şi cârpă arsă pentru alungarea şerpilor şi insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie să nu se caţere omizile pe crengi, se sună din clopoţei sau se făceau zgomote bătând din fiare vechi pentru a se speria şerpii, şopârlele, salamandrele, broaştele. Locuitorii satelor din sudul ţării efectuau aceste operaţiuni la mucenici (9 martie), echinocţiul de primăvară în Calendarul Iulian.
