luni, 5 august 2013

5 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Timpul este un tămăduitor infailibil care vindecă fără niciun leac rănile sufletului."( Guy de Maupassant)


Vasile Blaga: Lista candidaţilor PDL la europarlamentare va fi definitivată în această toamnă.

Lista finală a candidaţilor democrat-liberali la alegerile europarlamentare va fi definitivată în toamna acestui an, a anunţat luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
"Avem, deocamdată, înregistrate cereri la organizaţii. Ele vor fi analizate pe parcursul toamnei şi, ţinând cont şi de implicarea fiecăruia în activitatea partidului, vom stabili forma finală a listelor", a declarat liderul PDL.
Despre candidatura Monicăi Macovei pentru un nou mandat de europarlamentar pe listele PDL, Vasile Blaga a spus: "Doamna Macovei şi-a depus cererea de intenţie la organizaţia de Bucureşti, să candideze din partea PDL desigur".
Întrebat în legătură cu o alianţă între democrat-liberali şi PNL, Blaga a răspuns că este prematură o astfel de discuţie având în vedere că liberalii au un proiect comun cu PSD în cadrul USL.
"Sunt colaborări în teritoriu între organizaţiile noastre şi, deja, le-aţi evidenţiat şi altele vor avea loc în continuare, dar în acest moment PNL are un obiectiv comun cu PSD în USL, candidatura la prezidenţiale. E prematur să ne pronunţăm", a explicat Vasile Blaga.

Ministerul Educaţiei Naţionale : 79,89% - procentul de promovare la Titularizare 2013.

Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 30 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 79,89%, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale. Au fost evaluate lucrările a 29.509 de candidaţi. Dintre aceştia, 14.098 de candidaţi (47,78%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 9.476 de candidaţi (32,11%), note între 5 şi 7. 160 de candidaţi au obţinut nota 10 (cei mai mulţi în Bucureşti - 19).
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (56,82%), iar cel mai scăzut procent, la acelaşi capitol, în judeţul Mehedinţi (30,02%). 5.935 de participanţi au obţinut note sub 5.
Contestaţiile se depun în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene (astăzi, 5 august, imediat după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv mâine, 6 august, între orele 8.00 şi 15.00). Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 8 august.

Agenţia Naţională Antidrog :  Program de formare în domeniul antidrog destinat personalului DGASPC.

Un număr de 60 de psihologi şi asistenţi sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vor beneficia de un program de formare iniţială în domeniul antidrog ce va fi derulat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în parteneriat cu DGASPC Sector 6. Potrivit unui comunicat al ANA, sesiunile de formare vor debuta în octombrie şi se vor realiza prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor. Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe ale specialiştilor DGASPC privind influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia urmând a fi familiarizaţi cu aspecte precum tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive.

"Bucharest Summer University" : 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie.

Studenţii din 26 de ţări vor participa, în perioada 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie a Şcolii internaţionale de vară "Bucharest Summer University" care îşi propune dezvoltarea perspectivelor participanţilor prin dialog şi dezbateri cu specialişti atât din mediul academic, cât şi din mediul de afaceri.
Ediţia din acest an îşi propune să îi familiarizeze pe participanţi, studenţi la ciclurile licenţă, masterat sau doctorat, din Albania, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Danemarca, Germania, Brazilia, Mexic, Grecia, Ungaria, Italia, Kazahstan, Muntenegru, Maroc, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina, Nigeria, Statele Unite ale Americii, Anglia cu mai multe concepte fundamentale din domeniul economic. Participanţii vor putea să înveţe despre cum va influenţa evoluţia economiei viitorii antreprenori şi manageri, despre impactul unui sistem de contabilitate în concordanţă cu măsurile de natură financiară sau strategii competitive ale corporaţiilor. Evenimentul este organizat de Academia de Studii Economice, Asociaţia Absolvenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (Alumni ASE) şi Uniunea Studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prin intermediul Senatului Studenţilor, în parteneriat cu Fundaţia "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României.

ANAF: Numărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi.

Numărul de posturi la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rămâne acelaşi, în cadrul procesului de reorganizare structura organizatorică a instituţiei devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.

"Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat mai devreme, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc). În următoarele şapte zile, lista tuturor posturilor vacante va fi definitivată, publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe Portal pentru a putea fi consultată de către toţi funcţionarii publici. În cazurile în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere", se spune în comunicat.

BNR  : A redus dobânda cheie de la 5% la 4,5% pe an.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni, reducerea ratei dobânzii de politică monetară, de la 5% la 4,5% pe an, mai mult decât se aşteptau analiştii financiar bancari, care anticipau o scădere la 4,75%, banca centrală menţinând totodată ratele rezervelor minime. Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat şi raportul trimestrial asupra inflaţiei, care va fi prezentat miercuri într-o conferinţă de presă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta luni, 5 august, comunicatul detaliat pe tema şedinţei CA, într-un briefing de presă. Cei mai mulţi analişti financiar-bancari credeau că BNR va reduce luni dobânda de politică monetară de la 5% la 4,75%. Ei anticipau, totodată, că rezervele minime obligatorii vor rămâne nemodificate atât pentru pasivele în lei, cât şi pentru cele în valută.

Direcţia Naţională Anticorupţie : A primit o plângere penală în cazul neregulilor din Portul Constanţa.

Grup Servicii Petroliere a înaintat o plângere penală către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva conducerii Portului Constanta care este acuzată că a încheiat pe 1 februarie, cu o firmă olandeză, un contract păgubos pentru stat în vederea realizării digului de larg. Potrivit plângerii penale, directorii Portului Constanta ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra interselor persoanei şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Principala acuzaţie este modificarea contractului de achizite după momentul finalizării procedrii de selectrie, în sensul diminuării costurilor aferente construcţiei proiectului. Directorii Portului Constanţa au semnat două contracte cu două firme olandeze, unul de construcţie şi unul de consultanţă, pentru construirea digului de larg. Potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor obţinut de HotNews, ambele acorduri contractuale au fost modificate după adjudecare, în favoarea firmelor olandeze şi în dauna statului.
În plângerea penală se arată că autoritatea contractantă a stabilit un cost zero pentru toate utilităţile aferente proiectului, instituind astfel cheltuieli majore în sarcina fondurilor publice care urmează să achite aceste utlitati. Aceste modificări ale contractului (cel de construire) au fost realizate prin excluderea a secţiuni întregi din contractul care a fost prezentat iniţial participanţilor la procedura de atribuire. "În acest sens, deturnarea scopului legii în sensul modificării contractului după placul părţilor contractante tinde să adâncească neîncrederea în capacitatea statului român de a supraveghea respectarea legii şi aplicarea acesteia în limitele stabilite implicit prin aceasta", se mai arată in plângere.

Grecia : Vrea să vândă Eurobank în două etape.

Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acţiuni, după ce a recapitalizat instituţia de credit cu fonduri puse la dispoziţia statului elen printr-un program finanţat de ţările din zona euro şi FMI.
Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acţionariat a unui investitor privat cu un pachet de acţiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.
Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.
Participaţia investitorului privat va creşte ulterior peste pragul de 50%.

China : Se pregăteşte să renunţe la politica copilului unic.

Potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, Comisia de Planificare Familială pregăteşte propuneri de ridicare a interdicţiei privind naşterea unui al doilea copil, dacă oricare dintre părinţi este un copil unic. Purtătorul de cuvânt al agenţiei a declarat că scopul acestor măsuri vizează "îmbunătăţirea" politicii privind familia şi confirmă informaţiile scurse către presă, potrivit cărora se pregăteşte o schimbare majoră în acest sens.
Potrivit The Daily Telegraph, se aşteaptă ca noile norme să intre în vigoare la începutul anului viitor şi ar putea fi extinse la toate familiile până în 2015.
Politica copilului unic datează, în forma sa originală, din 1971, şi a condus până în prezent la 336 de milioane de avorturi şi la 222 de milioane de sterilizări, de multe ori prost executate în regiunile sărace. Abuzurile recente au provocat scandal, în condiţiile în care pe internet au circulat fotografii cu o tânără mamă, întinsă alături de un copil pe deplin dezvoltat, după ce a fost luată de poliţie pentru că nu şi-a putut plătit "taxa de compensare socială" pentru un copil ilegal. Tânăra a fost nevoită să facă avort, chiar înainte de naşterea naturală.

Pakistan: Cel mai înalt nivel de alertă teroristă decretată la Islamabad.

Autorităţile pakistaneze au decretat luni în capitala ţării Islamabad cel mai înalt nivel de alertă teroristă după ce au primit informaţii despre un atac în pregătire împotriva sediului forţelor aeriene, relatează luni canalul de televiziune pakistanez Geo Tv, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.
Câteva unităţi ale forţelor pakistaneze de securitate au desfăşurat duminică operaţiuni în munţii situaţi la nord de Islamabad. Mai mulţi presupuşi militanţi islamişti au fost reţinuţi în urma acestui raid. Trupele de securitate din zona montană au primit comanda să rămână pe poziţiile ocupate până la sfârşitul măsurilor pentru prevenirea ameninţării teroriste.
Poliţia din Islamabad şi-a multiplicat numărul patrulelor pe străzile capitalei, sporind securitatea din jurul instituţiilor guvernamentale şi de stat, precum şi în locurile dens populate şi circulate şi la obiectivele de infrastructură

ŞTIRI METEO

MARŢI  6 AUGUST 2013


Vremea în România va fi caniculară în regiunile vestice şi sud-vestice şi călduroasă în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 37 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade. Cerul va prezenta înnorări în zona de nord-est a țării și în Carpații Orientali, unde izolat vor fi ploi şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Pe litoral, cerul va senin, vântul va bate slab, dinspre vest, iar maxima zilei va atinge 28° Celsius. În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu cer variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 18…20 grade.


PERSONALITĂŢI

Guy de Maupassant

Henri René Albert Guy de Maupassant  (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa - multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii '1870. Talent mai degrabă viguros decât rafinat, fără neliniști metafizice, Maupassant nu avea mari disponibilități afective, nici idei care să-l conducă la deformarea realității; nici inima nu-i pretindea să o hrănească cu iluzii, nici spiritul nu căuta răspunsuri sau vreo demonstrație. Format sub directa îndrumare a lui Flaubert, a învățat să surprindă caracterul original și particular al lucrurilor, să aleagă expresia care scoate la iveală acest caracter. Odată format după calapodul maes-trului, Maupassant s-a apucat să scrie nuvele, povestiri scurte și romane, remarcabile prin acuitatea ob-servației și prin simplitatea frustă și robustă a stilului. În cazul lui Maupassant, nu se poate vorbi de o filozofie profundă. El țintește latura urâtă din om, mediocritatea și violența lui, egoismul lui atroce, omul puternic și viclean în funcție de temperament și condiție socială vânând plăceri și bani, satisfacerea poftelor fizice și obținerea de bunuri materiale. În evoluția personajelor sale, nici urmă de excese filo-zofice, dar nici de excludere a priori a psihologiei. Personajele sunt trupuri, dar și spirite și suflete.

Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, - bărbat ambițios și seducător, bel-homme, arivist și oportunist - de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cardăşiei dintre marea finanțare, politică și presă.
Scriitor prolific - peste 300 de nuvele și povestiri scurte, 6 romane, 3 piese de teatru, un volum de versuri și 3 volume de impresii de călătorie - Guy de Maupassant rămâne una din figurile de seamă ale literaturii franceze din secolul al XIX-lea.

John Huston

John Marcellus Huston (n. 5 august 1906, Nevada, Missouri - d. 28 august 1987, Middletown, Rhode Island) a fost un celebru regizor american de film și scenarist, laureat cu Premiul Oscar.
A regizat printre altele și renumitele filme clasice: Șoimul maltez (1941), The Asphalt Jungle (1950), Comoară din Sierra Madre (1948), Key Largo (1948), Regina africană (1951),
Drumul spre victorie (1981) și Onoarea familiei Prizzi (1986). A fost fiul actorului Walter Huston şi tatăl actriţei Anjelica Huston şi a rămas o legendă a Hollywoodului prin cele 40 de filme realizate. A murit de emfizem pulmonar la 28 august 1987.




Marin Preda 

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un academician, nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român.
La 5 august 1922, în comună Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.


În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” pubică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvelă care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvelă Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.
În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.
Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.
În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Națională (parlamentul). Între 1975 și 1980 locuiește în București pe stradă (pictor) Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

La mulţi ani!

Dan Grigore

Dan Grigore (n. 6 august 1943, București) este un muzician român, pianist și profesor de pian. Se naște în București, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucureşti (șef de promoție) și apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moștenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influența ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani și se va dedica unei cariere muzicale Începe să studieze pianul și teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continua studiul cu Florica Musicescu (arta pianistică) și academicianul Mihail Jora (armonie și compoziție), profesor al lui Dinu Lipatti și prieten apropiat al lui George Enescu. În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între 1965-1967 își continuă studiile la Universitatea Naţională de Muzică din București, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora și cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzică din Viena (clasa profesorului Richard Hauser). Datorită refuzului său de a -l sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison - Wisconsin - SUA (1969-1971) și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susțină concerte în străinătate. În 1987 primește o invitație din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului Internaţional Visitor. Invitația este refuzată de Elena Ceaușescu personal.




Debutează la vârsta de 14 ani, într-un concert cameral Enescu, alături de soliști consacrați. Între 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu. Este laureat al Concursului internațional George Enescu, la edițiile din 1961 și 1967. În 1968 este laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal. Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputația sa este în continuă creștere și primește numeroase invitații, atât în Europa de Vest, cât și în Est. Marginalizat de regimul Ceaușescu, i se interzice să mai concerteze în străinătate. În 1979 devine Solist al Filarmonicii George Enescu din București, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim.
După căderea regimului Ceaușescu, are o bogată activitate concertistică, susținând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga etc. În 1996 susține trei concerte împreuna cu Orchestra Filarmonică din München, sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache, la München. Acestea au fost ultimele concerte ale marelui dirijor, care l-a apreciat foarte mult, Dan Grigore fiind singurul pianist român cu care acesta a colaborat.
Debutează în activitatea didactică în anul 1967, când primește o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din București. Va activă la această catedră până în anul 1979, când este constrâns de autoritățile vremii să renunțe la clasa de pian. După Revoluția din 1989 și prăbușirea regimului comunist, își reia activitatea didactică la cererea studenților, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din București. Între 1996 - 1999 este profesor la Universitatea de Muzică din Cluj. În anul 2000 devine șef al catedrei de pian de la Universitatea de Muzică din București. Este și Prorector de Onoare al Universității de Muzică București, din anul 2000. Ca profesor, susține masterclass-uri și conferențiază la Birmingham, Tokyo și Sorrento.

Premii și distincții

    - Dublu laureat al Concursului internațional "George Enescu", edițiile 1961 și 1967
    - Laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal, 1968
    - Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordat de Guvernul Francez în februarie 1999
    - Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2000
    - Premiul Asociației Criticilor Muzicali
    - Premiul Discului pentru CD-ul Recital Chopin live
    - Doctor Honoris Causa al Universității de Arte George Enescu din Iași în 2005
    - Decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2007

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 5 AUGUST...............

Evenimente

    1424: Prima mențiune a vămii Calafat.
    1583: Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John's, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.
    1858: Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic.
    1882: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu sosește la Londra pentru o audiență cu regina Victoria
    1926: Harry Houdini realizează cea mai mare realizare a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada.
    1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).
    1960: Burkina Faso devine independentă față de Franța.
    1962: Nelson Mandela este întemnițat. El va fi eliberat abia în 1990.
    1966: The Beatles lansează albumul Revolver.

S -a născut în............

    1540: Joseph Justus Scaliger, astronom francez (d. 1609)
    1623: Antonio Cesti, compozitor italian (d. 1669)
    1802: Niels Henrik Abel, matematician norvegian (d. 1828)
    1811: Ambroise Thomas, compozitor francez (d. 1896)
    1813: Ivăr Aasen, poet norvegian (d. 1896)
    1844: Ilia Repin, pictor rus (d. 1930)
    1850: Guy de Maupassant, scriitor francez (d. 1893)
    1866: Carl Harries, chimist german (d. 1923)
    1869: J. C. W. Beckham, politician american (d. 1940)
    1877: Tom Thomson, pictor canadian (d. 1917)
    1883: Constantin Bedreag, fizician român (d. 1963)
    1889: Conrad Aiken, scriitor american (d. 1973)
    1905: Wassily Leontief, economist rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1999)
    1906: John Huston, regizor american (d. 1987)
    1906: Ettore Majorana, fizician italian (d. 1938)
    1907: Niculae Comănescu, alpinist român (d. 1936)
    1911: Robert Taylor, actor american (d. 1969)
    1922: Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1980)
    1930: Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a pășit pe Lună (d. 2012)
    1938: Rodica Popescu Bitănescu, actriță româncă
    1943: Dan Grigore, pianist român, elev al Cellei Delavrancea și al lui Mihail Jora
    1968: Marine Le Pen, politiciană franceză

Decese

      882: Ludovic al III-lea al Franței (n. 863)
    1729: Thomas Newcomen, inventator englez (n. 1663)
    1792: Frederick North, Lord North, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1732)
    1957: Heinrich Otto Wieland, chimist german, laureat Nobel (n. 1877)
    1895: Friedrich Engels, filosof și militant socialist german (n. 1820)
    1901: Prințesa Victoria, împărăteasă a Germaniei, fiica reginei Victoria (n. 1840)
    1946: Wilhelm Marx, avocat și politician german, al 17-lea cancelar al Germaniei (n. 1863)
    1962: Marilyn Monroe, actriță americană (n. 1925) 
    1976: Vasile Zăpârțan, preot român unit, adversar al regimului comunist (n. 1918)
    1983: Bart Jan Bok, astronom american de origine olandeză (n. 1906)
    1984: Richard Burton, actor britanic (n. 1925)
    1998: Coca Andronescu, actriță română de teatru și film (n. 1932)
    2000: Sir Alec Guinness, actor britanic de teatru și film (n. 1914)
    2007: Florian Pittiș, actor și interpret român (Pasărea Colibri) (n. 1943)




Valori răsturnate ... sistemul corupției





  Un imens Laborator în care s-a făcut un transplant : Laborator numit România. Cobaii, mai bine zis pacientul, nimeni altcineva decât poporul român. Şi-au dezvoltat o academie, la Piteşti, la începuturi, în 1947, şi  a durat multe decenii, dar  finalul se apropie foarte curând dacă nu rupem experimentul. Scopul principal este îndobitocirea unui popor. Laboratorul a creat o boală greu de vindecat, a creat cancerul comunist. A fost greu de extins, aşa că au început la scară mică, cu o mână de oameni, având ca dascăl, inventatorul bolii :  "Marele urs de la răsărit". Au creat puşcarii şi lagăre, unde au ucis competenţa şi valoarea, înlocuindu-le cu minciuna, incompetenţa şi corupţia.
Da, sistemul de valori este răsturnat : COMPETENŢA ŞI BUNA CREDINŢĂ au fost înlocuite de CORUPŢIE ŞI INCOMPETENŢĂ!
După 42 de ani de comunism, au urmat alţi 23 de anide post comunism. CORUPŢIA s-a generalizat şi INCOMPETENŢA  a luat conducerea peste COMPETENŢĂ.

  42 de ani, românilor li s-a predat lecţia :

- Dă şpagă la doctor, da şpagă pentru ca să primeşti locuinţa, da şpagă la poliţai, da şpagă la măcelar, da şpagă dacă vrei un loc de muncă mai bun, da şpagă dacă vrei să termini o facultate, da şpagă dacă vrei să avansezi la locul de muncă.!
- Dacă ai pile şi relaţii, te descurci mai uşor, te poţi strecura şi fără să munceşti şi de ce să mai înveţi la facultate, de ce să mai înveţi o meserie.!
-Dacă ai posibilitatea la locul de muncă să furi ceva, fură,  doar nu este al tău şi nu furi de la oameni, doar furi de la stat, ; şi, iaca aşa, şi-au făcut case şi averi mulţi...!
-Dacă ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim.

  Aşa, că după ce cei 42 de ani de învăţare a metehnelor... au venit "anii eliberării" şi profesioniştii care s-au descurcat prin ŞMECHERIE au trecut la butoane şi au ajuns "mari valori" în ochii multor români. Ei şi-au continuat metehnele şi au predat ştafeta "tinerei generaţii, şi au dat mai departe " lecţia învăţată în comunism". Şi-au băgat copiii în funcţii cheie peste tot unde puteau câştiga uşor, iar mai apoi, au dezvoltat sistemul de relaţii, şi la momentul actual, în afară de domeniile prost plătite trebuie să ai mare noroc să poţi lucra în domeniul pe care l-ai învăţat. Nu a contat dacă ştii sau nu  ceea ce faci ;  dacă unul ştie treaba îl exploatăm pe acela, pentru că e om simţit şi de bună credinţă, care ştie domeniul pe care l-a învăţat,îl face cu dăruire; acest lucru ei l-au exploatat.


   Boala este la un nivel foarte avansat! Ei au strâns averi şi puteri de neimaginat într-o societate normală, cu banii şi puterile acumulate. Săraca VALOARE este îngenuncheată NON VALORII! Valoarea micuţă şi pricăjită, valoarea încearcă să murmure, dar sistemul propagandistic este pe mâna NON VALORII, ea propagă un circ ieftin, un spectacol dezolant .

   De acum nu îi mai interesează, se afişează pe faţă, îşi afişează puterea şi banii pe faţă! Păi ce, puterea este a lor.! Fac legi după bunul lor plac punându-şi interesele în faţă! Ei ştiu bine că multor români le este lehamite. Mai există câţiva care se mai ridică şi strigă, dar aparatul electoral este pe mâna lor, ei  vor schimba votul în favoarea lor, din pix, utilizând minciuna.




OARE VALOAREA ESTE ÎNVINSĂ?












Ele , valorile cândva au existat ... și mai exista ... dar sunt călcate în picioare de non valoare !


duminică, 4 august 2013

PRUNCUL INTRONIZAT & Tiberiu Vanca

PRUNCUL INTRONIZAT  
Dacă ne-am fi titrat acest material „România la mâna hoţilor” n-am fi greşit. Nu ne vom sfii, însă, să folosim ca punct de plecare al tezei pe care dorim să o propunem, un subiect marcat de o extrem de dezvoltată capacitate criminogenă. Ne referim la Dan Voiculescu, pe care, unii, îl declară persoană controversată, etichetă ce ni se pare neacoperitoare întrucât subiectul nu este într-atât de blând lovit de mârşăvii, fiind în fapt una din persoanele cele mai compromise din sfera celor ce s-au învârtit chiar şi în înaltele sfere ale puterii. Iar pentru a intra în subiect vom începe cu D.V. delaţionistul, pentru că se ştie de acum că a fost turnător al securităţii şi nu unul oarecare cât unul din cei mai sârguincioşi, motiv pentru care pentru a-i convinge pe securişti de disponibilitatea de a trece peste cadavre şi-a turnat rudele apropiate, Silaghi Paraschiva şi întreaga s-a familie. În ordine: sunt doar câteva zile de când, neobligat de nimeni, prin mijlocirea unui canal de ştiri, şi-a asumat autoratul celor două aşa numite suspendări ale Preşedintelui României, respectiv, cel puţin în a doua, operă de tristă amintire, nealegând, alături de complicii săi, mijloacele, a atentat la statul de drept, deoarece mijloacele uzitate au făcut parte din arsenalul mijloacelor prin care se instrumentează o „lovitură de stat”. Declaraţia televizată din zilele premergătoare loviturii de stat că în planul de cuceriri urmărit intră şi deturnarea justiţiei de la rang de putere distinctă în stat, la instituţie aservită autorilor atentatori la destabilizarea ţării. Deferit Justiţiei pentru privatizarea ICA Băneasa. Învinuit pentru complicitate la şantaj (RCS - Bendei), utilizarea unui canal TV în scopuri infracţionale, împrejurare aflată sub urmărire penală. Sunt doar câteva din faptele infamante ce planează asupra acestui personaj care prin mijloace limitativ amintite mai sus a hotărât, să-şi realizeze o suită de interese deturnând România de la parcursul său de stat democratic, la destin de stat cu justiţie controlată de către cercurile mafiote la vârful cărora se situa.
GURA DE OXIGEN
Pasul întâi: Afirmaţii nechibzuite, şi măsuri neadecvate pornite de la Preşedintele României la adresa şi în dauna unei personalităţi aflată în respectul populaţiei se lasă cu ieşirea în stradă a Târg-Mureşenilor. Cu un astfel de cadou, la mână, opoziţia condusă de Uniunea Social Liberală (USL) prin prepuşii săi din capitală şi teritoriu scoate populaţia în stradă şi prin mijloace neelucidate deplin, în sensul că nu se ştie la zi, ce s-a plătit, cât s-a plătit şi de către cine, se derulează o migrare masivă a parlamentarilor puterii la opoziţie.
Pasul doi: Destructurarea puterii prin trecerea în masă a deputaţilor şi senatorilor acesteia la partidele din coaliţia aflată în opoziţie duce în mod firesc înspre:
Pasul trei: Două moţiuni de cenzură spulberă guvernele Boc şi Ungureanu şi obligă pe preşedintele ţării să desemneze un reprezentant al USL cu formarea noului cabinet. Cum zarurile erau de cu un an înainte aruncate de către coaliţia roşu-galbenă, în sensul că reprezentantului PSD i se destină Palatul Victoria, iar celui al PNL Cotroceniul, Preşedintele Traian Băsescu a jucat cartea morbidă, oferindu-i post-adolescentului Victor-Viorel Ponta sarcina formării noului guvern.
DESPRE FORMAREA PERSONALITĂŢII
Iar pentru că vom discuta despre un tânăr cu carenţe de personalitate, se impune o discuţie despre termenii formativi ai acesteia.
În durata juvenilă a existenţei individul învaţă, observă, iar atunci când necesitatea o cere ia atitudini. Sunt primii paşi în formarea şi consolidarea personalităţii. Puterea de percepţie ce stă la baza formării şi consolidării personalităţii, presupune capacitatea persoanei de a întemeia convingeri, urmate de transpunerea acestora în acte de comportament, nu înainte de a decela că paşii pe care urmează a-i face sunt în deplin acord, cu legea, cu morala, presupunând acte şi fapte deplin acoperite de echitate, de respect pentru cei „de aproape”, a conştiinţei că actele şi faptele ce în virtutea capacităţii sale de mişcare le propune să se adauge drept cărămizi esenţiale progresului social, şi trepte de accedere înspre mai mult şi mai bine în structurile civilizaţiei.
IDENTITATEA LUI VICTOR –VIOREL PONTA
Nu putem omite asumarea ce şi-a făcut-o cu doar câteva zile în urmă Dan Voiculescu, respectiv că este autorul celor două suspendări din funcţie a Preşedintelui României. Prima cea din 2007, pusă la cale de către Dan Voiculescu îl are complice pe Călin Popescu Tăriceanu, prim ministru în funcţie la data comiterii actului criminal. Spunem criminal pentru că operaţia de înlăturare din funcţie a Preşedintelui unui stat democratic de către un personaj obscur, cum a fost şi este Dan Voiculescu, pe de o parte, nu cumulează datele unei mişcări politice, în condiţiile în care mişcarea se realizează prin punerea la dispoziţie a persoanelor aflate în complicitate cu autorul a unui imperiu mediatic, împrejurare ce presupune, investire de fonduri şi cheltuială materială imensă, iar pe de altă parte îl are în principalul scaun complicitar pe Călin Popescu Tăriceanu un personaj cu dispreţ faţă de morală şi faţă de lege. Este suficient să amintim că la data scrierii acestui studiu persoana se află după al patrulea divorţ şi după a cincea căsătorie. Ori ce pretenţie se poate avea de la cineva care-şi schimbă nevestele precum ciorapii?
În ce îl priveşte pe Victor Viorel Ponta poate fi declarat repetent la morală, în sensul că punându-i-se la mână un mandat de prim-ministru de către Traian Băsescu, era dator, odată, la o minimă atitudine căreia îi vom spune de sportivitate, prin faptul de a nu-l lovi pe cel care l-a avansat la doar câteva minute după instalarea în fotoliul obţinut, iar a două oară măsura de putere aşezată la suspendarea preşedintelui din calitatea sa prim-ministerială să fie una de autor şi nu de complice al unui al doilea sau al treilea, pentru că aşa cum rezultă din declaraţia publică a lui D.V. prim ministrul a exercitat o atitudine de codoş, iar ceea ce înseamnă a fi un codoş trebuia să-i atragă atenţia lui V.V.P., dacă nivelele sale de educaţie merg până într-acolo încât să-i deceleze înţelesurile.
V.V. P. este o persoană profund nepregătită pentru a se manifesta la nivelul vârstei sale biologice. În plină maturitate îşi doreşte un titlu academic, drept care face două mişcări discutabile:
Prima :Alege îndrumător doctoral o persoană asupra căreia planau severe bănuieli că se pretează la ilegalităţi. Este vorba de Adrian Năstase, persoană ce s-a vădit a fi comitent de acte antisociale, pentru care a suportat rigorile legii. A.N. la data angajării conducerii lucrării doctorale în discuţie se afla sub observarea opiniei publice cu bănuiala că are o orientare sexuală nu tocmai în regulă. Cunoaştem şi o monografie adusă la public de o rudă a acestuia (Năstase şapte case) prin care mărturiseşte că în ascendenţa familială a acestuia s-au semnalat orientări sexuale neortodoxe. Credem că nealinierea la lege şi morală a îndrumătorului aruncă semne de întrebare şi privitor la capacitatea ştiinţifică a acestuia.
A doua: Doctorandul V.V.P. atacă activitatea de preparare a doctoratului cu atitudini de şcolar ce copiază. Mai exact având obligaţia să susţină o teză doctorală, se vădeşte incapabil să o redacteze drept care se pretează la cea mai urâtă apucătură academică, copiază literă cu literă zeci de pagini dintr-o monografie aflată în circulaţie, nu aplică cuvenitele semne de citare comiţând astfel un plagiat ordinar. Descoperit, în loc să ia o atitudine de onoare, foloseşte aparatul ministerial în fruntea căruia se afla ca prim ministru, pentru a fi scos basma curată. Vinovat de furt intelectual, stă fără să roşească în jilţul prim-ministerial.
I s-au lipit pe frunte câteva reproşuri: unul că guvernează de la televizor, fiindcă zi de zi se perindă pe la câte staţii de televiziune apucă, iar a doua datorită unei instabilităţi în declaraţiile publice, cele de lunea nu aduc cu cele de marţea şi aşa mai departe cu toate că se referă la aceleaşi subiecte, astfel că s-a spus despre el că „Minte cum respiră!”
În zilele loviturii de stat atât el cât şi Crin Antonescu au persiflat intervenţiile oamenilor de stat occidentali iar printre aceştia referiri lipsite de delicateţe au comis la adresa Angelei Merkel, Cancelarul Germaniei. Post lovitură de stat Comisia Europeană i-a vârât în buzunar unsprezece îndrumări punctuale privind repararea relelor comise. Evident că a trebuit să trudească. Pe această serie de eforturi a făcut o vizită în Germania, vizita firească de îndreptare a gafelor din vara anului 2012. Presa i-a amendat afirmaţia privind discuţiile îndelungate cu Cancelarul german spunând că au fost atât de îndelungate încât au durat doar cinci minute. Şi cum adevărul era greu de ocolit, a spus că dineul a durat, două ore şi atât el cât şi delegaţia ce l-a însoţit au discutat cu documentele pe masă. Dar a uitat să ne spună dacă documentele de referinţă nu s-au îmbibat cu lichide, cu sosuri şi ceva grăsimi din cele ce au făcut obiectul mesei. Şi peste toate teamă ne este că „Victoraş” şi-a permis necuviinţă de a vorbi cu gura plină! Şi atenţie o astfel de ospătare nu aduce a protocol cât doar a proastă creştere!.
A PROPUS O GUVERNARE SPRIJINITĂ PE
INFRACTORI.
Instalează în fotolii de miniştrii ai educaţiei două persoane ce s-au dovedit a face parte din familia s-a spirituală (a se înţelege cu aceleaşi apucături). Corina Dumitrescu, ministru în primul cabinet Ponta s-a dovedit a fi o mincinoasă notorie, şi peste toate şi plagiatoare, fiind persoană acţionată în instanţă de către victima furtului intelectual, drept care i s-a retras mandatul la preţ de doar câteva zile după instalare.. Nici la a doua mână V.V.P. n-a fost mai norocos. Îl numeşte ministru pe Ioan Mang, persoană ce aidoma primului ministru şi antecesoarei sale s-a dovedit a fi plagiator şi trebuie să fie înlocuit în scurtă vreme după instalare.
Se pare că în familia ministerială română de sub păstorirea lui Victor Viorel Ponta nu este loc pentru mai mulţi plagiatori, cât pentru unul singur, în persoana primului ministru.
Dacă cei doi hoţi mai mărunţi, C. Dumitrescu şi I. Mang, au rezistat puţin nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu infractorul cel mare, îl numim pe Relu Fenechiu, persoană ce a rezistat în fruntea Ministerului Transporturilor, în pofida protestelor interne şi externe privind menţinerea sa în echipa guvernamentală, în condiţiile în care trecutul infracţional i se cunoştea. A fost nevoie să vină sentinţa judecătorească prin care s-a stabilit un record absolut la nivelul vieţii ministeriale române, respectiv condamnarea la cinci ani de închisoare a unui ministru în funcţie.
Despărţirea prim ministrului de ministrul infractor s-a făcut în termeni amiabili. Şeful guvernului n-a prididit să-i aducă laude pentru servicii ireproşabile. Numai că prin serviciile prestate ministrul cu pricina i-a aruncat în mâini un;
UN CARTOF FIERBINTE
Este vorba de privatizarea Companiei C.F.R.- Marfă. La care se aştepta un investitor strategic, iar dintre cei care au venit s-au retras atâţia încât în final să rămână unul singur, în persoana lui Gruia Stoica, posibil cel care trebuia să rămână, proprietarul Grupului Feroviar de transport marfă, companie care s-a înălţat încet, încet, prin căpuşarea C.F.R. Marfă, şi privitor la care unii gazetari (Lumea lui Banciu spre exemplu) au avansat informaţia că între Gruia Stoica şi persoana primului ministru ar exista ceva relaţii mai apropiate, „bârfă”, dacă este să fie, pe care întâiul ministru al ţării nu s-a obosit să o conteste în vreun fel. În clipele în care V.V.P. în calitatea sa de uns peste miniştrii şi-a luat adio, cu bezele, de la R.F., a declarat că acesta din urmă a făcut o privatizare ireproşabilă. Numai că de ireproşabilă ce a fost, sub aspectul responsabilităţii cei revine se fereşte de răspunderea ce ar deriva din această operaţie ca „dracu de tămâie”. Mai mult a declarat la unul din posturile TV. că preşedintele i-ar întinde o cursă penală. Să fie oare loc şi de o implicaţie penală în privatizarea ireproşabilă operată de Fenechiu?.
S-a ajuns la situaţii de un savuros comic. Preşedintele i-a lăsat termen până la 23 august să-şi asume răspunderea pe privatizare. A făcut spume. A susţinut şi susţine că nu el este cel ce trebuie să-şi asume răspunderea ci C.S.A.T. în timp ce prezidenţia o ţine că operaţia marşează pe răspunderea guvernului. S-a adresat CSAT-ului cu cerere să se întrunească. ŞI văzând că lucrurile întârzie a plecat în concediu. Numai că preşedintele, a convocat CSAT-ul şi odată întrunit n-au avut ce analiza pentru că guvernul a uitat să spună de ce trebuie convocat. Au urmat alte discuţii, dintre care de ce s-a întrunit acum şi de ce a fost o convocare de urgenţă ? Iar pentru aplicarea cireşei pe tort V.V.P. a ieşit la un post TV şi a spus: „Dacă Preşedintele Băsescu vrea să saboteze guvernul să ştie că nu mai are decât un singur an!” (evident pentru sabotaj).

4 august 2013

Tiberiu Vanca

Gânduri de seară..............



Vânt aspru, plângător,
Prea trist ca să mai cânţi,
Vânt şui, care sub nori,
Prin noapte, te frămânţi.
Furtună ce-n van plângi,
Pădure, tu, scălâmbă,
Şes trist şi râpi adânci,
Bociţi, căci lumea-i strâmbă ! (P. B. Shelley)










Drew Johnson, jurnalist concediat pentru că a scris contra lui Obama

Democraţiile sunt sisteme fluide, în permanentă schimbare, în care raporturile de forţe se modifică permanent şi echilibrele se rebalansează continuu.

Tendinţele antidemocratice există. Ele se manifestă public în toate domeniile, de la asistenţă medicală şi cultură până la politica la cel mai înalt nivel. Nu există zi în care să nu se întâmple ceva mai mult sau mai puţin dramatic în această materie. De multe ori, chiar despre aceasta scriem.

Evident, din toată povestea pe care o vom spune în continuare unele minţi sfertociclice ori interesate vor înţelege astfel:

Ai văzut, mă? Şi la ei se întâmplă şi e democraţie. Deci la noi e democraţie, e normal şi suntem îndreptăţiţi să procedăm astfel.

Nu, nu sunt îndreptăţiţi nici la noi, nici la ei.

Ioan Bălan, episcop român unit, deținut politic în pușcăriile comuniste decedat 4 august 1959

"
Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880Teiușcomitatul Alba de Jos - d. 4 august 1959, la Ciorogârla, lângă București) a fostepiscop greco-catolic de Lugoj, deținut politic.


Ioan Bălan s-a născut la 11 februarie 1880, la Teiuș, pe atunci în comitatul Alba de Jos, din părinții Ștefan Bălan și Ana, născută Muntean. A făcut studiile liceale la Blaj, iar studiile teologice la Budapesta și Viena.
A fost hirotonit preot în anul 1903. A activat ca paroh al Bisericii Sf. Vasile din str. Polonă și protopop al românilor greco-catolici din București. În anul 1936 a fost ales episcop de Lugoj. Consacrarea sa episcopală a avut loc la 18 octombrie 1936în Catedrala din Blaj.
În 29 octombrie 1948, în contextul interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma(Greco-Catolice), a fost arestat de autoritățile comuniste. În ciuda vârstei înaintate a fost dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, apoi la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, iar din 1950, după refuzurile sale consecvente de a trece la Biserica Ortodoxă Română, a fost închis la Sighet. Acolo a fost supus unor munci istovitoare. În 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeș, ulterior a fost transferat la mănăstirea Ciorogârla, unde s-a stins din viață în anul1959.

Dr. IOAN BĂLAN, MARTYRUS PRO FIDE 
Erstmals hörte ich im Februar 1969 von Dr. Ioan Bălan Bischof von 
Lugoj als sein Weihbischof Ioan Ploscaru in einem Brief über seinen 
amtsbehinderten Ordinarius berichtete und mir 2 Documents mit der Signatur 
von Ep. Ioan Bălan für meine Bischofsautographensammlung schenkte. Dr. 
Ioan Bălan, geboren 11.II.1880 in Teiuş (Dreikirchen/ Tövis) Erzdiöcese 
Făgăraş, Priesterweihe 5.VII.1903, ist der achte Bischof, der mit der 
päpstlichen Bulle „Apostolicum Ministerium” von Papst Pius IX am 
26.XI.1853 kreierten rumänisch-unierten Diöcese Lugoj. Die Bischofsweihe 
des neuen Oberhirten Ioan Bălan wurde in Blaj am 18.X.1936 vollzogen, 
wobei dem neuen Hauptkonsekrator und Metropoliten Erzbischof Alexandru 
Nicolescu die Bischöfe Iuliu Hossu von Cluj-Gherla und Alexandru Rusu 
von Maramureş assistierten. 
Hier die Amtsvorgänger in der Döcese Lugoj: 
1. Alexandru Dobra (1854-1870; †13.IV.1870, Lugoj) 
2. Ioan Oltean (1870-1873; †29.X.1877, Beiuş) 
3. Victor Mihalyi de Apsa (1875-1895; †21.I.1918, Blaj) 
4. Demetriu Radu (1896-1903; †8.XII.1920, Bucureşti, Martyr im 
Senatsattentat) 
5. Vasile Hossu (1903-1912; †13.I.1916, Budapesta) 
6. Valeriu Traian Frenţiu (1912-1922; †11.VI.1952, Sighet, Martyr) 
7. Alexandru Nicolescu (1922-1936; †5.VI.1941, Blaj) 
8. Ioan Bălan (1936-1959; †4.VIII.1959, Martyr) 
9. Ioan Ploscaru (als Geheimbischof 1959-1990, 1990-1995; 
†31.VII.1998, Lugoj) 
10. Alexandru Mesian (seit 20.XI.1995) 
Das Pontificat von Bischof Dr. Bălan war geprägt von der hohen 
Spiritualität und Gelehrsamkeit des Oberhirten und seiner Liebe und seinem 
Verständnis für die Gläubigen. Besonders in den Jahren während des II-ten 
Weltkrieges und folgende veröffentlichte Bischof Bălan mehrere 
Diöcesan-Pastoralschreiben von grosser religiöser Tragweite und 
Aussagekraft zur Stärkung der Glaubenstreue seiner Diöcesanen. 
Viele Jahre war Bischof Bălan von den politischen Machthabern an der 
Ausübung seiner Apostolischen Arbeit gehindert. In seiner eigenen 
Glaubenstreue pro Ecclesia et Pontifice blieb er dennoch Vorbild bis zu 
seinem Ableben/ Ermordung am 4.VIII.1959. 
Sein Bischofsschicksal ist als Martyrium anzusehen und so gilt Bischof 
Bălan als Servus Dei in Rahmen des Beatificatiosprozesses in der Diöcese 
Lugoj. 
HOFRAT DR.MANFRED KIEREIN 
(VIENA/WIEN) 

Dr. IOAN BĂLAN, MARTYRUS PRO FIDE 
Pentru prima dată am auzit de Dr. Ioan Bălan, episcopul Lugojului în februarie 
1969, când într-o scrisoare coadjutorul său Ioan Ploscaru se referea la însărcinarea primită
din partea ordinariului său şi-mi trimitea două documente provenite de la episcopul Ioan 
Bălan pentru colecţia mea de autografe episcopale. 
Dr. Ioan Bălan, născut în 11 februarie 1880 în Teiuş, arhidieceza Făgăraşului, 
hirotonit preot în 5 iulie 1903 (stil nou), este al optulea episcop al diecezei Lugojului, 
create prin bula pontificală „Apostolicum Ministerium” în 26 noiembrie 1853, de către 
fericitul Papă Pius IX. Hirotonirea episcopală a noului păstor Ioan Bălan a fost împlinită
la Blaj în 18 octombrie 1936, consacrator principal fiind arhiepiscopul mitropolit 
Alexandru Nicolescu, avându-i ca asistenţi pe episcopii Iuliu Hossu de Cluj-Gherla şi 
Alexandru Rusu al Maramureşului. 
Oferim aici şirul întâi-stătătorilor diecezei Lugojului: 
1. Alexandru Dobra (1854-1870, †13.IV.1870, Lugoj) 
2. Ioan Oltean (1870-1873, †29.XI.1877, Beiuş) 
3. Victor Mihalyi de Apsa (1875-1895, †21.I.1918, Blaj) 
4. Demetriu Radu (1896-1903, †8.XII.1920, Bucureşti, ucis în atentatul de la Senat, 
de către bolşevici) 
5. Vasile Hossu (1903-1912, †13.I.1916, Budapesta, înhumat la Gherla) 
6. Valeriu Traian Frenţiu (1912-1922, †11.VI.1952, Sighet, martir) 
7. Alexandru Nicolescu (1922-1936, †5.VI.1941, Blaj) 
8. Ioan Bălan (1936-1959, †4.VIII.1959, Ciorogârla, înhumat la Bucureşti) 
9. Ioan Ploscaru (administrator apostolic 1959-1990, episcop diecezan între 
1990-1995, †31.VII.1998, Lugoj) 
10. Alexandru Mesian, din 20.XI.1995 
Pontificatul lui Ioan Bălan a fost impregnat de o înaltă spiritualitate, de erudiţia 
înaltului păstor şi de dragostea şi înţelegerea sa pentru credincioşi. 
Mai ales în vremurile tulburi din timpul şi următoare celui de-al doilea război 
mondial, episcopul Ioan Bălan a dat pastorale pentru întărirea şi încurajarea credincioşilor. 
Mulţi ani a fost chinuit episcopul Bălan de către puterea politică, pe când dorea 
să-şi împlinească lucrarea sa apostolică. 
În fidelitatea sa personală a credinţei pro Ecclesia et Pontifice a rămas neclintit 
până la trecerea în veşnicie (martiriul) din 4.VIII.1959. 
Soarta sa episcopală a fost împlinită în martiriu, astfel că episcopul Ioan Bălan este 
un Rob al Domnului, dorindu-se accelerarea procesului său de beatificare din dieceza 
Lugojului. 
DR.MANFRED KIEREIN,
Consilier Aulic 
(Viena)













"


sursa : WiKipedia ; Sfaturi pentru urmaşii în Hristos

"Nimicnicia şi absurdul vieţii"


"Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
lar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.
Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Şi-acum- ce sens plecarea?

Un joc ce se repetă e viaţa- şi tu ştii:
Câştigul e durere şi moartea fără nume.
Ferice de copilul sfârşit în prima zi,
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.

Spun unii că există un Creator, şi zic
Că pentru a distruge, fiinţe a creat.
Fiindcă sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru că-s frumoase? Nu mai pricep nimic.

Credinţă şi-ndoială, eroare şi-adevăr,
Ca boaba unei spume, uşoare sunt şi goale.
Opacă sau bogată în irizări de cer,
Această boabă-i chipul şi tâlcul vieţii tale.

Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoşi, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristeţe, nici înserări şi zori.
Nu va mai fi nici lumea- căci gândul meu o ţine.

Un punct pierdut e lumea în haosul imens
Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens.
Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis,
Zădarnic este gândul, iar existenţa- vis.


Un joc de şah e viaţa. Destinul singur joacă.
lar noi suntem pionii. Vrând de urât să-i treacă,
Ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă
Şi apoi în cutia neantului ne-aruncă.

Tu ai să pleci spre ziuă sau poate chiar diseară.
E timpul să bei vinul cu sufletul uşure.
Tu te compari, nebune, cu o comoară rară
Şi crezi că hoţii-aşteaptă cadavrul- să ţi-l fure?

Toti cei care plecarâ au adormit pe rând
În pulberea săracă a vanităţii lor.
Să bem, şi-ascultă-aicea amarul adevăr:
Tot ce-a spus fiecare, o, Saki, a fost vânt.

Durere şi mâhnire în lumea nesfârşită,
Cu mii de taine plină - alt lucru n-am găsit.
Ai vrut mai mult să afli, o, inimă-ostenită,
Dar astăzi, la plecare, nu ştim de ce-am venit.

Se-ntunecă. Mesenii extenuaţi de viaţă
Au adormit. În umbră, priviţi ce palizi sunt!
Întinşi şi reci! Tot astfel vor fi şi în mormânt.
N-aduceti lampa! Morţii nu mai au dimineaţă.

Vreau beat să fiu într-una şi-aş vrea să dorm mereu.
Am renunţat să aflu ce-i bine şi ce-i rău.
Durerea, bucuria- la fel sunt pentru mine.
Căci zâmbetu-i solia tristeţii care vine.

Tu eşti, bătrână lume, palatul trist în care
Aleargă nopţi şi zile, spre moarte galopând.
Şi unde şahi de-a rândul visară fiecare
Mărire sau iubire - şi s-au trezit plângând.

Mă-ntreb: ce-mi aparţine cu-adevărat? Ce rost
Avui, când fără urmă am să mă pierd în moarte?
Un scurt incendiu-i viaţa. Văpăi de toţi uitate,
Cenuşă spulberată-n vânt: un om a fost.

N-aş fi venit aicea de-aş fi putut alege.
Şi chiar dacă-aş fi liber, spuneţi-mi, unde-aş merge?
Să nu te naşti mai bine-i. Dar cum să evităm?
...Acum însă că suntem - de ce să mai plecăm?".............

........................................................................................................
(Omar Khayyam - Nimicnicia şi absurdul vieţii)


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More