luni, 5 august 2013

5 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Timpul este un tămăduitor infailibil care vindecă fără niciun leac rănile sufletului."( Guy de Maupassant)


Vasile Blaga: Lista candidaţilor PDL la europarlamentare va fi definitivată în această toamnă.

Lista finală a candidaţilor democrat-liberali la alegerile europarlamentare va fi definitivată în toamna acestui an, a anunţat luni preşedintele PDL, Vasile Blaga, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
"Avem, deocamdată, înregistrate cereri la organizaţii. Ele vor fi analizate pe parcursul toamnei şi, ţinând cont şi de implicarea fiecăruia în activitatea partidului, vom stabili forma finală a listelor", a declarat liderul PDL.
Despre candidatura Monicăi Macovei pentru un nou mandat de europarlamentar pe listele PDL, Vasile Blaga a spus: "Doamna Macovei şi-a depus cererea de intenţie la organizaţia de Bucureşti, să candideze din partea PDL desigur".
Întrebat în legătură cu o alianţă între democrat-liberali şi PNL, Blaga a răspuns că este prematură o astfel de discuţie având în vedere că liberalii au un proiect comun cu PSD în cadrul USL.
"Sunt colaborări în teritoriu între organizaţiile noastre şi, deja, le-aţi evidenţiat şi altele vor avea loc în continuare, dar în acest moment PNL are un obiectiv comun cu PSD în USL, candidatura la prezidenţiale. E prematur să ne pronunţăm", a explicat Vasile Blaga.

Ministerul Educaţiei Naţionale : 79,89% - procentul de promovare la Titularizare 2013.

Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 30 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, este de 79,89%, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale. Au fost evaluate lucrările a 29.509 de candidaţi. Dintre aceştia, 14.098 de candidaţi (47,78%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 9.476 de candidaţi (32,11%), note între 5 şi 7. 160 de candidaţi au obţinut nota 10 (cei mai mulţi în Bucureşti - 19).
Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (56,82%), iar cel mai scăzut procent, la acelaşi capitol, în judeţul Mehedinţi (30,02%). 5.935 de participanţi au obţinut note sub 5.
Contestaţiile se depun în perioada 5-6 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene (astăzi, 5 august, imediat după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv mâine, 6 august, între orele 8.00 şi 15.00). Afişarea rezultatelor finale are ca termen data de 8 august.

Agenţia Naţională Antidrog :  Program de formare în domeniul antidrog destinat personalului DGASPC.

Un număr de 60 de psihologi şi asistenţi sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vor beneficia de un program de formare iniţială în domeniul antidrog ce va fi derulat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în parteneriat cu DGASPC Sector 6. Potrivit unui comunicat al ANA, sesiunile de formare vor debuta în octombrie şi se vor realiza prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor. Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe ale specialiştilor DGASPC privind influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia urmând a fi familiarizaţi cu aspecte precum tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive.

"Bucharest Summer University" : 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie.

Studenţii din 26 de ţări vor participa, în perioada 11-25 august, la cea de-a IX-a ediţie a Şcolii internaţionale de vară "Bucharest Summer University" care îşi propune dezvoltarea perspectivelor participanţilor prin dialog şi dezbateri cu specialişti atât din mediul academic, cât şi din mediul de afaceri.
Ediţia din acest an îşi propune să îi familiarizeze pe participanţi, studenţi la ciclurile licenţă, masterat sau doctorat, din Albania, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Danemarca, Germania, Brazilia, Mexic, Grecia, Ungaria, Italia, Kazahstan, Muntenegru, Maroc, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina, Nigeria, Statele Unite ale Americii, Anglia cu mai multe concepte fundamentale din domeniul economic. Participanţii vor putea să înveţe despre cum va influenţa evoluţia economiei viitorii antreprenori şi manageri, despre impactul unui sistem de contabilitate în concordanţă cu măsurile de natură financiară sau strategii competitive ale corporaţiilor. Evenimentul este organizat de Academia de Studii Economice, Asociaţia Absolvenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (Alumni ASE) şi Uniunea Studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prin intermediul Senatului Studenţilor, în parteneriat cu Fundaţia "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României.

ANAF: Numărul de posturi la nivelul instituţiei rămâne acelaşi.

Numărul de posturi la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rămâne acelaşi, în cadrul procesului de reorganizare structura organizatorică a instituţiei devenind mai flexibilă, funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiunile stabilite, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.

"Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat mai devreme, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc). În următoarele şapte zile, lista tuturor posturilor vacante va fi definitivată, publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe Portal pentru a putea fi consultată de către toţi funcţionarii publici. În cazurile în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere", se spune în comunicat.

BNR  : A redus dobânda cheie de la 5% la 4,5% pe an.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, luni, reducerea ratei dobânzii de politică monetară, de la 5% la 4,5% pe an, mai mult decât se aşteptau analiştii financiar bancari, care anticipau o scădere la 4,75%, banca centrală menţinând totodată ratele rezervelor minime. Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat şi raportul trimestrial asupra inflaţiei, care va fi prezentat miercuri într-o conferinţă de presă. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta luni, 5 august, comunicatul detaliat pe tema şedinţei CA, într-un briefing de presă. Cei mai mulţi analişti financiar-bancari credeau că BNR va reduce luni dobânda de politică monetară de la 5% la 4,75%. Ei anticipau, totodată, că rezervele minime obligatorii vor rămâne nemodificate atât pentru pasivele în lei, cât şi pentru cele în valută.

Direcţia Naţională Anticorupţie : A primit o plângere penală în cazul neregulilor din Portul Constanţa.

Grup Servicii Petroliere a înaintat o plângere penală către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva conducerii Portului Constanta care este acuzată că a încheiat pe 1 februarie, cu o firmă olandeză, un contract păgubos pentru stat în vederea realizării digului de larg. Potrivit plângerii penale, directorii Portului Constanta ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra interselor persoanei şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Principala acuzaţie este modificarea contractului de achizite după momentul finalizării procedrii de selectrie, în sensul diminuării costurilor aferente construcţiei proiectului. Directorii Portului Constanţa au semnat două contracte cu două firme olandeze, unul de construcţie şi unul de consultanţă, pentru construirea digului de larg. Potrivit unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor obţinut de HotNews, ambele acorduri contractuale au fost modificate după adjudecare, în favoarea firmelor olandeze şi în dauna statului.
În plângerea penală se arată că autoritatea contractantă a stabilit un cost zero pentru toate utilităţile aferente proiectului, instituind astfel cheltuieli majore în sarcina fondurilor publice care urmează să achite aceste utlitati. Aceste modificări ale contractului (cel de construire) au fost realizate prin excluderea a secţiuni întregi din contractul care a fost prezentat iniţial participanţilor la procedura de atribuire. "În acest sens, deturnarea scopului legii în sensul modificării contractului după placul părţilor contractante tinde să adâncească neîncrederea în capacitatea statului român de a supraveghea respectarea legii şi aplicarea acesteia în limitele stabilite implicit prin aceasta", se mai arată in plângere.

Grecia : Vrea să vândă Eurobank în două etape.

Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acţiuni, după ce a recapitalizat instituţia de credit cu fonduri puse la dispoziţia statului elen printr-un program finanţat de ţările din zona euro şi FMI.
Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acţionariat a unui investitor privat cu un pachet de acţiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.
Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.
Participaţia investitorului privat va creşte ulterior peste pragul de 50%.

China : Se pregăteşte să renunţe la politica copilului unic.

Potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, Comisia de Planificare Familială pregăteşte propuneri de ridicare a interdicţiei privind naşterea unui al doilea copil, dacă oricare dintre părinţi este un copil unic. Purtătorul de cuvânt al agenţiei a declarat că scopul acestor măsuri vizează "îmbunătăţirea" politicii privind familia şi confirmă informaţiile scurse către presă, potrivit cărora se pregăteşte o schimbare majoră în acest sens.
Potrivit The Daily Telegraph, se aşteaptă ca noile norme să intre în vigoare la începutul anului viitor şi ar putea fi extinse la toate familiile până în 2015.
Politica copilului unic datează, în forma sa originală, din 1971, şi a condus până în prezent la 336 de milioane de avorturi şi la 222 de milioane de sterilizări, de multe ori prost executate în regiunile sărace. Abuzurile recente au provocat scandal, în condiţiile în care pe internet au circulat fotografii cu o tânără mamă, întinsă alături de un copil pe deplin dezvoltat, după ce a fost luată de poliţie pentru că nu şi-a putut plătit "taxa de compensare socială" pentru un copil ilegal. Tânăra a fost nevoită să facă avort, chiar înainte de naşterea naturală.

Pakistan: Cel mai înalt nivel de alertă teroristă decretată la Islamabad.

Autorităţile pakistaneze au decretat luni în capitala ţării Islamabad cel mai înalt nivel de alertă teroristă după ce au primit informaţii despre un atac în pregătire împotriva sediului forţelor aeriene, relatează luni canalul de televiziune pakistanez Geo Tv, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti.
Câteva unităţi ale forţelor pakistaneze de securitate au desfăşurat duminică operaţiuni în munţii situaţi la nord de Islamabad. Mai mulţi presupuşi militanţi islamişti au fost reţinuţi în urma acestui raid. Trupele de securitate din zona montană au primit comanda să rămână pe poziţiile ocupate până la sfârşitul măsurilor pentru prevenirea ameninţării teroriste.
Poliţia din Islamabad şi-a multiplicat numărul patrulelor pe străzile capitalei, sporind securitatea din jurul instituţiilor guvernamentale şi de stat, precum şi în locurile dens populate şi circulate şi la obiectivele de infrastructură

ŞTIRI METEO

MARŢI  6 AUGUST 2013


Vremea în România va fi caniculară în regiunile vestice şi sud-vestice şi călduroasă în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 37 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade. Cerul va prezenta înnorări în zona de nord-est a țării și în Carpații Orientali, unde izolat vor fi ploi şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Pe litoral, cerul va senin, vântul va bate slab, dinspre vest, iar maxima zilei va atinge 28° Celsius. În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu cer variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 18…20 grade.


PERSONALITĂŢI

Guy de Maupassant

Henri René Albert Guy de Maupassant  (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa - multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii '1870. Talent mai degrabă viguros decât rafinat, fără neliniști metafizice, Maupassant nu avea mari disponibilități afective, nici idei care să-l conducă la deformarea realității; nici inima nu-i pretindea să o hrănească cu iluzii, nici spiritul nu căuta răspunsuri sau vreo demonstrație. Format sub directa îndrumare a lui Flaubert, a învățat să surprindă caracterul original și particular al lucrurilor, să aleagă expresia care scoate la iveală acest caracter. Odată format după calapodul maes-trului, Maupassant s-a apucat să scrie nuvele, povestiri scurte și romane, remarcabile prin acuitatea ob-servației și prin simplitatea frustă și robustă a stilului. În cazul lui Maupassant, nu se poate vorbi de o filozofie profundă. El țintește latura urâtă din om, mediocritatea și violența lui, egoismul lui atroce, omul puternic și viclean în funcție de temperament și condiție socială vânând plăceri și bani, satisfacerea poftelor fizice și obținerea de bunuri materiale. În evoluția personajelor sale, nici urmă de excese filo-zofice, dar nici de excludere a priori a psihologiei. Personajele sunt trupuri, dar și spirite și suflete.

Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, - bărbat ambițios și seducător, bel-homme, arivist și oportunist - de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cardăşiei dintre marea finanțare, politică și presă.
Scriitor prolific - peste 300 de nuvele și povestiri scurte, 6 romane, 3 piese de teatru, un volum de versuri și 3 volume de impresii de călătorie - Guy de Maupassant rămâne una din figurile de seamă ale literaturii franceze din secolul al XIX-lea.

John Huston

John Marcellus Huston (n. 5 august 1906, Nevada, Missouri - d. 28 august 1987, Middletown, Rhode Island) a fost un celebru regizor american de film și scenarist, laureat cu Premiul Oscar.
A regizat printre altele și renumitele filme clasice: Șoimul maltez (1941), The Asphalt Jungle (1950), Comoară din Sierra Madre (1948), Key Largo (1948), Regina africană (1951),
Drumul spre victorie (1981) și Onoarea familiei Prizzi (1986). A fost fiul actorului Walter Huston şi tatăl actriţei Anjelica Huston şi a rămas o legendă a Hollywoodului prin cele 40 de filme realizate. A murit de emfizem pulmonar la 28 august 1987.




Marin Preda 

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un academician, nuvelist, romancier, scriitor și director de editură român.
La 5 august 1922, în comună Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.


În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” pubică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvelă care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvelă Chinuri.
Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.
În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.
Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.
În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Națională (parlamentul). Între 1975 și 1980 locuiește în București pe stradă (pictor) Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

La mulţi ani!

Dan Grigore

Dan Grigore (n. 6 august 1943, București) este un muzician român, pianist și profesor de pian. Se naște în București, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucureşti (șef de promoție) și apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moștenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influența ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani și se va dedica unei cariere muzicale Începe să studieze pianul și teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continua studiul cu Florica Musicescu (arta pianistică) și academicianul Mihail Jora (armonie și compoziție), profesor al lui Dinu Lipatti și prieten apropiat al lui George Enescu. În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între 1965-1967 își continuă studiile la Universitatea Naţională de Muzică din București, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora și cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzică din Viena (clasa profesorului Richard Hauser). Datorită refuzului său de a -l sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison - Wisconsin - SUA (1969-1971) și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susțină concerte în străinătate. În 1987 primește o invitație din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului Internaţional Visitor. Invitația este refuzată de Elena Ceaușescu personal.




Debutează la vârsta de 14 ani, într-un concert cameral Enescu, alături de soliști consacrați. Între 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu. Este laureat al Concursului internațional George Enescu, la edițiile din 1961 și 1967. În 1968 este laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal. Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputația sa este în continuă creștere și primește numeroase invitații, atât în Europa de Vest, cât și în Est. Marginalizat de regimul Ceaușescu, i se interzice să mai concerteze în străinătate. În 1979 devine Solist al Filarmonicii George Enescu din București, ca urmare a unor emisiuni ale postului de radio Europa Liberă, în care era blamată marginalizarea sa de către regim.
După căderea regimului Ceaușescu, are o bogată activitate concertistică, susținând concerte la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga etc. În 1996 susține trei concerte împreuna cu Orchestra Filarmonică din München, sub bagheta dirijorului Sergiu Celibidache, la München. Acestea au fost ultimele concerte ale marelui dirijor, care l-a apreciat foarte mult, Dan Grigore fiind singurul pianist român cu care acesta a colaborat.
Debutează în activitatea didactică în anul 1967, când primește o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din București. Va activă la această catedră până în anul 1979, când este constrâns de autoritățile vremii să renunțe la clasa de pian. După Revoluția din 1989 și prăbușirea regimului comunist, își reia activitatea didactică la cererea studenților, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din București. Între 1996 - 1999 este profesor la Universitatea de Muzică din Cluj. În anul 2000 devine șef al catedrei de pian de la Universitatea de Muzică din București. Este și Prorector de Onoare al Universității de Muzică București, din anul 2000. Ca profesor, susține masterclass-uri și conferențiază la Birmingham, Tokyo și Sorrento.

Premii și distincții

    - Dublu laureat al Concursului internațional "George Enescu", edițiile 1961 și 1967
    - Laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal, 1968
    - Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordat de Guvernul Francez în februarie 1999
    - Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2000
    - Premiul Asociației Criticilor Muzicali
    - Premiul Discului pentru CD-ul Recital Chopin live
    - Doctor Honoris Causa al Universității de Arte George Enescu din Iași în 2005
    - Decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român în 2007

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 5 AUGUST...............

Evenimente

    1424: Prima mențiune a vămii Calafat.
    1583: Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John's, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.
    1858: Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic.
    1882: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu sosește la Londra pentru o audiență cu regina Victoria
    1926: Harry Houdini realizează cea mai mare realizare a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada.
    1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).
    1960: Burkina Faso devine independentă față de Franța.
    1962: Nelson Mandela este întemnițat. El va fi eliberat abia în 1990.
    1966: The Beatles lansează albumul Revolver.

S -a născut în............

    1540: Joseph Justus Scaliger, astronom francez (d. 1609)
    1623: Antonio Cesti, compozitor italian (d. 1669)
    1802: Niels Henrik Abel, matematician norvegian (d. 1828)
    1811: Ambroise Thomas, compozitor francez (d. 1896)
    1813: Ivăr Aasen, poet norvegian (d. 1896)
    1844: Ilia Repin, pictor rus (d. 1930)
    1850: Guy de Maupassant, scriitor francez (d. 1893)
    1866: Carl Harries, chimist german (d. 1923)
    1869: J. C. W. Beckham, politician american (d. 1940)
    1877: Tom Thomson, pictor canadian (d. 1917)
    1883: Constantin Bedreag, fizician român (d. 1963)
    1889: Conrad Aiken, scriitor american (d. 1973)
    1905: Wassily Leontief, economist rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1999)
    1906: John Huston, regizor american (d. 1987)
    1906: Ettore Majorana, fizician italian (d. 1938)
    1907: Niculae Comănescu, alpinist român (d. 1936)
    1911: Robert Taylor, actor american (d. 1969)
    1922: Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1980)
    1930: Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a pășit pe Lună (d. 2012)
    1938: Rodica Popescu Bitănescu, actriță româncă
    1943: Dan Grigore, pianist român, elev al Cellei Delavrancea și al lui Mihail Jora
    1968: Marine Le Pen, politiciană franceză

Decese

      882: Ludovic al III-lea al Franței (n. 863)
    1729: Thomas Newcomen, inventator englez (n. 1663)
    1792: Frederick North, Lord North, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1732)
    1957: Heinrich Otto Wieland, chimist german, laureat Nobel (n. 1877)
    1895: Friedrich Engels, filosof și militant socialist german (n. 1820)
    1901: Prințesa Victoria, împărăteasă a Germaniei, fiica reginei Victoria (n. 1840)
    1946: Wilhelm Marx, avocat și politician german, al 17-lea cancelar al Germaniei (n. 1863)
    1962: Marilyn Monroe, actriță americană (n. 1925) 
    1976: Vasile Zăpârțan, preot român unit, adversar al regimului comunist (n. 1918)
    1983: Bart Jan Bok, astronom american de origine olandeză (n. 1906)
    1984: Richard Burton, actor britanic (n. 1925)
    1998: Coca Andronescu, actriță română de teatru și film (n. 1932)
    2000: Sir Alec Guinness, actor britanic de teatru și film (n. 1914)
    2007: Florian Pittiș, actor și interpret român (Pasărea Colibri) (n. 1943)




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More