marți, 13 august 2013

Gânduri de seară.......



Grăbeşte-te iubito, hai fii gata,
Maşina timpului ne-asteaptă-n zori.
Azi străbătând dimensiunea a patra
Vom fi o clipă doi nemuritori.
Bătrânul velt cu faţa gânditoare,
Va fi şofeul acestui mare vis.
Şi tu cea mai frumoasă călătoare,
Prin timpul ce părea pe veci închis.


Sunt stele cu priviri distrate,
Se joacă piesa în trei acte
Să urmărim cu ochii mari.
Pe partea de eternitate,
Pe care tineri am primit-o.
La piept s-o strângem azi iubito,
Ca doi avari.

Priveşte colo-n jos pe scena mare,
Doi inşi ce seamănă la timpul lui,
Pornesc din actul întâi la întâmplare
Şi-acum se întâlnesc în actul doi.
Ce bine-ţi şade-n rochia subţire
Pe care vara o purtai cândva.
Şi eu ca un şcolar pe post de mire,
Ia uite, cum m- agit în preajma ta.


Sunt stele cu priviri distrate,
Se joacă piesa în trei acte
Să urmărim cu ochii mari.
Pe partea de eternitate,
Pe care tineri am primit-o.
La piept s-o strângem azi, iubito,
Ca doi avari.


Maşina trece ca un vis prin vară,
Şi abia observ cum peste ochii mei
O frunză galbenă uşor coboară,
Plutind de undeva din actul trei.
Nu te-ntrista frumoasă călătoare,
De frunză ce-a căzut între noi doi.
Aş şti prea bine, eşti nemuritoare,
Şofer fii bun şi haide înapoi. ( Dan Verona)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More