Blaise Pascal ( decedat 19 august 1662 ) intre rațional și divin

„Voi scrie aici gândurile mele fără ordine, dar poate nu într-o confuzie lipsită de scop: aceasta este veritabila ordine care-mi va marca obiectul chiar prin dezordine. I-aş acorda prea mare onoare subiectului meu dacă l-aş trata în ordine pentru că vreau să arăt că el este incapabil de ordine.“ („Cugetări“, 373). Pascal respinge sistemele exclusiv raţionale, cu atât mai mult cu cât cugetările sale se îndreaptă spre analiza fiinţei umane şi a lui Dumnezeu la un nivel existenţial, ce depăşeşte posibilităţile de reprezentare ale intelectului.

"

n 1654, Blaise Pascal trăieşte o revelaţie religioasă care îi va schimba complet caracterul propriei existenţe, precum şi interesele cognitive. Acceptând şi asumând adevărul religiei creştine într-un mod profund personal, dar şi cât se poate de firesc, Pascal îşi marchează definitiv destinul. Începând cu acest moment, lumea îl va putea descoperi pe acel gânditor profund religios care a elaborat proiectul unei Apologii a creştinismului, rămasă cu un titlu provizoriu: „Cugetări“.

 Nedesăvârşită datorită unei morţi premature, această lucrare a rămas într-o formă fragmentară. Ceea ce este însă demn de remarcat este intenţia iniţială a lui Pascal în privinţa metodei sale de a scrie. 

( Apăsați la subtitrări și puteți avea traducerea în limba romana ! )

„Voi scrie aici gândurile mele fără ordine, dar poate nu într-o confuzie lipsită de scop: aceasta este veritabila ordine care-mi va marca obiectul chiar prin dezordine. I-aş acorda prea mare onoare subiectului meu dacă l-aş trata în ordine pentru că vreau să arăt că el este incapabil de ordine.“ („Cugetări“, 373). Pascal respinge sistemele exclusiv raţionale, cu atât mai mult cu cât cugetările sale se îndreaptă spre analiza fiinţei umane şi a lui Dumnezeu la un nivel existenţial, ce depăşeşte posibilităţile de reprezentare ale intelectului.

Tragedia fiinţei umane, analizată filozofic, o constituie caracterul finit al acesteia. În raport cu infinitul, omul este un nimic şi, ca atare, cunoaşterea sa nu poate fi decât parţială. El îşi poate cunoaşte propria natură în acest mod, însă despre infinit, despre Dumnezeu nu poate afla nimic în afara credinţei. Omul se zbate între pasiuni şi raţiune. Pasiunile îl apropie de condiţia animalelor, raţiunea îl poate face conştient de superioritatea sa în lume, dar şi de condiţia sa mizeră în raport cu divinitatea. În aceasta constă, de altfel, măreţia omului. Totuşi, nu prin raţiune putem ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. Această facultate ne poate face doar conştienţi de propria natură şi de situaţia noastră în raport cu divinitatea. Pentru Pascal, omul ajunge la unicul adevăr, Dumnezeu, prin credinţă şi prin Hristos, ca mediator. Acest tip de adevăr este unul profund existenţial şi nu doar abstract şi conceptual aşa cum, afirmă Pascal, este Dumnezeul filozofilor (pe care îi şi critică, în mare măsură). 

Dacă pentru gânditorii de până la el (un exemplu potrivit fiind Descartes) adevărul religiei creştine şi existenţa lui Dumnezeu erau întemeiate pe raţiune, pentru Pascal dovezile cele mai evidente sunt extrase din existenţa şi din natura umană. Omul este o fiinţă slabă şi rătăcitoare, însă capacitatea de a cugeta îi conferă o superioritate doar şi prin simplul fapt că el îşi poate conştientiza nefericirea. Astfel, omul îşi cunoaşte propria natură finită, mai exact ştie că va muri cândva. Pe unii însă se poate să nu îi preocupe toată viaţa acest aspect. Iar despre aceştia Pascal va spune: „…se tem de cele mai neînsemnate lucruri, le prevăd, le simt; şi acelaşi om care poate petrece zile şi nopţi turbat şi disperat că a pierdut o funcţie sau pentru vreo ofensă imaginară adusă onoarei sale este tot acela care va pierde totul prin moarte, fără să se neliniştească şi fără, să se tulbure.“ („Cugetări“, 194).
Pascal susţine că nu putem doar să trăim clipa şi să nu realizăm că viaţa are un caracter finit, pe când moartea ascunde în spatele ei eternitatea. Ca atare nu se poate să lăsăm la voia întâmplării soarta sufletului nostru. Meditaţia asupra propriului sfârşit este şi trebuie să fie un aspect fundamental al existenţei omului şi aceasta pentru că astfel se realizează un pas important pe calea mântuirii. 

Pornind în special de la meditaţia asupra morţii, Pascal va propune celebrul său pariu probabilistic asupra existenţei lui Dumnezeu şi a lumii de apoi. Se presupune, asemenea cazului unui pariu, că există două variante, existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de apoi sau non-existenţa acestora. Putem alege una dintre aceste variante, ca şi cum am face un rămăşag unde ne jucăm propria existenţă, de acum şi de după moarte. Astfel, dacă prima variantă este adevărată şi Dumnezeu există (existând totodată şi răsplată sau pedeapsă după moarte), cei care au mizat pe ea au numai de câştigat. Ceilalţi, în schimb, au pierdut totul pentru că îşi vor primi pedeapsa pentru necredinţa lor. Pe de altă parte, dacă a doua variantă este cea adevărata iar Dumnezeu şi viaţa de apoi sunt doar nişte himere, cei care au pariat pe existenţa lor nu au câştigat nimic, dar nici nu au pierdut nimic.
La fel însă este şi situaţia celor care au ales această variantă (a non-existenţei lui Dumnezeu şi a vieţii de apoi). Se poate observa faptul că cele două variante ale pariului nu sunt echivalente, în sensul în care doar credinţa în adevărul existenţei lui Dumnezeu duce la o răsplată după moarte. Aşadar, chiar şi din punct de vedere raţional este mai profitabil să credem în Dumnezeu şi în viaţa de apoi pentru că astfel eternitatea ni se arată într-o variantă fericită, pe când prin alegerea celeilalte opţiuni nu câştigăm nimic. Ba mai mult, riscăm o pedeapsă sigură după moarte. 

Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franța - d. 19 august 1662, Paris) a fost un matematician, fizician șifilosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid. În urma unei revelații religioase în1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei.

În onoarea contribuțiilor sale în știință numele Pascal a fost dat unității de măsură a presiunii, precum și unui limbaj de progamare.

S-a născut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne din Franța. Blaise Pascal a fost al treilea copil al lui Etienne Pascal și singurul său fiu. Mama lui Blaise a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind foarte afectat de această pierdere. În 1632, Etienne și cei patru copii ai săi au părăsit Clermont pentru a se stabili la Paris, iar tatăl, un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educației, a stabilit că Blaise nu va învăța nimic despre matematică până la vârsta de 15 ani. Impulsionat de această interdicție, la vârsta de 12 ani, Blaise a început să învețe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 2 unghiuri drepte“. Când a aflat tatăl său, s-a îmbunat și i-a permis lui Blaise să aibă o copie a „Elementelor“ lui Euclid.

La vârsta de 14 ani, Blaise Pascal a început să-l însoțească pe tatăl său la întrunirile lui Mersenne de la Paris, la care participau Roberval, Auzout, Mydorge, Desargues, ultimul devenind un model pentru tânărul Pascal. Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme despre geometria proiectivă, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.

În decembrie 1639, familia Pascal a părăsit Parisul pentru a locui la Rouen unde Etienne a fost numit colector de taxe pentru Normadia de Sus și unde Blaise publică în februarie 1640 Essay on Conic Sections (Eseu despre secțiunile conice). După ce a lucrat 3 ani, între 1642 și 1645, Pascal a inventat primul calculator mecanic, Pascaline pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de colector de taxe.

În 1646 tatăl său s-a rănit la picior și a trebuit să se recupereze acasă, în grija a 2 frați mai tineri dintr-o mișcare religioasă, care au avut o influență asupra tânărului Pascal care a devenit profund religios. Tot din această perioadă datează și primele încercări de studii asupra presiunii atmosferice, iar in 1647 demonstrează că vidul există, după ce la 25 septembrie el și Descartes s-au contrazis asupra acestui adevăr. În 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălțimea și a dedus că vidul există deasupra atmosferei.

În septembrie 1651, Etienne Pascal moare, iar într-o scrisoare adresată uneia din surori dă un adânc înțeles creștin morții în general și morții tatălui său în particular, idei care formează baza pentru lucrării sale filozofice ulterioare, Les pensées.

Din mai 1653, Pascal scrie Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs (Tratat despre echilibrul lichidelor) în care explică legea presiunii. În urma corespondenței cu Fermat din vara anului 1654 a pus bazele teoriei probabilității. În această perioadă are și probleme de sănătate, dar continuă lucrul până în octombrie1654. Pe 23 noiembrie 1654, în urma unei experiențe religioase își dedică viața Creștinătății.

După această dată, Pascal face vizite la mănăstirea Jansenistă Port-Royal des Champs la cca. 30 de km sud-vest de Paris și publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656. Între 1656 și 1658 scrie Les pensées, cea mai cunoscută lucrare teologică a lui Pascal.

Moare la 39 de ani pe 19 August 1662, în urma extinderii tumorii maligne din stomac și este înmormântat St. Étienne-du-Mont în Paris.

La vârsta de 16 ani Pascal a prezentat primul său rezultat original cunoscut sub numele de triunghiul lui Pascal (teorema lui Pascal), iar la 18 ani a construit primul calculator mecanic, pentru a-și ajuta tatăl la calculul taxelor. Dispozitivul numit Pascaline, semăna cu un calculator mecanic al anilor 1840, iar această invenție îl face pe Pascal a doua persoană care inventează calculatorul mecanic deoarece Schickard mai făcuse unul în 1624. Pascal se confruntă cu probleme de design ale calculatorului, datorate sistemului francez din acea vreme. Erau 20 de soli într-o livră și 12 dinari într-un sol, astfel încât Pascal trebuia să rezolve probleme tehnice mult mai grele cu această împărțire a livrei în 240 decât dacă ar fi lucrat cu împărțirea la 100. Oricum producția aparatelor a început în 1642, dar până în 1652 fuseseră produse 50 de prototipuri, însă puține au fost vândute, și producerea calculatorului aritmetic al lui Pascal a încetat în acel an. Unul din aceste prototipuri este la muzeul Zwinger, în DresdaGermania.

Aflând de încercarea lui Torricelli de a determina presiunea atmosferică, Pascal a început să caute diverse tipuri de experiențe care să dovedească temeinicia descoperirii lui Torricelli, construind o instalație cu tuburi care demonstra influența presiunii. În august 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu înălțimea și a dedus că vidul există deasupra atmosferei. Descartes îi scria lui Carcavi în iunie 1647 despre experimentele lui Pascal: „Eu am fost acela care l-am sfătuit acum doi ani sa facă aceasta, de aceea, deși nu am participat eu însumi, nu m-am îndoit de succesul nostru...“, deși cu un an înainte, în urma unei neînțelegeri cu Pascal cu privire la existența vidului îi scria lui Huygens că Pascal „... avea prea mult vid în capul său.“

Pascal a fost primul care s-a gândit că, cu ajutorul barometrului, poate fi măsurată diferența de altitudine dintre două puncte și a atras atenția că modificarea lungimii coloanei de mercur mai depinde și de umiditate și temperatura aerului, putând fi folosită astfel în previziuni meteorologice. Nu mai puțin importante sunt lucrările lui Pascal din domeniul hidrostaticii. În lucrarea sa cea mai importantă „Tratat despre echilibrul lichidelor“ a formulat legea fundamentală a hidrostaticii, numită apoi legea lui Pascal. A calculat mărimea presiunii hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor comunicante și principiul presei hidraulice.

El a lucrat la secțiunile conice și a produs teoreme importante în geometria proiectivă. În „The Generation of Conic Sections (Generația secțiunilor conice)“, Pascal considera conurile generate de o proiecție centrală a unui cerc. Acesta era prima parte a tratatului asupra conurilor (pe care Pascal nu l-a terminat niciodată). Lucrarea este acum pierdută dar, Leibniz și Tschirnhaus au notat din ea și prin acestea este posibilă o imagine aproape completă a lucrării.

Lucrarea lui Pascal asupra coeficienților binomiali l-a condus pe Isaac Newton la descoperirea teoremei binomului general pentru puteri fracționare și negative.

Din corespondențele cu Fermat se va naște apoi teoria probabilităților, în urma unor întrebări adresate de cavalerul de Mére privind jocul de zaruri.

Din 1654 abandonează însă lumea științifică pentru a se dedica creștinismului, ultima sa lucrare publicată descriind curba trasată de un punct pe circumferința unui cerc care se învârte. Din 1658 începe din nou să se gândească la probleme de matematică din cauza durerilor care îi chinuiau somnul. Pascal îi provoacă pe Wren, Laloubère,Leibniz, Huygens, Wallis, Fermat cu două probleme: calculul ariei oricărui segment de cicloidă și centrul de greutate al oricărui segment, probleme pe care Pascal le rezolvase folosind calculul îndivizibililor al lui Cavalieri, în scrisorile către Carcavi.

Pascal s-a ocupat și de filozofie, considerând că progresul științific este scopul existenței omenirii. Oscilând între raționalism și scepticism, el a ales spre finalul vieții credința, fiind influențat încă de mic de credința în Dumnezeu. De la vârsta de 14 ani, Blaise Pascal participa alături de tatăl său la întâlnirile abatelui de Mersenne, care aparținea ordinului religios de la Minims, iar după ce tatăl său se rănește la picior și este îngrijit de doi frați ai unui ordin religios de lângă Rouen, Pascal devine profund religios. În urma unui accident suferit în 1654 pe podul de la Neuilly pe Sena, când caii, care trăgeau trăsura, au sărit și trăsura a rămas agățată de pod, dar mai ales în urma unei revelații religioase de pe 23 noiembrie 1654 Pascal a hotărât să ia calea credinței, vizitând mănăstirea jansenită de lângă Paris.

În acest domeniu Pascal își datorează faima atacului împotriva cazuisticii, o metodă folosită în special de iezuiți, atac întreprins în Lettres provinciales. În acestă lucrare Pascal lua apărarea prietenului său jensenist Antoine Arnould, și va aprinde mânia regelui Ludovic al XIV-lea care va da ordin să fie arsă.

Cea mai cunoscută lucrare filosofică a lui Pascal este Les pensées, o colecție de gânduri asupra suferinței umane și a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologetică creștină adresată noii lumi desacralizate. Această lucrare cuprinde și celebrul pariu al lui Pascal, care încearcă să demonstreze că Dumnzeu există, folosidu-se de o teorie a probabilităților. Începută în corespondența cu Fermat pentru a demonstra o problemă a jocului cu zarurile, Pascal presupune că toate cazurile apar „la fel de ușor”, pentru că Cineva, Supremul, avea grijă să le distribuie astfel. Pariul său era : „dacă Dumnezeu există și sunt catolic, câștig viața veșnică, supunându-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. Concepția lui Pascal era, în cuvinte puține: Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu, iar Pascal avea nevoie de existența lui Dumnezeu pentru a îndrepta din când în când dezordinea din Univers.

Pascal a făcut speculații teologice și asupra noțiunii de infinit, în timp ce Isaac Newton, Leibnitz (și chiar el însuși prin studiile sale asupra epicicloidei), puneau bazele calcului infinitezimal, din care apoi, scuturându-se de aura mistică, se va naște Analiza matematică.

• Essai sur les coniques (1640) (Eseu despre secțiunile conice)
• Expériences nouvelles touchant le vide (Noi experimente cu privire la vid) (1647)
• Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs (Tratat despre echilibrul lichidelor) (1653)
• Traité du triangle arithmétique (Tratat asupra triunghiurilor aritmetice) (1654)
• Les provinciales (Correspondances 1656-1657) (Scrisori Provinciale)
• Élément de géométrie (1657)
• L'art de persuader (1657)
• Les pensées (1670, posthume) (Cugetări)   "

sursa : Wikipedia si resurse teologice 

Posted in: Blaise Pascal,cugetari,divin,pascaline,pdf,rational,valori