MORTUL (ŢII) ANULUI
II.
PERINILE CÂRLANULUI
-TABLETĂ DE CĂFTĂNIRE A REGELUI HOŢILOR-
Într-un colţ al memoriei, cel în care mor amintirile, ne pâlpâie din când în când zvonul unei foarte frumoase povestiri, a cărei identitate –titlu-autor- ne scapă. Asta nu ne împiedecă să punem în pagină ceea ce, încă, ne mai amintim. Un ţigan ajuns întru prosperitate şi putere la tot ce se poate şi cât se poate imagina şi-a consumat iluzoria grandoare instalându-se pe un jilţ căruia i-a conferit rang de tron. Iar după mintea lui tronul nu este tron dacă nu-ţi răsfaţă şezutul cu ceva moliciune. Drept care scândura banală a obiectului pentru şezut a fost mobilată cu douăsprezece perini, din vârful cărora ţiganul îi privea, cam de sus, pe cei din jur. Numai că perinile de referinţă erau perini gânditoare şi pe deasupra sancţionatoare al oricăror depăşiri ale cadrului moral. Iar cum ţiganul de cele mai multe ori se poartă, cum îi spune numele, respectiv ţigăneşte, rând pe rând perinile s-au făcut nevăzute cu consecinţa ca subiectul nostru să se trezească cu „târna” pe şezutul aspru al scândurii.
Tehnica privitului de sus de pe cele douăsprezece perini molcuţe şi-a dorit-o precum plămânul îşi doreşte aer, un veleitar încăput pe scena politică. Este vorba de Victor-Viorel Ponta, ce prin şantaj s-a ridicat la rang de prim-ministru. Arma de care s-a folosit pentru aş atinge scopul a fost prevederea constituţională privind, suspendarea, în condiţiile legii, a preşedintelui ţării din funcţia în care a fost ales. Numai că condiţiile legii n-au subzistat. Dar cum şantajistul avea la mână majoritatea parlamentară, mobilată cu tembeli ce puteau fi mânaţi din urmă aşa cum ciurdarii satelor o fac când scot boii la păşune, iar punctul de vedere al Curţii Constituţionale nefiind prohibitiv cât doar consultativ, au aşezat instituţia suspendării, aidoma „Sabiei lui Damocles” deasupra capului primului om din stat, care om fiind, avea şi el temerile sale plus datoria de onoare de aş duce mandatul concedat de electorat la capăt. Pe această stare de fapt Preşedintele României, cu sula în coaste, s-a dat învins şi i-a conferit „imberbului” şantajist, Victor -Viorel Ponta jilţul de prim ministru. Numai că acest extrem de grav mod de a dobândi o demnitate, fiind sută la sută infracţiune, n-a fost trecut cu vederea de „Destin” subiect al cărei putere s-a realizat pe mâna şi prin mâna ursitelor. Isteţ şi şugubăţ din cale afară, preşedintele aflat atunci în funcţie le-a şoptit ursitelor să treacă la treabă. Şi astfel Victor Viorel Ponta s-a trezit, cum s-ar zice prin forţa relelor al căror mânuitor fără pereche era, cu „târna” (notă; locaţia ce găzduieşte orificiul anatomic prin care se elimină, cu tunete şi cu miasme din cele mai greţoase gazele consumate ale complexului fiziologic uman), pe un jilţ mobilat cu douăsprezece perini, moi, molcuţe de-l făcea pe cel căruia i se spunea „Cârlanul” să iradieze de fericire. Perinele gânditor-sancţionatoare, aşezate sub târna lui V.V.P., calităţi cu care au fost înobilate de ursite, răspundeau capacităţii de veghe în materia dualului bine-rău, din ansamblul comportamental al homunculului instalat prin şantaj la Palatul Victoria, şi au activat, prin cea ce am putea numi strănut urmat de dispariţie pe depăşirile de comportament al celui din jilţ, pentru relele fapte de care ne vom ocupa, nu înainte însă, de a face o succintă punere în pagină a categoriei ce s-ar putea numi greşeală.
Când pe liniile lungi ale lui „a face” se dă cu „barda-n lună” se spune că ai făcut-o de oaie. Victor Viorel Ponta, zis Parşivel după alintul ce i l-a făcut Crin Laurenţiu Antonescu , sau „Cârlanul” după certificatul de botez semnat de Ion Iliescu, nu le-a prea făcut de oaie, cât mult mai grav , le-a „făcut de berbec” şi asta pentru că Cârlanii sunt ovinele adolescentine, iar când adolescenţa ajunge la apogeu, subiectul, respectiv Cârlanul, se transformă pe calea devenirii în produsul animalier finit, respectiv în Berbec. Aşa dar povestirea noastră are de acum un personaj principal care este Berbecul V.V.P, o locaţie prim-ministerială, care este Palatul Victoria, şi douăsprezece perini gânditor-sancţionatoare care au strănutat cu scârbă urmată de dispariţie întru a-i creea Berbecului inconfort după fapte:
I. Actul de trădare din vara anului 2012 când peste punctul de vedere al Curţii Constituţionale a României s-au inventat încălcări iluzorii ale prevederilor Constituţiei, iar pe duratele mai multor încălcări asociate, comise de pucişti precum toaletarea criminală a unor prevederi legale, l-au izgonit pe şeful statului pentru aproximativ şaizeci de zile din sediul prezidenţial într-un garaj. Încălcarea antisocială, extrem de gravă, săvârşită a căpătat conotaţia crimei numită „Lovitură de Stat”, încălcare care cumulând un şir înseriat de alte încălcări antisociale, respectiv o pluralitate de infracţiuni ce ca înţeles juridic intră în instituţia penală a concursului de infracţiuni. În vara anului 2012 Victor Viorel Ponta, Cârlanul devenit Berbec, în persoană şi cu complicitatea celor pe care i-a avut coautori (Crin Laurenţiu Antonescu; Dan Voiculescu; Gabriel Oprea; şi Daniel Constantin) au „scuipat” cum îi spune românul actului comis întru facere de rele.
II. Mare la el în ogradă şi laş sau dup caz pisicuţ Victor Viorel Ponta era un Jupiter Tonans în Palatul Victoria , pisicuţ când ajungea în Palatul Cotroceni, şi mare justiţiar când se lăfăia pe sticlă, iar în raport cu Comisia Europeană, un personaj fără coloană vertebrală. După comiterea şi respectiv eşuarea „Loviturii de Stat” invitat la Comisia Europeană, şi tratat cu dojană până la a fi înfierat i se pune la buzunarul de la piept un bileţel cuprinzând un număr de unsprezece puncte de strictă aplicare, prin care i se impunea ca odată ajuns în ţară, să lingă ce a scuipat mai în vară.
III. La Consiliul Judeţean Argeş, demnitatea de preşedinte era deţinută de PSD-istul Constantin Niculescu. Dovedindu-se a fi încălcat lege s-au demarat împotriva sa măsurile de tragere la răspundere de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Şi cum chemarea la ordine a încălcătorilor de lege din partidul roşu era considerat de către Victor Viorel Ponta un afront până la limitele ultrajului, în calitatea sa de prim-ministru şi cea de preşedinte al PSD, convoacă o haită de lătrăi alături de care se prezintă în faţa procurorilor argeşeni ca protestatari pentru curajul acestor reprezentanţi ai statului de drept de a aplica legea cu privire la cei care o încalcă. Faptul în sine aduce a împiedecare a organelor Justiţiei de a se exprima împotriva celor care încalcă legea fiind un act antisocial ce cade sub incidenţa exigenţelor penale, motiv pentru care îl amendăm pe V.V.P. cu depăşirea cadrului său de competenţe şi eşuarea înspre penal.
IV. Organizaţia PSD şi administraţia argeşeană îi era atât de apropiată lui V.V.P. încât n-a socotit a fi periculos să-i mai viziteze şi să-şi etaleze capacităţile sale întru „prorocire”. Printr-un discurs din amara clasă a demagogiei face referiri la ce va fi el în persoană începând cu decembrie 2014, când va trona de la Cotroceni, şi actele de adâncă dragoste pentru Argeş şi argeşeni pe care le va presta. În faţa adunăturii de lătrăi roşii argeşeni a dat asigurări că de acolo de la înălţimea marelui său mandat îl va mântui „pe Costică”, acelaşi Constantin Niculescu, la acea vreme condamnat în primă instanţă la nouă ani de închisoare cu executare.
V. Lui V.V. P. îi plac excursiile la, cel mai înalt nivel drept care şi-a etalat personalitatea pe meridianele lungi ale continentelor dându-se mare şi în mod cu totul omnipotent. Ne-a atras atenţia ieşirea întru înaltă etalare a propriului „Eu” cu ocazia vizitei în Azerbaidjan. Şi nu în ultimul rând filozofia lui despre viaţă, cum că nu poţi merge în casa altora cu mâna goală, şi că o gestică de nabab ar da bine, odată ajuns acolo a făcut-o …! I-a iertat pe azeri de o datorie pe care o aveau faţă de statul român de vreo aproape patru sute de milioane de euro. Ajuns pe meleaguri dâmboviţene, s-a confruntat cu „mintea din urmă a românului” drept care a încercat „să dreagă busuiocul”, operaţie în care trebuia să-l implice, însă, şi pe preşedintele Traian Băsescu, care cu fermitatea ce l-a caracterizat a spus „pas”. Problematica legată de excursia azeră, aduce în biografia sa prăduirea fără echivalent a avuţiei publice prin depăşirea mandatului prim ministerial. Acum nu ne mai rămâne decât să aşteptăm viitorul care nu numai că s-ar putea cât trebuie să fie sancţionator.
VI. Dacă anterior loviturii de stat din 2012 pusă la cale de triumviratul Ponta; Antonescu şi Voiculescu, cel din urmă declara în faţa întregii naţiuni „Atâta vreme cât nu avem justiţia de parte noastră nu avem puterea!” Evident afirmaţia de referinţă făcea public unul din ţelurile urmărite de pucişti, respectiv instituirea controlului politic asupra justiţiei. Trecerea a doi ani de la eşuarea loviturii de stat se pare că nu l-a adus pe V.V.P. la „mintea aceia din urmă” pentru că într-un discurs public a declarat că puterea are obligaţia să aducă procurorii sub control politic. În felul acesta a mai trântit odată „cu mucii- n fasole!” dovedind că nu s-a dezbărat de ideologia falită a anului 2012, şi că este irecuperabil.
VII. Că este marcat de rămăşiţe comunistoide ne-o dovedeşte evenimentul aniversar ce şi l-a pus la cale în vara 2014, cu ocazia împlinirii vârstei de 42 de ani, prin strângerea cu arcanul a nu mai puţin decât cincizeci de mii de români pentru a se manifesta ca aplaudaci întru bucuria de a-l avea în fruntea executivului, cu semnificaţia că prezenţa lui în fruntea guvernului semnifică zorii benefici ai patriei şi să-i ureze „La mai mare!” respectiv la Cotroceni.
VIII. Prin actul de complicitate cu „Giony Gazolină” alias Adrian Duicu, ( un alt Duicu decât Bogdan), cel, ce-şi doarme savoarea în lirica lui Topârceanu), Adrian, am spus, contrabandist cu produse petroliere în timpul embargoului asupra Serbiei, V.V.P. îşi semnează identitatea de infractor de drept comun, respectiv, „trafic de influenţă” asumându-şi un antecedent pe cât de grav pe atât de murdar. În fapt: „Giony G.” după închiderea posibilităţilor de a se mai trafica produse petroliere, abordează şuşaneaua politică devenind membru al partidului aflat la putere la vremea proliferării contrabandei şi prin pupincurism la nivel înalt şi prin cumpărare de influenţe pe plan local, obţine demnitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, locaţie din care se fac jocurile cu fondurile guvernamentale, jocuri, aducătoare de severe cantităţi de bani negri. Mintea-i harnică în materie de proliferare a crimei economice îl face să observe că are imperioasă nevoie de complicităţi locale, astfel că pariază pe un poliţist şi pe un procuror, primul şef al I.P.J.Mehedinţi pe care-şi propune să-l înalţe într-o înaltă demnitate în Ministerul Administraţiei şi Internelor iar pe soţia acestuia, procuror, să o poziţioneze înspre vârful Direcţiei Naţionale Anticorupţie. „Prietin” până la îmbrăţişări cu premierul V.V.P. socoate că ridicarea şefului IPJ Mehedinţi la rang directorial în MAI, respectiv consumarea actului întâi al rezoluţiei sale infracţionale, se poate lesne realiza din cea mai sigură locaţie română, din cabinetul Primului Ministru. Ajuns aici îi pretinde „prietinului” Ponta să cheme la ordine pe un oarecare ….. Tobă , mai mare peste Poliţia Română şi să-i impună ascultarea „prietinului”, care era el, fostul contrabandist, emancipat întru demnitar local. Primul ministru se execută şi aduce la dispoziţia lui Giony Gazolină, înaltul demnitar român evident că, cu cuvânt de „întrascultare” şi astfel devine complice la o extrem de murdară infracţiune de trafic de influenţă.
IX. În anul 2012 V.V.P. este demascat de revista „Nature” că şi-a plagiat teza de doctorat. Scandalul produs de această informaţie, oscilează între grotesc şi hilar,” omul de ştiinţă Ponta!”, că de acum, cum, necum, era acoperit de un titlu de Doctor în Drept se dă de ceasul morţii că n-a descoperit, până la zi , rostul civilizator al ghilimelelor, şi ce dacă şi-a dat 115 pagini dintr-o lucrare ştiinţifică semnată „… Diaconu” ca aparţinându-i, că atâta vreme cât undeva la sfârşitul lucrării a nominat, un anonim Diaconu, respectiv numele şi lucrarea acestuia, nu se cheamă că a plagiat. Mai mult îşi obligă miniştrii subalterni de la Educaţie şi Învăţământ să împiedece punerea în valoare a plagiatului constatat de Universitatea Bucureşti cu consecinţa retragerii titlului doctoral şi o ţine „langa” că nu este plagiator. Strigătele publice fie de a i se ridica titlul, fie de a renunţa la titlu, fie să-şi prezinte demisia, nu găsesc nici un fel de ecou la hoţul de valori spirituale. Mai mult se bate cu cărămida în piept (ultima oară în seara zilei de 17 I 2015 în faţa jurnalistului Dan Andronic) că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin hotărâre irevocabilă că n-ar fi plagiator, în condiţiile în care, pe un considerent de formă instanţele, inclusiv cea supremă au respins ca „lipsit de interes” un demers formulat de trei personalităţi publice, întrucât , în înţelesul legii, aceştia nu aveau calitate procesuală care să le justifice interesul, ori o susţinere precum cea din 17 I 2015, putea să fie opusă unor ciobani şi nici de cum unei societăţi în care specialiştii în drept abundă.
X. În pofida faptului că trăgea după el tinichele de ordine numerice impresionante s-a visat a fi mai mult decât un „banal prim ministru” cât credea că i se cuvine mandatul de „Preşedinte al României”. Înspre acest vis a început să marşeze de prin 2011. În politica românească hălăduia un partid, căruia i se spunea istoric, respectiv „Partidul Naţional Liberal” condus în momentul istoric respectiv de către Crin Laurenţiu Antonescu, care prin 2009 a candidat la funcţia supremă în stat, şi după ce a obţinut vreo douăzeci de procente s-a îmbolnăvit de prezendită. V.V.P. l-a tras, puţin, de o parte propunându-i o alianţă contra naturii, partidul comunistoid, evident de stânga condus de Ponta cu partidul, istoric de dreapta ce în mod nefast a ajuns să fie condus de către isasccianul Antonescu. Au hotărât să facă front comun pentru înlăturarea de la putere a guvernului format din reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal (PDL) urmând ca după preluarea puterii stânga să preia portofoliul prim-ministerial iar dreapta fotoliul prezidenţial. Atât i-a fost de ajuns veleitarului Antonescu. A pus umărul şi evident partidul şi potrivit întâmplărilor narate la punctul I al acestei lucrări au
ajuns la putere. S-a format executivul USL-ist , guvernare condusă de către Victor Viorel Ponta potrivit înţelegerii nefaste din 2011. Numai că intrându-se în anul prezidenţialelor, an în care trebuia pusă în valoare înţelegerea de la formarea USL-ului, respectiv susţinerea în bloc pentru ocuparea Cotroceniului a lui Crin Laurenţiu Antonescu PSD-ul având de acum numărul acoperitor de parlamentari nu-i mai era necesar PNL-ul şi a hotărât să-şi încalce înţelegerea din 2011 Nu numai că Victor-Viorel jucând la cacialma, îşi dorea fotoliul prezidenţial, drept care a creeat criza ce a determinat ruperea alianţei, urmată de prăbuşirea lui C.L.Antonescu şi aruncarea lui la lada cu gunoi a istoriei.
Descotorosindu-se de liberali, şi terminându-l pe credulul Antonescu s-a intrat în campania electorală 2014 pentru alegerea Preşedintelui României. V.V.P. s-a propus candidat din partea alianţei PSD,UNPR, PC, şi s-a demarat cea mai murdară campanie electorală cunoscută în istoria ţărişoarei numită România. V.V.P. având pe mână vistieria ţării a băgat mâna până la fundul sacului şi:
I-a aruncat omului în reverendă albă, respectiv Patriarhului, un sac de miliarde pentru edificarea unui megalomanic edificiu sacru, ce a obligat la contraprestaţie, astfel că stimulat de această neruşinată mită, capul ortodoxiei române a plasat cuvânt de ordine ca din faţa tuturor altarelor, evident ortodoxe, să se comită campanie electorală de stânga. Şi s-a comis cu neruşinare nu numai pe cuvântul purtătorului de reverendă albă, cât şi pentru că au fost mituite în integralitatea lor toate parohiile din ţară, prin hotărârea guvernamentală de salarizare din fonduri publice a cântăreţilor bisericeşti. Dacă ar fi existat o cât de mică rezistenţă s-ar fi dispus şi salarizarea din bani publici şi a prescurăriţelor şi al ţârcovnicilor, în condiţiile în care medicii şi profesorii primi tămăduitori întru sănătate iar cei de ai doilea înălţători de spirite se află la limita sărăciei.
Nici practicile discriminatorii n-au lipsit în sensul că s-a descoperit că mituitorul din vârful executivului este ortodox, iar unul dintre ceilalţi candidaţi aparţine un ui alt cult. S-a strigat din rărunchi, „ Români votaţi-l pe ortodox!”, „Români nu-l votaţi pe protestant!” Iar argumentele de susţinere a celui ce deţinea puterea au marşat şi pe alte canale murdare. „Nu-l votaţi pe … că n-are copii!” ; „Cum poate conduce o ţară, cel ce n-are experienţa conducerii unei familii cu copii!” Şi lista plecând de la cacialmaua servită liberalilor, până la mita de miliarde, ortodoxism şi neputinţa de a avea copii, ar mai putea fi continuată.
XI. După alegerile prezidenţiale din 2009, al căror tur doi i-a opus pe Traian, Băsescu şi Mircea Geoană, s-a împământenit prejudecata că cel dintâi a obţinut fotoliul prezidenţial datorită românilor din străinătate, drept care conducătorii campaniei electorale a candidatului puterii, îl numim pe Victor Ponta, şi avem în vedere Ministerul de Externe, cel care a organizat campania electorală şi desfăşurarea scrutinului în străinătate, au socotit că este util să-i împiedice pe românii din diasporă să-şi exercite dreptul la vot. Şi au prestat una din cele mai mari „crime în dauna omului” prin împiedecarea exercitării de către mulţimi a unui drept garantat prin prevederile constituţionale.
Scandalul public determinat de crima comisă de guvern împotriva românilor din străinătate şi faţă de anumite categorii de electori din ţară, cum au fost studenţii, a fost de proporţii. Manifestaţiile publice ale românilor din străinătate, ale românilor din ţară prin ieşiri în pieţele publice ale marilor centre urbane avea să aducă costuri severe puterii până la pierderea scrutinului de către reprezentantul acesteia, respectiv Victor Viorel Ponta.
XII. După atâtea desfăşurări demolatoare de autoritate, după primirea loviturii fatale, respectiv respingerea de către electorat a poftei de a se vedea instalat în fotoliul prezidenţial, suferinţa lui Victor Viorel Ponta nu se apropie de sfârşit cât se produce în continuare pe proprie inspiraţie. Campania Anti-Ponta pe tema plagiatului l-a obosit într-atât pe plagiator, încât n-a avut capacitatea să observe că după ce naţiunea i-a trântit o palmă definitorie prin respingerea candidaturii sale de a marşa înspre Cotroceni, încât mulţimile astea înfierbântate, după ce şi-au frecat mâinile a satisfacţie, aproape că şi-au epuizat muniţia împotriva sa şi urma să intre în criză de mijloace prin care să-l mai împroaşte astfel că ar fi urmat o perioadă de acalmie pentru el.
Incapabil să observe că i se destina o perioadă de acalmie, a avut proasta inspiraţie să producă o recrudescenţă a plagiatului. Scrisoarea s-a către Universitatea Bucureşti, prin care cere să se ia act că renunţă, la titlul de doctor în drept obţinut în 2003. A fost suficient ca societatea să explodeze: „ În sfârşit recunoaşte că a plagiat!”, „De ce acum şi nu de la început?”, „De ce nu-şi prezintă şi demisia?”, „Dacă înscrierea în Baroul de avocaţi s-a făcut cu examen sau pe baza titlului doctoral?” , „Dacă s-a făcut pe titlu doctoral de ce nu cere şi suspendarea din avocatură?”, „Veniturile realizate ca onorarii avocaţiale şi salarii ca lector şi respectiv conferenţiar universitar sunt restituibile sau nu ?” „Doctoratul obţinut prin fals (vezi teza doctorală plagiată) este sau nu infracţiune?”, Intrarea în avocatură şi respectiv obţinerea de catedre universitare în temeiul acelui titlu îndeplineşte sau nu elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals?” , „Dacă foloasele materiale obţinute în avocatură şi viaţa universitară în baza acestui titlu nu se subsumează unui act de înşelăciune pentru a dobândi câştiguri materiale?”
Spre surpriza lui societatea i-a spus că la cerere se poate obţine, fireşte în condiţiile legii un titlu doctoral, dar nu se poate renunţa la cerere. În acest sens Universitatea Bucureşti publică un comunicat prin care justifică că a se admite renunţarea la un titlu universitar ar fi echivalent cu bagatelizarea acestuia, motiv pentru care singura cale de ieşire de sub această demnitate ştiinţifică este constarea că s-a obţinut pe căi ilicite, ceea ce ar însemna pentru Ponta să recunoască plagiatul şi să nu mai bareze prin aparatul guvernamental pe care-l conduce, aşa cum a procedat în 2012, retragerea acestuia pe constatarea că a fost obţinut pe căi frauduloase.
Bolnav de prea „multă putere” V.V.P. căruia nu-i venea să creadă că cineva ar avea dreptul gândească altfel decât el, situaţie în care a folosit forţa instituţională a primului-ministru pentru a rezolva o problematică de viaţă a persoanei Victor Ponta. Iute din fire şi „tare” în „ordonanţe de urgenţă” a scos un astfel de act normativ prin care a normat că titularii unor titluri doctorale sunt abilitaţi să ceară renunţarea la titlu iar universităţile emitente la rându-le au obligaţia să ia act şi să intreprindă măsurile de ştergerea acestora din evidenţe. Ordonanţa respectivă a inflamat opinia publică care s-a văzut datoare să atragă atenţia privind condiţiile în care se poate emite un astfel de act normativ. Respectiv să existe o urgenţă, ceea ce înseamnă o stare de lucruri ce nu poate fi amânată, precum şi obligaţia guvernului de a motiva urgenţa, stare de lucruri ce nu se pot inventaria în situaţia lui V.V.P. Încălcarea este cu atât mai mare cu cât articolul 115 din Constituţie spune răspicat că nu se poate emite o astfel de procedură pentru rezolvarea unor interese particulare, ori în situaţia de faţă este vorba de un astfel de interes.
*
Din moment ce am analogat cazuistica lui Victor Viorel Ponta cu cea a ţiganului, ajuns, ce şi-a manifestat devenirea întru putere, prosperitate, şi onoruri, instalându-se pe un tron în condiţiile de aş asigura confortul prin şederea pe douăsprezece perini, numite de către noi gânditoare-sancţionatoare, ce au dispărut de sub şezutul persoanei pe măsură ce acesta comitea fie acte de nedemnitate, fie lipsite de morală, fie în conflict cu legea, trebuie să constatăm că după punerea în pagină a dousprezece perini pentru confortul târnei dodoloaţă a lui Victor Viorel Ponta, şi inventariind un număr corespunzător (12) de grave încălcări asezonate şi cu foarte multă prostie, perinile de referinţă au dispărut una câte una iar acum la început de 2015 personajul nostru este într-atât de compromis încât a ajuns cu şezutul pe scândură. Dar cele doausprezece încălcări puse din noi în pagină nu epuizează caracterul, fie criminal, fie înabuzat, fie lipsit de morală a lui V.V.P. CV-ul său prim ministerial este mult mai bogat decât cel prezentat de către noi. În acest sens rugăm vizitatorul acestei pagini să reflecte şi la „Marţea Neagră”, şi la „Fuga laşă a premierului de a nu da faţă cu Victoria Nuland, subsecretar de stat al administraţiei americane”, şi lista actelor ce-l descalifică este mult mai lungă iar din economie de mijloace nu înţelegem să le punem în pagină. *
Încheiem aceste rânduri cu precizarea că furtul comis de către V.V.P. este într-atât de bine dovedit încât acoperirea sa cu capacitatea de a fi hoţ este o chestiune ce nu ridică nici un fel de risc.
Doar un singur lucru îl deosebeşte de hoţii de duzină, iar departajarea de gloata de hoţi nu se poate face decât cu rangul. Este singurul hoţ deţinător a unui mandat de prim-ministru. Şi o realitate amară România este plină de regi: avem un rege naţional al ţiganilor; un rege internaţional al ţiganilor; un rege al fotbalului; avem şi un împărat al ţiganilor, şi lista este mult mai lungă. Este motivul pentru care având în vedere rangul înalt la care s-a cocoţat în structura executivului naţional un hoţ cu brevet (vezi constatarea universitarilor bucureşteni) cu îngăduinţa vizitatorilor acestei pagini credem că se impune organizarea unei festivităţi, fie şi pe stadion cu prezenţa a cincizeci de mii de aplaudaci, în care să se realizeze căftănirea lui Victor Viorel Ponta ca „Rege al Hoţilor”.
19 ianuarie 2015
Tiberiu Vanca
