luni, 13 ianuarie 2014

Gânduri de seară..............


"În istoria post-decembristă a României, eşecul politic al USL e un eşec de o incontestabilă originalitate. Să câştigi alegerile în chip detaşat, să obţii o majoritate parlamentară uriaşă, să vii la putere pe un fond de nemulţumire economică acută, imputabilă guvernelor anterioare, şi să reuşeşti, în mai puţin de doi ani, să ratezi sistematic, pe mai toate planurile, este o probă rară de inaptitudine managerială.

Inevitabil, cei identificaţi îndeobşte ca „băsişti” îşi râd în barbă contemplând catastrofa. În ce mă priveşte, lucrurile mi se par mai curând înspăimântătoare. Când o guvernare dă cu oiştea-n gard, toţi avem de pierdut. Nu e loc pentru degustarea satisfăcută a prăbuşirii. Mai util ar fi, poate, să încercăm evaluarea pedagogică a cauzelor ei.

1. Alianţa USL era greu plauzibilă politic şi ideologic. Un partid de dreapta nu se poate împăca pe termen mediu şi lung cu unul de stînga, decît, eventual, pornind de la un program negociat îndelung, consistent, profesionist. Or USL nu a avut decît un singur program („Jos Băsescu”) şi nu a avut de oferit decît o promisiune frugală, fără structură fermă, fără un riguros calcul prealabil (”Vom repara tot ce au stricat Băsescu şi ai lui!”). Rezultatul a fost dezamăgitor:

A. Lui Băsescu i s-a confecţionat, inabil, un adevărat cult (negativ dar monumental) al personalităţii: are totul în mînă (cei de la putere ”n-au, de fapt, puterea”), e vinovat de tot ce nu le iese guvernanţilor, dar şi de partizanatul justiţiei, de gestiunea autostrăzilor, de îmbrîncelile dintre Ponta şi Antonescu, de meteorologie, de tot ce mişcă sau nu mişcă în patria noastră. „Anti-băsiştii” nu mai realizează că frizează comicul şi nevroza. De ani de zile, scot mereu din buzunar aceeaşi panglică zdrenţuită, indiferent despre ce e vorba. Au ales soluţia cea mai la îndemînă: se culcă şi se scoală cu numele preşedintelui pe pernă, îl înfierează cu mînie proletară, îi pun coarne, îi dau cu tifla, îi scormonesc biografia şi afacerile. Din nefericire, toate astea nu schimbă nimic în bine şi nu pot explica, raţional, nenumăratele gafe politice şi administrative ale guvernanţilor.

B. Populaţia a fost îndopată cu aşteptări zgomotoase şi nerealiste, a căror neîmplinire provoacă frustrare şi nervi. Invocînd obsesiv pe cei cca. 7,4 milioane de români care, votând contra lui Băsescu, ar fi îndrăgostiţi orbeşte de uselişti, useliştii au uitat cu totul de cei 11 milioane care, dintr-un motiv sau altul, n-au mers la urne, dar au o egală legitimitate şi acelaşi drept de a fi „serviţi” cuviincios de conducătorii ţării.

2. Liderii partidelor aliate sunt inşi de mîna a doua. Cel de la PC e de o remarcabilă paloare, Ponta nu poate scăpa de reflexele unui şmecheraş ţanţoş, Antonescu e inconsistent, inapt să ofere altceva decât o anumită surescitare demagogică, însoţită de mici crize de nervi. Toţi sunt neconvingători şi nu dau senzaţia vreunei competenţe specifice verificate în timp.

3.
Membrii „normali” ai PSD şi PNL par să se fi resemnat cu o conducere perdantă, inadecvată adesea, mediocră clipă de clipă. Nici pesediştii, nici liberalii nu se mai arată interesaţi de prestigiul partidelor lor. Ori nu-şi mai dau seama că cei pe care i-au pus la vîrf şi pe care îi susţin deservesc imaginea comunităţii lor politice, ori îşi dau seama, dar acceptă situaţia ca pe o fatalitate.

4. Guvernanţii au avut ghinionul de a fi sprijiniţi mediatic de un mic grup de lăudători fără strălucire, aceiaşi seară de seară, oamenii unei singure teme (anti-băsismul) şi, de regulă, ai unei unice obedienţe: Dan Voiculescu. Legănaţi dulce de monotonia unei susţineri gata-făcute, guvernanţii au putut moţăi impenitent, călcând neamendaţi în toate străchinile existente. Cei câţiva critici rămaşi au fost evacuaţi scurt drept „băşişti”. De la o vreme însă, chiar şi anti-băsiştii sunt destabilizaţi de ceea ce se întîmplă în propria tabără şi dau semne de derută. Să fie cu Ponta? Să fie cu Antonescu? Să fie contra ambilor? Noroc că, pînă una alta, a rămas în picioare marele adversar de la Cotroceni: singurul reper clar într-un discurs care şi-a pierdut mai toate criteriile."  (Andrei Pleşu)



duminică, 12 ianuarie 2014

Gânduri de seară...........


"Comuniştii trebuie văzuţi ca o structură a speciei umane foarte puţin sfielnică. Nu au căutat să ascundă apucăturile criminale care i-au adus în prim planul social, cât le-au dat pe faţă fără prejudecăţi. Au procedat astfel pentru că era unicul mijloc prin care puteau să-şi menţină autoritatea.

Preceptele morale existente la data instalării puterii comuniste erau de natură creştină şi se rezumau la câteva cunoscute alegaţii, cum sunt „iubeşte-ţi aproapele!” sau „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!” precepte idilice şi fundamental respinse de către doctrina comunistă, tributară adagiului „stăpâneşte şi dezbină”. Pentru a-şi promova politica, pentru a-şi menţine puterea, aveau nevoie de acces nelimitat la conştiinţa fiecărui individ. Pentru a realiza această nevoie macabră a sistemului, puterea comunistă a procedat la cumpărarea conştiinţelor individuale, prin mecanismul „primirii în partid”, cum spuneau ei operaţiei reale de „racolare în partid”.
Odată adus în această stare de dependenţă faţă de puterea comunistă, individul era ţinut la ceea ce se numea „disciplina de partid”, prin care se înţelegea că trebuie să execute orbeşte „sarcinile de partid”, iar în această structură de îndatoriri intra obligaţia de a „participa la viaţa de partid”. Odată asumată această ultimă ţintă a capcanei comuniste, individul aderent îşi încarcera pentru totdeauna, conştiinţa, devenind un fel de robot în mâna manipulatorului roşu, nimeni altul decât activistul de partid.

Fără amplasarea în fruntea colectivităţilor a celor mai mari delatori, implementarea comunismului nu ar fi avut succes. Odată aşezat în fruntea olectivităţii, delatorul este în situaţia de a avea acces la totalitatea atitudinilor ce se comit de către aparatul subordonat, pe care are datoria să le reprime, iar
când este cazul, să informeze „organele” – înţelegem prin acestea ierarhia de partid şi instituţiile specializate pe represiune, respectiv securitatea. Iată pentru ce, în marea majoritate a cazurilor, delatorul, promovat devine şi informator al securităţii. Menţinerea delatorului în funcţia dobândită se jurizează de calitatea informaţiilor culese şi transmise Dacă informaţiile vor fi anodine, cariera i se va clătina, dacă sunt, să zicem, bogate în conţinut, delatorul – director, preşedinte, şef de… – va fi aşezat la mare cinste, va fi invitat în prezidii, alături de cei „mai buni tovarăşi”, va fi cooptat în comitete şi comisii."
(fragment din "Anotimpurile Agorei" de Tiberiu Vanca)

vineri, 10 ianuarie 2014

Gânduri de seară..........


Deschid ochii cu teamă
Şi privesc în jur,
Toate-aud mă cheamă
Dar parcă n-au contur.
Mâna-ntind în faţă
S-ating gândul tău
Nu-ntâlnesc nimic,
A fost doar un.. a fost doar un ecou...

Cât aş vrea să lupt
Cât aş vrea să strig
Gândul tău mă cheamă
Şi mi se face frig.
Îmi repet întruna
E-un ecou, nu vin.
Întorc ochii să fug,
Întorc ochii să strig,
Întorc ochii.. dar ochii revin......

Alergăm mereu
Pe drumuri nevăzute.
Alergăm mereu
Spre ţinte neştiute,
Căutând mereu
Lumina din vis ce ne-ascunde...
Amintirea unei clipe.. ..

Poate că de-aceea vezi poteci prin parcuri,
Ştii că-n lume sunt mult prea multe garduri
Pe care stă scris mult prea clar şi concis
Strict interzis.

Poate că de-aceea te iubesc pe tine,
Ştiu la multă lume asta nu convine
Şi nu prea văd bine...
Ce-aveţi bă, cu mine?!...

Alergăm mereu
Pe drumuri nevăzute.
Alergăm mereu
Spre ţinte neştiute,
Căutând mereu
Lumina din vis ce ne-ascunde...
Amintirea unei clipe.. ..ce ştim că va veni într-o zï....


"All for love"



Roderick David "Rod Stewart " (n. 10 ianuarie 1945) este un cântăreț și compozitor britanic de origine scoțiană și engleză și unul dintre cei mai buni artiști din toate timpurile, după ce a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume.



Născut și crescut în Londra, Stewart locuiește în California și Epping. Dintre toate albumele, el a avut 62 de hituri. 31 dintre ele, au ajuns în top 10, dintre care șase au fost pe locul unu in Marea Britanie. El a avut 16 single-uri în top zece SUA, iar patru dintre acestea au ajuns pe locul întai in Billboard Hot 100.



În ceea ce privește muzica, Rod Stewart asculta artiști britanici și americani populari din acea vreme, cum ar fi Ewan MacColl, Alex Campbell, Woody Guthrie, Jack Ramblin Elliot, și în special Derroll Adams, artiști care de altfel l-au și inspirat. A început să cânte pentru prima data în diverse cluburi din Londra, unde a facut o impresie bună.


În 1968, se întalnește cu chitaristul Jeff Beck, care îi propune o colaborare. Această colaborare l-a adus pe Stewart în prim-plan în momentul lansării celor 2 albume ale grupului, Truth și Beck-Ola. Însă adevărata carieră muzicală și-o începe atunci când își unește forțele cu cea mai mare trupă de rock din istorie, magnificii The Faces. Mulți ani de atunci, Rod Stewart a făcut înregistrări și a mers în turnee cu The Faces, lănsând albume și demonstrând că de-a lungul timpului a progresat, devenind un compozitor de top. Timpul a trecut și Rod și-a dorit sa se facă remarcat și ca artist solo în anul 1971. Succesul nu l-a părăsit nici acum.



Printre cele mai cunoscute piese ale lui Rod Stewart, devenite hituri încă din anii '60, se numără "Da Ya Think I'm Sexy?", "Sailing", "Maggy May", "All For Love", “Have you ever seen the rain”, "Baby Jane" și "All For Love", piesă înregistrată în 1993, alături de Bryan Adams și Sting pentru coloana sonoră a filmului "Cei trei muschetari".


De la obraznicul rocker ce cânta prin cluburi, la artistul sofisticat al baladelor, de la trubadurul folk la gălăgiosul rock & roll, Rod Stewart a fost capabil de a-și schimba stilul iar și iar. Dar un lucru nu s-a schimbat niciodată, puterea lui de a cânta. După patru decenii, el este în continuare la fel. De-a lungul carierei, Rod a vândut aproximativ 200 de milioane de discuri în întreaga lume.



În anul 2000, Stewart a fost diagnosticat cu cancer la tiroidă, fiind operat imediat. El mai suferise și înainte de un nodul benign la nivelul corzilor vocale, având nevoie de intervenție chirurgicală. Vocea lui a avut de suferit, nemaiputând cânta o vreme. După acea perioadă artistul a reînvățat cum să cânte. De atunci a donat o mare parte din banii săi unei fundații care se ocupă cu găsirea tratamentului pentru toate formele de cancer, în special cancerul ce afectează copiii.



Pe data de 11 octombrie 2005, Stewart a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, steaua numărul 2093. În 2006 Stewart a fost invitat ca și antrenor vocal la American Idol. El a fost numit ca fiind unul dintre cei mai bogați artiști din industria muzicii în Anglia, averea sa fiind estimată la 115 milioane de lire.








joi, 9 ianuarie 2014

Gânduri de seară..............


"Dreptatea impune o adevărată revoluţie în sistemul de forţă brutală care a domnit timp de milenii în lume: legea evoluţiei naturale elimină pe cel slab. În numele slăbiciunii şi al iubirii, dreptatea face ca cel slab să aibă prioritate, răsturnând un întreg sistem de valori. Nu e uşor, pentru că cel tare, dacă nu e bun, este întotdeauna tentat să-l domine pe cel slab.
Dreptatea ar trebui să fie naturală, dar nu e, din moment ce fiecare urmăreşte propriul interes. De aici, necesitatea „dreptului”, sistem juridic care stabileşte regulile vieţii în societate. Vrea să stabilească o anumită egalitate între cel tare şi cel slab, între cel înţelept şi cel ignorant. Este nevoie de sfinţenie, dat fiind că egoismul este mai puternic în majoritatea cazurilor şi în fiecare dintre noi. De aceea este necesar să se stabilească o serie de legi.
„Trebuie să se unească împreună dreptatea şi forţa”, spunea B. Pascal.
Revine politicii elaborarea legilor." (pr. Adrian Danca)


" În inima omului locuiesc atât iertarea cât şi iubirea. E suficient să devenim conştienţi de acest lucru. Pentru cine are credinţă, dreptatea este o corectitudine a spiritului vivificată de harul divin. Şi Isus Hristos ne-a cerut să nu facem altora ceea ce nu vrem să ni se facă nouă. Vom fi judecaţi după meritele noastre, iar această judecată nu se referă doar la o elită atentă la valorile morale ci la fiecare dintre noi”. (Jean Guitton)


miercuri, 8 ianuarie 2014

Gânduri de seară..................


cât o să mai staţi?...
cât să înduraţi?...
un destin de cârpă..
unde să vă ducă?
să vedeţi că nu e unde!...
când vă veţi răspunde?..

cât te umileşti?...
cât te ploconeşti?...
cât te risipeşti...
când te răzvrăteşti, coloana să-ţi stea dreaptă...
cât te mai holbezi la poartă?

stau ai noştri-n parlament...
cum stau puricii pă câinele turbat...
cum stă gaură-n ciment...
cum stă musca pe că... dar nu!

prea multă prostie!...
doar ipocrizie..
staţi ascunşi în turmă!,
trăiţi la borcan vieţi de şobolan,
vieţi trăite-n van...




câtă laşitate!
câtă nedreptate!
cât pământ în gură, câte să-nghiţiţi până va
treziţi?!
cât va mai minţiţi??...

stau ai noştri-n parlament
cum stau puricii pă câine..le turbat...
cum stă gaură-n ciment
cum stă musca pa că... dar nu!

suflete de slugă...
apa-i mult prea udă...
doare mult prea tare să stai în picioare, să poţi
spune 'Nu!'
NU poţi spune 'Nu!'...

cât o să mai staţi?...
cât să înduraţi?
un destin de cârpă..
unde să vă ducă
să vedeţi că nu e unde?
când vă veţi răspunde?..

stau ai noştri-n parlament
cum stau puricii pă câinele turbat...
cum stă gaură-n ciment
cum stă musca pe ... dar nu!

dar nu, nu-i vorba de voi nu!!!
nu-i vorba de voi, nu!!!
voi nu sunteţi aşa,
nu-i vorba de NOI, nu!!
NOI nu suntem aşa.....
nu...
nu-i vorba de voi, nu-i vorba de noi...
Noi nu suntem aşa...

APEL UMANITAR pentru prietena noastra Iulia Briceag






"
APEL UMANITAR pentru prietena noastra Iulia Briceag ! (Rog donatii si/ sau distribuire a acestui apel
Cei ce au urmarit postarile Iuliei si ale mele din decembrie 2013 stiu ca prietena noastra trece printr-o situatie foarte grea. Cu cateva saptamani in urma a suferit o operatie chirurgicala, extrem de dificila, iar incepand de ieri, 6 ianuarie 2014, este internata, din nou, in spital, pentru analize si radioterapie. In plus, mama Iuliei este, deasemenea, bolnava (probleme cardiace). Amandoua sunt singure (Iulia nu il mai are, alaturi, pe tatal ei) si au nevoie, URGENTA, de ajutorul nostru !
TOTI CEI CE DORESC SI AU POSIBILITATI FINANCIARE SUNT RUGATI SA FACA DONATII IN URMATORUL CONT:

Titular cont : Briceag E. Iuliana
Banca BRD Societe Generale - SURCURSALA BUCURESTI
Agentia Sincai, B-dul Tineretului nr.1-7 sector 4, Bucuresti
Cont : RO75BRDE441SV28792594410
Cod SWIFT: BRDEROBU
(Sediu central BRD Societe Generale: Str Ion Mihalache 1-7 sector 1 Bucuresti – pentru cazul in care vi se solicita SI informatii privind adresa sediului central al acestei banci )

Cei din strainatate pot face donatii in contul de mai sus, INDIFERENT de valuta utilizata. Sumele donate vor fi convertite in lei, in mod automat, la cursul valutar al BRD Societe Generale.

Dumnezeu sa-i daruiasca MULTA, MULTA SANATATE Iuliei si sa-i binecuvanteze pe TOTI cei ce o vor ajuta cu donatii !!! 

DOAMNE-AJUTA !
------------------------------------------------
ACTUALIZARE 07 ian 2013 ora 21:50 Alte detalii despre situatia Iuliei (ca de ex. la ce spital este internata) nu pot fi furnizate. Aceasta este dorinta mamei sale. Oricum, conform recomandarilor doctorilor, deocamdata, Iulia nu poate primi vizite la spital Va multumim pentru intelegere ! 
 - cu Vladimir CapatinaSorin CurchiŞtefi CocoşTed MichaelCocos ValentinAlfred ScheirichLaurentius KirchmannLaura MargineanLuminita MecheniciStefan VlastonCristina BocTeodora BrabeteTeodor BaconschiAdrian PapahagiMagdalena Schengen SchubertTudorel UrianRobert Nicolae Schengen TurcescuSabin Orcan,Silviu SergiuIonela ChircuIonel StoicaMircea MarianDenis Silviu SoareSimona IonescuAugustin OfiteruGeorge MiocMihail NeamtuMarius DumitrescuCorneliu IoanNadin NadinMyky Npd,Laurentiu Nep SchengenCatalin PredoiuCristian PetrescuCristian HritucRuxandra DragomirEugen TomacElenina NicuţMarian PredaRazvan UngureanuElvira PopetiMadalina TomaCristina Dana PredaElla SmithSilvia OanaCristian Soimaru,Valerian HorlescuMihaela ViziteuAnita GurianAna-Maria ItoafaOctavian Fost FAndreea IonescuCezar CovataruGloria PascuPopovici EminaOana Nutu,Dorleni StefanacheRodica Flesariu PetrescuCatalin BanicaCatalina PopescuCamelia IordachescuIoneta VladIrina Schengen BadoiMisu Schengen Jamie,Voican Schengen RoxanaOndine GhergutIsabelle Albu Schengen ZarojanuClaudia BuzescuKoles Attila,Oscar MantoDoctoru AndyAurel Sibiceanu,Rucsandra MüllerNicu ßruȚaruElena MullerDaniel Ionut DarasteanRodica Schengen VolintiruDaniela ValeanuMariana TurcescuMariana PopescuFranco CrazziCarmen DragomirVioleta ZamfirVio Pop,Marian PreoViorica CandetAngela T AngelaDan-Radu ZatreanuNona Schengen DonaLiz OltDan R DumitruIoana Mcv Schengen CosmeanuBitolbo AgramatusViorel Schengen TarachiuMalin Bot,Ciprian OanciaViorel BianuPaula Gina Toporas,Fotache VioletaOana LewisIonescu AlexaMarinela Giogu şi Marian Dragomir.
"

marți, 7 ianuarie 2014

NOI SUNTEM ADEVARATII VINOVATI !

Grigoras Gherase
Niciodata nu m-am considerat un om norocos, norocos in sensul individului care, si fara sa cumpere un bilet la LOTO, castiga oricum si oriunde! Nu pot sa nu recunosc faptul ca am incercat; am incercat si la LOTO ( as fi fost mai bogat acum cu o buna suma de bani), am incercat si la clujeanul Stoica (o suma modesta, este adevarat), am incercat sa muncesc mai mult si am facut-o dar, sincer, castigul a fost asemanator cu cel de la LOTO! Convins ca nu m-am nascut  pe "Str. Norocului", am inceput a renunta la idee si m-am axat pe o activitate neremunerata la cei ce oricum nu puteau plati!

Aici trebuie sa recunosc, o singura data am fost rasplatit cu o farfurie de cartofi prajiti si un ou spart in ei. Deh, tineri casatoriti cu un prunc de cateva luni care locuiau intr-o fosta magazie de lemne, transformata de doi batrani pentru o chirie modesta, intr-o camera de locuit! Unul din meseriasii din sectia pe care o pastoream m-a rugat sa-i fac cateva fotografii pruncului cu care sa se poata mandri si ei in fata parintilor, in proxima vizita pe care urmau sa o infaptuiasca! Marcat de modestul trai al celor doi tineri, cu cativa ani buni mai tineri decat mine, le-am daruit toate fotografiile si am incercat sa le "imbogatesc" menuul cu un pui "ceausist" din acela "piscat" la gat cu cutitul si cu capul atarnand, in plus si un borcan cu castraveciori murati. Poveste veche de prin anii '80!

Nu puteam proceda cu toti "clientii" mei in acelasi mod, un laborator foto se utila greu in acea vreme, dar niciodata nu percepeam mai mult de jumatate din pretul pietei! De, sa traiasca si ei si...eu. Oricum, "afacerea" a mers cativa ani pana cand , usurel si pe nebagate de seama, am "falimentat", si aceasta dintr-un singur motiv : sotia nu era multumita de profit, drept pentru care mi-a taiat banii pentru "investitii"!

Credeti ca am cedat la gandul "imbogatirii"? As! Repede m-am profilat pe reparatia motoarelor masinilor de "curse" cunoscute sub numele de ...Dacia 1300, chiar si a franelor, acestea aducand multa clientela. De sub harburile acelea ma scoteau afara decat intunericul si țănțarii. Binenteles ca preturile se faceau in acelasi mod ca la "afacerea" cu laboratorul foto: jumatate din pretul pietei! Din nou "managerul" meu s-a declarat nesatisfacut motivand ca mai mult costa DERO cu care-mi spala salopeta decat castigam eu! Capacul s-a pus cand, reparand un motor al unei Scodite S100, masina unei cunostinte, ba imprumutandu-i pentru 1 si 2 Mai, bateria masinii mele, la venirea din calatorie mi-a "platit" toata lucrarea cu 400 de lei si un litru de tuica! Mie care sunt un dusman declarat al alcoolului! Si asa s-a ales praful si de ultima mea incercare de a ma "imbogati"!

Unii ar spune, zambind gelosi, ca daca nu am avut noroc de bani, am fost norocos in dragoste... Mda, sa ...continuam. Totusi, un noroc tot am avut : m-am pensionat la 49 de ani! Si pentru ca ma convinsesem ca sunt nascut pe "Str. Saracului Etern", m-am gandit ca cel mai bun lucru ar fi sa calatoresc, sa fac ceea ce 32 de ani de "ostasie" nu am putut face! Asa am inceput a bate tara in lung si in lat, luand la picior frumosii munti ai tarii si, bineinteles, si lacasele de cult binecunoscute. Aici, marea mea nebunie era sa stau la taclale cu duhovnicii cunoscuti din fiecare Manastire, la usa carora asteptam cu orele! Si acestia, cei mai multi dintre ei, dupa ce le sarutam dreapta cuvincios, primul lucru pe care mi-l spuneau era : "Sa nu ma intrebi daca te vei imbogati ca aceasta nu se va intampla niciodata"! Un ras tampit ma cotropea de nu ma puteam opri! Cativa dintre ei m-au intrebat, zambind : "tinere, ai mai trecut si pe la alti duhovnici,da?" Potolindu-ma cu greu din ras, am intrebat si eu : "de unde stie sfintia voastra ca nu ma pot imbogati"? Imi raspunse cu o simplitate naucitoare: "pai fata dta, prelunga, ascetica, spune ca esti genul de om care intinde mana sa dea si nu sa ia"!

Am plecat nauc, uitand sa mai sarut dreapta, gandindu-ma ca imi merit soarta : nu m-am privit eu in oglinda in fiecare zi,atatia ani, cum de nu am observat? Aiurea! Am observat eu, ca mult ma obseda lucrul acesta, dar de unde sa stiu si a traduce "defectiunea"? Si ce puteam face daca bunul Dumnezeu mi-a "gresit matrita"?

Pe lungul drum al intoarcerii catre "castelul" meu de doua camere pe hol, m-am tot gandit daca sa mai am ceva sperante si am hotarat ca, toata lumea avand dreptate, ar fi cazul sa-i las pe altii sa se imbogateasca cat vor!
Asa se face ca au reusit domnii Nastase, Voiculescu, Becali...sa se imbogateasca, doar pentru ca eu "am renuntat", ei, saracutii, neavand nici o vina!
Din aceasta pricina ma simt indignat : DNA-ul asta habar nu are sa faca o ancheta cum trebuie : eu sunt vinovat si nu amaratii astia ! Pai daca ne imbogateam noi, cele 22 milioane, cum se mai puteau ei imbogati!
Mai aveau ei ce sa fure?



Gânduri de seară.....................


"Suferim, se pare, de un masochism galopant, cu înfăţişări diverse: ne place să ne cultivăm spaimele, să colecţionăm veşti proaste, să anticipăm catastrofe (sau să le urmărim febril pe cele care au loc aiurea), să degustăm nefericirea altora, să ne simţim înconjuraţi de primejdii iminente. Ne e mereu frică de ceva şi ne trăim frica voluptuos, lacom, practicând, ca pe un sport agreabil, numărătoarea inversă. În această vicioasă înclinaţie, beneficiem de sprijinul nepreţuit al presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre.
Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o istorie a fricii de care s-au ocupat, laborios, o sumedenie de savanţi. De la fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000, de la superstiţiile curente la marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al temerilor omeneşti. Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai potolit. Ştiinţa a înlăturat, zice-se, panica rudimentară dinaintea stihiilor şi a penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat. Nu cred. Vechile spaime au fost înlocuite de unele noi, ba a apărut chiar o specie nouă de frică, numită de sociologi şi psihologi „frica-divertisment". Căutăm frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o seară agreabilă urmărind la televizor un horror. Nu e zi să nu fim intoxicaţi de „informaţii" spectrale privind fie realitatea imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea cosmică. De mare succes se bucură, de pildă, „încălzirea globală". Dârdâim sub nămeţi, alunecăm pe gheaţă, nu ne mai putem deszăpezi trotuarele şi automobilele, dar citim terorizaţi despre inflamaţia generală în care vom sucomba curând. Vom muri de cald, ne vom trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea şi cu Fram ursul polar în curte.
O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari, invadează scena în devălmăşie." (Andrei Pleşu)

 

luni, 6 ianuarie 2014

Gânduri de seară...........


..... Cele patru lumânări ardeau încetişor. Ambianţa era atât de plăcută, încât le puteai auzi vorbind: Prima a spus: Eu sunt PACEA! Oricum, nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge. Flacăra s-a micşorat cu rapiditate şi s-a stins în întregime. A doua a spus: Eu sunt CREDINŢA! Dincolo de toate, eu nu mai sunt indispensabilă, aşa că nu mai are nici un sens să mai stau aprinsă. Când a terminat de vorbit, o adiere blândă a stins-o. Cu tristeţe, cea de-a treia lumânare a spus la rândul său: Eu sunt IUBIREA! Nu mai am forţa să stau aprinsă, oamenii mă dau deoparte şi nu-mi înţeleg importanţa. Ei uită să-i iubească chiar şi pe cei care le sunt aproape. Şi fără să mai aştepte, s-a stins. Deodată… Un copil intră în încăpere şi văzu trei lumânări stinse. -De ce nu ardeţi? Voi ar trebui să fiţi aprinse mereu! Spunând asta, copilul începu să plângă. Atunci, cea de-a patra lumânare a spus: Nu vă fie frică, atâta timp cât eu încă mai ard, le putem aprinde pe celelalte… Eu sunt SPERANŢA! Cu ochi strălucitori, copilul luă lumânarea speranţei şi le aprinse pe celelalte …!


„S-ar zice că, de la o vreme, competența noastră supremă e disperarea. De la mica disperare cotidiană până la teoria catastrofei, de la „marginile” disperării (depresie, neîncredere, iritabilitate) până la „culmile” ei (isterie, apostazie, resemnare bolnăvicioasă). Am obținut, prin urmare, consensul: e rău, e foarte rău, nu mai avem nici un motiv de speranță. Speranța ne apare, când vorbim astfel, ca o virtute condiționată. Adică o virtute care nu subzistă decât „cu motiv”, sau „în anumite condiții”. Dar este virtutea, în general, compatibilă cu determinismul conjuncturilor? E ca și cum ai spune: „sunt curajos numai dacă mi se dau garanții de imortalitate” sau „nu mai am nici un motiv să fiu bun”. A-ți piede speranța când circumstanțele nu o mai motivează e a nu fi avut-o niciodată și, în orice caz, a nu fi reflectat niciodată la sensul ei. A-ți pierde speranța nu e un accident provocat de împrejurări nefaste, ci un păcat, adică un eșec al sufletului, chiar dacă unul favorizat de împrejurări nefaste. Pentru tot ce se opune speranței din noi poate fi făcută vinovată lumea exterioară (istoria, stihiile, statul). Dar pentru pierderea speranței nu putem învinovăți pe nimeni. E o problemă personală, care nu se reglează pe stradă, la sindicat sau la tribuna electorală. Se reglează în singurătate sau în prezența unui duhovnic ….............

Definită corect, speranța nu are nimic de a face cu fericirea. Pentru cel căruia nu-i lipsește nimic, problema speranței nu se pune: ce vom mai ști despre speranță, în clipa când vom intra în Paradis? Absența speranței, poate fi, așadar, trăită în cheie nocturnă, ca disperare, și în cheie diurnă, ca speranță împlinită, ca suficiență a îndestulării. Prezența speranței, în schimb, e de negândit fără experiența simultană a lipsei, a precarității, a unei ambianțe dezesperante. Speranța e, în definitiv, un corelativ al carenței. Ea își dă întreaga măsură, sau cel puțin măsura ei de virtute creștină, când nici un „motiv” lumesc nu o mai justifică. Întrucât temeiul speranței (ca și al credinței) e exterior lumii contingente, nimic din lumea contingentă nu o poate disloca. Când speri, speri ca Avraam, „împotriva oricărei speranțe” (cf. Romani, 4, 18). Nu speri fiindcă ai de ce, ci fiindcă nu ai de ce, în ciuda faptului că nu ai de ce. Speranța nu e replica veselă pe care o dăm unei promisiuni. E mai curând felul omului credincios de a reacționa la ocultarea promisiunii: e o adecvare la rău. De aceea, speranța fără fisură e o virtute rară. Căci răul absolut, fără fisură, e și el rar. Există însă, uneori, o evidență a răului, o carnalitate a lui, care îi conferă o oarecare tentă de absolut și dă speranței adevărate șansa de a se manifesta. Speranța refuză să considere evidența răului drept realitate a răului. În plan metafizic, ea e un mod de a confisca răului orice valoare de adevăr. Tot ce subminează speranța e fals. Numai ceea ce o întreține e adevărat. Mi se va spune că mă complac în abstracțiuni. Și că frigul de pildă, deși subminează speranța, nu e fals deloc! E tăios, substanțial, de nesuportat. Așa e. Dar speranța nu e o virtute nătângă, o măsluire roză a răului. Ea nu pretinde că nu e frig, sau că frigul e bun. Ea își poate permite să bombăne, să fie prost-dispusă și, în orice caz, să dârdâie. A-ți păstra speranța în ciuda frigului nu e a te iluziona că frigul nu există. Continui să dârdâi, Dârdâi și speri! Omul care disperă e infinit mai nerealist. El face conexiuni enorme: din existența acută a frigului, el induce, de pildă, inexistența lui Dumnezeu sau lipsa de sens a vieții. Omul care speră ia frigul drept frig. Și socotește că ceea ce e esențial în alcătuirea sa omenească nu atârnă de această „rece” constatare …
(Andrei Pleșu - "Despre frumusețea uitată a vieții")


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More