sâmbătă, 18 ianuarie 2014

"Mai bine haimana decât trădător, Mai bine huligan........."


"A fost o dată ca-n poveşti
A fost în România,
O mare gaşcă de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu "oamenii de bine",
Numiţi şi neocomunişti
Cu fără de ruşine.



Cristian Pațurcă (n. 10 septembrie 1964 - d. 18 ianuarie 2011, București) a fost cântăreț, compozitor, revoluționar și prodemocrat român. Este autorul "Imnului Golanilor" precum și al altor piese cântate la Manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie - iunie 1990.


Cristian Paţurcă a devenit cunoscut publicului datorită "Imnului Golanilor", cântat pe toată durata manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, de la începutul anilor '90. Ulterior, el a fost o prezenţă nelipsită de la manifestaţiile anti-comuniste şi pro-democraţie desfăşurate în Bucureşti în ultimele două decenii.


Una dintre ultimele apariţii publice ale lui Paţurcă a fost în iunie 2010, când în timpul evenimentelor ce marcau 20 de ani de la mineriade, Paţurcă a susţinut un concert aniversar şi şi-a lansat cartea "Mi-e greu titlul de erou...".


În 27 aprilie 2010, Cristian Pațurcă a fost decorat de președintele Traian Băsescu, cu Crucea Națională „Serviciul Credincios - clasa a III-a”, cu motivarea: în semn de apreciere pentru înalta sa ținută morală, pentru curajul și credința, dovedite în apărarea și promovarea drepturilor și libertăților democratice în țara noastră.


Pațurcă a murit pe 18 ianurie 2011 la vârsta de 46 de ani, după o lungă bătălie cu tuberculoza. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, lângă, Tatiana Stepa, Florian Pittiș și Adrian Pintea.



Mai bine haimana,
Decât trădător,
Mai bine huligan,
Decât dictator,
Mai bine golan,
Decât activist,
Mai bine mort,
Decât comunist."..........


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More