'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

joi, 27 iunie 2013

Amintiri din epoca de aur.


5 AMINTIRI CĂLDUROASE DIN EPOCA COMUNISTĂ. 

 


1. Mirosul portocalelor în preajma Sărbătorilor.

Crăciunul şi portocalele veneau întotdeauna împreună. Nu se putea altfel! Desigur, cozile la portocale erau mai lungi şi mai obositoare decât cele la ouă sau ulei, dar aduceau cu ele parfumul Crăciunului. Erau singurele fructe exotice pe care puteai să le cumperi fără
intervenţii. Nu-i de mirare că, la un an după Revoluţie, când tata mi-a adus de ziua mea un kilogram de banane am început să plâng, crezând că mi-a adus castraveţi. Pentru că erau încă verzi...

2. Coşurile îmbrăcate în sârmă colorată, de la alimentară..

În ultima jumătate a anilor '80, alimentarele erau în mare parte din timp goale. Ok, poate nu chiar goale. Rafturile erau pline de hârtie igienică, săpun de casa "Cheia" şi Tix. Păcat de coşurile de la Autoservire, îmbrăcate în sârmă moale, colorată, pe care nu aveai cu ce să le umpli. Astăzi, dacă coşurile acelea s-ar mai găsi, ar fi considerate piese vintage şi tratate cu respect.

3. Orăşelele copiilor.

Cât ne rugam de părinţi şi bunici să ne ducă! Toboganele, leagănele, trenuleţele...toate erau în ruină, dar nouă ne plăcea să ne dăm în ele, să ne jucăm de-a v-aţi ascunsele în jurul lor. Să explorăm! Deşi ştiam că mai devreme sau mai târziu urma să călcăm în ceva urât mirositor. Nu ştiam încă ce e aia Lego şi ce înseamnă Barbie, dar ştiam să ne jucăm unul cu celălalt, lucru pe care copii din ziua de azi îl ştiu mai puţin.

4. Programul scurt în zilele de vineri.


Ţin minte ca mama lucra la un laborator de cercetare alimentară. Începea programul la 7:00 şi îl termina la 15:00. Trezirea în zori era cea mai mare problemă, pentru ca noi locuiam în Colentina iar fabrica se află tocmai în Militari, pe o bucată din terenul ocupat acum de Cora Lujerului. Se întâmpla de regulă pe la ora 5:00, iar la 6:00 mama mă "plasa" deja la grădiniţă. Nu eram însă singurul copil "vitregit" de programul de lucru ultra-matinal al părinţilor. Ne strângeam în fiecare zi vreo cinci şi fiecare  aştepta cuminte, pe băncută, pe tovarăşa educatoare. Zilele de vineri însă erau motiv de bucurie, căci părinţii aveau zi scurtă la serviciu, de la 7 la 13. Iar asta însemna că scăpam de corvoada somnului de prânz. Nu am să înţeleg niciodată de ce copiilor nu le place să doarmă la prânz.

5. Lipsa maşinilor de pe străzi.
Dacă compari o panoramă a Bucureştiului de-acum cu una de-acum 20 de ani, ai avea motive să crezi că cea de-a doua ilustrează un oraş pe cale de a fi părăsit. Maşinile erau atât de rare încât ai fi putut să joci ping-pong pe trecerea de pietoni, nestingherit. Nemaivorbind de faptul că puteai să circuli pe trotuar, ca un om normal, fără să faci slalom printre "exemplare" abandonate sau parcate neregulamentar. Plus că un weekend circulau maşinile cu număr par, iar altul, cele cu număr impar. Aveai unde să ieşi la plimbare, chiar dacă majoritatea magazinelor erau închise la sfârşit de săptămână.  (Autor: Cătălina Sevastre )




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More