FAŢA PROFUND INUMANĂ A USL-eului ÎN RAPORT CU ŢĂRĂNIMEA & Tiberiu Vanca

FAŢA PROFUND INUMANĂ
A USL-eului ÎN RAPORT
CU ŢĂRĂNIMEA
Nu este pentru nimeni un secret că principalul fief electoral al stângii este populaţia rurală, preponderent din Moldova, Muntenia Oltenia şi Dobrogea, pentru că în restul teritoriului ţăranul fiind puţin mai cu faţa către occident a manifestat o uşoară detaşare de acest curent politic nociv. Prin accidentul politic al anului 2012, respectiv, prostia lui Băsescu în raport cu prestigioasa personalitate a lui Raed Arafat, opoziţia română dominată copios de stânga şi având complicitatea unui politician ce cu ignorarea ideologiei istorice a partidului, şi prin trădarea aspiraţiei electoratului său situat pe dreapta, în vederea aspiraţiei personale de a ajunge la Palatul Cotroceni, s-a aliat cu „partidul roşu” şi a accedat la guvernare cu o majoritate parlamentară consistentă. Ajunşi la putere guvernanţii de sub sigla USL încep să demoleze România, primul pas, comanditat de o personalitate încărcată de afecte imorale (turnarea rudelor apropiate la securitate, şi marcat de pofte antisociale realizate prin acte subsumate codului penal, vezi Institutul de Cercetări Agricole Băneasa etc.), îl avem în vedere pe Dan Voiculescu au făcut praf prestigiul de a fi democratic al statului român. Numim tentativa de înlăturare a şefului statului din fotoliul ce i-a fost încredinţat de electoratul român, şi tentativa de anexare a justiţiei la cheremul puterii politice, etc., campanie ce a coborât România anului 2012 în structurile de politicianism primitiv în raportul cu direcţia înspre care s-au direcţionat, prin practici de guvernare, statele europene din familia cărora România face parte. Cu puterea la mână, cu un eşalon de homunculi ce practică servilismul pe lângă putere la schimb cu concesionarea de către aceasta a unor ramuri economice, compartimente funcţionale şi altele, din care să scoată bani negri, îi avem în vedere pe baronii locali, aceştia la front cu camarila roşu-galbenă de la vârf, au început „opera” de umilire, prin direcţionarea spre sărăcie, a poporului pe care căpuşează.
Să ne referim în cele ce urmează la crima sadică pe care guvernarea o pune la cale împotriva ţărănimii. Extravaganţele politice excursii prin Asia şi varii alte locaţii europene a băiatului, prim ministru-plagiator, cu cheltuieli enorme pe spatele poporului, trebuie acoperite cu ceva, la categoria plimbarea prin state a pruncului-plagiator nu este loc pentru economii, în condiţiile în care ne este proaspătă în memorie, retragerea într-un fel, a serviciilor avionului prezidenţial, de la servicii pentru preşedinte, sub cuvânt că întreţinerea acestuia ar fi prea costisitoare, (pentru cei informaţi a se vedea Relu Fenechiu) ne aplică să privim cu stupoare cu câtă nonşalanţă foloseşte acel vehicul prim ministrul. Pentru suportarea acestor cheltuieli şi pentru alte prădalnice cheltuieli trebuie bani, iar bugetul aflându-se la fund de sac aceştia trebuie să fie scoşi de undeva. Printre alte năzdrăvănii inepte, în vederea colectării de fonduri , odată pentru susţinerea aparatului funcţional, pentru plata pensiilor, şi apoi pentru cheltuieli ordonanţate pentru pieptănarea orgoliilor suspuşilor patriei s-a pus jugul şi peste ţărani, ca să nu mai vorbim de celelalte categorii sociale care gem scrâşnind sub jugul USL-ist. Ne vom ocupa astăzi de una din loviturile criminale ce urmează să fie aplicate ţăranilor.
De dată recentă s-a dat la public intenţia de a se acciza alcoolul produs în gospodăriile ţăranilor. La o cantitate de până la 50 litrii alcool pur (150 l. ţuică de până la 30 grade, produs ce se desface pe piaţa liberă cu 20 lei/litru, producătorul va fi supus la o acciză de 500 de Euro (2.223 lei la cursul zilei de 30 august 2013). Aceasta înseamnă că fiecare litru din cele 150 se va acciza (impozita) cu 14,82 lei. Cititorul are datele necesare pentru a realiza că ţăranul va rămâne cu 5,12 lei.
Dacă în gospodăria ţărănească se va fabrica o cantitate de peste 50 litri de alcool pur , respectiv, să zicem 250 l. ţuică de 30 de grade, acciza se va dubla, respectiv va fi impozitat cu 1000 Euro, după calculul nostru ţăranul va plăti un impozit de 17,784 lei pentru fiecare litru de ţuică produsă, iar lui îi va reveni ca beneficiu din munca de un an suma de 2,16 lei la fiecare litru.
A nu se crede însă că cei 5,12 lei şi respectiv 2,16 lei ar putea fi lei curaţi ce s-ar putea adăuga patrimoniului ţăranului, pentru că aceştia suferă reductibilităţi, pe de o parte, uiumul prestat la proprietarul cazanului, iar pe de altă parte achiziţionarea mijloacelor de depozitare, butoaie, canistre sau alte mijloace de stocare.
Întrebarea care se pune priveşte în ce constă calitatea ţăranului în raport cu cele două categorii de ţuică discutate mai sus, (150 litri accizată cu 500 Euro, şi 250 litri accizată cu 1000 Euro). Este el producător, iar cantitatea rezultată îi revine ca produs al muncii sau este achizitor prin cumpărare a cantităţilor de ţuică produse de el dar pe care trebuie să i le plătească unui al doilea, subiect ce nu este producător cât doar achizitor tiranic, care desface produsul muncii altuia , operaţie din care realizează beneficii mari? Din punctul de vedere al celui care scrie, ţăranul devine achizitor, silnic, prin cumpărare a fructului gospodăriei sale, din care cel de al doilea, statul, realizează o cifră de afaceri de 14,82 sau după caz 17,785 lei, la fiecare litru produs de către ţăranul-înscavlit, cu „zero” investiţie din partea sa.
Cantitatea de 150 litri şi 250 litri, asupra cărora am făcut calculele de mai sus depăşeşte cu mult cantitatea de acoperire a nevoilor familiale, iar ca o consecinţă ce interes ar putea manifesta „ţăranul-însclavit” să încorporeze în producerea ei o cantitate uriaşă de muncă pentru culegerea materiei prime, să investească cheltuială materială în mijloacele de stocare pentru fermentare, să plătească manoperă (uium) la fabricaţie, pentru ceva ce depăşeşte nevoile sale familiale, cantităţi pe care pentru regula jocului , trebuie să le cumpere, el producătorul, ca şi cum ar proveni de la altul, fără să poată dispune de ele, fie pentru consum fie pentru plasare pe piaţă.
Ca regulă generală în statele civilizate societatea (a se înţelege organizaţia statală) este datoare să-l încurajeze pe ţăran să producă. Operaţia de referinţă se numeşte subvenţie. În cazul de faţă statul în loc să-l încurajeze prin subvenţie, sau în cel mai nefericit caz să-le creeze, doar, condiţiile de acoperire cu ordine şi cu lege pentru a putea produce cât mai mult, îl spoliază pe ţăran prin aceea că îi preia cu titlu de fiscalitate în proporţie covârşitoare produsul realizat, şi în mod cinic îi lasă produsul după ce cel din urmă l-a cumpărat de la stat.
Şi dictatura l-a spoliat pe ţăran la acelaşi produs gospodăresc care face obiectul discuţiei noastre, prin aceia că l-a obligat să predea statului o anumită cotă iar în urma predării producătorul rămânea cu o anumită cantitate tampon pe care putea să o propună fie consumului propriu fie pieţii organizate, însă măsura dictaturii roşii a fost mai blândă pentru că societatea nu-l obliga pe ţăran să scoată bani din buzunar, pentru că este de ştiut izvorul de dobândire a puterii financiare la ţăran este desfacerea pe piaţă a produselor realizate în gospodărie, dar în situaţia fiscalităţii Ponta, ţăranul este dator să să-şi plătească produsul din gospodărie, aproape de nivelul pieţii prin fiscalitate către stat, iar pe produsul rămas după fiscalizare (2,26 lei , într-un caz şi 5,12 în al doilea) cheltuielile de punere pe piaţă ar fi mai mari decât beneficiul ce s-ar putea realiza.
În aceste condiţii ţărănimii îi rămân la dispoziţie două modalităţi de reacţie, fie evaziunea financiară corelată cu dare de mită la personalul finanţelor ce exercită în zonă supravegherea, fie actul criminal de a nu colecta materia primă (pruna; mărul ; para; cireaşa; coarna; etc.) lăsându-le de izbelişte sub pomi, pentru că din celelalte produse ale gospodăriei ţăranul, pe de o parte, nu dobândeşte o astfel de stare financiară încât să poată achita acciza, iar pe de altă parte să-şi cumpere aproape de nivelul pieţii producţia propriei gospodării, pentru că după o astfel de investiţie produsul (în cazul nostru ţuica) devine produs mort, respectiv căruia i s-a anulat valoarea intrinsecă de piaţă prin impozitul plătit de producător.
Impozitarea criminală a acestui produs gospodăresc, în sensul că ţăranului i s-a anulat orice posibilitate de a-l valorifica şi de a obţine valoarea financiară care să-i acopere munca şi să-i creeze şi un fond de investiţii, îl va obliga să majoreze preţurile la produsele ce l-a momentul sfârşitului de an productiv mai puteau fi oferite pieţii să le majoreze creând în acest fel un efect de domino a cărei finalitate să fie creşterea galopantă a inflaţiei.

28 august 2013
Tiberiu Vanca

Posted in: