sâmbătă, 19 octombrie 2013

19 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Cel mai mare păcat faţă de oameni, nu este ura...ci indiferenţa faţă de ei. Indiferenţa este esenţa inumanităţii."

   (George Bernard Shaw)

Victor Ponta: Am trecut de câţiva ani de povestea că preşedintele României se decide la Washington.

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că povestea potrivit căreia preşedintele României se decide la Washington a fost consumată deja de câţiva ani.
Întrebat dacă ar putea exista doi candidaţi din partea USL la preşedinţie, după vizita sa în SUA, Victor Ponta a spus: "Nu. Şi haideţi să fim serioşi, pentru că am trecut deja de mulţi ani de povestea că cineva se duce la Washington şi acolo se decide preşedintele". "Aţi dat un exemplu trist pentru mine şi pentru cei de la PSD. Da, domnul Năstase a fost acolo în 2004 şi nu a ajuns preşedinte, deşi o să cred totdeauna că ar fi fost mai bine pentru România dacă se întâmpla acest lucru. Nu se stabileşte la Washington cine e preşedinte, cine e prim-ministru", a completat Ponta.
El a adăugat că un prim-ministru care la doar un an de mandat are o majoritate parlamentară, un anumit program al Guvernului pe patru ani, trebuie să meargă în cât mai multe capitale importante ale lumii. "Şi la Beijing, unde am fost, şi la Berlin şi la Washington, să discute cu principalii noştri parteneri, şi la Ankara, la Moscova, dacă va fi cazul. Pentru că România trebuie să fie prezentă şi deschisă în discuţia cu marii noştri parteneri, fie politici, militari, fie economici. Eu aşa cred că trebuie să facă un Guvern care vrea să-şi ajute ţara să se dezvolte şi acesta este un lucru absolut normal", a mai declarat premierul.

Codrin Ştefănescu: Atacurile lui Traian Băsescu la adresa premierului au început să depăşească orice limită a acceptabilităţii.

Secretar general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a afirmat vineri, prin intermediul unui comunicat remis presei, că "atacurile lui Traian Băsescu" la adresa premierului Victor Ponta au început "să depăşească cu mult orice limită a acceptabilităţii".

"Să afirmi în mod public că, în ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă, premierul a încercat să-şi ajute un prieten apropiat, depăşeşte pur şi simplu chiar şi graniţa ficţiunii. Este o declaraţie fără noimă, aberantă şi totodată îngrijorătoare, care se înscrie în rândul afirmaţiilor absolut şocante făcute de Traian Băsescu, inclusiv de la tribună Palatului Cotroceni", a afirmat Ştefănescu.
Potrivit acestuia, "este inadmisibil" ca preşedintele României să lanseze "în spaţiul public astfel de minciuni fără nicio acoperire şi să aducă acuze nefondate Guvernului în ansamblu şi premierului în mod direct".
Totodată social-democratul este de părere că afirmaţiile preşedintelui Traian Băescu "pot aduce grave prejudicii" de imagine ţării şi pot "slăbi" încrederea investitorilor.

"Şi asta într-o perioadă în care se fac eforturi majore pentru a atrage investiţii străine, pentru a accesa fonduri europene şi pentru a convinge companii de renume internaţional să investească în România. În concluzie, declaraţiile lui Traian Băsescu din ultima perioadă, cu totul halucinante, trebuie, pur şi simplu, ignorate în ansamblu", a mai susţinut Codrin Ştefănescu.

Liviu Dragnea: Dosarul a pornit pe baza reclamaţiei unui mort.

Liviu Dragnea a fost întrebat, înainte de Congresul TSD, ce părere are despre faptul că procurorii vor să grăbească dosarul "Fraudă la referendum", vicepremierul spunând că încearcă să fie rezervat şi să îi lase pe procurori să îşi facă treaba, fiind un dosar "cu multe ciudăţenii".
"Practic dosarul a pornit pe baza reclamaţiei unui mort. Adică, omul a murit în '91 sau prin '90, iar în 2012 mi-a făcut mie reclamaţie pentru că am fraudat referendumul, de la asta a pornit practic. A murit, s-a trezit în 2012 şi s-a întors înapoi", a spus Dragnea. Dosarul "Fraudă la referendum", în care sunt acuzaţi Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, va începe în 15 noiembrie, după ce instanţa supremă a admis cererea DNA şi a schimbat primul termen de judecare a cauzei, stabilit iniţial la 18 februarie 2014.

Ion Stan  :  Judecat pentru trafic de influenţă.

Deputatul Ion Stan, judecat pentru trafic de influenţă, a declarat, vineri, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că dosarul său este o înscenare, el precizând că "un înalt demnitar al statului" l-a ameninţat de două ori şi că urmează să aducă probe în acest sens.
"Nu sunt o victimă politică, ci o victimă a unei înscenări. Un înalt demnitar al statului român m-a ameninţat de două ori în faţa familiei mele. (…) Voi aduce în faţa instanţei adevăratele motive pentru care s-a constituit acest dosar. Au vrut să îmi închidă gura pentru că nu am vrut să îmi vând ţara pentru un pumn de arginţi. (…) Toţi cei care au fost audiaţi astăzi (vineri - n.r.) au lucrat la comanda venită de la nivel înalt", a spus Ion Ion Stan termenul de vineri al procesului.
În aceeaşi şedinţă de judecată au fost audiaţi trei martori, precum şi denunţătorul în cauză - Sorin Dima, un om de afaceri din judeţul Dâmboviţa.

"Am ales să formulez denunţ în 2012 pentru că am considerat că sumele pe care le-am plătit pentru a ajuta campania electorală erau mai mari decât ceea ce obţinusem în urma avantajelor promise de Stan Ion la momentul la care l-am ajutat şi pentru că nu am fost de acord ca băieţii deştepţi să câştige la loto şi ăia proşti să muncească", a spus Dima, în faţa judecătorilo

Cristina Trăilă  : Cererea  de chemare în judecată a lui Victor Ponta, respinsă.

Fostul şef al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) Cristina Trăilă a declarat, în 15 noiembrie 2012, că l-a acţionat în judecată pe Victor Ponta, pentru acuzaţiile referitoare la fraudarea fondurilor europene şi la activitatea desfăşurată ca şefă la ANRMAP, cerându-i o reparaţie patrimonială de 100 de mii de euro.

"Am introdus cererea de chemare în judecată împotriva lui Victor Ponta în privinţa minciunilor la adresa mea. Cu fiecare minciună pe care o va spune Victor Ponta se va alege cu o nouă plângere în instanţă", spunea Cristina Trăilă.
 În plângere se arăta că Victor Ponta "a adus atingere onoarei demnităţii prestigiului şi cinstei" persoanei Cristina Traila prin "proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări şi denigrări prin adresarea directă în public şi prin mass-media".

"Vă solicit ca domnul Victor Viorel Ponta să înlăture efectele acuzaţiilor nelegitime aduse la adresa mea prin declaraţiile publice făcute prin mijloace identice, respectiv prin scuze publice şi retractarea declaraţiilor referitoare la persoana mea, precum şi de a acorda o reparaţie patrimonială pentru acest prejudiciu adus onoarei şi reputaţiei în cuantum de 100 de mii de euro", se mai preciza în plângere.
Fosta conducere a ANRMAP a fost acuzată de Corpul de control al premierului că a acoperit nereguli la Primăria sectorului 3, Metrorex, Primăria Târgu Mureş şi CJ Galaţi.

Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României"  : A amânat decizia în cazul Tőkés László.

"Avem un dosar voluminos. Deliberările vor continua, urmând ca pe 20 noiembrie să încercăm să luăm o decizie şi să comunicăm hotărârea Consiliului", a declarat preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc.
În legătură cu solicitarea lui Tőkés László de amânare a discutării retragerii decoraţiei primite, Haiduc a precizat că acest lucru nu mai este posibil.
"Domnul Tőkés László nu mai poate cere o amânare, legea şi regulamentul nostru prevăd două date de invitare, care au expirat şi dacă nu s-a prezentat, nu mai poate cere o amânare", a explicat Ionel Haiduc.
Senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea a afirmat că toţi cavalerii ordinului şi-au expus punctul de vedere, în şedinţa de vineri fiind audiată şi eurodeputată Corina Creţu, cea care a înaintat prima cererea de retragere a distincţiei lui Tőkés László.
Eurodeputatul Tőkés László a transmis joi, de la Bruxelles, Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" o cerere de amânare a discutării retragerii decoraţiei primite, motivând prin obligaţia de a fi prezent vineri la Lendava, în Slovenia, la şedinţa Consiliului Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic, în calitate de preşedinte al acestui for.

Vasile Blaga: Ignorarea dialogului cu PDL pe tema descentralizării reprezintă un mare abuz de putere.

"Consider inacceptabilă angajarea răspunderii Guvernului USL pe un subiect atât de important cum este descentralizarea. Fac precizarea că dl. Antonescu minte când spune că PDL a refuzat invitaţia la dialog pe subiectul descentralizării. Nu am primit nicio invitaţie la dialog, ba mai mult, toate punctele de vedere formulate de primarii noştri prin Asociaţia Municipiilor şi Oraşelor din România au fost complet ignorate de puterea politică reprezentată de USL. A ignora dialogul cu un partid, precum PDL, care are un sfert din administraţia locală din România, este un mare abuz de putere", susţine Vasile Blaga într-un comunicat.

"USL a ales să decidă pe o temă importantă precum descentralizarea într-un birou, departe de ochii celor care ar trebui să aibă un cuvânt de spus. Ce pregăteşte USL nu este 'Marea descentralizare' pe care o aşteptam. USL pregăteşte 'Marea Baroniadă'. (...) După ce s-au certat luni în şir pe capitalele regiunilor, compromisul făcut între PSD şi PNL este împărţirea ţării între cele două partide, care va funcţiona dincolo de existenţa USL. Crin Antonescu şi Victor Ponta tratează România precum moşia lor. Crin Antonescu nu poate reproşa PDL că s-a exprimat pe proiectul de descentralizare prezentat în presă. Nimeni altcineva nu a avut acces la ticluirile lui Liviu Dragnea, Marian Oprişan şi Klaus Iohannis", afirmă preşedintele PDL.

Árpád Marton : Asumarea răspunderii pe descentralizare nu este procedura cea mai adecvată.

"Nu cred că asumarea pe o asemenea lege este procedura cea mai adecvată. Eu cred că trebuie să fie dezbătut proiectul în Parlament. În 2012, când a ajuns prima dată la putere USL, au promis că de-acum încolo nici asumări şi nici ordonanţe de urgenţă nu vor mai exista. Când au primit al doilea mandat, ni s-a spus că de-acum încolo Parlamentul va primi dreptatea să. Nu cred că este bine ca o lege de asemenea importanţă să fie adoptată prin asumare", a declarat vineri, deputatul UDMR.

"Noi credem că, aşa cum în majoritatea ţărilor UE multe dintre serviciile de bază către cetăţeni sunt subordonate autorităţilor publice locale şi judeţene, aşa ar fi bine şi în România. Aşadar, noi susţinem ideea descentralizării şi am depus un astfel de proiect de lege. (...) Noi credem în continuare că această descentralizare trebuie să fie urmată de fonduri, de sursă de finanţare. Din câte cunoaştem noi despre această iniţiativă (a USL - n.r.), în anumite cazuri există prevederi care reglementează modul de finanţare a acestor activităţi, în altele nu există. Iată de ce, nu prin discutarea cu grupuri parlamentare în care într-o oră ne este prezentată o astfel de lege, pe urmă punem întrebări, ne spunem părerea, iar Guvernul face ce doreşte, ci printr-o reală dezbatere parlamentară trebuie făcută o astfel de reformă importantă în administraţia ţării", a adăugat Árpád Marton.

Daniel Barbu  : Este păzit începând de vineri de o echipă a SPP.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, că începând de vineri este protejat de o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), el precizând că s-a simţit "în pericol" în timpul incidentului petrecut joi seară în Centrul Vechi al Capitalei.
 Ministrul Culturii a spus că s-a simţit în pericol, joi seară, în timpul incidentului petrecut în Centrul Vechi al Capitalei. "Evident că m-am simţit în pericol", a subliniat demnitarul.
Întrebat din câte persoane este formată echipa care îl protejează, Barbu a spus: "Este un conducător auto şi un aghiotant. Aceasta a fost procedura", a precizat el.
Daniel Barbu a mai spus că nu a depus în nume personal nicio plângere în urma incidentului de joi seară. "Nu am depus nicio plângere nici eu, nici şoferul meu", a spus ministrul Culturii.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală în rem, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul Culturii Daniel Barbu, joi seară, în Centrul Vechi al Capitalei.

Eugen Nicolăescu: Educaţia sanitară trebuie inclusă în programa şcolară obligatorie.

Educaţia sanitară trebuie introdusă în programa şcolară obligatorie, iar orele de educaţie fizică să se regăsescă în întreg învăţământul din România, de la grădiniţă, la universitate, acesta fiind primul pas în programul de prevenţie, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu
 "Deja am deschis discuţiile cu Ministerul Educaţiei Naţionale în ceea ce s-ar numi introducerea educaţiei sanitare în şcoli. Când spunem introducerea educaţiei sanitare în şcoli, noi spunem mai mult decât s-au repezit unii politicieni să spună: ştiţi că şi acum putem să facem. Sigur că putem să facem, dar putem să facem opţional. Vrem să fie o disciplină obligatorie, astfel încât să ne atingem obiectivul. Cu cât lăsăm lucrurile mai voluntare, cu atât rezultatele vor fi mai mici sau mai îndepărtate. Cu cât le reglementăm mai bine, cu atât putem să le urmărim, să intervenim, să corectăm şi să ne aşteptăm la rezultate corecte, pozitive", a spus ministrul, cu ocazia Forumului European al Obezităţii.
Eugen Nicolăescu a adăugat că o altă măsură de îmbunătăţire a stării de sănătate a populaţiei o reprezintă creşterea numărului orelor de sport în învăţământ.
"Deja este o decizie politică luată în sensul de a se majora numărul de ore de educaţie fizică, de la primul an de studiu până la ultimul an din mediul universitar", a afirmat ministrul Sănătăţii.

MMFPSPV  : Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor ar putea emite titluri executorii - proiect.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor.
Iniţitorii proiectului propun modificarea articolului 14 din lege, pentru a da posibilitatea caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor să emită titluri executorii pentru recuperarea împrumuturilor acordate unor pensionari rău-platnici, iar caselor teritoriale de pensii, pe baza titlului executoriu, să înfiinţeze popriri asupra veniturilor din pensii, până la lichidarea debitului.
"Prin derogare de la prevederile art. 623 şi art. 625 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă, republicată, contractele de împrumut constituie titlu executoriu, înfiinţarea popririlor fiind făcută de către creditor, fătă a fi necesară intervenţia executorului judecătoresc. În caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită în condiţiile Codului de procedură civilă", se arată în proiectul de act normativ

Italia  : Mii de persoane au protestat la Roma faţă de măsurile de austeritate.

Mii de persoane au ieşit pe străzile din Roma pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate, iar transportrile urbane, feroviare şi aeriene sunt perturbate de greve.
Italia depune eforturi pentru ieşirea din recesiune, iar măsurile de austeritate au condus la creşterea ratei şomajului, în special în rândul tinerilor.
"Le dăm banii bancherilor! Suntem precum o maşină pe marginea prăpastiei", a declarat Paolo Ferrero, liderul partidului Rifondazione Communista, în timpul unei manifestaţii organizate de sindicatul USB.
La Aeroportul Fiumicino din Roma, 143 de curse aeriene au fost anulate din cauza unei greve faţă de măsurile de austeritate.
Tot din cauza grevelor, trenurile au avut întârzieri la Milano, Roma, Napoli şi Palermo.

Portugalia  : Parlamentul  a votat în favoarea reducerii pensiilor de peste 600 de euro.

Parlamentul portughez a votat vineri în favoarea unei reforme foarte contestate ce prevede tăierea cu aproape 10 la sută pensiilor funcţionarilor care depăşesc 600 de euro pe lună.
Textul legii a fost adoptat în prima lectură cu voturile majorităţii care sprijină coaliţia guvernamentală de centru-drepata, aflată la putere din iunie 2011, în timp ce opoziţia de stânga a votat împotrivă. Măsura vizează să reintroducă principiul echităţii între funcţionarii publici şi salariaţii din domeniul privat şi va permite Guvernului să economisească 728 de milioane de euro, potrivit proiectului de buget pe 2014.
Aflată sub asistenţă financiară internaţională, Portugalia s-a angajat faţă de creditori să aducă deficitul bugetar la 4% din PIB în anul următor.
În acest sens, Guvernul de centru-dreapta a prezentat marţi un proiect de lege pe 2014 care prevede reduceri de cheltuieli publice şi creşteri de impozite până la un total de 3,9 miliarde de euro.

Franţa  : Frontul Naţional francez a suspendat o candidată care a comparat un ministru cu o maimuţă.

Frontul Naţional (FN, extrema dreaptă) a anunţat vineri că a suspendat-o pe una dintre candidatele sale în alegerile municipale franceze din martie 2014, Anne-Sophie Leclere, care a comparat-o pe Christiane Taubira, ministrul francez al Justiţiei, cu o maimuţă.
Candidata formaţiunii la Rethel, în nord-estul Franţei, este "suspendată" şi este convocată de către instanţele disciplinare, a anunţat într-un comunicat Steeve Briois, secretarul general FN.
Într-un reportaj difuzat joi, postul de televiziune France 2 a prezentat-o pe această comerciantă, în vârstă de 33 de ani, proprietara unui magazin de articole pentru pescuit, care şi-a postat pe pagina de Facebook un montaj foto în care apare o maimuţă şi ministrul. În montaj, pentru prima imagine este postată explicaţia "la 18 luni", iar pentru a două "acum".
Candidată la alegerile legislative din 2012, după trei luni de la primirea carnetului de membră a partidului condus de Marine Le Pen, Anne-Sophie Leclere depunea eforturi să întocmească o listă în alegerile municipale din acest orăşel cu aproximativ 7.500 de locuitori.
În opinia sa, fotografia-montaj "nu are nimic a face" cu rasismul. "Maimuţa este un animal, o persoană de culoare este o fiinţă umană. Am prieteni de culoare, dar nu din acest motiv le spun că sunt maimuţe", afirmă ea. Este mai degrabă o comparaţie "cu o sălbatică", dar "care nu are vreo legătură cu rasismul sau persoanele de culoare". "La limită, prefer să o văd într-un copac, după crengi, decât să o văd în Guvern", insistă Leclere.
Montajul foto a dispărut vineri de pe pagina de Facebook a acesteia.

UE şi Canada au semnat un acord de liber schimb, după patru ani de negocieri.

Uniunea Europeană şi Canada au semnat vineri, după patru ani de negocieri, un acord de liber schimb, care ar trebui să crească schimburile comerciale dintre cele două economii cu peste 20%, au anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul canadian, Stephen Harper.
 "Acordul va asigura noi oportunităţi companiilor în UE şi Canada, prin creşterea accesului bunurilor şi serviciilor pe cele două pieţe şi va deschide noi oportunităţi investitorilor europeni", a afirmat Barroso. După intrarea în vigoare, acordul va conduce la creşterea cu 23% a schimburilor comerciale dintre UE şi Canada, însemnând un plus de 26 de miliarde de euro. Impactul asupra PIB al UE va fi de 12 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor Comisiei Europene, citate de AFP.
Acordul acoperă accesul la bunuri şi servicii, transparenţă şi protecţie pentru investiţii, cooperare în privinţa reglementărilor şi achiziţiilor publice.
Detaliile nu au fost încă dezvăluite, întrucât sunt necesare încă unele "reglaje" şi verificări din partea juriştilor, a declarat un oficial canadian pentru CTV News Canada.

ŞTIRI METEO


Duminică 20 octombrie 2013, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale ale perioadei în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase, mai ales dimineața și noaptea, se va semnala local ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 14 și 20 de grade, iar cele minime între 3 și 13 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -3 grade.




 În Bucureşti cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 5…7 grade. Dimineața și noaptea se va semnala ceață.


PERSONALITĂŢI

Simion Mehedinți

Simion Mehedinți (n. 19 octombrie 1868, Soveja - d. 14 decembrie 1962, București) a fost un academician, geograf și geopolitician român. Spirit filozofic, format la școala lui Titu Maiorescu, a desfășurat o vastă activitate culturală ca educator al maselor și cu deosebire al tineretului, prin scrierile și numeroasele sale conferințe ținute în fața studențimii române din centrele universitare ale țării. Simion Mehedinți a fost un adept al ideilor naționaliste și legionare. Și-a făcut studiile la București, apoi în Franța și Germania. A fost profesor la Universitatea din București, la prima catedră de geografie din România. Academician - a fost membru titular al Academiei Române din anul 1915. A fost director al revistei Convorbiri literare.
A avut un rol important în dezvoltarea gândirii geografice și geopolitice în România. S-a preocupat de stabilirea obiectului și conținutului geografiei, de precizarea locului ei în sistemul științelor, de determinarea legilor și categoriilor geografice și a metodelor de cercetare în geografie și geopolitică.
A elaborat un sistem propriu de gândire geografică, concretizat în lucrarea sa fundamentală Terra - introducere în geografia ca știință (2 vol., 1931). Între 1940 și 1944 a colaborat cu revista Geopolitică și geoistorie. Numit la 17 mai 1900 profesor la Facultatea de Litere din București, la prima catedră de geografie înființată în România, Simion Mehedinți a format în această calitate generațiile de mari geografi ai țării în frunte cu George Vâlsan, Constantin Brătescu, Vintilă Mihăilescu, Mihail D. David și alții. A devenit membru al Mișcării legionare și era un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu [necesită citare].
A colaborat la numeroase ziare și reviste (mai ales Convorbiri literare pe care a condus-o mulți ani): "Cuvântul Studențesc", "Duminica poporului", "Lamura", precum și la cele de specialitate, cu multe studii de geografie, metodologie geografică și mai ales antropogeografie: "Analele Academiei Române", "Buletinul Societății Române de Geografie", "Analele Dobrogei", "Natura", "Anuarul de Geografie și Antropogeografie", "Volkermagasin" (Germania) și multe altele.
Marginalizat după instaurarea comunismului (cea mai mare parte a studiilor sale fiind interzise de noua orânduire politică), s-a stins din viață în anul 1962.

S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 19 OCTOMBRIE......................

Evenimente

    1512: Martin Luther devine doctor în teologie.
    1845: A avut loc premiera operei Tannhäuser, a compozitorului Richard Wagner, la Dresda, Germania.
    1865: Inaugurarea oficială a liniei ferate București-Giurgiu, prima din România; Filaret devine prima gară a Bucureștilor.
    1933: Comitetul de organizare a Olimpiadei de la Berlin (1936) anunță că baschetul va fi catalogat ca sport olimpic.

    1943: Streptomicina, primul antibiotic capabil să vindece tuberculoza, a fost izolat de cercetătorii de la Universitatea Rutgers.

Antibioticul a fost pentru prima oară izolat la data de 19 octobrie 1943 de Albert Schatz din „ Rutgers UniversityThe State University of New Jersey”. Totuși premiul Nobel îl va primi Professor Selman Abraham Waksman, care pretinde că această descoperire ar aparține lui. Antibioticul este deosebit important mai ales în combaterea tuberculozei.
Este activă faţă de M.tuberculosis, micobacterii atipice (M. kansasii, M. avium) cât şi fata de unii bacili Gram-negativ, coci Gram-pozitiv şi Gram-neativ. Deoarece nu penetrează intracelular, este activa în principal pe micobacteriile extracelulare. Ea acţionează bactericid prin inhibarea sintezei proteice la nivelul subunităţii ribozomale 30S. Datorită dezvoltării rapide a rezistenţei, în caz de utilizare ca medicaţie unică, se foloseşte totdeauna în scheme polichimioterapice. Pătrunde greu în lihidul cefalorahidian, meningele inflamat fiind mai greu permeabil, dar realizează concentraţii terapeutice în llichidul pleural. Se elimină în majoritate (75%) pe cale renală. Se administrează doar injectabil, frecvent pe cale intramusculară, în doze de 1g/zi. Streptomicina se foloseşte, asociata altor chimioterapice majore, în schemele de terapie iniţială a tuberculozei şi este considerată ca o alternativă pentru etambutol în cadrul polichimioterapiei. Este indicată mai ales la bolnavii cu forme severe de tuberculoza (meningita tuberculoasă sau boala diseminată) precum şi în tratamentul infecţiilor rezistente la alte tuberculoase.
 Prezintă un risc mare de producere a unor reacţii toxice, în special în condiţiile administrării prelungite, motiv pentru care în prezent este indicată ca medicaţie de rezervă, doar în tratamentul tuberculozei. Se ştie că poate produce ototoxicitate, cu tulburări vestibulare şi acustice, nefrotoxicitate, cu risc, în special în caz de insuficienţă renală, fenomene alergice, cu erupţii cutanate şi fenomene iritative, radiculare şi medulare, după introducerea intrarahidiană. .

    1987: La New York, bursa de pe Wall Street înregistrează o scădere istorică, de 22,6% a indicelui Dow Jones.
    1988: Izbucnește criză politică din Iugoslavia care marchează începutul procesului de dezintegrare a fostei federații iugoslave.
    2003: Maica Tereza este beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea.

S -a născut în.............

    1433: Marsilio Ficino, filosof și umanist italian (d. 1499)
    1605: Thomas Browne, medic și scriitor englez (d. 1682)
    1784: Leigh Hunt, poet și eseist englez (d. 1859)
    1862: Auguste Lumière, inventator francez (d. 1954)
    1868: Simion Mehedinți, geograf și etnolog, creator al școlii române de geografie (d. 1962)
    1881: Ferenc Hatvany, pictor și colecționar maghiar (d. 1958)
    1882: Umberto Boccioni, pictor și sculptor italian (d. 1916)
    1897: Jacques Byck, lingvist și filolog român (d. 1964)
    1899: Miguel Angel Asturias, scriitor și diplomat guatemalez, laureat al Premiului Nobel (d. 1974)
    1908: Dumitru Almaș, prozator și istoric român (d. 1995)
    1910: Subrahmanyan Chandrasekhar, astrofizician american de origine indiană, laureat al Premiului Nobel (d. 1995)
     1916: Endre Vészi, scriitor, poet și scenarist maghiar (d. 1987)
     1931: John Le Carré, romancier englez

Decese............................... 

    1682: Thomas Browne, medic și scriitor englez (n.1605)
    1745: Jonathan Swift scriitor englez (n. 1667)
    1842: Aleksei Kolțov, poet rus (n. 1808)
    1875: Charles Wheatstone, fizician englez, pioner al electronicii (n. 1802)
    1897: George Pullman, inginer și inventator american (n. 1831)
    1926: Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de Microbiologie (n. 1854)
    1929: Alexandru Davila, dramaturg român (n. 1862)
    1935: Gâb Mihăescu, scriitor român (n. 1894
    1936: Lu Xun, eseist, poet, povestitor chinez (n. 1881)
    1937: Ernest Rutherford, fizician englez de origine neo-zeelandeză, laureat al Premiului Nobel (d. 1871)
    1943: Camille Claudel, sculptor francez (n. 1864)
    1961: Mihail Sadoveanu, scriitor român (n. 1880)
    1992: Nicolae Caratană, poet român (n. 1914)
    1999: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză de origine rusă (n. 1902)
    2001: Elena Cosma, pianistă, corepetitoare, prof.univ. la Universitatea Națională de Muzică București (n. 1940)
    2005: Ion Stratan, bibliotecar, filolog, poet, publicist român, redactor șef al revistei „Contrapunct" (n. 1955)
    2006: Ernest Maftei, actor român de teatru și film (n. 1920)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More