joi, 3 octombrie 2013

3 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"E rău să ai o ţară al cărei prim-ministru este etichetat ca fiind mincinos". (Traian Băsescu)

Preşedintele Traian Băsescu : Prăbuşirea independenţei justiţiei mă face să mă îndrept către denunţarea pactului de coabitare.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, joi, că va face o analiză cu privire la pactul de coabitare pe care îl are cu premierul Victor Ponta, punctând că înclină să-l denunţe.

"O să fac o analiză şi în după-amiaza aceasta mă voi pronunţa, categoric cel mai important punct - independenţa justiţiei - s-a prăbuşit ieri cu binecuvântarea premierului Ponta şi acest lucru mă face să mă îndrept către denunţarea pactului de coabitare şi informarea tuturor partenerilor în faţa cărora eu mi-am pus obrazul", a spus Băsescu.

"Mie mi s-a părut că este în interesul naţional ca om care a fost susţinut de partenerii noştri din UE şi de peste ocean, mi s-a părut că este un gest naţional să facem acest document. Să-l distribui tuturor şi să ştie că nouă putere care s-a instalat nu este împotriva statului de drept şi că principalele linii sunt apărate de un angajament semnat de Victor Ponta. Iată că Victor Ponta se dovedeşte mincinos, până şi cu un document politic extrem de important care l-a făcut frecventabil în Europa", a mai spus Traian Băsescu.

"Trebuie să fac o analiză ce a respectat şi ce nu a respectat Ponta din acest pact şi să văd dacă are rost să-l mai menţinem pentru că el nu este în afara legii. Noi avem legile şi Constituţia care ar trebui să substituie acest pact. Problema este că el fiind semnat - legile şi Constituţia nu sunt semnate de Victor Ponta - cu preşedintele României care are o credibilitate construită în aceşti nouă ani legat de statul de drept, de respectarea unor politici în politica externă şi aşa mai departe, i-am transferat practic o parte din credibilitatea mea. Am semnat cu el. Acum va trebui să analizez pentru că altfel se poate face confuzia că eu îl girez pe Ponta în ceea ce face cu instrumentul lui - procurorul general", a arătat Traian Băsescu.

De asemenea, Preşedintele Traian Băsescu a declarat, că "acţiunea cu procurorii va fi subliniată cu roşu în MCV" şi că România este pe punctul de a-şi lua adio de la aderarea la Schengen în 2014.

"Noi suntem pe punctul să ne luăm adio acum. De ce? Această acţiune cu procurorii va fi subliniată cu roşu în MCV (...), în raportul pe care-l aşteptăm ca să putem emite pretenţii la Schengen. Gândiţi-vă că Vosganian deja a primit un aviz negativ să se pună la dispoziţia justiţiei, gândiţi-vă că mai avem din trecut pe Paul Dobre, pentru care s-a cerut permisiunea şi s-a respins, Laszlo Borbely (...), avem deja un CV încărcat pe MCV", a spus Băsescu.

Monica Macovei: USL, o haită de hoţi care acum dau afară procurorii

Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, a comentat, în cadrul emisiunii "Deschide lumea" de la Realitatea TV, demiterea procurorului de caz al lui Liviu Dragnea: "Sunt o haită de hoţi care acum dau afară procurorii".

"Scopul USL acesta a fost, să pună mâna pe conducerea DNA, să-i dea afară pe procurorii care fac dosare profesioniste, adică să scape de justiţie. Sunt foarte supărată şi eu. E evidentă mişcarea. În clipa în care a finalizat dosarul Dragnea, domnul Papici a fost revocat din funcţie de Niţu. De asta l-a pus Ponta pe Niţu acolo. Să îi scape pe Dragnea şi pe toţi. Sunt o haită de hoţi care acum dau afară procurorii", a spus Macovei.
Fostul ministru al Justiţiei spune că ar trebui făcut public tot acest dosar.
"Vedeţi că Ponta de luni de zile de când vorbeşte de acest dosar tot împotriva lui. Ca să nu se cerceteze aceste fraude. De ce îi este frică? Ele au fost cercetate, să vadă toată lumea. Eu aş face acum public tot dosarul ca să vadă lumea care a fost frauda la referendum", a mai spus Macovei.

Mihai Răzvan Ungureanu : Asistăm la o interferenţă politică în justiţia română.

Preşedintele partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat joi, referindu-se la revocarea din funcţie a procurorului Lucian Papici, că "asistăm la o interferenţă politică în justiţia română din partea premierului Victor Ponta, care se va răsfrânge asupra raportului MCV".

"Totul sună ca un şantaj politic la nivel înalt, iar implicaţi sunt chiar oameni ai justiţiei, numiţi de premierul Victor Ponta. Trăim o reîntoarcere la vremurile glorioase ale mafiei române sub oblăduirea PSD-ului. Declaraţiile premierului Ponta ne confirmă ceea ce bănuiam de mult timp. Se petrece un complot politic naţional care îl are că principal protagonist pe domnul Ponta. Un premier aflat la putere acuză justiţia independentă că instrumentează dosare politice împotriva acoliţilor săi, împotriva infractorilor, şi ne răspunde obraznic că astfel de revocări sunt normale într-o democraţie. Domnul Ponta trăieşte doar prezentul, viitorul acestei ţări nu-l interesează", a spus Ungureanu, potrivit unui comunicat de presă.
Lucian Papici a propus trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în dosarul Referendumul. Soluţionarea dosarului Referendumul ar însemna încă o victorie de partea justiţiei independente. Interferarea 'de sus' în administrarea acestui dosar este un semnal periculos la adresa libertăţii justiţiei române. Această guvernare, condusă de premierul socialist Victor Ponta, dă afară procurorii care implementează dosare profesioniste", a subliniat preşedintele FC.

Mişcarea Populară   : Condamnă înlăturarea procurorului Lucian Papici.

Fundaţia Mişcarea Populară (FMP) condamnă înlăturarea procurorului Lucian Papici de la şefia secţiei I a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit unui comunicat.
"Fundaţia Mişcarea Populară condamnă acţiunea brutală a premierului Victor Ponta de imixtiune în justiţie prin înlăturarea procurorului Papici de la Secţia I de combatere a infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA", susţine FMP.nMişcarea Populară afirmă că Victor Ponta "pune interesul infractorilor din USL mai presus de interesul naţional" şi aminteşte şi de avizul negativ dat de Comisia juridică în cazul lui Varujan Vosganian.
"După ce acum trei zile USL a făcut zid în jurul ministrului Vosganian şi a obstrucţionat practic procesul de justiţie, acum Ponta îi înlătură pe procurorii care au avut curajul să îi cerceteze pe nomenclaturiştii puterii şi care nu au răspuns comenzilor politice", susţine documentul FMP.
Potrivit sursei citate, aceste decizii, "contrare angajamentelor de menţinere a statului de drept" pe care le-a semnat premierul, vor scoate România de pe harta Europei.
"Înainte de raportul MCV, înainte de decizia privind aderarea la spaţiul Schengen, gestul dumneavoastră demonstrează iresponsabilitate crasă şi este încă o dovadă a faptului că trădaţi interesul naţional pentru a apăra interesele infractorilor din USL", se mai arată în comunicatul semnat de preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda.

PDL  :  Cere demisia lui Vosganian şi Dragnea, ca urmare a "asaltului USL asupra justiţiei".

PDL cere demisia miniştrilor Varujan Vosganian şi Liviu Dragnea, a declarat, joi, prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul, arătând că în numai 24 de ore s-a produs un "asalt USL asupra justiţiei", pornind de la cazurile celor doi demnitari.
"În numai 24 de ore am asistat la asaltul USL asupra justiţiei în privinţa cazurilor Vosganian şi Dragnea. Propria mafie şi apărarea ei cu orice preţ sunt mai importante decât orice, chiar şi decât propria economie. PDL cere demisia lui Varujan Vosganian şi a lui Liviu Dragnea", a spus Paul. Ea a adăugat că Varujan Vosganian este acuzat de DIICOT de subminarea economiei naţionale, iar USL îl protejează, cu votul majoritar din Senat, de la judecata în instanţă. Paul a arătat că Vosganian susţine startegia USL de creştere a taxelor şi impozitelor şi "girează hoţia USL". Liderul PDL a mai spus că Vosganian şi este un "ministru debusolat", cu realizări în falimentul Oltchim şi Roşia Montană.
"Fuga de lege şi de decizie, lipsa de soluţii, incompetenţa, iresponsabilitatea declaraţiilor şi laşitatea sunt motive întemeiate pentru demisia lui Varujan Vosganian. Decât un ministru debusolat, mai bine unul demisionat", a mai spus Paul.

Emil Boc : Practicile Guvernului Năstase revin.

Fostul premier Emil Boc spune că actualul şef al Guvernului, Victor Ponta, "realizează cel mai violent atac" la adresa justiţiei de la Adrian Năstase încoace", comportându-se "ca un nabab dintr-o ţară bananieră, terfelind justiţia şi ameninţând independenţa acesteia".

"Victor Ponta realizează cel mai violent atac la adresa justiţiei de pe vremea lui Adrian Năstase încoace. Numai pe vremea lui Năstase, ministrul Justiţiei, Rodica Stănoiu, dădea directive judecătorilor şi procurorilor cum să se comporte şi cum să facă dosare. Numai pe vremea aceea independenţa justiţiei era o cârpă de şters pe jos. Constat, acum, cu mare îngrijorare, că practicile Guvernului Năstase revin în România prin comportamentul primului ministru Victor Ponta la adresa justiţiei. Actualul premier se comportă ca un nabab dintr-o ţară bananieră, terfelind justiţia şi ameninţând independenţa acesteia", a spus Boc.
"Victor Ponta trebuie să ştie că fiecare atac la adresa justiţiei este un atac la fiecare român, prin diminuarea şanselor noastre de a fi o ţară egală în UE cu celelalte ţări, inclusiv sub aspectul justiţiei şi al eliminării MCV. Orice declaraţie de aceste fel, pune piedici serioase aderării României la spaţiul Schengen, un club select al democraţiilor europene, unde nu sunt acceptate declaraţii de genul celor făcute de Ponta şi intervenţii violente în justiţie din partea politicienilor. Dacă Victor Ponta nu a înţeles, încă, acest lucru, înseamnă că nu a înţeles nimic din politică şi nu serveşte interesele României", a subliniat Boc.
"Revocarea intempestivă a unui procuror care instrumentează dosarul unui politician este nepermisă într-o ţară a UE. Aceste practici umbresc serios democraţia din România", a conchis Emil Boc.

Victor Ponta: Dosarele celor care au votat la referendum sunt dosare politice pornite de Morar, Papici şi toată trupa.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Parlament, că îşi menţine opinia potrivit căreia dosarele celor care au votat la referendum sunt "dosare politice" pornite de către "domnul Morar, domnul Papici şi toată trupa".
"Mi-am menţinut şi îmi menţin opinia pe care mi-am exprimat-o astă-vară. Şi de astă-vară şi până astăzi nu mi-am schimbat-o, ci dimpotrivă mi-am întărit-o, că dosarele celor care au votat la referendum sunt dosare politice pornite de către domnul Morar, domnul Papici şi toată trupa. Nu-mi schimb această părere", a declarat Victor Ponta.
"Nu a schimbat nimeni niciun procuror. S-au terminat mandatele, cum s-a terminat şi la domnul Morar. După două mandate, conform legii, nu ai voie să ai un al treilea mandat. Faptul că s-au terminat mandatele la DNĂ, şefi şi adjuncţi, s-au numit în vară, doamna Kovesi, domnul Nistor şi celălalt adjunct. S-a terminat mandatul, la Secţia a II-a a fost numit domnul Dumitrescu. La Secţia I s-a terminat mandatul la sfârşitul lui septembrie, lucrul pe care-l ştia toată lumea. Domnul ministru al Justiţiei, cum a făcut şi în cazul doamnei Kovesi, când urlă toată lumea, toţi macoveiştii, a făcut propuneri pentru un mandat întreg de trei ani. Nu a făcut propuneri pentru oameni aduşi de cine ştie de unde, ci pentru oameni din DNĂ, care au lucrat la dosare din DNA. Nu are nicio legătură cu dosarele pe care domnul Papici le-a avut, şi-a terminat toate dosarele, revine la funcţia de procuror pe care nu i-o ia absolut nimeni", a declarat premierul.

"Aceleaşi strigăte le-am auzit când a plecat domnul Morar, că se distruge DNA-ul şi nu s-a distrus deloc".

"Am mai văzut o chestie - nu ştiu cine a fost demis. Papici, marele băsist. Nu a fost demis. I s-a terminat mandatul pe 21 septembrie. A avut mandate. Şi Băsescu îşi termină mandatele. Să îi ţinem şi pe Băsescu şi pe Papici şi pe Morar, că moare ţara fără Papici, Morar şi Băsescu? Să mai stea procuror simplu, să mai facă şi el un dosar, că şefi din ăştia puşi de Băsescu care trebuie să mai stea încă 100 de ani după ce pleacă Băsescu... A avut două mandate şi legea aşa spune - că nu ai voie să ai mai mult de două mandate", a spus Ponta.

"Doamna Kovesi ocupă funcţia, tot ceilalţi ocupă toate celelalte funcţii, oameni tot din DNA conduc Secţia I, Secţia a II-a. Sunt absolut hotărât şi asta am şi făcut în faţa oricăror presiuni să asigur independenţa DNA-ului, atât faţă de Guvern, Parlament, coaliţia pe care o conduc, dar şi independenţa faţă de doamna Macovei, domnul Morar şi Evenimentul Zilei. Deci, procurorii aceia trebuie să lucreze pentru ţară, nu pentru unii sau pentru alţii", a spus Ponta.

Varujan Vosganian  :  Lucrările la construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni vor fi finalizate până la sfârşitul anului.

Ministrul economiei Varujan Vosganian a dat asigurări miercuri, la Chişinău, că lucrările pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni sunt în grafic, apreciind că nu există motive pentru ca încheierea lucrărilor în plan liniar să nu se realizeze până la finalul anului.
El a declarat presei că a discutat această chestiune în cadrul Comisiei interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova şi România. 'Nu vreau să intru în disputele stârnite de acest proiect. Responsabilitatea este să-l ducem până la capăt şi cel puţin până acum nu avem niciun motiv să ne îndoim că programul pe care l-am asumat - anume încheierea lucrărilor în plan liniar până la sfârşitul acestui an nu se vor îndeplini', a declarat ministrul român al economiei.

Ministerul Finanţelor Publice  :  A programat împrumuturi de 4,75 miliarde lei şi 150 milioane euro în octombrie.

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a programat în luna octombrie împrumuturi de 4,75 miliarde lei şi respectiv 150 milioane de euro de la băncile comerciale de pe piaţa locală, potrivit site-ului MFP.
Au fost programate cinci licitaţii de obligaţiuni, cu scadenţe de trei, cinci şi 10 ani, în valoare totală de 3,5 miliarde lei, la care se adaugă şi o sesiune suplimentară de oferte necompetitive de 50 milioane lei, precum şi două emisiuni de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an şi şase luni, în valoare cumulată de 1,2 miliarde lei. Pe 10 octombrie, Trezoreria a planificat o licitaţie de obligaţiuni în euro, cu scadenţa la trei ani, în valoare de 150 milioane euro. Pe primele 9 luni din 2013, MFP a împrumutat de pe piaţa internă aproape 34,4 miliarde lei, la care se adaugă împrumuturi de 2,9 miliarde euro şi 1,5 miliarde dolari.

Maria Grapini: Codul Insolvenţei se va aplica şi regiilor autonome şi companiilor cu capital de stat.

Codul Insolvenţei, adoptat miercuri de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, prevede că pot intra în insolvenţă şi societăţile cu capital de stat şi regiile autonome, pe lângă firmele private, iar companiile care adoptă această măsură trebuie să achite cheltuielile curente.
"Guvernul a luat o decizie politică. Au intrat în aceeaşi măsură, sub Codul Insolvenţei, şi companiile cu capital de stat şi regiile, decizie pe care niciun Guvern nu a avut curaj să o ia. Insolvenţa era doar pentru mediul privat. Noi am decis să intre pentru că trebuie să existe presiune şi asupra companiilor de stat şi regiilor să se eficientizeze, ăsta este scopul până la urmă", a declarat joi ministrul delegat pentru ÎMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, după o conferinţă pe tema afacerilor.
"Cererea principală din partea mediului de afaceri era scurtarea termenului. Un an, după părerea mea, este suficient. După perioada de insolvenţă, firma poate trece în faliment, iar falimentul nu trebuie privit ca pe ceva groaznic, ci ca pe un nou început, în sensul că-ţi salvezi din bunurile pe care le mai ai, valoric vorbind, şi poţi să începi un alt business. Nu trebuie să stai trei ani până ai epuizat toţi banii şi să nu poţi începe un alt business", a spus Grapini.
"Cred că terminăm în luna octombrie cu toate fazele şi din noiembrie se va putea aplica", a mai spus ministrul delegat.

CE propune că România să primească 2,4 milioane de euro de la FSUE pentru secetă şi incendiile din 2012.

Comisia Europeană (CE) a propus joi că România să primească peste 2,4 milioane de euro ca ajutor pentru acoperirea costului daunelor produse de secetă şi de incendiile de pădure din vara anului 2012, iar comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn a afirmat că speră ca sumă să poată fi plătită până la finalul anului. Sprijinul financiar, oferit din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, nu a fost încă aprobat de Parlamentul European şi de Consiliu. Dacă va primi aprobarea acestora, sprijinul va ajuta la acoperirea costurilor de urgenţă suportate de autorităţile publice din statul membre în urma dezastrelor.
Pentru a răspunde la situaţia de urgenţă, în special, fondurile alocate vor contribui la refacerea infrastructurii şi a serviciilor esenţiale, la rambursarea finanţării operaţiunilor de urgenţă şi de salvare, precum şi la acoperirea unei părţi din costurile pentru curăţarea regiunilor afectate de dezastrele naturale, inclusiv a zonelor naturale. Alte ţări vizate de propunerea CE, făcută publică joi de comisarul european pentru politică regională sunt Germania, Austria şi Cehia, care au avut de suferit din cauza inundaţiilor grave din lunile mai şi iunie ale acestui an. Conform propunerii CE, Germania ar urma să primească 360 de milioane de euro, iar Austria şi Republica Cehă, care au suferit daune mai mici ca rezultat direct al inundaţiilor, vor beneficia de 21,6 milioane de euro, respectiv 15,9 milioane de euro.

"Această decizie arată modul în care Europa poate ajuta ţările şi regiunile din interiorul ei să îşi revină în urma unor dezastre naturale. Fondul de solidaritate al UE este menit să ofere sprijin ţărilor atunci când au nevoie mare de ajutor, pentru ca acestea să îşi redobândească stabilitatea economică în urma unor dezastre naturale. Valoarea sprijinului propus va permite Germaniei, Austriei, Republicii Cehe şi României să îşi revină, dar şi să ofere condiţii de viaţă normale cetăţenilor din regiunile afectate", a declarat comisarul european Johannes Hahn în cadrul unei conferinţe de presă.

Vineri, 4 octombrie 2013, vremea în România se va menține deosebit de rece, cu mult sub media acestei perioade din an. Temperaturile maxime se vor încadra între 4…6 grade în estul Transilvaniei și 13 grade în Oltenia și sudul Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade, mai scăzute în depresiuni.  Cerul va prezenta înnorări în sudul și în estul României, unde izolat este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, Bărăgan și la munte. Local se va produce brumă, iar în zonele joase vor fi condiții de ceață.


În Bucureşti, vremea va prezenta caracteristici asemănătoare cu cele din ultimele zile, cu precădere noaptea și dimineața fiind foarte frig. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.


PERSONALITĂŢI

Serghei Esenin

Serghei Alexandrovici Esenin (n. 3 octombrie 1895 - d. 27 decembrie 1925) a fost un poet liric rus celebru. Născut într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinții săi în copilărie și a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus și a devenit un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înțelegerea formei, în timp ce Blok și Kliuev l-au învățat lirica.
În 1915, Serghei Esenin a publicat prima sa carte de poezii, intitulată Radunița, urmată curând de Slujbă pentru morți (1916). Prin poeziile sale pătrunzătoare despre dragoste și despre viața simplă devenise unul dintre cei mai populari poeți din vremea sa. În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluția din Octombrie din 1917, Rusia a ieșit din Primul Război Mondial. Crezând că revoluția va aduce o viață mai bună, a susținut-o pentru o perioadă scurtă, dar, curând, a devenit dezamăgit și, uneori, chiar a criticat regimul bolșevic în poezii ca "Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit".
În septembrie 1918, Esenin și-a înființat propria editură, numită  „Compania de muncă a artiștilor cuvântulului din Moscova". Ultimii doi ani din viața lui Esenin au fost plini de rătăciri constante și comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală și a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, și-a tăiat venele de la mână și a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de țevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg.
Cu toate că a fost unul dintre poeții cei mai îndrăgiți ai Rusiei și că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin și Hrușciov, dar în 1966 operele sale complete au fost republicate.

Gwen  Stefani

Gwen Renée Stefani (n. 3 octombrie 1969) este o cântăreață americană, compozitoare, designer de modă și ocazional actriță. Stefani a debutat în anul 1992 ca și solistă a formației ska No Doubt. Cel de-al treilea album al grupului, intitulat Tragic Kingdom i-a propulsat la statutul de staruri, vânzând șaisprezece milioane de exemplare pe plan mondial. Cântecele extrase pe single de pe acest album au avut un mare succes în lumea anglofonă, în special „Just a Girl” și „Don't Speak”. Popularitatea grupului a intrat în declin odată cu lansarea celui de-al patrulea album, Return of Saturn, în anul 2000. Cel de-al cincilea album Rock Steady a primit laude din partea criticilor și a readus No Doubt în atenția publicului.


Stefani a înregistrat primul său album solo în anul 2004. Intitulat Love. Angel. Music. Baby., acesta a fost influențat de muzica anilor 1980. Albumul a condus-o pe Stefani spre succesul internațional, cu vânzări de peste șapte milioane de exemplare. Albumul a produs trei cântece de top 10 în Italia, România și Marea Britanie. Al treilea single, „Hollaback Girl” a devenit primul download digital care s-a vândut în peste 1 milion de copii, atingând locul 1 în Statele Unite. Cel de-al doilea album solo al artistei, The Sweet Escape a fost lansat în luna decembrie a anului 2006. Acesta a beneficiat de un succes moderat pe plan internațional, cu aproape 2 milioane de exemplare vândute în primul an. În urma succesului internațional, single-ul care dă numele albumului a ajuns pe prima poziție în United World Chart.
În anul 2003, Stefani și-a lansat prima linie vestimentară : L.A.M.B., pe care a dezvoltat-o în anul 2007, odată cu lansarea liniei Harajuku Lovers. Câștigând inspirație din cultura japoneză și modă, Ştefăni îşi face apariția în concerte alături de patru dansatoare, conoscute sub pseudonimul de Harajuku Girls. Cântăreața s-a căsătorit cu muzicianul Gavin Rossdale în anul 2002, iar în 2006 a dat naștere primului copil al cuplului, un băiețel, pe care l-au numit Kingston James McGregor Rossdale, fiind urmat de Zuma Nesta Rock Rossdale, născut în 2008.
Ştefăni s-a lansat solo, într-o carieră pop - dance, influențatǎ de muzica astiştilor non „ska” precum Madonna, Prince și Linda Perry. Aceasta a lansat două albume solo: Love. Angel. Music. Baby. (2004) și The Sweet Escape (2006). Albumul de debut al artistei, Love. Angel. Music. Baby. a fost lansat în noiembrie 2004. Albumul conține numeroase colaborări cu producători și alți artiști, inclusiv Tony Kanal, Linda Perry, André 3000 de la Outkast și Pharrell de la The Neptunes. Stefani a creat albumul pentru a moderniza muzica pe care o asculta în liceu, astfel albumul L.A.M.B. conține influențe din mai multe stiluri muzicale din anii '80 și începutul anilor '90 precum New Wave și electro.

Al doilea album solo al artistei, The Sweet Escape, a fost lansat pe 5 decembrie 2006. Ştefăni a reluat colaborările cu Kanal, Perry și Pharrell, și a început altele cu Akon și Tim Rice-Oxley de la Keane. Albumul se concentrează mai mult pe muzica pentru cluburi decât predecesorul. Albumul a coincis cu lansarea DVD-ului "Harajuku Lovers Live", pe care se aflǎ înregistrarea turneului "Harajuku Lovers Tour". Albumul a primit critici mixte.

S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

    1778: Căpitanul englez James Cook ajunge în Alaska

Alaska este un stat al Statelor Unite ale Americii situat în extremitatea nord vestică a continentului America de Nord. A devenit cel de-al patruzeci și nouălea stat al Uniunii nord-americane, la 3 ianuarie 1959, după ce fusese teritoriu al Statelor Unite, Alaska Territory, între 1912 și 1959. Numele "Alaska" provine cel mai probabil din cuvântul Alyeska din aleutină însemnând "țară mare", sau "continent", sau "pământ mare".
 Alaska este unul dintre cele două state ale SUA care nu se învecinează cu vreun alt stat, Hawaii fiind cel de-al doilea. Este singurul stat al SUA, care deși situat în America de Nord, nu este parte a celor 48 de state continentale, aproximativ 800 de km de teritoriu canadian separă statele Alaska și Washington. Din acest punct de vedere, doar Alaska, dar nu și Hawaii, este o exclavă ale Statelor Unite. Este, de asemenea, singurul din statele continentale ale Uniunii a cărui capitală nu poate fi accesibilă pe uscat, fiind accesibilă doar pe apă și aer. Nu există nici un fel de drumuri ce conectează capitala Alaskăi Juneau cu restul statului.
 Primul contact al europenilor cu Alaska a avut loc în 1741, când Vitus Bering a condus o expediție a marinei ruse la bordul navei Sf. Petru. După ce echipajul s-a întors în Rusia cu blănuri de vidră, blănuri care au fost considerate a fi cele mai bune blănuri din lume, mici asociații de blănari au pornit spre țărmurile Siberiei și spre insulele Aleutine. Prima așezare permanentă a europenilor a fost fondată în 1784, iar Compania ruso-americană a pus în aplicare un program de colonizare în primii ani ai secolului al XIX-lea. New Archangel de pe Insula Kodiak a fost prima capitală a Alaskăi, dar ea s-a mutat curând pentru un secol la Sitka. Rușii nu au colonizat complet Alaska, colonia nefiind foarte profitabilă. William H. Seward, secretarul de stat al SUA, a negociat achiziția acestei colonii de către țara lui de la Imperiul Rus în 1867 pentru 7,2 milioane de dolari. Alaska a fost guvernată de armată mulți ani, și a fost, neoficial, teritoriu al Statelor Unite după 1884.
În anii 1890, goanele după aur din Alaska și din Teritoriul Yukon, teritoriu britanic aflat în vecinătate, au adus în Alaska mii de mineri și coloniști. Alaska a primit oficial statutul de teritoriu în 1912. La acea vreme, capitala se mutase deja la Juneau. Alaska a fost declarat stat la 3 ianuarie 1959.
În 2006, Alaska avea o populație de aproximativ 670.053 de locuitori, în creștere cu 6.392 (0,96%) față de 2005 și cu 43.121 (6,9%) față de 2000. În 2000, Alaska s-a clasat pe locul 48 din 50 de state ca număr de locuitori. Alaska este statul cu cea mai mică densitate a populației, de aproximativ 0,42 locuitori/km²,


    1863: Președintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie drept Thanksgiving Day („Ziua Recunoștinței”).
    1906: A doua conferință internațională despre telegrafia fără fir adoptă mesajul SOS („Save Our Souls”, „Save Our Ship”) ca semnal internațional de forță majoră înlocuind semnalul CQD.
    1945: A fost înființată Federația Sindicală Mondială - FSM.
    1953: Participarea capitalului străin la exploatarea petrolului, este interzisă în Brazilia.
    1962: Programul Mercury: Sigma 7 este lansată la Cape Canaveral, cu astronautul Wally Schirra la bord, pentru șase orbite timp de nouă ore de zbor.
    1990: Reunificarea Germaniei: Germania de Est aderă la Germania de Vest, astfel ziua de 3 octombrie înlocuiește ziua de 17 iunie ca zi de sărbătoare națională a Germaniei.
    2005: Eclipsă inelară parțială de soare.

 S -a născut în.................

    1839: Teodor T. Burada, folclorist, etnograf și muzicolog român (d. 1923)
    1863: Constantin N. Hurmuzaki, entomolog, filosof, jurist român (d. 1937)
    1867: Pierre Bonnard, pictor, ilustrator și litograf francez (d. 1947)
    1885: Pál Auer, politician, scriitor, memorialist, jurnalist și diplomat maghiar (d. 1978)
    1886: Alain-Fournier, scriitor francez (d. 1914)
    1895: Serghei Esenin, poet rus (d. 1925)
    1897: Louis Aragon, scriitor francez (d. 1982)
    1889: Carl von Ossietzky, pacifist german, laureat al Premiulul Nobel pentru Pace (d. 1938)
    1919: James M. Buchanan, economist american, laureat Nobel (d. 2013)
    1919: Jean Lefebvre, actor francez (d. 2004)
    1923: Francisc Baraniay, pictor român de etnie maghiară
    1943: Jeremiasz Anchimiuk, arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Poloneze
    1959: Silvia Dumitrescu, solistă româncă de muzică ușoară
    1969: Gwen Stefani, cântăreață americană (No Doubt)

Decese...............................

    1226: Francisc de Assisi, întemeietorul ordinului franciscan (n. 1181)
    1929: Gustav Stresemann, politician german, cancelar al Germaniei, laureat Nobel (n. 1878)
    1929: Carl Wolff, economist, jurnalist și politician sas (n. 1849)
    1953: Arnold Bax, compozitor britanic (n. 1883)
    1987: Jean Anouilh, dramaturg francez (n. 1910)
    1999: Akio Morita, inventatorul walkman-ului (n. 1921)

Sărbători    

Ziua națională a Germaniei ("Tag der Deutschen Einheit", Ziua Unificării Germane din 1990) este ziua de 3 octombrie, fiind sărbătoarea naţională a Republicii Federale Germania, care a fost adoptată după reunificarea politică, legislativă, teritorială şi administrativă a Germaniei, petrecută integral la 1 octombrie 1990. Prima dată această zi a fost sărbătorită imediat după unire, la 3 octombrie 1990.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More